Radu Sânger

     

                          În amintirea unui străbun de-al meu, haiduc

Nu-n hrisoave, ci-n legende mi-am aflat străbun de slavă,
care-mpărăţea câmpia, fără niciun bob zăbavă.
Era cruce de voinic şi-o fi avut ochi de înger,
de-l iubeau mândrele toate pe haiducul Radu Sânger.

Mi-l închipui noaptea-n codru cu hangerul plin de sânge,
pe când Luna sub bărbie o basma-nflorată-şi strânge,
iar pe nori, într-o trăsură trasă de năvalnici cai,
chiar Valahia grăbeşte cu o jalbă către Rai:

că-ndrăcitu-s-au turcimea, Fanarul şi Sfetagora
şi prea des strigoii, noaptea, la răspântii încing hora,
ci să-i ierte Milostiva, Neprihănita Mărie,
pe Românii ce ales-au să petreacă-n haiducie.

Radule, poate în ceruri ţi-o fi stepena de înger.
De la tine am mândria, Radule, Radule Sânger;
că-n mirază fermecată eu mă văd moştenitorul
care-nfruntă cu haiducii potera și imbrohorul.

Că şi eu tot din pruncie Răzvrătirii îi duc dorul.

                                                                 Adrian Bucurescu