Cărțile mele

 

                                                 La Biblioteca Județeană Ialomița

Macii

 

 

Oare ce înger s-o fi rănit

pe la amurgul lunii Mai,

încât tot câmpul s-a înroșit

cu sânge de Rai?

 

Picurii purpurii... Ce de sânge

în nemărginita grădină!

Foșnet de aripi pe cel ce suspină

prea îngerește îl alină.

 

Of, tu, Bărăganule crud,

din care cândva m-am întrupat,

ca o omidă pe frunza de dud

din verdele tău m-am înfruptat!

 

Și boabe de mac m-au zgubilit

și semințe de cânepă m-au zăltat,

și în grâul tău coliva o simt

cum de racla mea a uitat...

 

Of, tu, Bărăganule crud!

Of, tu, Românie ciudată!

Eu în Rai am trăit înspre Sud

și nu am murit niciodată.

 

                        Adrian Bucurescu

Nu degeaba

 

 

Nu degeaba au albit salcâmii,

nu degeaba cântă mierle-n zori.

Iată, zariștea la Răsărit ivește

un noian de flăcări printre nori! 

Mult aș vrea ca tot acest spectacol

gerul de sub frunte să-mi aline,

să mă bucur și eu laolaltă

cu livada plină de albine.

Ce să-nsemne-atâtea flori cudalbe,

care peste tot îmi ies în drum,

strecurându-mi-se în tristețe

și-amețindu-mi mintea cu parfum?

Eu oricum mă lepăd de orgoliu

și accept smerit că-s un biet om

care se va-ntoarce la lumină

din pământ în pielea unui pom.

                           Adrian Bucurescu

Parcă dorm, parcă nu dorm

 

Ialomița, cu ochii ei de safir,

parcă nu e apă, ci mir.

O bivoliță albă, cu sânge pe bot,

trece bocănind pe pod.

 

Parcă dorm, parcă nu dorm.

Nu știu la ce să m-ntorn.

O barcă m-așteaptă la mal,

să vâslesc în amonte spre bal,

 

și să dănțuiesc cu Mătrăguna,

până când i-o plesni struna

chitarei de argint

a menestrelului Iachint.

 

Și-apoi, în zori, pe când

cocoșii vor cânta de comând,

să ne aruncăm, toți petrecăreții,

pe rugul aprins din mijlocul pieții!

 

                                              Adrian Bucurescu

 

Domnul Fulgerelor

 

                                           Împotriva cenzurii din România

Nostalgie

 

 

Peste salcâmii satului meu

Maica Precistă cerne făină sfântă,

iar dinspre argea

privighetoarea cântă.

Fete frumoase

țes la război și descântă.

Soarele milostiv

în inimă mi-mplântă

o rază 

și pieptul meu se înseninează.

Un cal în obor

își scutură coama și nechează,

pe când în pivniță

vinul se-nnobilează.

Drumul din fața porții

o răscruce visează.

Ca două candele, ochii minții

îmi luminează

și icoanele din naosul prunciei

mi le veghează.

 

                                                 Adrian Bucurescu

Glicina, în sărbătoare

 

                                     La Sărățeni, într-o primăvară