sâmbătă, 11 august 2018

Istoria Atlanților


        




          Misterele numărului 8

     Silvanii și Karpianii

     Oriunde se află în lume, misterioasele piramide le sunt închinate celor patru Silvani și Karpiani, îngerii superiori din panteonul atlant. Cu excepția Egiptului, care le-a ctitorit pentru a marca numele țării, a opta din Primul Imperiu. O piramidă are opt laturi, patru la bază și patru înclinate în sus.
     După Zei, în cer urmează patru mari semizei, Arhanghelii, numiți în atlantă SILVANI, sintagmă care provine din SILV AN ”Pimii (Întâiul) din Ceată”; cf. rom. salbă; unu. De aici, româna a moștenit serafin (arh.) ”serafim”, precum și numele Șerban. În onomastica tracă, este atestat și SRIBANEUS, un conducător de oaste. Rostită SIL VAN, expresia se tălmăcește prin ”Prea Puternic; Foarte Vrednic; Foarte Plăcut”; cf. rom. silă (arh.) ”putere; forță”; zel; ban ”1. mare dregător în Țara Românească, al doilea după voievod; 2. monedă”; bine; bun; fân; pâne (pop.) ”pâine”; pin; a vâna; vână; alban. pune ”muncă; treabă; lucru; faptă”; slav. pan ”domn”. De la sensul de ”Foarte Plăcut”, avem în românește sulfina, o plantă medicinală.
     În ordine ierarhică, după SILVANI urmează CABIRII sau KARPIANII, pe care i-am mai prezentat în episoadele anterioare ale acestui serial. CA BIRI înseamnă chiar ”Cei Patru”; cf. rom. cu; ca; germ. vier, engl. four ”patru”. La rându-i, KARP IAN se traduce prin ”Apărător (Susținător) Tânăr”; cf. rom. herb ”stema unei țări; blazon nobiliar”; corfă ”spetează; bârnă de lemn servind la sprijinirea podurilor”; corfău ”stâlp la casă”; crupă; latin. corpus ”corp; trup; ființă; persoană; totalitate; întreg; grup; substanță”; alban. karfos ”a prinde; a învinge; a capitona”; rom. oină ”joc cu mingea între două grupări de băieți”; june; latin. iunior ”mai tânăr”; rom. cherubin (arh.) ”heruvim”.
     Rostită KAR PIAN, sintagma avea tâlcurile de ”Vrednic (Viteaz) la Război; Priceput la Luptă (Bătaie)”; cf. rom. har; chir ”domn; jupân; stăpân”; a băuna ”a urla; a se văita”; Voinea (n.); Boian (loc.); franc. baionnette ”baionetă”; slav. voina ”război”. După aceste tâlcuri, KARPIAN a ajuns să mai însemne și ”Războinic; Sălbatic; Primejdios”; cf. rom. carpen; curpen; garvăn ”cioară”; gărvan ”strigoi; moroi”; carpenă ”un soi de grâu negru”; grivan ”hârciog”; franc. harpon ”harpon”.


     Cum am mai scris, Atlanții au descoperit și au cucerit America. Cabirii sau Karpianii erau cei patru fii ai împăratului Marko, rămânând conducătorii continentului de la Apus. Sunt reprezentați într-un superb grup statuar, la Tula, în Mexic, iar cercetătorii îi numesc chiar ”Atlanți”!


     Așadar, un KARPIAN era și ”Apărător” și ”Războinic”. De aici, vechii Elini au creat mitul Gryphonului. Acesta era un monstru înaripat, cu trup leonin, cu cap și aripi de vultur, consacrat zeului Apollon. Se credea că locuiește în ținutul Hyperboreienilor, adică în Dacia, păzind aurul nordic împotriva Arimaspilor.

     Uaxactun

     Dovezile prezenței Atlanților în America sunt covârșitoare. Printre acestea se numără Uaxactun, unul dintre cele mai importante orașe ale civilizației Maya, aflat astăzi pe teritoriul Guatemalei.  Uaxactun se traduce prin ”Opt Pietre”, waxac însemnând în limba autohtonă ”opt”, iar tun ”piatră”. Sensul străvechi va fi fost ”Opt Forțe”; cf. rom. a tuna; tun; stană ”stâncă”; germ. Stein, engl. stone ”piatră”. Este o referire clară la cei patru Silvani și patru Karpiani.


     Vechiul oraș se compune din opt grupuri de construcții împărțite în cinci înălțimi, din pricina peisajului natural. Dar chiar și cele cinci înălțimi au un mesaj mistic, trimițând la cei patru și tatăl lor.
     Tot la Uaxactun a fost gravată cea mai veche dată din lume, cunoscută astăzi, 13 August 3.114 î.e.n. Desigur este ziua când i-a fost tăiat capul împăratului-profet Ion-Orfeus, actualmente celebrată la 30 August. Nu întâmplător, calendarul egiptean începea la sfârșitul lui August, iar anul bisericesc începe la 1 Septembrie!

     Geto-Dacii, urmașii Atlanților

     Printre cetățile din Dacia, este atestată și OPTATIANA, închinată cu siguranță tot celor Opt Conducători ai Îngerilor, căci OPT AT IANA înseamnă ”Opt peste Sfinți”; cf. rom. opt; hat; hăt; hăț; alban. hyjni ”divinitate; zeu”.; ajodhime ”sacristie”; grec. Athena - Zeiță, una dintre cele mai mari divinități ale religiei și mitologiei eline; germ. Odin - Zeul Suprem în mitologia nordică; ebr. Eden - ”Paradis”.


     În spațiul tracic, sunt atestate nume ca NASI-TATU și NUSA-TITA ”Opt Apărători (Susținători); Protejat (Îndrumat) de Cei Opt”; cf. rom. naș; hitit. nais ”el a condus”; got. nasjan ”a salva”; alban. tete ”opt”.

     Constantin cel Mare, împăratul get

     Viitorul împărat roman, Constantin cel Mare, era Get, născut în cetatea Naissus, din Moesia Superior, astăzi orașul Niș, în Serbia. Educat în religia strămoșilor săi, nu a abandonat-o niciodată, Zeul său preferat fiind Apollon-Zalmoxis, adorat sub teonimul latin de SOL INVICTUS ”Soarele Nebiruit”. În iconografia tracică, întotdeauna Apollon are deasupra Lui Soarele, în timp ce Sora Sa Geamănă, Diana, are deasupra Luna. La Traci, Greci și Romani, era considerat ca Zeu al Luminii, de aici și denumirea latină de PHOEBUS, și era identificat adesea ca Însuși Soarele.


     Ei bine, Constantin L-a adorat toată viața, și e o minciună sfruntată că L-ar fi abandonat pe patul de moarte, trecând la creștinism. De altminteri, Biserica Catolică nici nu-l consideră sfânt, ca ortodocșii. Nici măcar nu a fost el cel care a dat edictul de toleranță a creștinilor, ci, înaintea lui, acest act a fost emis de împăratul Galerius, în anul 311. Ca și împărații precedenți, Constantin a purtat până la moarte titlul de Pontifex Maximus, adică preotul suprem al ”păgânilor”. Pe de altă parte, în creștinismul de pe vremea lui erau mult mai vizibile influențele orfice și zalmoxiene.
     Semnul care i s-a arătat în ajunul unei bătălii hotărâtoare a fost Svastica, pe care a poruncit mai târziu să fie gravată pe armele oștirii sale, alături de numărul CCC, adică SSS, adică 666, număr benefic la Geto-Daci.


     Svastica este compusă din OPT segmente, trimitere clară la Cei Opt Arhangheli ai Geto-Dacilor. Totodată, ea arată ca doi de Z, inițialele Celor Doi Zalmoxis, Apollon și Diana.

     În numele Inorogului 

     Al nostru ilustru împărat este primul care, la Romani, poartă numele de CON-S-TANTINUS, tălmăcit prin ”Calul cel Năzdrăvan”” cf. rus. koni ”cal”; rom. se; dandana (reg.) ”minunăție”. Aceasta era una din poreclele marelui rege DE CEBALUS ”Calul Minunat”; cf. rom. tui ”semn voievodal”; tei; în toi; grec. Theos, latin. Deus ”Zeu; Dumnezeu”; rom. cobilă ”iapă”; latin. caballus ”cal”; rom. Ducipal (mit.) - numele unui cal năzdrăvan.


      Acest cal minunat apare în iconografia bisericii din Densuș, în județul Hunedoara, precum și pe o puzderie de monede dacice, descoperite pe teritoriul României.



     Îngeri de Piatră

     În chiar inima Romei, în anul 315, a fost ridicat mărețul Arc de Triumf al lui Constantin cel Mare. În registrul de sus al acestui celebru monument, patru pe-o parte și patru pe cealaltă parte, se află statuile celor Opt Arhangheli ai Cerului Daciei. Arcul este situat între Colosseum și cea mai centrală colină din Roma, anume Colina Palatină, precum și în apropiere de Forul Roman. Este unul dintre cele mai renumite monumente de origine antică din fosta capitală a Imperiului.


     Constantin a întemeiat Noua Romă, Constantinopolul, dând astfel o puternică lovitură Vechii Rome, care le făcuse atâta rău Geto-Dacilor. Nu cumva, Constantinopolul trebuia să fie, în visurile acestui Get cutezător, capitala unui Imperiu Dac? În Răsăritul Imperiului Roman predominau Tracii, nu Grecii!
     În vârtejul istoriei, iscat după alungarea Romanilor, Dacia însă nu era încă pregătită pentru a adăposti o măreață capitală, de forța celor de pe vremea Atlanților și a Troiei. Cu gândul la un viitor de anvergură pentru neamul său, Constantin a recuperat o parte din Sudul Daciei, construind un pod peste Dunăre, între Oescus și Sucidava, ale cărui urme se mai zăresc și astăzi. Cu acest prilej, el și-a luat și titlul de Dacicus Maximus. Teritoriul recuperat a fost întărit, împotriva migratorilor, cu un val (limes), cunoscut astăzi sub denumirea de Brazda lui Novac. Valul pornea de la gura Topolniței și trecea pe sub dealuri pe lângă Drobeta, Drăgășani, Pietroasele, în apropiere de Buzău, continuând cu Sudul Moldovei până la Nistru. În bună parte, teritoriul geto-dacic, recuperat de Constantin, avea să devină mai târziu Țara Românească.

     Numărul 8, în Dacia medievală

     Unul dintre primii noștri voievozi atestați este Ahtum, ortografiat și Achtum și Ohtum. El a domnit peste o formațiune statală medievală timpurie, localizată pe teritoriul Banatului istoric și Transilvaniei de Vest, în prima jumătate a veacului al XI-lea, având ca reședință cetatea Morisena sau Maresiana. Era zalmoxian, dar, ca să câștige protecția împăratului bizantin împotriva Ungurilor, a fost nevoit să se boteze, devenind teoretic creștin, în Bulgaria.
     ACHTUM sau OHTUM înseamnă ”Optașul”; cf. rom. opt; latin. octo, germ. acht ”opt”. Cu siguranță, numele lui trimite la Cei Opt Arhangheli, sfinții săi patroni pe toată viața.
     Dar, înainte de Achtum, este menționat, pe timpul venirii Ungurilor, la anul 896, alt voievod, așa-numit de istoricii noștri ”Menumorut”. În realitate, în cronica notarului Anonymus, unde este pomenit, scrisă în latină, numele voievodului apare în original sub forma MENUMOROVT, Dar, pentru că în latină, sunetele U și V se notau cu același semn, V, numele i-a fost citit ca Menumorout sau Menumorut! Țara lui se întindea, după cum precizează Anonymus, ”de la fluviul Mureș până la fluviul Zomus (Someș)”.
     O mai limpede dovadă că și acest voievod era inițiat în orfism și zalmoxianism este chiar numele său, ME NUMOR OVT ”Cu (în) Numărul Opt”.
     Un supranume geto-dacic purta și Vlad Țepeș, care el însuși se iscălea Dracula, Drăculea sau Dragula. Printre plantele medicinale dacice se numără și DROCHILA ”Înțepătoarea”, de la care a rămas și denumirea de dracilă a mai multor plante cu țepi.
     Despre aprigul voievod, cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil scrie: ”peste puțin timp a ajuns la o schimbare radială și omul acesta a prefăcut cu totul organizația Daciei”.


     Ei bine, în cinstea Silvanilor și Karpianilor din cerul Daciei, steaua ce împodobește cușma lui Vlad Țepeș are opt colțuri!
     Până astăzi, localitățile românești Optași și Optășani păstrează și ele amintirea vechilor noastre credințe.
     În tradiția creștină sunt recunoscuți doar șapte Arhangheli, al optulea, așa-zisul ”Satanail”, fiind exclus din ierarhia cerească. Dar sărbătoarea Sfinților Arhangheli, numiți de Români și Harangheli sau Sfinții Voievozi, se ține la 8 Noiembrie! Se vede că Îngerii Supremi tot nu se îndură să-și lase Patria-Mamă de izbeliște...

                                               
                                                                                                                  Adrian Bucurescu

vineri, 10 august 2018

Frica de Rai


   


Pe tărâmul mioritic,
fost-am eu cam zgubilitic,
și ce-n inimă am strâns
am tot râs până ce-am plâns.

Apoi iarăși am pufnit
într-un râs nestăvilit,
care poate-o să mă poarte
înspre dincolo de moarte,

și cu descântece vechi,
cu gura pân-la urechi,
te pomeni c-ajung la Rai,
călare pe șapte cai -

trei bălani, patru roibuți,
și la fugă cei mai iuți.
Dar spre Rai e cale lungă -
Șapte cai or să mi-ajungă?

Iată, măre, că, la prânz,
o stea a fătat un mânz,
alb și cu un corn în frunte,
toate iasmele să-nfrunte,

și cu ochii lui albaștri
să zburde și el prin aștri.
Dar mânzul, pân' ce fugea,
de care lapte sugea?

Din chiar Calea Laptelui,
din Heliștea Vântului.
Și-așa, dii-dii-dii, hai-hai,
ne călăuzi la Rai.

Dar noi, ca să vezi ce soartă,
n-am mai vrut intra pe poartă,
nici eu, nici cei șapte cai,
că ne-a fost frică de Rai,

că mult prea era frumos
și prea era luminos,
că mult prea era curat
și prea era minunat..

Și-acum, pribegim prin nori,
nici morți, nici viețuitori....


                       Adrian Bucurescu

miercuri, 8 august 2018

Urzeala Zânelor




          Mitologie românească


     În ”Descrierea Moldovei”, voievodalul savant Dimitrie Cantemir se referă și ”la câțiva zei necunoscuți și care se vede că se trag din idolii cei vechi ai Dacilor”, printre care enumeră și Zâna: ”Acest cuvânt ar putea să se tragă din numele Diana. Totuși rareori se vorbește despre ea singură, de obicei se vorbește de mai multe; le zic Zâne și le socotesc niște fecioare frumoase, revărsând farmecul lor asupra altora”.
     Presupunerea lui Cantemir este întemeiată.Numele de DIANA, Sora Geamănă a lui APOLLON, se tălmăcește nu doar prin ”Zână”, ci și prin ”Luminoasa; Strălucitoarea”; cf. rom. geană (de lumină); alban. zonje ”doamnă”, slav. deni ”zi, ziuă”. Desigur, Ea este Zâna Zânelor, regina acestor făpturi minunate din mitofolclorul românesc.


     În graiul strămoșilor noștri, mai este atestată și varianta DINO, în denumirea unei plante medicinale, DINOBOYLA, sintagmă care lămurește multe din misterele legate de Zâne. Literal, DINO-BOYLA înseamnă ”Urzeala (Voalul) Zânelor”; cf. rom. fuior; văl; a învălui. În română, fuior înseamnă și ”fire de tort; țesătură; textură; pânză de cânepă sau de in”. Cu acest tâlc, o plantă din etnobotanica românească poartă numele de vălul-miresei, cu denumirea științifică de Clorophytum comosum.


     Cu o pânză fină se strecoară și astăzi laptele și fructele moi. De aceea, tot în etnobotanica românească se găsește și planta cu strania denumire de sita-zânelor, ciurul-zânelor sau sita fetei, a cărei denumire științifică este Carlina acaulis.


     În mitologia românească, Zânele sunt de două feluri: bune și rele. Primele, preponderente numeric, sunt fecioare frumoase, zvelte, foarte tinere, năzdrăvane, prielnice oamenilor cinstiți, care ajută eroii din basme, de obicei pe Făt Frumos, să treacă peste cele mai grozave primejdii. De cele mai multe ori au părul de aur. Se spune că se nasc din flori, și de aceea trebuie că sunt atât de legate de plantele noastre. Astfel, din DINOBOYLA provine și denumirea frumoaselor, plăcut mirositoarelor și finelor zambile, zise științific Hyacinthus orientalis, astăzi răspândite în toată lumea. Frumusețea lor a făcut ca la 7 Martie să fie sărbătorită Ziua Mondială a Zambilei.


     Grație tâlcurilor prielnice, chiar sacre, din DINOBOYLA româna a moștenit și termeni ca tâmplă ”catapeteasmă;; iconostas” și jimblă,  precum și a se întîmpla și întâmplare, adică o minune, respectiv o faptă mai deosebită.
     Câteva dintre Zânele bune au specializări, cum ar fi: Zâna Florilor, Zâna Codrilor, Zâna Lacului, etc. Fiecare anotimp are câte o Zână a lui. Zâna Zânelor și Zâna Codrilor umblă uneori călări pe inorog.


     Poți fi ajutat de Zâne, dacă ai un suflet curat, dar dacă le calci interdicțiile, vei fi pedepsit fără milă, de obicei prin orbire, mai ales dacă ai văzut vreuna goală sau dacă ai intrat pe teritoriul lor, fără permisiune. Înțepenești sau îți pierzi mințile. Nici descântecele nu te mai pot salva. De altminteri, urzeală mai înseamnă și ”conspirație; intrigă; vrajă; blestem”. Din această pricină, din aceeași DINOBOYLA româna a format și dambla și tembel. Tot de aceea, sita-zânelor sau ciurul-zânelor li se mai spune și unor plante foarte înțepătoare.


     La Geto-Daci, Diana era și Zeița Vânătorii, care umbla prin codri, uneori și noaptea.
     Spre deosebire de Iele, care umblă în ceată, Zânele sunt de obicei singuratice. Dar, ca și Ielelor, li se mai spune și Albele, CurateleFrumoasele, Drăguțele, Luminoasele ori Dalbele.


                                                                                                                   Adrian Bucurescu



          Moment zgubilitic




          Zbânțuita

Dacă vrei să stai în mâini,
Nu tăia frunză la câini,
Nu rupe pisica-n două,
Ca să-ți cumperi una nouă!
Mai bine ține-o pe-a veche,
Neapucată de streche!
Nu-ți lua o pisică verde,
Căci în iarbă ea se pierde
Și iei fir cu fir la mână
Și-o cauți o săptămână!

Fii zbir, ca latinopații
La Târgul de Informații,
Unde se vând doctorate
Patru sferturi plagiate!

Of, iarna e ziua mică,
Și-ai o mândră mititică
Tocmai la Urzica Mică
Și, dacă o lași, se strică
Și în cap ți se ridică
Și se zbânțuie prin chică.
Dragostea de fată mare -
Ca fasolea din căldare
Când îi pui un pumn de sare
Drept la tine-n buzunare.


                              Adrian Bucurescu

duminică, 5 august 2018

Limba tracă în Evul Mediu




          ”Torna, torna, fratre!”

     Una dintre cele mai nefericite confuzii privind istoria noastră este citarea exclamării ”Torna, torna, fratre!”, ca argument în favoarea ”romanizării Tracilor”, care, în veacul al VI-lea, și-ar fi uitat multimilenara limbă strămoșească, adoptând-o pe cea latină! Nici că se poate o neghiobie mai mare, totodată o insultă la adresa istoriei poporului român!|
     Povestea se referă la evenimente din anul 587, când Avarii năvăliseră în Peninsula Balcanică și ajunseseră în Tracia. În vreme ce o parte a armatei bizantine se răspândise în jur pentru jafuri, conducătorul rămăsese cu o mică trupă. Generalul Comentiolus, care comanda armata împărătească, s-a decis să dea atacul și, după lăsarea serii, a înaintat. Cronicarul bizantin Theophylactos Simokattes scrie că, în timp ce oastea avansa, un incident banal a semănat panică în rândul ostașilor împărătești, care au început să fugă în dezordine. Căzând încărcătura de pe un catâr, fără ca soldatul care-l stăpânea să-și dea seama, căci se afla ceva mai în față, un alt soldat, care era mai aproape, l-a strigat să se întoarcă spre a-și ridica bagajul: RETORNA, RETORNA, FRATRE! , și aceasta ”în limba locală”. Alt cronicar, Theophanes, scrie că soldatul ar fi strigat TORNA, TORNA, FRATRE! Aceste cuvinte au fost interpretate ca un ordin de retragere de oștenii latinofoni, care erau în primele rânduri. Toți au început să strige cât puteau de tare (RE)TORNA!. Astfel, în scurtă vreme, s-a dezlănțuit o fugă generală.
     În realitate, soldatul băștinaș, adică Trac, a strigat astfel: TORN-AV, TORN-AV RA TE!
     Studiind de ani buni limba tracă și dialectele ei, mi-am dat seama că, literal, amândouă variantele se traduc astfel: ”A căzut, a căzut la tine”. Astăzi, s-ar spune ”Ți-a căzut, ți-a căzut!”.
     Lexic:
RETORN-AV ”a căzut; căzut-au”; cf. rom. a (se) răsturna. Auxiliarul perfectului compus provine din a avea. Grigore Ureche, ”Letopisețul Țării Moldovei”: ”Fost-au acestu Ștefan Vodă...”.
TORN-AV ”a căzut; căzut-au”; cf. rom. a turna; a atârna; târn ”pleavă”; a târnui ”a târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr”; tarniță ”depresiune într-o înălțime”; franc. traîne ”trenă”.
RA ”la”.
TE - pronume personal, persoana a doua; cf. rom. te; a ta, al tău; ție.
     Chiar cronicarii scriu că soldatul a strigat ”în limba locală”, așadar nu în latinește. Că latinofonii au înțeles altceva este o altă mâncare de pește. Cum spun Românii, surdul n-aude, dar le potrivește. Așa se întâmplă și cu istoriozaurii și latinopații de astăzi...

                                                                                                                 Adrian Bucurescu

sâmbătă, 4 august 2018

Preobreajăn






Eu sunt dalbul de mesteacăn,
priponit pe mal de lac,
dar Ursitele, la leagăn,
au șoptit că nu-s copac.

Și-aș pleca, ce-aș mai plecare,
la Apus, la Miazănoapte,
cum se duce fiecare
pui când s-a-nțărcat de lapte.

Scrijelit, Doamne, de hanger,
voi să zbor din lutul reavăn,
să mă-mpielițez în înger
într-o zi de Preobreajăn!


                       Adrian Bucurescu

luni, 30 iulie 2018

Toponimia Daciei: Tighina




     În strălucitoarea salbă a Nistrului

     Cetăți impunătoare, amintiri ale eroismului strămoșilor noștri, se înșiră ca o salbă protectoare în dreapta Nistrului: Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă. Cu siguranță, cândva vor reveni toate la Patria-Mamă, căci milenii de-a rândul au fost ale noastre, toate tăinuind în adâncul pământului amintiri materiale de la Atlanți, Geto-Daci și Români.La urma urmelor, Nistrul este râul nostru național, căci Românii sunt băștinași și în stânga lui, până foarte departe.


     În regiunea cetății Tighina, de pildă, precum și în satele din apropiere - Chițcani și Varnița - au fost descoperite nu doar urme ale Geto-Dacilor, ci și vestigii arheologice datând tocmai din epoca timpurie a fierului.
     Astăzi, Tighina este un municipiu din Republica Moldova, iar veneticii rusofoni se încăpățânează să-l numească Bender, doar-doar i-or șterge vechiul nume autohton.

     Un loc copleșit de istorie

     Se va vedea că, mult înainte de atestarea sa în documente, Tighina a avut o importanță deosebită în regiune. Denumirea românească era cunoscută deja în veacurile XII-XIII de către navigatorii genovezi, care aveau strânse legături comerciale cu băștinașii. Astfel, la 8 Octombrie 1408, când este pentru prima oară atestată în documente, localitatea este înscrisă sub numele de Teghinaccio. Într-o  altă gramată, din 24 Februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă și mai apropiată de cea actuală - Teghinea. Așadar, din a doua jumătate a veacului al XV-lea, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina. Până atunci, locul fusese punct vamal. Îndeplinind rolul de cetate de frontieră, Tighina s-a dezvoltat în vremea domniei lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.


     În anul 1538, orașul a fost cucerit de Turci, care l-au redenumit Bender, cuvânt de origine persană, ce înseamnă ”port, oraș portuar; oraș fluvial; loc de acostare a navelor”. Românii însă i-au zis întotdeauna Tighina. Ca să șteargă urmele autohtonilor, autoritățile țariste, sovietice și ruse au promovat denumirea de Bender. Însă în  toate letopisețele moldovenești cetatea apare numai cu numele de Tighina.

     Portul geto-dacic de pe Tyras

     Cum se știe, în Antichitate Nistrul se numea Tyras, de unde și același nume al cetății getice de la vărsarea lui în Mare, denumită de Români, din Evul Mediu până astăzi, Cetatea Albă.
     Cum aproape toate actualele cuvinte ale limbii române provin din graiul geto-dacic, așa se întâmplă și cu Tighina. Astfel, printre plantele dacice de leac, este atestată și DAKINA, cu variantele DACINA și DAKEINA. Termenul provine din sintagma DAKI NA ”Pe unde trec Navele (Navigatorii); Vase în (cu) Trecere”; cf. rom. a (se) duce; dig; grec. dochos ”prin care trece”; rom. naie ”corabie; barcă; luntre”; Noe (mit.); latin. no ”a înota; a pluti; a naviga”; nauia ”barcă”; ital. dogana, alban. dogane ”vamă”.
     Este vreo legătură între vasele de pe Tyras și planta medicinală? Este! Ca și astăzi, vas însemna și ”recipient” și ”vehicul de transport pe apă”. Deci, DAKI NA sau DAKEI NA se tălmăcea și prin ”Vas (Recipient) cu Trecere; Vas Important; Vas Mare; Peste Vase”; cf. rom. dig; mai dihai; dacă (conj.); naie; Noe; latin. no; nauia ”barcă; ciubăr folosit la cules de vie”; got. digana ”vase; oale”. Din aceste tâlcuri, din DAKINA și DAKEINA, româna a format și stacană ”vas; cană de pământ, ceașcă sau pahar mare”.


     În timp, planta medicinală dacică a fost redenumită de Români cu sinonime: căldare; căldărușă; candeluță; cupe; căldărușa-popii. Este o plantă erbacee perenă, cultivată ca floare de grădină, decorativă prin flori, iar numele ei științific e Aguilegia vulgaris.
     În fine, revenind la semnificația originară a toponimului Tighina, dacă și Turcii l-au tradus prin ”Port”, înseamnă că populația autohtonă mai știa ce înseamnă și că româna din veacul al XVI-lea era încă foarte apropiată de izvorul ei geto-dacic.

                                                                                                               Adrian Bucurescu