Codrilor le-au căzut frunzele
și păianjenilor pânzele.
La o margine neagră de sat,
strigoii dănțuiesc la balul mascat.
Cucoana Moarte, beată moartă,
a căzut cu nasul într-o poartă.
Câinii o latră și-i dau târcoale,
până ce-o acoperă zăpada moale.
Sub plăpumi curate, ca de omăt,
copiii s-au făcut mici de tot.
Dar, iată, încep a cânta cocoșii,
iar iasmele fug, pierzându-și galoșii,
în timp ce, pe scări pogorâte din cer,
îngerii vin cu lăncii de fier.
O, Patrie-Mamă, vine și ziua ta!
Cine, vreodată, o poate uita?
În case se-aprind pe rând luminile.
În cer bate toaca și se botează albinele.
Adrian Bucurescu
