Alte mistere pe Piatra Pictată
Cel Slăvit pe Întreg Pământul
Greu, dacă nu chiar imposibil, de a limpezi toate enigmele înscrise pe
Piedra Pintada, adică ”Piatra Pictată”, descoperită în râul Paru, un afluent al Amazonului. Totuși, câteva din ele se lasă ]ntrez[rite. Astfel, în colțul de jos se afl[ imaginea unui om decapitat, referire la însuși Ion-Orfeus, împăratul-profet, căruia Amazoanele i-au tăiat capul. Așa cum este înfățișat pe Piedra Pintada, el este temelia Imperiului Atlant, dar și primul nostru sfânt, căci, sub actualele supranume de Ion Botezătorul sau Ion Înainte-Mergătorul, este plasat de Români chiar în dreapta lui Dumnezeu.
Încă din ceea ce ignoranții mai numesc ”preistorie”, capul celui mai sfânt om din lume a fost slăvit pe toată planeta, dar mai întâi chiar pe locul unde a avut loc oribila crimă, adică în Munții Bucegi, rămânând în istoria Geto-Dacilor sub titlul de
KOG-A-ION ”Capul lui Ion; Capul Magnificului”, de unde și sacralitatea acelui loc, izvorâtor și astăzi de nebănuite puteri. Acestui cap i se spune acum și ”Sfinxul Românesc”, devenit între timp și emblemă națională.
America, îndeosebi pe fostul teritoriu al Olmecilor, în actualul Mexic, unde Atlanții au dus cu ei cultul lui Ion-Orfeus, este plină de capete de piatră uriașe. stârnind stăruitoare întrebări, la care acest documentar încearcă a răspunde.
Cu mai mulți ani în urmă au fost descoperite capete de piatră, asemănătoare cu cele olmece și pe Valea Oltului, dar se pare că li s-a pierdut urma, ceea ce nici nu e de mirare, având în vedere comportamentul arheologilor noștri, de multe ori speriați de ceea ce ivește din când în când pământul românesc.
În general, aceste capete sunt uriașe, căci denumirea de KOG A ION poate fi tălmăcită și prin ”Capul cel Uriaș”; cf. rom.
cucă; arom.
cocă, alban,
koke ”cap”; alban.
ujane ”imensitate”.
Cu siguranță este vorba de Tăierea Capului lui Ion-Orfeu, cea mai veche dată din lume fiind înscrisă pe o stelă de la Uaxactun, în actuala Guatemala: anul 3.114, 17 August. Actualmente, Tăierea Capului Sfântului Ion Botezătorul se celebrează la 29 August: Calendarul egiptean începea la sfârșitul lui August, iar începutul anului bisericesc se sărbătorește și astăzi la 1 Septembrie.
Descoperirea și încorporarea Americii
Am văzut, în episoadele anterioare ale acestui documentar, că numele Americii vine de la împăratul atlant MARKO, ulterior divinizat ca Arhanghel al Amurgului, Vestului și Toamnei. În mitologia românească el este și Murgilă.
Așadar, față de centrul Imperiului, aflat la Helis, actualmente Piscu Crăsanilor, județul Ialomița, America era Apusul. Drept care, în afară de A MARĂKO, adică ”La Amurg”, i se mai spunea și CANDAIOS, cu același sens; cf. rom.
chindie ”timp al zilei către apusul Soarelui; loc de pe bolta cerească unde se află Soarele pe înserat”.
La Tracii Apsinthioi, CANDAIOS era Zeu al Războiului, iar teonimul se tălmăcește prin ”Strălucitorul; Arzătorul; Înțepătură; Inscripție; Scriptură; Compoziție; A plănui; Desen; Pictură”; cf. rom.
scânteie;
a scânteia;
candelă;
condei;
a încondeia;
gând;
a (se) gândi;
a cânta. Poate că de la sensurile de ”Război; Înțepătură; Pictură”, Amerindienii se tatuau și își vopseau fețele când plecau la luptă.
Tâlcul românescului
chindie vine de la ”Scriere; Desen; Semn; Delimitare; Limită”. În momentul cuceririi ei, America era la limita de Vest a Imperiului. Pe de altă parte, dintr-un episod trecut, am văzut că textul de sub Soare, Șarpe și Lună, de pe Piatra Pictată, explică limpede că e vorba de Sfânta Scriptură a Atlanților, desigur doar un rezumat al acesteia.
Dar unde scrie, pe această piatră sacră CANDAIOS, adică ”Apusul” sau ”America”? S-o mai privim o dată! Vedem că este mărginită de două mari pentagoane, un pentagon mic fiind la mijloc. Ei bine, CANDA IOS se mai traduce și prin ”Cinci Drepte; Cinci Linii”; cf. latin.
quintus ”al cincilea”;
ius ”drept; dreptate; justiție”. Acestea vor să spună pentagoanele! Totodată, mai spun și că America a fost descoperită de ”Cinci Drepți (Justițiari)”, adică de împăratul MARKO și cei patru fii ai săi, KABIRII.
Biruitorii, adică Românii!
Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă-ncântară
Povești și doine, ghicitori, eresuri
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri...
Mihai Eminescu -
Trecut-au ani
Le mărturisesc cititorilor că istoria Atlanților mă preocupă încă din copilărie, având norocul să citesc despre ei volume ca ”
Ultimul om din Atlantida” de Aleksandr Beleaev, ”
Luntrea sublimă” de Victor Kernbach, și altele, care mi-au aprins imaginația. Dar acestea erau ficțiuni. În clasa a VII-a, adică în 1963-1964, am intrat în posesia unei cărți excepționale, ”
Lumi dispărute” de Aurel Lecca, Editura Tineretului, 1963, unde autorul ia la rând toate ipotezele privind Atlanții, de la Platon până în epoca modernă. Acolo apare și Piedra Pintada, care nu mi-a dat pace nici până astăzi, și păstrez orgoliul de a fi pus-o primul pe Internet. Din fericire, încă mai am această carte minunată, fiindu-i recunoscător pe viață autorului ei.
În pentagonul din mijlocul Pietrei Pictate se văd 24 de pâini. Dintr-un glosar antic, aflăm că în limba tracă, mai precis în dialectul phrygian, ”pâine” se spunea BECCOS; cf. rom.
a îmbuca;
boacă ”colăcel de pomană”;
peic ”brutar”;
pogace; alban.
buke ”pâine; demnitate; funcție”;
bukez ”chiflă”. Dar BECCOS este și ideogramă pentru
veac, iar 24 înseamnă secolele scurse de la împărații întemeietori, POSEIDON și KLEITHO, până la uciderea lui Ion-Orfeus. Tot 24 erau și veacurile de la moartea lui Ion-Orfeus până la Nașterea Gemenilor Divini, prezisă de acesta.
Dintre pâini, trei sunt separate. În limba atlantă, ”Trei Pâini” se spunea BECCO T'RE, sintagma întreagă însemnând ”Izbândă”; cf. latin.
victor ”învingător”;
victoria ”victorie; succes”; pers.
bahadur ”erou”. BECCOT'RE era un supranume al Atlanților, sinonim cu
ROMANI. Ultimul etnonim, pe care, slavă Cerului, îl păstrăm și astăzi, vine din RO MANI ”Cel mai Bun (Curat; Cinstit; Vrednic; Puternic) conduce (câștigă; întrece)”; cf. rom.
Rai;
rouă;
roi; latin.
ros ”rouă”; alban.
i ri ”tânăr; nou”;
rroj ”a trăi; a exista”;
rroje ”viață; existență”; rom.
a mâna; mană ”belșug; spor”;
a meni. De aici, avem încă în românește
a rămâne ”a învinge; a câștiga”, cu același înțeles ca atlantul BECCOT'RE. Se vede de aici că numele nostru național are o vechime de peste șapte milenii, cum nu mai are niciun neam de pe pământ. Este doar o întâmplare că seamănă cu latinescul
Romanus, căci Romanii și-au luat acest nume de la Roma, pe care au cucerit-o de la Etrusci. Ar fi momentul să renunțăm la elucubrația că ”
de la Râm ne tragem”. Basta, latinopaților!
Moștenirea Atlanților
Se poate spune că, deocamdată, Piatra Pictată este cel mai vechi letopiseț românesc cunoscut. Aici se dovedește măreția istoriei noastre, nu cum apare ea în lucrări mai vechi sau mai noi, scrise de pafariști cu titluri academice și universitare.
Atlanții au fost inițiatorii civilizației acestei planete, peste tot pe unde a apărut în vechimea îndepărtată, și ale cărei consecințe, bune și rele, se resimt până astăzi. Magnificii noștri strămoși nu au fost uitați de inițiații români, dovadă stând și câteva din tăblițele dacice de plumb de la Sinaia.
Să păstrezi câteva milenii un nume etnic cum este
ROMÂN, nu-i de colo. Semnificația lui împărătească era cunoscută și de marele voievod care era și mare maestru al Ordinului Solomonarilor, Mihai Viteazul. Am văzut că RO MAN înseamnă și ”Cel mai Bun conduce (domnește)”. Ei bine, această deviză apare pe celebrul sigiliu al domnitorului, între stemele Țării Românești și Moldovei, în limba dacă: IN MIL(Ă) B)Ă)JE M(Ă)L(Ă)R DIE. Traducerea:
Din Grația Divină, cel mai Bun conduce (domnește).
Acest strălucit fiu al nației române nu era doar foarte viteaz, ci și învățat, știind câteva limbi străine. Să nu mai spună dușmanii poporului român, inclusiv unii fătați aici, că era doar un ”condotier” pus pe cuceriri. Mihai știa foarte bine ce și de ce face ceea ce a făcut. Îi datorăm nu doar Reîntregirea Daciei, dar și ideea care a prins aripi până la înfăptuirea României Mari, al cărei centenar îl sărbătorim în acest an.
Întorcându-ne la etnonimul BECCOT'RE, sinonim cu ROMAN, se vădește încă o moștenire de la măreții noștri strămoși. Astfel, BECCO T'RE se mai poate tălmăci și prin ”Trei Culori”: cf. rom.
pag ”despre cal, mai rar despre alte animal negru sau roșcat, cu pete albe; tărcat; cu pete de diferite culori”;
trei; latin.
pictura ”pictură; arta de a picta; tablou pictat”. În arta plastică, roșul, galbenul și albastrul sunt considerate culorile fundamentale.
Va urma cucerirea Japoniei și a altor tărâmuri...
