Mânz sălbatic, goană suplă, voievod de luncă verde,
fără frâu, fără potcoave, coamă galbenă-ncordând,
respirând văzduh de aur, gravitația o pierde
și nu știe de zăbală și de pinteni n-are gând.
De se lasă noaptea rece, stele-i lunecă pe greabăn,
Luna-l cheamă ca o roibă peste deal, la răsărit.
Uriașii ochi rotește, măsurând drumeagul reavăn
și nu-l poate prinde nimeni, niciun laț meșteșugit.
Mânzule, coamă de aur! Tu, poet fără de grai,
de m-aș ține după tine, poate c-am ajunge-n Rai!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu