miercuri, 8 august 2018


          Moment zgubilitic




          Zbânțuita

Dacă vrei să stai în mâini,
Nu tăia frunză la câini,
Nu rupe pisica-n două,
Ca să-ți cumperi una nouă!
Mai bine ține-o pe-a veche,
Neapucată de streche!
Nu-ți lua o pisică verde,
Căci în iarbă ea se pierde
Și iei fir cu fir la mână
Și-o cauți o săptămână!

Fii zbir, ca latinopații
La Târgul de Informații,
Unde se vând doctorate
Patru sferturi plagiate!

Of, iarna e ziua mică,
Și-ai o mândră mititică
Tocmai la Urzica Mică
Și, dacă o lași, se strică
Și în cap ți se ridică
Și se zbânțuie prin chică.
Dragostea de fată mare -
Ca fasolea din căldare
Când îi pui un pumn de sare
Drept la tine-n buzunare.


                              Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu