Cerul e de safir.
În toamna Herăstrăului
mestecenii s-au podobit în aur
și crizantemele-n cleștar.
Razele Soarelui greblează bruma
de pe Aleea Trandafirilor.
La debarcaderul pustiu
țipă un pescăruș
cu clonț de hiacint.
Pe lângă mine
trece o fată frumoasă
în uniformă de liceană,
iar pe cer trec cocori.
Sub iarba încă verde
doarme un șarpe de smarald.
Cu gândul la iarnă,
în pieptul meu e bine și e cald.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu