Babițele

 

          Descântece românești

      Gastroenterita se numește în popor astfel: babiță, baghiță, baighiță, babghiță, babiți sau din blide, și e un fel de morb pe care îl iau îndeosebi copiii, cărora nu le-au crescut încă toți dinții. Pruncilor care suferă de această boală spun Româncele că li se umflă burta, au dureri cumplite de stomac, din care pricină îngălbenesc așa de tare, încât unii mor, dacă nu sunt îngrijiți și vindecați degrabă. Conform credințelor populare, această boală se poate vindeca prin descântece de babiți. Astfel, descântătoarea ia o ulcică nouă, toarnă în ea apă neîncepută, apoi nouă pietricele albe, crude, mai ales sarea mâței, precum și mălai mărunțel ori păsat. Apoi pune ulcica astfel umplută la foc, ca să fiarbă, și anume: luni dimineața, înainte de răsăritul Soarelui; tot în acea zi, înainte de amiază, precum  și înainte de apusul Soarelui. Tot așa face și miercuri și vineri. După ce a fiert apa împreună cu pietricele și mălaiul mărunțel din ulcică, o răstoarnă cu ce se află în ea într-o strachină, care se ține apoi pe buricul copilului bolnav ori, mai bine zis, deasupra buricului, ca să nu se frigă de strachina fierbinte. Înainte de a vărsa apă din ulcică în strachină, caută și pune, ca să aibă la îndemână, 9 linguri noi, 9 fuse noi, un ac și un cuțit. Cum a răsturnat ulcica, ia una dintre lingurile cele noi și, muindu-i puțin vârful în apa din strachină, o ține cu mâna stângă cu adâncitura în sus; moaie apoi a doua lingură în zeama cea din pietricele din strachină și o ține puțin deasupra celei dintâi; și tot așa face și cu celelalte obiecte, până ce le perindă pe toate, rostind în același timp, la fiecare înmuiere și ținere a obiectelor de mai sus următorul descântec: 

Voi, băbițelor,

Voi, băbișorilor,

Certați-vă cârlanii

Și armăsarii,

Cârlănoaicele,

Armăsăroaicele,

Fetele,

Feciorii,

Rânjitele,

Despletitele,

Certați-le de la N.,

Să nu mai vie să s-o cuțiteze,

S-o fulgereze,

S-o fârșiască,

S-o amețească,

S-o moleșească!

Să vă duceți în coadele văilor,

În prundurile mărilor,

În văile munților,

În capetele ciutelor,

În coarnele cerbilor, 

C-acolo sunt nouă leagăne făciute,

Nouă mese întinse,

Nouă făclii aprinse,

Nouă pahare pline (...).

Până în răsăritul Soarelui,

De la N. să ieșiți!

Că dacă n-ați ieși,

Nu v-ați domoli,

Cu cuțitul voi cuțita,

Cu nouă fuse voi înțepa,

Cu nouă linguri voi lepăda,

Peste mări voi aunca,

Cu mătura voi mătura,

Nimic din voi nu s-a afla,

Iar N. o rămânea

Curată 

Și luminată!

     După aceasta, descântătoarea ia apa din prima lingură, ce a ținut-o cu mâna stângă, cu adâncitura în sus, care s-a strâns picurând de pe cele 8 linguri, 9 fuse, de pe ac și cuțit, și o toarnă copilului bolnav de babițe în gură. În sfârșit, toate trei apele, pe care le-a furat și le-a descântat într-o zi, dar pe care nu le-a putut întrebuința până la ultimul strop, le duce și le varsă, după a treia descântătură, la o proptea de gard. Descântecul se repetă luni, miercuri și vineri în aceeași săptămână, Dacă pruncul e bolnav de babițe ulcica, răsturnată cu gura în jos, suge toată apa din strachină, așa că rămân pe fundul ei numai păsatul și pietricelele albe; iar dacă ulcica nu suge apa, atunci e semn că pruncul nu e bolnav de babițe, ci de altă boală, căreia i se găsește leacul respectiv, de obicei tot prin descântece.

                                                                                                           Adrian Bucurescu