luni, 26 septembrie 2016

Dalbii de Pribegi





Sat de câmp, sat de melancolii,
mult mă dor ciulini şi colilii,
dar mă doare şi mai abitir
liniştea din vechiul cimitir.

Nu mai cântă morţii-n miez de noapte,
nu se-aud nici foşnituri, nici şoapte.
Nu cumva s-or fi mutat de tot,
trecând, seara, Ialomiţa înot?

Fără morţi pe lume e pustiu,
doar din moarte creşte tot ce-i viu.
De-ar seca deodată cimitirele,
nu s-ar pârgui nici amintirile.

Amintirile, din când în când, ne dor
şi de morţii noştri ne e dor...
Ci pe unde-or fi, de sânge goi,
le-o fi, poate, şi lor dor de noi.


                     Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu