Istoria pângărită

     Unde sunt Geții din București?

     Vetrele pe care se întinde Capitala României sunt pline de vestigii care demonstrează că în poienile vechiului Codru al Vlăsiei oamenii au locuit permanent, încă din Paleolitic. Impresionează, prin bogăția lor, urmele culturii și civilizației getice. Este foarte important de știut că ținutul numit acum Muntenia nu a putut fi cucerit de Romani, rămânând în Dacia Liberă. Din acest motiv, pe locul actualului București nu există absolut nicio urmă de la Romani. În apropiere de oraș, la Popești, pe râul Argeș, se află ruinele unei mari cetăți getice, confundată de unii cu Argedava lui Buerebuistas. Dar aceasta este altă poveste.
     Din mărturiile celebrului istoric Iordanes, adică pe la mijlocul veacului al VI-lea, reiese că orașul se numea GALTIS, ceea ce, în graiul getic, înseamnă ”Strălucire; Fast; Frumusețe; Mărire; Glorie”; cf. rom. cald; a cheltui; holdă; a (se) clăti; latin. calidus ”cald; focos; plin de foc; temerar”; germ. Gold, engl. gold ”aur”; germ. glad, engl. glad ”bucuros”. Din toponimul getic s-au păstrat în București denumirile de Biserica Colțea și Turnul Colței, neexplicate de niciun istoric ”cu sânge de Roman”.
     Același Iordanes mai scrie că pe lângă cetatea Galtis curgea râul AUHA, care, tot în graiul getic, însemna”Stejăriș”; cf. vechi germ. eiks, germ. Eiche, engl. oak ”stejar”. Că Auha era Dâmbovița o demonstrează faptul că actuala denumire a râului care străbate Bucureștiul înseamnă ”Frunze de Stejar”.
     O variantă, tot getică, pentru GALTIS, adică pentru ”Strălucire; Frumusețe”, a fost BUKOL ”Strălucitor; Luminos; Fericit; Plăcut”; cf. rom. faclă; făclie; a (se) bucura; bucurie; fagur; Bichir, Bucur, Pogor (n.); Bucura (lac glaciar); alban. i bukur ”frumos”; bukuri ”frumusețe”; scand. fagr, sued. vacker”frumos”. Că toponimul se adapta după vorbirea locuitorilor este și denumirea Capitalei Țării Românești de Hilariopolis ”Orașul Bucuriei”, dată de fanarioți. Cum se vede, toponimul BUCUREȘTI vine din graiul Geților autohtoni.
     După toate acestea, vin întrebări firești:
- Ce caută struțo-cămila întruchipându-l pe Traian pe treptele Muzeului Național de Istorie a României?
- Ce caută statuia Lupoaicei de la Roma în București?
- Ce caută ”Pasajul Latin” în centrul orașului? De ce l-au vandalizat mâzgălomanii? Ce, naiba, păzesc primăreasa Firea și gașca ei de pesediști?
- Unde sunt simbolurile getice?
- Care este menirea Academiei Române și a Ministerului Culturii?

                                            Nelipsitul sobor, aghesmuind ”Pasajul Latin”

     Toate acestea i se datorează fostului primar de tristă amintire, Sorin Oprescu. Culmea gogomăniei, la inaugurare, ”Pasajul Latin” a fost ”sfințit” de un sobor de preoți! Se pare că niciun latinoman prezent la acea prostească festivitate nu știa că împăratul Traian a fost un mare persecutor al creștinilor, în timpul lui fiind martirizați, printre mulți alții, Sfântul Ignatie al Antiohiei, aruncat la fiare, și Sfântul Simeon al Ierusalimului!
     Vorba ceea: dacă prostia ar durea, mulți s-ar tăvăli în chinuri!

                                                                                                                     Adrian Bucurescu