Istoria Secretă a Românilor

  
          Fuga din Rai. Noul Regat al Amazonienilor

     Recent, în episodul intitulat ”Prima Unire. Geneza Poporului Român. Atlantida”, am scris despre sosirea unor Oaspeți Astrali, în frunte cu Poseidon sau Semyaza, în capitala Amazoanelor, în urma căreia primii s-au însoțit cu frumoasele pământence. Că acești nou-veniți în Bărăgan aveau puteri supranaturale o dovedește fuga temutelor războinice spre Apus, peste munți. Fugarii erau conduși de regina Leukippe, ce-l avea alături pe prințul consort Evenor. Ei mai sunt cunoscuți și ca Adam și Eva, dar povestea lor a fost mult denaturată de ”Vechiul Testament”. Bărăganul, patria Amazoanelor, a cărui denumire vine de la BELA G(H)INES ”Femei Minunate”, se mai numea și HELIS ”Însoritul; Solarul; Cerescul”, și, până în zorii Evului Mediu, o cetate getică, din vatra fostei capitale amazoniene, s-a numit Helis, ajungând celebră sub conducerea marelui rege Dromichaites. În favoarea traducerilor corecte ale acestui străvechi toponim avem grec. Helios - Zeul Soarelui, precum și engl. holy ”sfânt”. Pentru fugarii care stăpâniseră mai înainte locul, acesta era chiar Raiul, tărâmul cel mai  însorit și mănos, rămas în miturile grecești și romane ca un tărâm divin, numit Helysion, respectiv Elysium, sau Câmpiile Elysee.

     Aici, după legendele antice, ajung după  moarte eroii virtuoși. În Câmpiile Elysee, se află pășuni înfloritoare și domnește o veșnică primăvară, nu plouă, nici nu ninge, nu e frig și nu e cald, iar Zefirul, domolit, aduce o adiere răcoroasă și plăcută. Este Paradisul atâtor mitologii, inclusiv Edenul din ”Vechiul Testament”. În fine, episodul a dus, în ”Biblie”, la cel cunoscut sub titlul de ”Izgonirea din Rai”.

     După ce au trecut munții, Amazonienii, sub conducerea Evei, adică a reginei Leukippe, cum e numită în dialogul ”Kritias” al lui Platon, au întemeiat noi cetăți, iar capitala lor este atestată de sursele antice ca THEM IS KYRA ”Cetatea Doamnelor; Fortăreața Frumoaselor”; cf. lat. domus ”dom; casă”; slav. dom ”casă”; iz ”din; de la”; rom. chera, chiră ”doamnă; cucoană”; Chira (nume); grec. kyria ”doamnă”; lat. cara ”dragă; iubită; scumpă”. Fiind ei fugari, râul care străbătea noua capitală se numește până astăzi Bega; cf. slav. bega ”fugă”. Astăzi, cetatea THEMISKYRA se numește Timișoara, după ce a trecut prin forma *THEMISHYRA. Iată de pe când a început istoria noastră, de altfel cea mai veche din lume!
     În fine, un avanpost al Amazoanelor a fost TIBISCO ”Fetele; Domnițele”; cf. rus. devușka ”fată”. I s-a mai zis și TIB ISCON ”Cetățuia celor Pribegi”; cf. geto-dac. dava ”cetate”; rom. Deva; alban. tapje ”cetățuie”; rom. a izgoni. Așezarea este localizată de arheologi în apropierea actualului municipiu Caransebeș, și apare pe hărțile antice și sub denumirile TIBISCUS și TIBISCUM.
     Nu doar Themyskira și Tibisco sunt argumente hotărâtoate pentru localizarea Noului Regat al Amazonienilor în actualul Banat. Pe când eram jurnalist la ”România liberă”, am fost în deplasare, la 17 Februarie 2001 în comuna Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin, fostă Valea Rudăriei. Acolo, un localnic, care nădăjduiesc că mai trăiește, pe numele lui - Milică Soameș, mi-a arătat o stâncă înaltă, cu chip de om, zisă ADAM. Cu câțiva ani înainte, mi-a mai spus Milică Soameș, lângă Adam era și EVA, dar s-a prăbușit...

                                                                                                             Adrian Bucurescu


   
   
     

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          Воспоминание / O amintire

Acel Octombrie nu mai e același,
Nu e același Octombrie acum.
În țară, unde se crapă de frig,
Urla și șuiera pe drum
Octombrie, ca o fiară rea,
Octombrie al anului șaptesprezecelea.
Eu îmi amintesc înspăimântătoarea
Zi cu multă nea.
An văzut-o cu o tulbure privire.
O umbră de fier plutea
Peste întunecatul Petrograd.
De pe atunci toți presimțeau urgia,
De pe atunci toți presimțeau ceva,
Au știut,
Că nu degeaba, se știe, au adus
Soldații cu țeste de oțel
Ce s-au desfășurat...
La rând au tocat...
Privitorilor le tremurau genunchii...
Și cineva deodată a izbucnit în plâns
Rezemându-se de zid cu frică.
Și a început...
Privirile s-au zbuciumat
De focul războiului civil,
Și fumul de la focurile ”Aurorei”
În zarea de foc s-a urcat.
S-a împlinit o soartă fatală,
Și pe țară, cu sudalme de mamă, sub nori,
O inscripție de foc s-a înălțat:
”Sovietul Deputaților Muncitori”.

                                                  1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Gemenii Divini

          Tăblițele dacice de la Sinaia

 

     LEO NETO O LOEDE LUIMOPEDO O NOE DAVO A LETEO LO OLADA POOD E HOOZ GEZ. OLHO HOBOLYOD OD TE OY OES OMAILO HO MATOH. DOAE POPET DOMOZ TOMO A SOSO ZA ZOTO OEIT OE DOMAE LE VYLO O MOTO OPE OL DAVO GETO. ZALMOGIO TISCYO.

     Traducerea:

     Cei Curați au fost născuți de Loede cea Strălucită, în țara noastră, în anii lui Olada Vodă, într-o casă mică. Cei Mari au coborât la cele mai umile dintre gazde. Cei Doi Magi în căsuța de pe colină au crescut, și stăpânii acelei case I-au adăpostit pe malul unei ape din Țara Geților. Pe Zalmoxii să-I preamăriți!

                                     Adrian Bucurescu, ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005

Noua Lege

Pace n-am adus, nici n-am de gând.
Lumea asta nu-i pentru răsfăț.
Pe frig și pe cald, zile la rând,
să nu mă astâmpăr învăț.

Uneori, îmi pare rău și mie
că devreme am plecat din sat,
însă România mă îmbie
drumurile toate să-i străbat,

să mă sui la munții-nzăpeziți,
să cutreier dealuri și vâlcele,
să ghicesc în norii risipiți
unde e Norocul țării mele,

să-l înșfac de frâu și să-l silesc
pe la toate casele să meargă
și de pe tărâmul românesc
pe cutezători să mi-i aleagă,

să se-adune iar Oastea cea Mare,
ce e rău în țară să zdrobească
și să vadă toți de ce-i în stare
Noua Lege-n Țara Românească.

Pace n-am adus, nici n-am de gând.
Lumea asta nu-i pentru răsfăț.
Pe frig și pe cald, zile la rând,
să nu mă astâmpăr învăț.


                             Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”Acești Daci au fost locuitorii cei mai vechi ai Ardealului, Moldovei și Munteniei, fiind foarte viteji și neîntrecuți în lupte.
     (...) Unii spun de cuvântul acesta, Geta, (...) că ar însemna suliță de aruncat sau lance, potrivit căreia Geții n-ar însemna altceva decât popoare de viteji, sulițari și lăncieri.   
     (...) Unii învățați socotesc că numele acesta de Dakus înseamnă luptător, adică viteaz.”

                             Huszti Andras, ”O es ujj Dacia”, 1791, p. 5 - 6

     ”(...) se pot vedea oameni având pe cap un fel de căciuli, așa cum poartă astăzi unii Traci numiți Geți și cum purtau înainte vreme Lacedemonienii și Macedonenii, iar alții au tiară și (un fel de) șalvari - pare-mi-se la fel ca Perșii, Bactrienii, Parții și mulți alți barbari.”

                             Dion Chrysostomos, ”Discursuri”

Сергей Есенин / Serghei Esenin

   

     ”Ах, метель такая, просто черт возьми...” / ”Ei, drăcia naibii, viforul pieptiș...”

Ei, drăcia naibii, viforul pieptiș
Bate cuie albe în acoperiș.
Numai eu n-am teamă, cum oi fi sortit,
Cu inima șuie spre tine-am pornit.

                                                                                         1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

     

”Maestrului” Ion Cristoiu

     Balada maeștrilor

În dăsagi, pe umăr, văru-meu Păcală
Aducea-n tîrg ouă și smîntînă-n oală.
Numărînd la mînă cît e săptămîna,
Cumpănea cu ouă brînză și smîntîna,
Și pornea de joia și cu bulzi de caș,
Să-i ajungă vineri marfa în oraș,
Cînd, din casă-n casă, pentru fiecare
Domn, avea vreo turtă și prin buzunare.
Advocați și doftori și adeseori
Cîntăreți și pictori, dascăli și actori.
Dintr-un timp aude un cuvînt ciudat,
Care fuse-aproape greu de învățat.
Cînd vorbeau de scară-n uși ori pe ferestre,
Domnii, mușteriii, își ziceau ,,maestre”.
Cîte cinci și zece de-astfel de pedeștri,
Adunați la poartă, toți erau maeștri.
,,Ce-o mai fi și asta ? se-ntreaba Păcală,
Că- n-am auzit-o-n piață, nici la școală.
Poate-n capitală este și rămîne,
Ca-n Găiești, cum fuse ,,neică” sau ,,jupîne”.
Dar văzu că vorba ,,maestre” stîrneste
O înviorare, parcă-i franțuzește,
Și la bătrînețe și la tinerețe.
El, un an de zile puse să o-nvețe.
Cei chemați cu vorba care i se spune
Înfloresc în sine-ndată. Ce minune !
Cum le zici ,,maestre” în ce-aveai de spus,
Gîtul li se-nnalță de trei ori mai sus,
Omul e mai ager, mai vioi, mai sprinten,
Ca un roib agale, îndemnat de pinten.
Și Păcală-și zise: ,,Vorba asta scurtă
E ca mîngîierea porcului pe burtă.
E cu farmec dulce și, din strîmb ori ciung,
Simți că te lățește și te face lung.
Insul se mîndrește, limba-i se deznoadă
Și ia vînt și, vesel, dă-n nădragi din coadă.
Măi, ce bine-mi prinde !
Am aflat și harul
Să-mi pui în picioare bine și măgarul.
Cum ajung acasă, văd eu cît îi este
De fudul auzul, și-o să-l strig : Maestre !”


                                                 Tudor Arghezi

Împărățiile Românilor

          Istoria Secretă

     Atlantida, Troia, Imperiul lui Alexandru Macedon, Imperiul Getic al lui Buerebuistas, Țaratul Româno-Bulgar, toate aceste împărății au fost conduse de RO MANI ”Oamenii din Cer; Conducătorii de Sus; Domnii Strălucitori; Oameni Curați; Supraoamenii; Superiorii; Învingătorii; Strălucitorii”; cf. rom. Rai; rouă; latin. ros ”rouă”; alban. re ”nor”; i ri ”nou; tânăr; adolescent”; rom. mană; a mâna; a meni; germ. Man, engl. man ”om; bărbat”; rom. Român; a rămâne ”a învinge; a întrece (pe cineva)”; arman; rumen; romaniță (bot.); latin. Romanus ”Roman”; harmonia  ”armonie (a sunetelor); armonie; acord”. 

     Cu sensul de ”Acord”, Român și România vin din prima uniune din lume, care a dus la Federația Atlanților. Și astăzi, herbul țării noastre are pe scut steme ale unor state cândva independente: Țara Românească, Moldova, Banatul, Oltenia, Ardealul și Dobrogea. Dar, și mai important, stemele celor trei mari provincii românești, Țara Românească, Moldova și Ardealul, sunt însoțite, pe tot parcursul istoriei lor și până astăzi, de Soare și Lună, aștrii la care se rugau primii Amazonieni și primii Moesieni, uniți de Poseidon-Neptunus într-un prim și mare regat, Atlantida. Zice-se și în ”Miorița”:
     Soarele și Luna
     Mi-au ținut cununa...

     RO MANIA mai însemna, în străvechime, și ”Soarele și Luna”; cf. egipt, Ra, Re ”Soare”; MEN - Zeul Lunii la Traco-Frigieni. Așadar, etnonimul Român și denumirea de România au o vechime de peste șapte milenii!
     Românii s-au autodenumit astfel chiar și pe vremea Daciei, Dacii find doar o denumire regională. Ce-i drept, dușmanii lui Mihai Viteazul Unificatorul îl porecleau Malus Dacus ”Dacul cel Rău”. Apoi, cel ales să reia Unirile Românilor a fost Alexandru Ioan Cuza, de când țara noastră și-a reluat și oficial numele de ROMÂNIA, pe care-l poartă și astăzi, slavă Zeilor!

     Ideea ca țara noastă să se numească Dacia nu este firească. Conaționalii noștri, din toate provinciile, s-au autodefinit întotdeauna ca Români, și, în acest sens, numele țării noastre, ROMÂNIA, este cât se poate de nimerit.

                                                                                                           Adrian Bucurescu

Prima Unire. Geneza Poporului Român. Atlantida

    

      Istoria Secretă

      
     În Neolitic, la Dunărea de Jos trăiau două neamuri: Amazonienii, în Nordul Fluviului, și Moesienii, în Sud. Primii erau matriarhali, adică erau conduși de femei, iar ceilalți erau patriarhali, autoritatea având-o bărbații. Deseori, aceste popoare se războiau între ele, izbândind când unul, când altul. Dar, la un moment dat, pe meleagurile dunărene s-au petrecut unele evenimente care aveau să schimbe istoria întregii planete. Ecouri ale acestor întâmplări nemaipomenite pot fi recunoscute în dialogul ”Kritias” al lui Platon, în Răpirea Sabinelor, din istoria mitică a Romanilor, precum și în ”Cartea lui Enoh”, cu cei 200 de îngeri conduși de Semyaza.

 

     La Geto-Daci, printre alte dovezi păstrate, se află și toponimul NENTINAVA, variantă pentru cetatea NETINDAVA, atestată, de marele geograf antic Ptolemaios, în vatra actualei comune Sărățeni, din județul Ialomița. NENTI NAVA are mai multe sensuri, printre care ”Navele de (pe) Sus. Corăbierii Voinici; Conducătorul Navigatorilor”; cf. rom. nant ”înalt”; a ninge; latin. navia ”barcă”; navis ”corabie; navă”. E ușor de recunoscut în ”Conducătorul Navigatorilor; Stăpânul Navelor” personajul care îl întruchipa atât pe Poseidon cât și pe Semyaza. Despre Navele Zburătoare și despre Navigatorii Astrali sunt nenumărate mărturii în istoria și miturile Geto-Dacilor, dar și la alte vechi popoare. Cert e că Poseidon și navigatorii conduși de el au aterizat la Sărățeni, al cărui antic nume, S-ARET INI, mai însemna și ”Unde S-au arătat Zeii; Unde au apărut Divinii”; cf. rom. a se arăta; Iana Sânziana (mit.); Moș Ene (mit.); alban. hyjni ”zeu; divinitate”. Lui Poseidon, rămas în mitologiile antice ca Zeu al Mărilor, i se mai spunea și NE-P(Ă)TUNUS ”Ne(mai)văzutul; Nemaipomenitul”; cf. rom. ne; a vedea; vedenie.

     Din ”Cartea lui Enoh” și din legenda ”Răpirii Sabinelor” rezultă că Oaspeții Astrali s-au însoțit cu frumoasele Amazoane, iar din dialogul ”Kritias” al lui Platon se înțelege că Poseidon a luat-o de soție pe prințesa Kleitho.

     Minunatei prințese a Amazoanelor, fiica pământenilor Evenor și Leukippe, i s-a mai spus și Amfitrite, Persephone și Proserpina.
     Prima capitală a acestui regat a rămas Nenti-Nava, iar a doua a fost ridicată pe teritoriul Moesienilor, anume în vatra Histriei, pe țărmul Mării Negre, numindu-se BUTERI-DAVA ”A Doua (Următoarea) Cetate”; cf. slav. vtorii ”al doilea”; rom. poteră; dac. dava ”cetate; fortăreață”; latin. foederatio ”federație; uniune”. Astfel, din Amazonieni și Moesieni s-a format poporul român, la Nord și la Sud de Dunăre, iar primul regat din istoria lumii s-a numit AT(Ă)L ANTAI sau AT(Ă)L ANTIS ”Cei Superiori; Cei Voinici (Puternici); Cei Valoroși; Cei Fericiți; Cei Plăcuți”; cf. rom. acel; arom. ațel ”acel”; alban. ata ”ei; acei; aceia”; rom. întâi; undă; unt; alban. ende, endje ”plăcere”; lat. athleta ”atlet; campion; maestru”; talentum ”talant; măsură de greutate la Greci; monedă de argint”. La început, regatul se întindea pe tot teritoriul României Mari, adică inclusiv în Basarabia, în Vestul actualei Ucraine și în mare parte din Peninsula Balcanică. Pe aceste meleaguri au apărut primele civilizații de anvergură ale lumii, printre care culturile Cucuteni, Hamangia și Gumelnița.
     Revenind la regii fondatori ai poporului nostru, s-au păstrat mărturii atât despre existența lor pe aceste meleaguri, cât și despre divinizarea lor. Astfel, numele lui PO SEIDON se traduce și prin ”Care stă; Cel Așezat; Cel Cugetat; Care cugetă; Care (se) gândește”; cf. rom. pe; slav. vo ”în; la”; rom. a ședea; stană; stână; baștină; buștean. Numele străbunei K-LEITHO se tălmăcește și prin ”Cea Voinică; Cea Plină; Cea Măreață”; cf. rom. ca; lat; a (se) lăți; liotă; Laiotă - un voievod al Țării Românești; Leaota (munți); a clădi; găleată; holdă; a cheltui.

     Ei sunt celebrul cuplu cu titlul ”Gânditorul și Femeia lui”, găsit la Hamangia, adică între cele două capitale, Nentinava și Buteridava. Mai e oare vreo îndoială că România de astăzi vine din miezul străvechii și celebrei Atlantide?

                                                                                                                 Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Голубая кофта. Синие глаза...” / ”Ochii-i sunt albaștri. Bluza-i porumbie...”

Ochii-i sunt albaștri. Bluza-i porumbie.
Nimic despre mine draga mea nu știe.

M-a-ntrebat: ”Mult oare va mai viscolind?
Să-ntind așternutul, cuptorul s-aprind.”

I-am spus dragei mele: ”Astăzi din tărie
Cineva așterne albe flori pe glie.

Aprinde și-așterne! Că și fără tine
Viscolul tot bate-n inimă la mine.”

                                                                                              1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”(...) Geții vorbeau aceeași limbă ca Dacii și aveau aceleași obiceiuri. Grecii dădeau atât Geților romani din Bulgaria, cât și Dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania și Ungaria același nume de Geți și credeau că și Geții și Dacii provin de la Traci.”

                       Gebhardi, Ludewig Albrecht, ”Geschihte des Reichs Ungarn und der damit verbundenen Staaten”, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 43 - 44

     ”În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania și în țările învecinate, locuiau Dacii, care mai erau denumiți și Geți, și de la ei a primit actuala Transilvanie, împreună cu Moldova, Muntenia și regiunile învecinate din Ungaria, numele de Dacia.”

                       ”Siebenburgische Provinzialblater”, vol. III, fasc. 3, Sibiu, Martin Hochmeister, 1808, p. 126

     

Cui, bă?

          Moment zgubilitic

Un cioarec și o cioară,
La fel de miștocari,
Râdeau de barza chioară,
Că n-are ochelari.

- Ah, zise picioroanga,
Vedea-v-aș într-o ghenă,
Să n-o mai țineți langa
Fără de nicio jenă.

Dar, ca să vezi minune
Și cărămidă nouă,
Că începu să tune
Și se porni să plouă.

Da, dar ploua cu broaște!
Și barza - hap-hap-hap,
Se apucă a paște
Tot clătinând din cap.

     Morala:

Asta-i: la barza chioară,
Se-mbuibă, nu se-mbuibă,
Până la primăvară
Îi face Domnul cuibă.

- Cui, bă?
- La barza urdă.
- Ce-i face?
- Un sandviș cu surdă.

                                   Adrian Bucurescu

Plagiat de un anume ”dottore” Cătălin Borangic

    

     Precizare: ”Ruga unui Get” a circulat multă vreme pe Internet,fără permisiunea mea, dar sub semnătura mea. Pe Internet, în anul 2009, au apărut și traduceri, nu știu nici acum ale cui, în limbile engleză, italiană, spaniolă, portugheză, franceză, albaneză, greacă și germană. Toate traducerile precizau cine este autorul în original al acestei poezii.

          Ruga unui Get

Dacă încă n-am dus
Lumina și Gloria Ta
pe tot Pământul,
Tu să mă ierți, Zalmoxis!

Dacă n-am ascultat mereu
Slăvite Poruncile Tale,
dacă mi-a curs vreo lacrimă,
Tu să mă ierți, Zalmoxis!

Dacă pe mine însumi
m-am terfelit în întuneric,
dacă am fost nedrept,
Tu să mă ierți, Zalmoxis!

Dar dacă vreodată
pe lumea aceasta
mi-ar fi frică de moarte,
să nu mă ierți, Zalmoxis!

          Adrian Bucurescu, ”Dacia Divină”, Editura Arhetip, 2004, p. 285

     Într-un jegos articol, intitulat ”Fenomenul dacoman; promotori și aderenți”, publicat într-o revistă ”științifică”, reluat și pe Internet, un anume Cătălin Borangic, ce mai semnează și sub pseudonimul Dada Mamusa, îmi insultă unele volume, pe care afirmă că le-a citit. Printre acestea se află și ”Dacia Divină”, unde se află și poezia de mai sus. Am aflat însă de la unii cititori, că, tot pe Internet, inclusiv pe YouTube, este difuzat un cântec, sub titlul ”Să nu mă ierți, Zamolxe”, ”scris astăzi pe versuri adaptate de Dada Mamusa, muzică și interpretare de Gabriel Tora”. Ei bine, cum poate vedea oricine, versurile îmi aparțin, singura contribuție a lui ”Dada Mamusa”, adică a lui Cătălin Borangic, este schimbarea titlului, iar teonimul Zalmoxis este schimbat în ”Zamolxe”.            
      Așadar, numitul Cătălin Borangic mi-a plagiat, fără niciun pic de frică și de rușine, poezia! Mi se pare prea de tot, chiar dacă plagiatul este o modă în România! Se pare că ipochimenul recunoaște în sinea lui că e un plagiator, de vreme ce-și zice Dada Mamusa, adică, în graiul geto-dacic, pe care ipochimenul nu-l știe, ”Cea mai Mare Maimuță”. Acum, stau și mă gândesc: putea fi dată în judecată o maimuță? Impresarul meu spune că da.

                                                                                                         Adrian Bucurescu

     P. S. Cea mai mare ”descoperire” a mamusei este ”arheologul Teohari Georgescu”, pe care nu-l acuză de crime, ci de faptul că ”a fixat centrul lumii în Dacia”!!!!!!!!!!!!!!!!! Ciudat este și că abia am reușit să-l conving și pe compozitor să retragă cântecul de pe youtube.

                                                                                                                           A. B.

     P. P. S. Pe când îmi fura poezia, acest hoț era doctorand la Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan”, din București! Doamne, adevăraților doctori a început să le fie rușine cu acest titlu!
    Dar se putea să rămână Borangic fără coledzi, neicusorule?
                                                                                                                           A. B.

          Dada Mamusa sau Cea mai Mare Maimuță

                                                                Motto:

                                                                    La moară, la Hârța-Pârța,
                                                                    Un' să macină târâța
                                                                    Și-unde țopăie maimuța,
                                                                    Mi-au furat hoții căruța.

                                                                                               Folclor adaptat

     Aflai, de pe Internet, despre o ”căpetenie dacă”, zisă ”Dada Mamusa”, care se ține de giumbușlucuri cu prilejul unor spectacole-kitsch, cu pretenții ”educative”, țopăite îndeosebi prin Ardeal. Puțin probabil ca Dacii să fi acceptat vreodată o căpetenie cu asemenea poreclă, care se tălmăcește prin ”Cea mai Mare Maimuță”, DADA și MAMUSA sunt, într-adevăr, atestate ca nume de Geto-Daci, și care au ajuns până în limba română. Așadar:
     DADA - ”mai mare”; cf. rom. dadă ”tată; șef; titlu adresat unei fete sau unei femei mai în vârstă”;
     MAMUSA - ”maimuță; imitator; măscărici”; cf. rom. maimuță ”târfă; sperietoare; momâie; momiță; (la figurat) imitator ridicul; om foarte urât”. Variante regionale: moimă, moaimă, moimiță, maimucă, maimuc. MAMUSA este încă o dovadă că limbile dacă și latină erau profund înrudite, ultima prezentând varianta mimus ”pantomim; comediant care exprimă prin gesturi și declamație caractere grotești; actor de un comic inferior; mim; farsă; comedie”.
     Într-o adaptare modernă, MAMUSA poate însemna nu doar ”maimuță”, ci și ”imitator” și ”plagiator”. Și, într-adevăr, această DADA MAMUSA, care îl scoate basma curată pe criminalul comunist Teohari Georgescu, atribuindu-i profesia de arheolog, și care mi-a insultat volumele publicate, m-a plagiat în cel mai josnic mod cu putință, cum voi dovedi mintenaș. Impresarul meu e de părere ca să dau maimuța în judecată. Desigur, drept ar fi fost să chem la tribunal toate maimuțele care m-au imitat sau m-au plagiat. Mă mai gândesc...

                                                                                                          Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

 

    ”Слышишь - мчатся сани, слышишь - сани мчатся...” / ”O sanie-n goană, sania s-o vezi...”

O sanie-n goană, sania s-o vezi.
Bine-i cu iubita în câmp să te pierzi.

Vesel vântulețul și cam cu sfială
Mișcă zurgălăul pe câmpia goală.

Of, voi, sănii, sănii! Șargul meu sprințar!
Joacă-ntr-o poiană un chefliu arțar.

La el ni-i popasul. - Ce-i? îl întrebăm
Și lâng-o răchită noi tustrei dansăm.

                                                                                            1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

     Un scribălău marxist-leninist: Cătălin Borangic

     Printre mârșăviile ce lâncezesc de ani de zile în noroiul internetului, la adresa mea, se ițește și una mai moțată, sub titlul ”Fenomenul dacoman: promotori și aderenți”, ouată de un anume Cătălin Borangic. În poliloghia cu pricina, bietul găinar, frustrat pesemne de anonimatul care-l înconjoară, începe prin a ataca ”protocronismul”, al cărui fondator ar fi însuși Bogdan Petriceicu Hasdeu, savant care era în legătură cu cei mai autorizați istorici și lingviști din Europa vremii sale și care a lăsat culturii române o operă excepțională, a cărei valoare expiratul Borangic nu e făcut s-o priceapă; de aceea, o și ponegrește. Și acum, țineți-vă bine, stimați cititori! Suferindul de autorlâc îl atacă tare și pe ”arheologul Teohari Georgescu” (!!!!!!!!!!!!), cel care ”a fixat centrul lumii în Dacia”.Halucinantă gogomănie! Dar nu doar Borangicul se face de râsul curcilor cu această afirmație; câteva reviste
și societăți cu pretenții ”științifice”, tot antiprotocroniste și antidacomane, îl apreciază pe acest semidoct și îi reproduc articolul incriminator! S-au găsit și vreo câțiva pămpălăi, cu titluri pompoase sau doar anonimi, care să-l laude. Măgar pe măgar se scarpină, nu-i așa?
     Precizări:
     Odiosul Teohari Georgescu a condus Ministerul de Interne în cea mai criminală perioadă a comunismului românesc. Avea monopolul violenței fizice, legiferate, dar nelegitime, pe care o exercita fără scrupule. Mai rari nemernici ca el, chiar în perioada respectivă. Nu reiese de nicăieri că ar fi practicat arheologia și că ar fi fixat vreodată centrul lumii în Dacia, dar probabil neobositul Borangic o fi avut acces la documentele Comitetului Central al P.C.R. și ale Securității, și a găsit acolo preocupările pro-dacice ale lui Teohari Georgescu, pe care nu le-ar fi bănuit nimeni până acum.Î n acest sens, n-ar fi de mirare ca, în viitorul apropiat, să aflăm și de alți arhelogi, cum ar fi Iosif Chișinevschi, Emil Bodnăraș, Alexandru Drăghici, Ana Pauker, Vasile Luca, Ion Vitner și alții.
     Modest ”protocronist” și ”dacoman” ce mă aflu, eu îl apreciez pe ilustrul savant Teohari Antonescu, arheolog, istoric și pedagog universitar român, membru al Societății Junimea.
     După această demonstrație cu privire la ”cunoștințele științifice” ale expiratului Borangic poate că nici n-ar mai trebui să insist pe atacurile la care mă supune în poliloghia cu pomposul titlu ”Fenomenul dacoman: promotori și aderenți”. Dar ciucametele minte cu nerușinare și mai departe. Astfel, comentând volumul ”Dacia Secretă”, scrie: ”Lucrarea afirmă, fără cuvenitele dovezi, existența revelată a doi Zalmoxis”. Chiar că Borangicului îi filează lămpile! În capitolul ”Primele Ninuni” ale volumului ponegrit am citat din celebrul lexicon”Suidas”: Zalmoxis. Feminin. Nume de zeiță”. Așadar, cum nu am ”cuvenitele dovezi” că au existat Gemenii Divini, băiat și fată, amândoi cu numele de Zalmoxis? Surprinzător sau nu, în ”Dacia Secretă”, multe alte dovezi despre existența Celor Doi Zalmoxis sunt ilustrațiile publicate de...  Teohari Antonescu. Ori Borangicul nu a citit cartea ori nu pricepe ceea ce e și la mintea găinii!
     Obsedat de ”eroi” comunști de teapa lui Teohari Georgescu și de opiniile marxist-leniniste, comunistul Borangic mai trântește o ticăloșie, comentându-mi volumele publicate: ”Tema a fost reluată mai târziu în ”Dacia magică” în care regăsim o serie de mituri reinterpretate în aceeași manieră lingvistică devenită stil și de care nu se dezminte nici în următoarea operă, ”Dacia divină”, aceasta conținând, în plus, o componentă profund mistică”.
     Da, până în Decembrie 1989, mi s-au publicat doar câteva poezii, din pricina culturnicilor preferați și acum de manelistul Borangic, ce mă acuzau întruna de misticism!
     Multă plictiseală pe lumea asta...

                                                                                                       Adrian Bucurescu
   

Mihai Eminescu și Tainele Zalmoxiene

 

          Povești și Doine, Ghicitori, Eresuri

     Sensibilitatea înnăscută ca și un neastâmpăr divin l-au făcut pe Eminescu să bată orașele României și ale străinătății, să-și asume destinul de poet, să trăiască departe de locurile unei copilării fericite și ale unei vieți normale. Profund conștient de jertfa lui, el scrie în încheierea poemului ”Panorama deșertăciunilor”:

Și de-aceea beau păharul poeziei înfocate.
Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedezlegate,
Să citesc din cartea lumii semne cum mai nu le-am scris.
La nimic reduce moartea cifra vieții cea obscură,
În zadar o măsurăm noi cu-a gândurilor măsură,
Căci gândirile-s fantome când viața e un vis.
   
     Strânsa prietenie a lui Eminescu cu Creangă va fi dus, desigur, la un schimb fructuos de experiență, la adâncirea cunoștințelor arhaice ale celor doi, la convingerea lor nestrămutată despre profunda originalitate culturală și înzestrarea spirituală a poporului român. În acest sens, ne stau mărturie atât versurile publicate în timpul vieții marelui poet cât și postumele.
     Intenția lui de a merge pe urmele vechilor ”eresuri” românești este vizibilă în toată opera pe care ne-a lăsat-o moștenire. Și, cum Eminescu nu era omul care să se mulțumească numai cu ceea ce dezvăluiseră entuziaștii timpului, se apucă el însuși să culeagă folclor de pe tot pământul românesc. Din culegerea lui vom cita și noi în continuare.
     Pesimismul adânc, de care adeseori este acuzat poetul, este împrumutat nu atât din Schopenhauer sau alți gânditori celebri, ci din chiar filosofia populară:

Fire-ai lume, n-ai mai fi,
Dacă nu putui trăi,
Că cu cine-aș fi trăit
De mine s-a despărțit
Și tare s-o depărtatu
Și pe mine m-o lăsatu.

               *
           *      *

Omul ca o beșică piere cum se sparge. Omul ca o beșică ce e plină de vânt și iarăși de vânt se sparge.

     Ecouri în ”Făt-Frumos din tei” par a fi pătruns și din aceste versuri:

Frunză verde mărăcine,
Arză-te focul, pădure,
Cu lemnele toate-n tine.
Să mă duc la mânăstire,
Să văd cârduri de copile
Târându-și papucii,
Blestemându-și părinții.
N-ar avea loc în pământ
Cine m-o călugărit,
Aibă viața racului
Și pâinea săracului,
Că n-am fost de călugărie,
Ci-am fost de căsătorie.
   
     Nu neapărat forma versurilor populare ci mesajul acestora se poate întâlni prin mai toate poeziile eminesciene:

Frunzuliță busuioc
M-o scăldat mama-n apă de soc,
Să rămân fără noroc.
M-o scăldat în apă de spini,
Să rămân printre străini.
M-o scăldat în apă de iaz,
Să fiu în lume de necaz.
M-o scăldat în apă de surcele,
Să trăiesc în lume cu jele. 

                                                                                         Adrian Bucurescu

 

Mihai Eminescu și Tainele Zalmoxiene

          Povești și Doine, Ghicitori, Eresuri

     Cine a trăit și trăiește la țară știe că, acolo, omul se conduce după reguli precise, că o greșeală cât de mică sau doar o simplă neîndemânare atrage după sine nu numai disprețul imediat al consătenilor ci și o poreclă pe care o vor purta multe generații de urmași, chiar dacă de cele mai multe ori nu mai au nicio idee despre originea supranumelui lor. În afara boierului, care nu intervenea decât în cazuri cu totul deosebite, satul era condus de câteva neamuri ale căror străbunici constituiseră cândva modele de viață. Amestecul familiilor de vază cu cele de jos era mai rar, chiar dacă în folclor se exaltă omul frumos (dar nu leneș!) și, uneori, se disprețuiește bogăția. Omul avut nu era neapărat și urât, dar, de cele mai multe ori, era harnic.
     Săracului îi trebuiau mari sacrificii ca să ajungă în rândul celor stimați, dar ridicarea lui prin vrednicie și prin viață cumpătată nu era exclusă. Fiecare, deci, își știa rostul și lungul nasului, și trăia între cei de rangul său; orice ieșire neghioabă era imediat sancționată cu proverbe și zicători șfichiuitoare. Acolo, în sat, nu prea puteai să-ți permiți perioade de lene meditativă, fiindcă, mai ales la horă și la șezători, deveneai personajul nedisputat al strigăturilor și al glumelor.
     Acesta era, în general, modelul de societate pe care îl admira Mihai Eminescu și pe care îl propune, cu inerente adaptări, în publicistică și în conversațiile cu prietenii sau cunoscuții.
     Comunitatea rustică își desfășura viața spirituală după rituri vechi, ignorând amestecul autorităților moderne; preoții, ei înșiși de origine rurală, erau nevoiți să adapteze învățăturile credinței ”pravoslavnice” la cele ale unei religii mai vechi, care supraviețuise până târziu prin sate și cătune. Eminescu va evoca de multe ori această cultură arhaică, din care el însuși apucase să cunoască multe, străbătând pământul românesc în cruciș și-n curmeziș. Iată ce scrie în sonetul ”Trecut-au ani...”, tocmai în Decembrie 1883:

     Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri
     Și niciodată n-or să vie iară.
     Căci nu mă-ncântă azi cum mă-ncântară
     Povești și doine, ghicitori, eresuri, 
     Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
     Abia-nțelese, pline de-nțelesuri. 

                                                                - Va urma -

                                                                                                 Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”Cum se explică totuși că Romanii au dat patriei noastre tocmai numele de Dacia? Să nu fie cumva în denumirea aceasta contras termenul de Audacia? Au avut într-adevăr destule probe despre îndrăzneala străbunilor noștri geți, încât au putut da, foarte natural, țării lor numele de Țara Îndrăznelii.”

                          Die Geshichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen , Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 16

     ”Diodor și Iustinus numesc Traci neamul peste care stăpânea Dromichaetes, care devine și mai mare prin folosirea umană și înțeleaptă a victoriei sale depline decât prin înfrângerea și prizonieratul celui mai strălucit dintre generalii și urmașii lui Alexandru; totuși Diodor îi numește o dată și Geți, așa cum se numesc și la Strabo și Pausanias.”

                           Niebuhr, B, G., Kleine historische und philologische Schriften, Bonn, Eduard Weber, 1828, p. 379

     Tăblițele dacice de la Sinaia

          < La Macedonia >

     E RYGHE RIEO OPE ROZA VIOY CHIE TRAKIOI RENI UN TOPOR HIN DOANIO. SONTI EO MACIDONIO ES SYO NIPSI REGHIO FYLIPOY ENIO NUVA DYTY CO NOSTERIE OEDI E CARILO LERY OLO RAGHE TERONTA RO PALI ELE SAD TEO DUNI GHELIOYHO GHETO TY SEUT RYPIO CORINSO GHETO LIO A SOMYSO. POTYVISO DAMARO FILIPOY A DELOP AN CET SYE. OM SOMES EGO METE O YSIO SYE RATI FIOE PYO ROTO VIO ZOTYE GHELERI TORO. În sigiliu: ELYZ

     Traducerea:

     ”Un rege tânăr, de la Apa Frumoasă, a venit cu dregătorii ca să-l taie cu topoarele pe demonul cel rău. Plecând în Macedonia, i-a văzut pe coconii regelui Filip. Într-o nouă zi, ai noștri s-au dus să-l încoroneze pe al lor drăguț rege, sărind cu caii în Grădina Sfântă. Apoi au călărit vitejii în susul munților împăduriți, vitejii ca leii de mândri. O frumoasă căprioară lui Filip i-au cerut din cetatea lui. 
     Om mare eu la anul voi fi și bucuros voi fi să beau vin roșu. Soție vrednică voi aduce. În sigiliu: Fericire”

                 Adrian Bucurescu, ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005

   

     

Moment zgubilitic

    

          Viteazul Stan Păpușă, înainte de NATO

                                        Foștilor mei camarazi de cătănie
                                                           de la Mija și Timișoara

Ca un glob de aur Luna strălucea
Și-ntr-o vale verde oștile dormea.
Numai Stan Păpușă, ce era planton,
Mândrei sale Tzytzy îi da telefon,
                          Care n-avea ton.
Neavând succesul ce-l sconta la dame,
Stan dezleagă-n noapte două integrame,
                          Cu sergentul zece,
                          Care-l și întrece.
Și-astfel, generalul, când intră pe poartă
Și sări cu fală o pisică moartă,
Trase-o-njurătură, trase încă două,
Apoi mândru scoase o revistă nouă.
Iară când ministrul însuși a sosit,
Bietul Stan Păpușă iacă-a înlemnit!
                           Morala:
                           Ce folos că-n telefon
                           Acum bâzâie un ton?
                           Stane, vipușca-i vipușcă
                           Și gălușca e gălușcă!

                                           Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”Geții au fost însă și ei împărțiți, la fel ca Dacii, în triburi, sau în părți separate, de unde provin și numele diferite pe care le-au luat, și anume: 1) Cei care au locuit spre capătul Dunării s-au numit Geți. 2) Cei care au locuit lângă Tyras sau râul Tarlo, Tyrageți. 3) Care se așezaseră între apele fluviului Borysthenes, s-au numit Trusageți. 4) Cei care au locuit lângă lacul Meotis, Iazigeți. 5) Iar locuitorii din jurul Mării Caspice și al râului Gyaik și Ukfartes, Massageți, adică Geți care locuiesc în regiunea apelor.”

          Huszti Andras, ”O es ujj Dacia” (”Dacia veche și nouă”), f. 1., 1791, p. 7

     ”În vremurile mai vechi, Geții din Nordul și din Sudul Dunării aparțineau de Tracia. S-a stabilit astfel că monarhul persan Darius Hydaspes, când a voit să-i atace pe Scyți sau pe Scoloți, a trecut prin Tracia și a aruncat la Geți un pod peste Dunăre.”

          Gebhardi, Ludewig Albrecht, ”Geshichte des Reichs Hungarn und der damit verbundenen Staaten”, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 49

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Эх, вы сани! A, кони, кони!” / ”Ah, voi, sănii! Voi, cailor, cai!”

Ah, voi, sănii! Voi, cailor, cai!
Pe pământ doar dracul v-a lăsat.
În semeața stepă, fără bai,
Clopoțelul râde-nlăcrimat.

Lună nu-i, nu latră niciun câine,
Peste tot s-a așternut omătul.
Viața mea-ndrăzneață mă mai ține,
Încă n-am îmbătrânit cu totul.

Cântă, surugiu, privește-n noapte, -
Și eu însumi ca să cânt ai vrea
De viclenii ochi ai unei fete,
De frumoasa tinerețe-a mea.

Îmi puneam căciula pe-o ureche,
Calul la hulube-l înhămam,
Stam pe-un braț de fân, n-aveam pereche,
Și în lumea largă mă duceam.

Chipeș mă țineam și chiar deștept,
Și-ntr-a nopții liniște-nstelată
Gureș, cu armonica la piept,
Convingeam îndată orice fată.

Totu-i dus, părul mi s-a rărit,
Calu-i mort și gardul s-a stricat.
Vai, armonica a răgușit,
De condus demult m-am dezvățat.

Sufletul meu totuși nu se dă bătut,
Eu de ierni tot nu m-am săturat,
Fiindcă peste toate, ce-au trecut,
Clopoțelul râde-nlăcrimat.

                                             1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

     Istoria Secretă

          Adam și Eva sau Fascinația Reciprocă

                                                 Motto:
                                       
                                                       Are mândra două mere,
                                                       Două mere frumușele,
                                                       Dar le ține pe sub ie
                                                       Și le-arată numai mie.

                                                                                   Folclor

     Graalul este străvechea și adevărata Sfântă Scriptură. Graalul este ca un codru verde și des, cu poteci șerpuitoare, care se răsfiră dintr-una într-alta, așadar lesne rătăcitoare și primejdioase. Unele dintre ele dau în poieni superbe, pline de flori și mirosne. În mijlocul Graalului se înalță Palatul de Cleștar, sediu al Forțele Cerești. În Graal se găsește Izvorul Luminii și al Înțelepciunii Supreme, În Graal se vede toată istoria Universului, așadar și a Pământului și locuitorilor săi. În Graal se găsește și cheia tuturor întâmplărilor care au dus la legende și basme, relatate și astăzi. Din Graal le înfățișez cititorilor din ceea ce mi s-a vădit...
     Am văzut, în episodul precedent, că Adam și Eva au fost personaje istorice, atestate de documente. Acum să vedem cum a făcut ”Vechiul Testament” ca mai mult de jumătate din omenire, adică fetele și femeile, să ajungă sub oprobiul intitulat ”păcatul originar”. Din pricina acestui ”păcat”, Europencele au pătimit până în epoca modernă, iat altele pătimesc și astăzi...
     În Graal licărește și o sintagmă mai aparte, anume MAMMULO, care, în Dicționarul Onomastic Dacic, apare ca nume, nespecificându-se dacă e masculin și feminin. Vom vedea că, de fapt, genul nu are nicio importanță. Iată și tălmăcirile care privesc această expresie:
     1. MAM MULO ”Sedus de Dulceață; Atras de Plăcere; Ispita Femeii; Fascinat (Vrăjit) de Femeie”;
     Lexic:
     MAM - ”seducție; atracție; farmec; vrajă; ispită”; cf. rom. a momi; lat. mimus ”pantomim; comedinat; mim; farsă; comedie”; grec. muma ”vrăjitoare”;
     MULO - ”Frumusețe; Femeie; Iubită; Plăcere; Dulceață; Dorință; Poftă”; cf. rom. miere; muiere;  lat. mel, melis ”miere; (figurat) dulceață; încântare; ființă dragă; iubire”; malo ”a voi  mai mult; a prefera; a favoriza mai mult; a fi de partea (cuiva)”; mulier ”femeie”; ital. moglie ”soție”.
     2. MAM MULO - ”Ispitit cu Mere; Atras (Sedus) cu Merele”;
     Lexic:
     MAM - ”ispită; fascinație; atracție; farmec; vrajă”; cf. rom. a momi; lat. mimus ”mim”; grec. muma ”vrăjitoare”;
     MULO ”măr (pom și fruct”; cf. rom. măr; lat. malus ”măr”; alban. molle ”măr”.
     De fapt, Adam nu a fost ispitit cu niciun fruct de măr, ci cu MAMMULO, așadar cu SÂNII Evei; cf. lat. mamilla ”mamelă; țâță; sân”.

     Cum se știe, în folclor, merele sunt deseori metafore pentru sânii fecioarelor sau ai femeilor. Cu sensurile de ”Ispită; Atracție”, MAMMULO a fost moștenit de limba română ca MOMEALĂ.
     În ”Biblie”, basna cu Adam și Eva se petrece în Eden, dar în Graal, RAI nu înseaamnă doar ”Paradis”, ci și ”Prospețime; Adolescență; Tinerețe”; cf. rom. Rai; rouă; alban, i ri ”nou; adolescent; tânăr”. Așadar, după Graal, Adam și Eva sunt eternii tineri, perechea care se descoperă și se prinde în primele jocuri ale dragostei. De aici, ”Biblia” nu a reținut decât că ”Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau”. Nici n-aveau de ce!

     Să vedem acum cine este și mult hulitul ”Șarpe”. Am mai scris despre SARPEDON, atestat și în Dicționarul Onomastic Dacic ca nume de războinic, în episodul despre Colina Marelu Șarpe din Ohio. În  istoria cu cei doi tineri exemplari, S-AR PED ON îi pune ”Să arate Fiecare ce are”; cf. rom. să; are; a vedea; un; una.. Tot el este și ”Cel care dă (trezește) Plăcerea (Pofta; Instinctul; Fierberea)”; cf. rom. a serba; sârbă - dans pop.; șerbet; a sorbi; ciorbă; zarvă. Dar mai mult și mai mult, ”Șarpele” din Rai este Însuși SAR PEDON ”Domnul care arată (îndrumă; învață); Domnul Divin (Minunat)”; cf. pers. ser ”cap; căpetenie”; engl. sir - ”sir; titlu de noblețe”; rom. a (se) vedea; a (se) vădi; vedenie. Așadar, SAR PEDON este aici Însuși Dumnezeu, Cel care a creat oamenii, cu anatomia și cu instinctele lor cu tot. Așa spune Graalul!

                                                                                                                Adrian Bucurescu
 
   
   

Pe drumul Graalului

  

Nu-mi place să merg pe drumuri bătute,
eu altfel decât alții visez;
deși sunt fragil, mai adesea
isprăvi de poveste cutez.

Uite-așa, tihnă n-am mai avut
de când am aflat de Graal.
O fi nestemată, cupă cu sânge,
izvod de smarald? O fi val?

Pentru Graal voi trece prin mlaștini
și prin codri-ncâlciți voi umbla
și voi înfrunta duhuri spurcate
până ce lamura o voi afla.

Nu-mi place să merg pe drumuri bătute,
eu alt deal aleg, altă vale.
Cu Excalibur îmi fac loc.
Ce ești? Unde ești tu, Graale?

N-ai fi vreun tărâm milostiv,
unde nimeni nu s-ar văita,
unde uiți viața de unde-ai plecat?
Oare așa Dacia o voi uita?

Patrie cu patru ochi zeiești,
tu mă-mbolnăvești, tu mă lecuiești!


                             Adrian Bucurescu

     Istoria Secretă

          Adam și Eva

     Oricât s-ar minuna unii, Adam și Eva chiar au existat. Documentele istorice sunt cât se poate de explicite în privința lor. Doar că povestea cu pricina a fost distorsionată de ”Vechiul Testament”, fiind atât de gogonată încât astăzi o mai cred doar câțiva habotnici. Să vedem cum au stat lucrurile!
     Am explicat, în episoadele precedente, că, într-o epocă străveche, în Nordul Dunării de Jos exista o societate matriarhală, Amazonienii, iar în Sudul fluviului, una patriarhală, a Moesilor. Denumirea țării acestora din urmă, MOESIA, se traduce chiar prin ”A Bărbaților” (cf. rom. moș; Moise, Moiș (n.); rus. muzh ”soț; bărbat”).
     În momentul când s-au declanșat evenimentele care aveau să impresioneze întreaga lume, când, practic, a început istoria omenirii, regina Amazonienilor era LEUKIPPE. Societatea lor funcționa cam ca un stup de albine, în care matca se împerechează cu mai mulți soți. Trebuie să ne imaginăm că, în acele vremuri sălbatice, ca și masculii mamiferelor și, uneori, chiar ai insectelor, bărbații se băteau între ei ca să cucerească femelele. Între aceștia, unul era bărbatul dominant, până ce, când îi slăbeau forțele, era înlocuit de altul. În răstimpul de care va fi vorba aici, primul, ca rang, soț al reginei LEUKIPPE era EVENOR.
     Un document mult mai serios decât ”Biblia”, chiar dacă și el o cotește către legende, este dialogul ”Kritias” al lui Platon. Iată ce scrie acolo: ”De la țărmul mării, chiar către mijlocul întregii insule, era o câmpie, care, după datină, fusese, fără tăgadă, cea mai frumoasă dintre toate câmpiile și care era mai rodnică decât s-ar fi putut dori.Iar lângă această câmpie, tot în mijlocul insulei, la o depărtare cam de cincizeci de stadii, era un munte nu prea mare. Pe acest munte locuia unul dintre oamenii care, la obârșie, se născuseră acolo din pământ; numele lui era Evenor, și femeia cu care trăia el se numea Leukippe; (...)”.
     Deocamdată, atât ne interesează din tot dialogul lui Platon. Fără îndoială, ”cea mai frumoasă dintre toate câmpiile” era Bărăganul de astăzi, care, pe acele vremuri, se numea BELA-G(H)INES ”Femei (Doamne) Frumoase (Strălucitoare; Albe)”; cf. rom. băl; bălai; fală; latin. bella ”drăguță; gentilă; plăcută; amabilă; vioaie; sănătoasă; bună”; rus. belîi ”alb”; grec. gyne ”femeie”; engl. Queen ”regină”. Am scris, în episoadele anterioare, că acolo își aveau capitala Amazoanele. Cât despre ”muntele nu prea mare”, acesta era Colina Sacră, pe care, peste mai multe milenii, Se vor naște Gemenii Divini.
     În graiurile neolitice, numele LEUKIPPE avea mai multe sensuri, între care și LEU-KIPPE ”Vasul Sacru (Curat; Minunat)”; cf. rom. a (se) la ”a (se) spăla”; leu; Lia (n.); lat. laus ”laudă; omagiu”; rom. cofă; cupă; copaie; chiup ”vas mare, în formă de amforă”. Această traducere este întărită de mulțimea de vase antropomorfe, din acel răstimp, descoperite pe actualul teritoriu al României. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de vase a fost numit ”Venus de la Vidra”.

      Acesta o simbolizează pe însăși regina Leukippe. Un alt tâlc al numelui ei este LEUK IPPE ”Plină de Frumusețe; Mult Îndrăgita; Prea Slăvita”; cf. rom. lac; leac; loc; a lega; Lica, Lică (n.); latin. laxus ”larg; spațios”; legio ”legiune; armată; trupă”; leuca ”măsură de lungime la Gali”; rom. a iubi; ava ”titlu adresat unui călugăr în vârstă”. Să reținem că IPPE înseamnă ”Frumusețe; Vrednicie; Slavă; Măreție; Mărinimie; Iubire”. Este numele neolitic al celebrei noastre străbune, EVA!
     Din relatarea lui Platon, aflăm că soțul ei se numea EVE NOR, adică ”Iubitul Evei; Preferat de Eva; Drăguțul Evei”; cf. rom. Eva; nur. În onomatica geto-dacică este atesta și ADAMAS, ce poate fi tălmăcit prin ADA-MAS ”Bărbatul (Soțul) cel mai Important; Bărbatul Dominant; Bărbatul din Palat”; cf. lat. aedes ”templu; lăcaș; stup”; oda ”odă”; got. atta ”tată”; rom. moș; rus. muzh ”soț; bărbat”. ADA-MAS înseamnă și ”Stră-Moșul”. Quod erat demonstrandum!
     Istoria, dar mai ales legendele, au fost foarte impresionate de această pereche deosebită, de la care ne-au și rămas câteva mărturii, printre care ”Vasul cu Îndrăgostiți”, descoperit în situl arheologic Sultana - Malul Roșu, aparținând celebrei culturi Gumelnița, datată chiar în perioada de care este vorba aici.

     Povestea celor doi este abia la început. Vom vedea, în episoadele următoare, ce s-a mai întâmplat cu acești iluștri strămoși ai noștri.

                                                                                                 Adrian Bucurescu

Radu Gyr:

          Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sus?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis.