marți, 13 martie 2018

În Țara de Sus


 


- Unde-ți duci pletele de aur,
Ileana Ailenei?
Ochii albaștri cui dăruiești,
Ileana Ailenei?

- Mirelui meu inima-i duc
în coșuleț de argint.

- Dar cu lancea aceea ce faci,
Ileana Ailenei?
Tulpina ei mlădioasă
de ce o strângi cu mâna ta frumoasă?

- E pentru tine,
pentru tine, băietule!

- Dar cu ciobul acela de tămâiet,
cu jarul aprins,
ce faci cu el,
Ileana Ailenei?

- Inima din piept,
vreau să ți-o ard, băietule.

- Trei picături de sânge
de-mi vor curge în țărână,
trei crini roșii vor înflori
pentru nunta ta, Ileana Ailenei.

- Mi-i voi prinde în cunună,
când preotul mă va cununa.
Soțul meu mai frumoasă
m-o vedea, băiet năcăjit.

- Trei broboane de sânge, Ileană,
vor stinge lumânările albe.
Trei luceferi de sânge
îți vor aprinde vălul de mireasă.

Și nu vei mai ajunge la noua casă!

                                     Adrian Bucurescu


luni, 12 martie 2018


     Moment zgubilitic




          Tom Degețel

Și-am zis verde trei coceni,
Măi Tomiță din Berceni,
Proastă-am fost de ți-am cedat
Pentr-un uischi expirat.

     Refren:
          Hei-hei, Tom Degețel,
          Ești micuț și urâțel,
          Da' te plac femeile,
          Că le faci plăcerile!

După ce că ești urât,
Mititel și amărât,
Te dai și mare patron,
Și n-ai nici casetofon.

Mai ziceai că ai relații
La Școala de Informații,
Și că Oprea Gabriel
Vrea să torni doar pentru el!

Ce-avea, mă, parașuta-aia,
Pripășită-n Dămăroaia?
N-ai văzut c-avea mustață
Și maniere de țață?

Și-aialaltă, curviștina,
Cu butic în Colentina!
Ce, mă, că doar n-avea două,
Vedea-o-aș cloșcă pe ouă!

Te-ai dus și la aia, Miss,
Că-ți făcea noaptea striptis.
N-ai vrut femeie cinstită,
Angajată și citită.

N-ai vrut doamnă, ai vrut fufă,
Care nu-ți spală o rufă.
Ăleia din Balta Albă
I-ai făcut cadou o salbă.

Mie nu-mi dădeai o țoală,
Vedea-te-aș lovit de boală!
Când ți-o fi lumea mai dragă,
Să-ți cadă dreapta beteagă!

Să n-ai țuică, să n-ai vin,
Nici bani de albocalmin,
Nici carnet de sănătate,
Nici rude-n străinătate!

                       Adrian Bucurescu

duminică, 11 martie 2018

Mărturii despre Daci




          Cei Mândri și Liberi

     Dacii liberi se aflau în Nordul și Estul provinciei; pe vremea împăratului Marc Aureliu au ridicat spada și au invadat ținutul roman. 130 de ani întregi a durat lupta Dacilor liberi cu legiunile romane, pentru ca abia sub împăratul Maximus să se încheie. În cartea istoriei stă însă scris că acvilele romane vor părăsi ele însele, câteva decenii mai târziu, Dacia. Sarmații și Germanii sprijiniseră pe Dacii liberi în luptele lor.

                   Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 227.

     Se pare că totuși nu întreaga Dacie ar fi fost umplută cu coloniști romani, ci că a rămas totuși o parte, aflată între munții Carpați și dincolo de Aluta (Olt), sau partea cea mai mare a Valahiei și Moldovei sub stăpânirea barbarilor, deoarece în părțile acelea nu se găsesc monumente romane și deoarece cei de zece ori o sută de mii de pași cât avea Dacia lui Traianus, după rapoartele lui Eutropius, nu pot cuprinde și Moldova.

                   Gebhardi, Ludewig Albrecht, Geschichte des Reichs Hungarn und der verbundenen Staaten, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 68.

sâmbătă, 10 martie 2018


     Moment zgubilitic




          Rapsodii de primăvară

Călugărul din vechiul schit -
El într-o zi s-a cam scrântit,
Și, cu potcapul pe-o ureche,
Cântă ca apucat de streche:
     Șapte văi și-o vale-adâncă,
     Și-aici lupii mă mănâncă.
     Stai, lupe, nu mă mânca,
     Să vină și soacră-mea!
Ce-i drept, pe lângă vechiul schit,
Peisaju-i cam sălbăticit.
Ci starețul, după o țurcă,
Pe-o stâncă-naltă se aburcă,
Că se-antrenase pe-nfundate,
Pe când era-n Securitate
Și absolvise, ca mulți alții,
Colegiul de Informații.
Și, să nu fie mai prejos,
Doini și el cu glas duios:
     Nici în potcap nu mă doare,
     Parc-aș fi la tropice!
     Berzele depun la Soare
     Ouă microscopice.
     Pe trotuar alături saltă
     Două fete vesele.
     Zău că-mi vine să-mi las baltă
     Toate interesele.

Dar nici turiștii nu tac:
- Ăsta-i popă sau e rac?

                                   Adrian Bucurescu

vineri, 9 martie 2018


          Istoria pângărită




     Unde sunt Geții din București?

     Vetrele pe care se întinde Capitala României sunt pline de vestigii care demonstrează că în poienile vechiului Codru al Vlăsiei oamenii au locuit permanent, încă din Paleolitic. Impresionează, prin bogăția lor, urmele culturii și civilizației getice. Este foarte important de știut că ținutul numit acum Muntenia nu a putut fi cucerit de Romani, rămânând în Dacia Liberă. Din acest motiv, pe locul actualului București nu există absolut nicio urmă de la Romani. În apropiere de oraș, la Popești, pe râul Argeș, se află ruinele unei mari cetăți getice, confundată de unii cu Argedava lui Buerebuistas. Dar aceasta este altă poveste.
     Din mărturiile celebrului istoric Iordanes, adică pe la mijlocul veacului al VI-lea, reiese că orașul se numea GALTIS, ceea ce, în graiul getic, înseamnă ”Strălucire; Fast; Frumusețe; Mărire; Glorie”; cf. rom. cald; a cheltui; holdă; a (se) clăti; latin. calidus ”cald; focos; plin de foc; temerar”; germ. Gold, engl. gold ”aur”; germ. glad, engl. glad ”bucuros”. Din toponimul getic s-au păstrat în București denumirile de Biserica Colțea și Turnul Colței, neexplicate de niciun istoric ”cu sânge de Roman”.
     Același Iordanes mai scrie că pe lângă cetatea Galtis curgea râul AUHA, care, tot în graiul getic, însemna”Stejăriș”; cf. vechi germ. eiks, germ. Eiche, engl. oak ”stejar”. Că Auha era Dâmbovița o demonstrează faptul că actuala denumire a râului care străbate Bucureștiul înseamnă ”Frunze de Stejar”.
     O variantă, tot getică, pentru GALTIS, adică pentru ”Strălucire; Frumusețe”, a fost BUKOL ”Strălucitor; Luminos; Fericit; Plăcut”; cf. rom. faclă; făclie; a (se) bucura; bucurie; fagur; BichirBucur, Pogor (n.); Bucura (lac glaciar); alban. i bukur ”frumos”; bukuri ”frumusețe”; scand. fagr, sued. vacker”frumos”. Că toponimul se adapta după vorbirea locuitorilor este și denumirea Capitalei Țării Românești de Hilariopolis ”Orașul Bucuriei”, dată de fanarioți. Cum se vede, toponimul BUCUREȘTI vine din graiul Geților autohtoni.
     După toate acestea, vin întrebări firești:
- Ce caută struțo-cămila întruchipându-l pe Traian pe treptele Muzeului Național de Istorie a României?
- Ce caută statuia Lupoaicei de la Roma în București?
- Ce caută ”Pasajul Latin” în centrul orașului? De ce l-au vandalizat mâzgălomanii? Ce, naiba, păzesc primăreasa Firea și gașca ei de pesediști?
- Unde sunt simbolurile getice?
- Care este menirea Academiei Române și a Ministerului Culturii?


                                            Nelipsitul sobor, aghesmuind ”Pasajul Latin”

     Toate acestea i se datorează fostului primar de tristă amintire, Sorin Oprescu. Culmea gogomăniei, la inaugurare, ”Pasajul Latin” a fost ”sfințit” de un sobor de preoți! Se pare că niciun latinoman prezent la acea prostească festivitate nu știa că împăratul Traian a fost un mare persecutor al creștinilor, în timpul lui fiind martirizați, printre mulți alții, Sfântul Ignatie al Antiohiei, aruncat la fiare, și Sfântul Simeon al Ierusalimului!
     Vorba ceea: dacă prostia ar durea, mulți s-ar tăvăli în chinuri!

                                                                                                                     Adrian Bucurescu

joi, 8 martie 2018

Mânzul cu coama de aur





Mânz sălbatic, goană suplă, voievod de luncă verde,
fără frâu, fără potcoave, coamă galbenă-ncordând,
respirând văzduh de aur, gravitația o pierde
și nu știe de zăbală și de pinteni n-are gând.

De se lasă noaptea rece, stele-i lunecă pe greabăn,
Luna-l cheamă ca o roibă peste deal, la răsărit.
Uriașii ochi rotește, măsurând drumeagul reavăn
și nu-l poate prinde nimeni, niciun laț meșteșugit. 

Mânzule, coamă de aur! Tu, poet fără de grai,
de m-aș ține după tine, poate c-am ajunge-n Rai!
                                                                                                                                                                      Adrian Bucurescu

miercuri, 7 martie 2018

Primăvara




          Mitologie daco-română


     În districtul Remesiana, din provincia romană Dacia Mediterranea, aflată pe teritoriul actual al Serbiei, este atestată cetatea PRIMIANA, termen cu două tâlcuri: 1. PRI MIA NA ”Când se topește Zăpada”; cf. rom. pre-; latin. prae ”înainte; în fața; față de; din pricina”; alb. prej ”din; de”; rom. a (se) muia, a se înmuia; nea; moină; 2. PRIMIA NA ”Timp Nou; Schimbarea Vremii; Anotimp Schimbător”; cf. rom. vreme; nou; a (se) înnoi. Din ultima sintagmă, româna a moștenit a (se) primeni. La Geto-Daci, PRIMIANA era denumire a Primăverii, precum și un supranume al Doamnei Ariadne, Zâna Zorilor, a Primăverii și a Răsăritului.
     În mitofolclorul românesc, Primăvara este o zână foarte frumoasă, dar și foarte capricioasă. În grădina palatului ei, pământul are câte o brazdă de iarbă verde și alta de pământ uscat, încă neînverzit, iar printre ele câte o dungă de apă și alta de nămol. Acolo sunt pomi pe jumătate înmuguriți, pe jumătate înfloriți. Străjerii de nădejde ai palatului ei sunt, pe rând, Mărțișor, Prier și Florar. Primăvara vine în țară cu păsările migratoare, pe care ea le învață să cânte așa de frumos.
     Primăvara este anotimpul dorului și al dragostei, cum spune și această doină:
Vântul bate-ncetișor
Și-mi aduce, aduce-un dor.
Bate vânt de primăvară,
Cu miros de lăcrămioară
Și-un miros de viorea
Și-un dor de la mândra mea.
     La anumite sărbători de Primăvară, se fac farmece de dragoste. În legătură cu vrăjile pe care le fac fetele în timpul Primăverii, mărturisește o altă doină:
Foaie verde de secară,
Toate plugurile ară
La holde de primăvară,
Numai plugul badelui
Șade-n vârful dealului;
Nici nu suie, nici coboară,
Trag boii de se omoară.
- Desfă, mândro, ce-ai făcut,
Să nu bat boii mai mult!
- Nu desfac, bade, curând,
Că nu ți-am făcut să zaci,
Ți-am făcut să ne-avem dragi,
Nici nu ți-am făcut să mori,
Făr', bădiță, să te-nsori!


     Printre cei care așteaptă să treacă Iarna cât mai curând se numără, desigur, și ciobanii. Iată și un cântec de-al lor:
Trece-vor cinci luni de iarnă
Și una de primăvară,
Și-a veni luna lui Mai
Și-oi vedea verdeață-n plai,
Și-oi sui cu oile
Și-oi uita nevoile
Și-oi sui cu oi de-a mele
Și-oi uita de multe rele
Ce-am avut în zile grele.
     Primăvara influențează asupra sorții pruncului; dacă acesta este zămislit pe înfloritul pomilor, îi vor plăcea florile, păsările și natura, iar banii se vor ține după el ca florile de copaci.


                                                                                                                  Adrian Bucurescu