De Mărțișor

     Tuturor cititoarelor acestei pagini le doresc ca Albul lui Apollon și Roșul Dianei, simbolurile Gemenilor Divini ai Geto-Dacilor, să le aducă o primăvară frumoasă, plină de sănătate, fericire, noroc și belșug!

                                                                                                     Adrian Bucurescu

Adolescență

Pe când eram adolescenți,
în România se mai citea poezie.
Adeseori zarea ardea
într-o lumină viorie.

Pașii tăi nu umblau, ci dansau,
că nu te ridici în văzduh mă miram.
Aveai, iubito, niște ochi luminoși,
la care, halucinat, mă pierdeam.

Petale de nori se scuturau,
părul tău mătăsos miroznându-l.
De-atâta dor, nu mai știam
de mine zile și nopți de-a rândul.

Ce suferință și ce plăcere,
ce de neliniște în piept!
Mai bine muream de atunci,
fără ca pacea s-o mai aștept.

Toate acestea demult s-au dus,
alte lumini ne-au frânt pe-amândoi.
Noi ținem în suflet icoane,
pământul ne ține pe noi.


                              Adrian Bucurescu

Venirea Zeilor

          Tăblițele dacice de la Sinaia

     LUCO DE NOCTO EDE RUMUANOY IDEAT HITUR. HE DOE ON NURE TE FOYON COPONO TELI. AUDEINDO MATEO SO VASORIO YSIE MATEO SO ZIEA DO DAVO FECOTO EN ALIT OE POETO RYBIETO. AHI NOESYO YON NUVOISO TAMARI OE TRACO DAVO GHETO: DENOE RE POPA DUE AETA TO LYOYN GHIOSO. DENOY SIMOALO EO YROTO. VIS OE UHIROE AOY AHIO TAMARO. MATO ZIEA DO DAVO GHETO ON MESO.

     Traducerea:

     În timpul nopții, au venit Luminoșii, trecând hotarul. De Cei Doi au povestit ostașii că au venit din Cer. Auzind Mama de Prinți, a plecat Mama spre Zei de acasă, făcând din drum un semn Copiilor. Îndată Prea Curații Gemeni au înțeles și au mers spre Cetatea Geților. La ziuă, Cei Doi Sfinți au trecut de Apa Fermecată. În ziua a șaptea, Ei S-au arătat. Văzându-i înghețați, Ea îndată I-a încălzit. Mama pe Zei în Cetatea Geților I-a adăpostit.

                  Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005
     

Ultima zăpadă

Eu n-am amintiri de la străbuni,
Eu am amintiri de la urmași.
Torc mâțișorii în aluni,
Iarna mai are doar câțiva pași.

Și totuși ninge cu fulgi de aur
Peste zurgălăii ghioceilor,
Și în ultima zi a lui Faur
Miros de pe-acum florile teilor.

Crestele pupezelor la hotare
Ca niște lăstari au răsărit.
În pământ șerpii ling mărțișoare
Și vama cucului a înmugurit.

Ce de alb peste vișini și pruni,
Primăvară, în curând ai să lași!
Eu n-am amintiri de la străbuni,
Eu am amintiri de la urmași.


                               Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

 

     Costumul e cel pe care l-am descris la început: mantie, cămașă din pânză cu mâneci lungi, pantaloni largi strâns jos în cute, peste care veneau încălțările, boneta frigiană din piele de oaie sau din pâslă, deosebindu-i pe ofițeri de soldații simpli, care luptau cu capul descoperit.
     Femeile sunt îmbrăcate în tunici cu mâneci largi și mici cute, răscroite în jurul gâtului, strânse în talie și care ajung până la glezne. Peste cămașă au o mantie scurtă, cu sau fără  mâneci; părul le este acoperit cu o basma răsucită în jurul capului. Aproape toate țin un copil de mână sau poartă în brațe un prunc.

                                     Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine,   Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 47 - 48

Praznic

Au înflorit iar ghioceii, brândușele și toporașii.
Spre România Primăvara desigur își îndreaptă pașii,
căci am văzut mocnind zăpada și-am auzit în depărtări
țipând pe drumul către țară pribege stoluri de cocori.

Numai din sufletele noastre să plece iarna nu se-ndură;
un frig siberian ne-oprește să ne mai luăm după natură,
și chiar când Soarele dă iama cu vâlvătaie din senin,
în sufletele noastre ninge și suflă crivățul hain.

Românii nu mai știu să râdă ca Dacii de odinioară,
să tragă cu săgeți în norii ce-ntunecă frumoasa țară,
și în vârtejuri de ninsoare nici nu mai văd care-s dușmanii,
nici nu mai murmură ”O, Helis, o, Helis Almus aba Tani!”.

Dar Zeii noștri nu ne uită, și-au hotărât un ceas năprasnic.
Compatrioți, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic.
Pe culmi de munți ard focuri sacre, din corn Zalmoxis cheamă duhuri,
în ciuda iernii crapă gheața și crengile-s pline de muguri.

Și, aducându-ne aminte de vremile de vitejie,
să punem iar săgeți în arcuri și să ochim către stihie,
să ne răsară flori în suflet chiar când afară-i ger năprasnic!
Compatrioți, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic!


                                                          Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

    Ovidius descrie armele și îmbrăcămintea Geților (...) și anume un cojoc, un pantalon larg, (...) un cuțit lung la șold, un arc cu tolba și săgețile aferente, muiate în otravă de șarpe. Cu informația aceasta coincid ilustrările Dacilor de pe Columna romană și de pe monedele victoriei lui Traian. Căci pe ambele se văd Daci bărboși într-o haină foarte scurtă, care ajunge până la genunchi, cu pantaloni lungi (...) și cu arcuri, sulițe și cu scuturi rotunde. Unii au capetele descoperite și luptă cu o spadă mare în formă de seceră. Alții poartă cojoace scurte peste haina lor și căciuli înalte, moțate. (...) Căci exista o stare (socială) dublă, a nobililor sau a celor cu căciuli și a celor mai mărunți cu părul în plete.

                            Gebhardi, Ludewig Albrecht, Geschichte des Reichs Hungarn und der                                             damit verbundenen Staaten, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 46 - 47

Adrian Bucurescu - ”Atlanții din Carpați”, Ed. Obiectiv, 2002

Filipii de Iarnă

   

Viforul clănțăne. Un corb rănit
cade în poiana velină.
Niciun musafir nu a mai venit
astă seară la cină.

Ar fi fost o cină secretă,
în palatul cu țiglele în nori,
și pianiști cu fețe de cretă
ar fi cântat până în zori.

Vântul ar fi lovit în palat,
clătinând felinarul peronului,
în vreme ce caii ar fi nechezat
tropăind în portalul donjonului.

Nici Lună, nici stele, nici Soare,
nici zare și nici întuneric;
afară - cumplita ninsoare,
iar înăuntru - un chef coleric.

Și când sfeșnicele ar fi pâlpâit
înspre zilele ce ne-au mai rămas,
cu nădejde noi am fi năimit
propriul nostru parastas.


                         Adrian Bucurescu

         Istoria Atlanților

          Un etnonim sacru: Român. Un număr fast: 666

                                                             Motto:
                                                   
                                                                     ”Suntem Români și punctum.”

                                                                                                                Mihai Eminescu

      Nu neapărat din naționalism am ajuns la localizarea Atlantidei în actuala Românie. Până ce să plec din satul natal, citisem deja câteva cărți despre acest misterios tărâm, care nu mi-a mai dat pace nici până astăzi. Iată titlurile și autorii acelor cărți minunate, pe care le-am și păstrat cu evlavie: ”Lumi dispărute” de Aurel Lecca, ”Luntrea sublimă” de Victor Kernbach și ”Ultimul om din Atlantida” de Aleksandr Beleaev. Ultimele două sunt de ficțiune, așadar, cea mai importantă pentru cercetările mele  a fost și încă este ”Lumi dispărute”. Însă, pe vremea copilăriei mele, nu știam că începuturile Atlantidei fuseseră chiar în patria mea, loc de aterizare - oare de unde? - al Oaspeților Astrali, al celor ”Trimiși de Sus”, adică al RO-MANI-lor; cf. rom. Rai; rouă; roi; a roi; rui ”ciocârlan; ciocârlie”; alban. re ”nor”; egipt: Rha, Rhe ”Soare”, rom. a meni; a mâna. Desigur, de la acest tâlc româna a moștenit a rămâne ”a câștiga; a învinge”. Așadar, Român înseamnă și ”Învingător”, ceea ce explică și dăinuirea noastră multimilenară până astăzi.

     În limba română, alte variante ale acestui străvechi cuvânt sunt: rumen; roman ”crizantemă; dumitriță; granat; margaretă; mușețel; spilcuță; tufănică”; romaniță ”un soi de mușețel”; râmnă ”ardoare; zel; hărnicie; vrednicie”; roman - dans popular din Muntenia și Dobrogea; lumină; a (se) lumina; liman; Roman - un voievod al Moldovei; Roman (oraș); Romanați - județ în Oltenia.
     Până deunăzi, ceea ce se înțelege și din volumele pe care le-am publicat până acum, am crezut că numărul 666, benefic la Geto-Daci, vine de la restaurarea cultului zalmoxian de către marele rege Buerebuistas. Iată însă că o nouă privire asupra unui opaiț descoperit în ruinele cetății de la Drobeta, precum și asupra unui colț din Arcul de Triumf al lui Constantin cel Mare, de la Roma, demonstrează o vechime mult mai mare a acestui controversat număr.
     Am luat-o băbește, așa cum se spune în divina noastră limbă. Inscripția de pe opaițul de la Drobeta poate fi citită în cu mai multe tălcuri, printre care și acesta: ROMAN E SSS. De aici se ajunge la controversatul număr 666, notat în foarte multe inscripții geto-dacice SSS, după inițiala numeralului. Oricum, din această lectură se deduce că ROMAN este echivalent cu SSS, deci cu 666!

     Ca să înțelegem mai bine inscripția geto-dacică de la Drobeta, trebuie să transcriem textul sugerat: ROMANI SASE SASE SASE. Tălmăcirea; Cei Luminoși (Curați) primesc Forță de Sus; Cei Cinstiți (Vrednici) primesc Întremare (Alinare; Har; Mângîiere) de Sus”; cf. rom. lumină; rămnă; roman (bot.); a sosi; a (-și) însuși; șes. seșă ”șezătoare; clacă”; șiș ”cuțit”; alban. sasi ”cantiate”; sesa ”de prefeință”; syze ”ochelari”; saze ”lăută; cobză”; sise ”mamelă; sân; țâță”; rom. sus.
     Așadar, nu mai e surprinzător că, în textele de pe tăblițele de plumb de la Sinaia, Dacii sunt numiți uneori și ROMANI, încât numai din context reiese că e vorba de ei și nicidecum de dușmanii lor. Altminteri, tâlcul din inscripția de pe opaițul de la Drobeta n-ar avea rost. Iată că DAC este sinonim cu ROMAN, însemnând tot ”Luminos; Strălucitor; Ardent; Vrednic”; cf. rom. ducă ”duce; principe”; duh; germ. Tag, sued. dag ”zi, ziuă”; lat. audacia ”curaj; îndrăzneală; cutezanță”; audax ”îndrăzneț; curajos; cutezător; temerar; încrezător”. Echivalența ROMAN 666 - DAC 666 este confirmată și pe celebrul Arc de Triumf al lui Constantin cel Mare, de la Roma.

     După cum se știe, marele împărat era Geto-Dac, născut în provincia Moesia Superior, în orașul Naissus. Așadar, n-ar trebui să ne mire prezența, în susul Arcului, a opt nobili daci, patru de-o parte și patru de cealaltă parte. Aceștia fuseseră de fapt chiar Atlanți, iar Dacii îi divinizau. Când le va veni rândul, în acest serial, se va vădi cine erau și ei. De o importanță cu totul aparte, pentru demonstrația de mai sus, este inscripția SSS alături de statuia unuia dintre Dacii de pe Arcul de Triumf.

     Este limpede că această inscripție se citește DACI SSS, adică DACI SASE SASE SASE, ca pe opaițul de la Drobeta, doar că, în loc de ROMANI apar DACII. Quod erat demonstrandum, cum spuneau cei ce-și ziceau și ei Romani. Cum vom vedea în episoadele următoare, acest măreț neam, înscris de-a lungul vremurilor ca ATLANT, GET, ROMAN și DAC, va stăpâni, vreme de câteva milenii, cel mai întins imperiu din istorie.

                                                                                        Adrian Bucurescu
     

Săptămâna Nebunilor

 

 

Într-un apus de iarnă, la un bal,
în Săptămâna Nebunilor,
am venit, iubito, mascați,
după un obicei al străbunilor.

Cântau muzicanții în noapte,
afară fulguia boierește.
În noianul de măști, cine credea
că perechea își mai găsește?

Și deodată ți-am simțit mirosul,
mirozna aceea de floare rară.
În măștile iernii am simțit
mirosul tău de primăvară.

Cu ce dor, cu ce drag te-am atins,
cu ce fiori te-am îmbrățișat!
În sală pe nimeni nu mai vedeam,
și până în zori, iubito, am dansat.

Unde o fi acel dor arzător?
Cine uitarea ne-o trage la sorți?
Azi nu te mai recunosc niciunde,
chiar dacă tu mască nu mai porți.

                           Adrian Bucurescu

Craii de Curtea Veche

      Mateiu I. Caragiale, sub pecetea tainei

      Capodoperă incontestabilă a literaturii române, romanul ”Craii de Curtea Veche” continuă să incite, atât prin prozodia deosebită cât și prin misterele care se bănuiește că-l bântuie. Locul principal al acțiunii este Curtea Veche, fostă reședință domnească în București, încă înainte de Vlad Țepeș. Dar, pe la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, ruinele Curții Vechi ajunseseră un adevărat cuib de hoți, cerșetori și alții de aceeași teapă. După mazilirea domnitorului Grigore Ghica, povestește Ion Luca Caragiale în revista ”Vatra”, o ceată de mahalagii, în frunte cu grecul Melanos, s-a răsculat și a început a jefui orașul, Melanos, cu cuca domnească pe cap și în hainele voievodale furate, trecea prin oraș cu ”craii” lui, beat mort, călare pe măgar. Acești tâlhari erau denumiți ”Craii de Curtea Veche”. Așadar, Mateiu a preluat titlul romanului de la ilustrul său tată, pe care, altminteri îl ura și îl disprețuia din tot sufletul...

                                                             Curtea Veche, astăzi

     S-a observat că numele principalelor personaje ale acestui straniu roman încep toate cu P: Pantazi, Pașadia, Pirgu și Pena. De aici, în studiul său, ”Cele trei hagialâcuri”, Vasile Lovinescu credea că în roman ar mai fi un P, ce-i drept nescris, al ”Povestitorului”, cel care face parte și el din ”Craii de Curtea Veche”. Spre norocul meu, am fost mai aproape de locurile legate de Mateiu, ajungând astfel la dezlegarea unora dintre tainele care-i înconjoară atât viața cât și celebrul roman. Astfel, un fapt din biografia scriitorului a trecut neobservat de istoricii literari și de alți comentatori ai operei lui: la căsătoria sa cu Marica Sion, el declara că s-a născut la Tușnad și că mama sa, Maria, născută Piteșteanu, avea domiciliul la Viena. Așadar, Piteșteanu este și numele celui ce povestește întâmplările ”crailor”.

                                                                Mânăstirea de Argint

     Între satele copilăriei mele, Sărățeni și Copuzu, se află Mânăstirea Piteșteanu, monument istoric și de arhitectură, ctitorie a boierilor Piteșteni. Această familie este atestată încă din vremea domniei lui Matei Basarab, când e în funcție un logofăt Piteșteanu. Apoi, la 22 Decembrie 1775, este atestat biv-vel-logofătul de vistierie Neacșu Piteșteanu. În pisania sfântului lăcaș, denumit popular Mânăstirea de Argint, scrie că Neacșu Piteșteanu este ctitorul, alături de soția sa, Ecaterina. În aceeași pisanie, mai scrie că biserica ”s-au reparat de Maria, consoarta răposatului Constantin Piteșteanu, în zilile prea înălțatului domn Carol I, la leatul 1869 Iunie 1”. Conform documentelor vremii, Constantin Piteșteanu fusese ocârmuitor, adică prefect, al județului Ialomița, și e posibil să mai fi trăit în anul 1864, când s-a născut Maria, mama lui Mateiu. Poate că și ea, ca și fiul ei, fusese născută tot din flori, fiică a lui Constantin, de la care, conform obiceiurilor vremii, să-și fi luat numele de familie Constantinescu, nefiindu-i permis să-l poarte pe cel de Piteșteanu.
     Și iată că, după ce-și căutase zadarnic strămoși aristocrați în familia tatălui, Caragiale, Mateiu i-a aflat în cea a mamei, dar, din nefericire, tot prin filiație nelegitimă, ceea ce îl va fi afectat cu siguranță  foarte mult.

                                                               Mateiu I. Caragiale

     Că se simțea legat de neamul Piteștenilor se vede și din aducerea în roman a Arnotenilor, și aceștia neam de boieri mari, de altfel inventat de autor. Însă invenția literară nu e întâmplătoare, fiindcă am văzut că primul Piteșteanu este atestat pe vremea domniei lui Matei Basarab, ctitorul Mânăstirii Arnota, unde este și înmormântat. Desigur, scriitorul cunoștea toate acestea, el având temeinice studii de istorie, pasiunea lui fiind heraldica.
     Dinspre tatăl său, de neam arvanit, ce să mai fi așteptat Mateiu? Numele Caragiale vine, probabil din cârgealiu ”hoț; tâlhar; care face parte dintr-o bandă”, cu variante în toată Peninsula Balcanică, sub forme precum karageali, kărgeali, kyrgeali și altele. La urma urmelor, nu sunt toți ”Craii de Curtea Veche” niște hoți, cum fuseseră și cei descriși de Ion Luca Caragiale în revista ”Vatra”? Dar dacă autorul se va fi gândit la ”hoți” ca la ascunși, păstrători de taine? Piteștenii nu aveau nicio legătură cu orașul Pitești. Nu vine oare numele lor de la ”Cel care (se) pitește”? De la acest nume să fi pornit și legendele cu hoții de cai din Bărăgan? Ce de taine!

                                                                                                           Adrian Bucurescu

     

Serile în cătunul de lângă Bălăceanca

           Moment zgubilitic

               

                                                                            

Andromaca
Mulge vaca,
Până la șapte și-un sfert,
Apoi, pe când sună toaca,
Pune laptele la fiert.

Văzând laptele umflat,
Zice: - Umflă-te cât poți,
Lăptișor nedegresat,
Ca să ne ajungi la toți!

Dar o strigă o vecină,
Ca să-i spună cu fereală
Că pe popa Plastilină
Preoteasa îl înșeală,

Că primarul umblă creanga
Și șeful de post la fel...
Și trei zile, dă-i cu fleanca!
Jalnic muge un vițel.

Andromaco, ce-i cu tine,
De te-amesteci în dezmăț?
Vacii voastre nu-i e bine -
I-am văzut pielea pe băț.

 

                                     A.B.

Adrian Bucurescu - DACIA SECRETĂ

Mărturii despre Daci

     ”Nobilimea dacă purta pe cap căciuli de pâslă de diferite modele denumite la Greci ”pilos”; ele pot fi văzute pe basoreliefurile Columnei lui Traian, Dacii purtau o cămașă cu mâneci lungi, încingându-se cu un cordon; deasupra cămășii era aruncată mantia. Spre deosebire de alte triburi trace, aceștia purtau pantaloni lungi și înguști (...) se încălțau cu încălțăminte din piele. Femeile dace purtau o cămașă , deasupra ei o rochie lungă și o mantie largă (...). Femeile dace își pieptănau părul spre spate sau îl acopereau cu o basma, așa încât ascundeau partea superioară a urechilor.”

                               Derjavin, N. S., ”Istoria Bulgariei”, Moscova, Leningrad, Edit. Academiei de Științe a U. R. S. S., 1945, p. 55

          Nemuritorii din Lunca Sublimă

Salcie cu plete încă verzi,
Ca și mine, în zăpezi nu te pierzi,
Ca și mine, la vifor te repezi
Și tot ca mine, în moarte nu crezi.

Salcie, și mie ochii de smarald îmi sunt,
Și cu ei spre mutanți mă încrunt,
Căci mutanții-s molimi pe pământ
Și cu iadu-au făcut legământ.

Dacă topoarele nu ne-au doborât,
Dacă îngerii în cer nu ne-au pârât,
Dacă secetele nu ne-au coborât,
Salcie, frumos îmi mai ții de urât!

Salcie cu plete încă verzi,
Ca și mine, în zăpezi nu te pierzi,
Ca și mine, la vifor te repezi
Și tot ca mine, în moarte nu crezi.

                              Adrian Bucurescu

Istoria secretă. Cele zece principate ale Atlantidei

      
       Geții - Stăpânii Lumii

     Iată, printre altele, ce mai scrie Platon, în dialogul ”Kritias”: ”Apoi Poseidon însuși, grație însușirilor sale de zeu, a împodobit mijlocul acesta al insulei, făcând să țâșnească două izvoare de apă, unul cald, altul rece, care se scurgeau dintr-o fântână, făcând pământul să rodească hrană de tot felul în cantitate îndestulătoare. Iar după ce a dat naștere de cinci ori unor gemeni de parte bărbătească și i-a crescut pe acești zece copii pe care îi zămislise, el a împărțit toată Insula Atlantis în zece, și întâiului născut dintre gemenii cei mai vârstnici i-a hărăzit reședința mamei, cu tot cu brâul de pământ care o înconjura și care era cel mai întins și cel mai bun, și l-a statornici rege peste toți; în vreme ce pe ceilalți i-a făcut numai arhonți, dând fiecăruia dintre ei cârmuirea unui mare număr de oameni și a unui larg ținut. Pe de altă parte, le-a dat tuturora nume. Celui mai în vârstă, adică regelui, i-a fost dat un nume întocmai de la care și-au luat numirile întreaga insulă, ca și marea zisă Atlantă, deoarece Atlas a fost numele purtat de cel care cel dintâi a domnit atunci ca rege. Geamănului care venise pe lume după acesta, și căruia îi căzuse la sorți limba de pământ dinspre Coloanele lui Herakles, către ținutul ce se cheamă azi Gadeira, i-a dat - potrivit denumirii acestei părți din insulă - un nume care, rostindu-se Eumelos pe grecește, e în graiul băștinaș Gadeiros, de vreme ce el a înzestrat Gadeiria cu numele lui. Pe următorii născuți i-a numit Ampheres pe unul, Euaimon pe celălalt. Întâiul născut din perechea a treia a fost numit de el Mneseus, iar cel de-al doilea Autochtonos. Elasippos a fost numele celui dintâi din perechea a patra; Mestor era al doilea. În sfârșit, la perechea a cincea numele de Azaes ia fost dat celui ce văzuse lumina zilei înaintea celuilalt, iar numele Diaprepes celui care a venit după el. Așadar, toți acești copii ai lui Poseidon, ei ca și urmașii lor, au locuit în acea țară vreme de multe generații, stăpânind numeroase alte insule care erau în mare, ba mai mult, întinzându-și stăpânirea, așa cum s-a spus mai înainte, chiar și asupra țărilor care sunt dincoace de Coloanele lui Herakles, până în Egipt și în Tyrrhenia.”

     În legătură cu situarea Atlantidei dincolo de ”Coloanele lui Herakles”, trebuie precizat că nu numai Strâmtoarea Gibraltar purta acest nume în Antichitate. Într-o epocă foarte îndepărtată, denumirea de ”Coloanele lui Herakles” a fost dat gurii principale a Nilului, și acolo a fost ridicată și cetatea Herakleum, unde a fost înălțat și un templu închinat lui Herakles. Dar ceea ce este mai important pentru localizarea centrului religios și politic al Atlantidei pe țărmul de Nord-Vest al Mării Negre este că mulți autori antici dădeau numele de ”Coloanele lui Herakles” stâncilor situate la ieșirea din Strâmtoarea Bosphor în Marea Neagră. Cât despre continentul aflat în fața Atlantidei, despre care s-a crezut că ar fi fost America (!!!), să nu uităm că Marea Neagră desparte două continente, Asia și Europa!

     În ordinea cuceririi lor, ținuturile atlante au fost numite după numeralele europene: GETAI ”Primii; Superiorii; Perfecții” (cf. rom. gata; a (se) găta; a (se) găti); TEUTAI sau SKANDAI ”Al Doilea” (cf. rom. doi; îndoit; lat. secundus ”al doilea”; germ. Deutsch ”Germani”; Teutones - neam din Nordul actualei Germanii”); THYRSAI ori ETRUSCAI ”Al Treilea” (cf. grec. treis, lat. tres ”trei”; lat. tertius ”al treilea”); KELTAI ”Al Patrulea” (lat. quartus ”al patrulea”); VENETAI ”Al Cincilea” (cf. grec. pente ”cinci”;v. slav. pentu ”al cincilea”); SKYTAI ”Al Șaselea” (cf. lat. sextus, v. germ. sehsto ”al șaselea”); SUMERAI ”Al Șaptelea” (cf. dac. sema, rus. sem' ”șapte”); EGYPTAI ”Al Optulea” (cf. dalmat. guapto ”opt”); NUBIAI ”Al Nouălea” (cf. lat. novem ”nouă”); TUNISAI ”Al Zecelea” (cf. germ. zehn; engl. ten ”zece”; engl. tenth ”al zecelea”) sau LYBIAI ”Ultimul” (cf. lat. labea ”margine; buză”). Vor fi prezentate, pe rând, în acest serial.
     Cum am scris mai la deal, Geții erau primul neam al Imperiului. Vechile variante ale etnonimului GETES, GAI-TAI sau GE-TAE, se tălmăcesc prin ”Stăpânii Lumii; Domnii Pământului”; cf. grec. ge ”pământ”; Gaia, Gea - Zeița Pământului; rom. tui ”comandant; căpetenie”; lat. Deus ”Dumnezeu; Zeu; domn; stăpân”). O frumoasă amintire despre Atlantida, cu primul principat în actuala Românie și cu încă nouă țări, a rezistat până astăzi în basmele și zicătorile noastre; astfel, pentru Români, cea mai mare depărtare este peste nouă mări și țări.
     În anii constituirii Imperiului Atlant, au apărut și marile culturi ale Neoliticului, cele mai apropiate de capitală fiind Hamangia, Cucuteni și Gumelnița.

                                                                                                    Adrian Bucurescu

Cărțile Atlantidei

          ”Enigma Atlanților”, Ed. Axa, 1998. Un exemplar se află în Biblioteca Congresului S. U. A. La un an de la apariția acestui volum, arheologii americani au început scufundările în Marea Neagră.

                                ”Atlanții din Carpați”, Ed. Obiectiv, 2002

Planșa pentru prezentarea bisericii Gorgani

          office@credodesign.ro / www.credodesign.ro

Cu două fețe

      

File îndrăznețe, file generoase,
voi aveți sânge, carne și oase!
Cu făgăduieli pe cotoare
mult sunteți, cărți, înșelătoare!
Adulmec forța în orice filă,
pe care a scris-o o pană abilă.

Nu-i pe lume armă mai grozavă
decât o carte părelnic suavă.
Stau volume în raft ca-n rastel -
păzea, au în file oțel!
Biblioteca, de nu-i chilie,
atunci, desigur, e panoplie

                        cu care ori
                        învingi ori mori.


                                                           Adrian Bucurescu

Ziua cea de taină

Veneau, măre, pe valuri vărgate
viezuri roșii vâslind cu spor.
Suspinau trestiile vinovate,
sălciile se tânguiau în cor.

Soarele, sub căciula brumată,
tare se albise la față.
Cum să ne ferim de Cel-din-Baltă
nimeni pe noi nu ne învață.

Parcă nu mai era niciun om
să-mi întindă și mie o mână.
Cum să te lupți cu marele somn,
care spre alt tărâm te mână?

Din pământ zvâcneau pui de arici
cu iarba-fiarelor în bot.
O neliniște picura pe prichici.
Moartea trecea râul înot.

Ostenit, Dumnezeu adormise
cu capul pe o cruce de sânge.
De spaimă, tot Raiul încremenise.
Nu plânge, Raiule, nu plânge!

Domnul, în marea milă a Lui,
nu te va uita nici în vis...
Doamne, nimănui să nu-i spui
de ce toate astea le-am scris!

                             Adrian Bucurescu

Tăblițele dacice de la Sinaia

  

          < La Sărățuica >

     PUI YZA VIYNE DALEG. LOA GETE. A ABA YO ȚOIUCA NAPALYSIU TY OZO. EX SON OIHTOIHOY. OY SESO TIMOYN DAVY GHETYU SYRMYUA. GEUTO IUYA GIOZ CIRAC. ZA POLY YY OP JOAYAR GEOA LEU.

          Tălmăcirea:

     Pruncii pe apă au venit, ca mesageri. I-au luat Geții de la Apa Vrăjită pe Cei Divini la ei. Au fost copii fermecători. Cu șase coconi din Țara Geților S-au legat. De minunile Lor au povestit cei apropiați. Acești Copii au fost mai strălucitori decât leii.

     Lexic:

PUI - ”pui; prunci; copii”;
YZA - ”pe apă”; cf. rom. iaz; Iza (râu);elegă
VIYNE - ”au venit”;
DALEG - ”(ca) mesageri; trimiși; călători”; cf. lat. delego ”a delega; a trimite”; rom. telegă; telegar; Telega, Dâlga (loc.);
LOA - ”au luat”;
GETE - ”Geții”;
A ABA - ”de la apa”;
YO ȚOIUCA - ”cea vrăjită; care fermentează; care amețește”; cf. rom. țaic ”drojdie”; țuică; Sărățuica - lac la marginea satului Sărățeni, jud. Ialomița;
NAPALISYU - ”pe cei divini; domni”; cf. NAPARIS - râul sacru al Geților; lat. nobilis ”nobil; celebru; titlu la curtea imperială”; rus. nebo ”cer”;
TY OZO - ”la ei”; cf. rom. de; își;
EX - ”au fost!; cf. lat. ex ”fost”; alban. ish ”fost”;
SON - ”copii”; cf. rom. sin (arh.) ”fiu”; rus. sîn, engl. son ”fiu”;
OIHTOIHOY - ”fermecători; divini”; cf. rom. octoih;
OY SESO - ”cu șase”;
TIMOYN - ”coconi; nobili; conducători; cârmuitori”; cf. rom. timonă ”cârmă”; domn; lat. dominus ”domn; stăpân”;
DAVY GHETYU - ”din Țara (Ținutul) Geților”;
SYRMYUA - ”s-au legat; s-au jurat; s-au sfătuit”; cf.  rom. sârmă; lat. sermo ”convorbire; conversație; discuție; dezbatere”;
GEUTO - ”(de) minunile”; cf. rom. ciudă (arh.) ”minune”; ciudat;
IUYA - ”lor”; cf. rom. ei; ăia; îi;
GIOZ - ”au povestit; snoavă”; cf. rom. șușă;
CIRAC - ”cei apropiați; în jur; prieten; cirac”; cf. rom. cerc; șirag; cioarec; lat. circa ”în apropiere; în preajma; de jur-împrejur”;
ZA POLY ”acești copii”; cf. rom. (ai) săi; arom. pulu ”pui”; lat. pullus ”micuț; pui; vlăstar”;
YY - ”au fost”; cf. rom. îi (vb.);
OP JOAYAR - ”mai strălucitori; mai frumoși”; cf. rom. hop; jar; giuvaier;
GEOA LEU - ”decât; mai ceva decât leii”.

                      Adrian Bucurescu - ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005

                                      Sărățuica - Lacul Sacru al Geților

          

Tu nu m-ai înșelat niciodată

 

Frigul tău face lumea curată,
crăiasă cu pleata căruntă.
Tu nu m-ai înșelat niciodată,
Iarnă frumoasă și cruntă.
De copil așteptam ca să bată
în geam mâna ta sfântă.
În versuri am atâta zăpadă
încât și Soarele mă binecuvântă.


                                                    Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”До свиданья, друг мой, до свиданья...” / ”La revedere, prietenul meu, la revedere...”

La revedere, prietenul meu, la revedere,
Dragul meu, cel din inima mea!
Despărțirea noastră predestinată
Făgăduiește că ne-om mai vedea.

Fără semne și cuvinte, adio, basta,
Nu fi trist, cu sprâncenele încruntate!
Nu e nou a muri în lumea asta,
Dar nici a trăi, sigur, nu-i o noutate.

                                                                                   1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”Trăsăturile feței, detaliile costumului amintesc exact veșmântul și fizionomia țăranilor români din Carpați; de statură înaltă, robuști, cu nasul arcuit, cu ochii înfundați în orbite, cu sprâncene dese, cu barba zbârlită, încrâncenați (...).”

                         Ubicini, Abdolonyme, ”Les origines de l'histoire Roumaine”, Paris Ernest Leroux, 1886, p. 47

     ”(Dacii) purtau aceiași ițari largi, ca și Geții, Sarmații și Parții, echipamentul lor de campanie era simplu, tracic, lipsit de orice artă. Purtau pe cap blană de vulpe, pe corp o vestă și o haină multicoloră, iar în picioare opinci din piele de cerb (...). Ca arme foloseau lăncile și pumnalele.”

                         Bergner, Rudolf, ”Siebenburgen”, Leipzig, Hermann Bruckner, 1774, p. 217

București

Măi, oraș de fum și pulberi, târg de Soare și de Lună,
nu se-nghesuie poeții să-ți ridice osanale,
parc-ai fi chiar Babilonul, unde relele se-adună,
fluierându-ți slăbiciunea pentru bâlci și mahalale.

Giuvaier în oastea țării, scânteind cu ochi de șarpe,
tragedia-n veselie tu mereu o pritocești,
de când Țepeș Vlad te-nscrise pe un colț de vise albe,
cu cerneală fistichie-n soarta Țării Românești.

Bucuros de-același nume, într-o toamnă belalie,
am venit și eu la tine, precum finii desueți,
hotărât să-mi pun pe frunte o cunună aurie,
ca poetul cel mai mare între cei născuți poeți.

Și-am împărtășit cu tine vise și dezamăgire,
hanurile din vechime mi-au mai alinat tristețea,
când în chefuri, când în versuri, iată, nici n-am prins de știre
cum ca fumul, ca năluca mi s-a dus și tinerețea.

Slava-ntârzie, cununa încă n-a fost poleită...
Nu-i nimic, oraș de pulberi, te iubesc oricând, oricum.
Totdeauna soarta noastră va rămâne împletită
și spre lumea ceilaltă vom avea același drum.


                                                         Adrian BUCURESCU

Istoria secretă. Atlantida - primul și cel mai durabil imperiu din lume

*
             Renașterea pământenilor


     Unele din cele mai vechi legende ale lumii spun că misterioșii Oaspeți Astrali, conduși de SIMOEISIS, zis și Semyaza, Poseidon și Neptun, au răpit Amazoane, luându-le de soții. Ceilalți Amazonieni, în frunte cu regina Leukippe, au fugit spre Apus, peste munți, întemeind un nou regat și mai multe cetăți, printre care și TIB ISCON ”Fortăreața Pribegilor (Izgoniților)”, în apropierea actualului municipiu Caransebeș. Iată însă că, la un moment dat, cetatea apare cu alte denumiri, printre care TIBISCO și TIBISCUM, ce se tălmăcesc prin ”Înscrierea; Semnăturile; Însemnarea; Recunoașterea; Acordul”; cf. rom. tibișir ”cretă de scris”; zapis ”document”; zapiscă ”adeverință; certificat;dovadă; mărturie”; franc. depeche ”depeșă”; devis ”deviz”; devise ”deviză”. Este, cu siguranță, primul acord de pace din istorie, în urma căruia a fost constituită Confederația Atlantă, alcătuită din Amazonieni și Moesieni, sub conducerea împăratului Poseidon și a împărătesei Kleitho. Evenimentul s-a mai numit și RUCCO NIUM ”Înțelegerea Regilor”; cf. rom. rigă; lat. rex ”rege”; rom. noimă; a (se) năimi. Sintagma se mai traduce și prin ”Neamul Regal”, și prin ”Arcul Înțelegerii (Concordiei); Arcul Înrudirii; Arcul Strălucitor (Străveziu)”; cf. rom. rugău ”arc”; noimă; a (se) năimi; neam; nămete; nemeș ”nobil”; alban. i njome ”proaspăt; fraged”; njomesi ”prospetțime; frăgezime”.

     Acesta este Curcubeul, considerat și astăzi ca simbol al înțelegerii dintre Dumnezeu și oamenii curați. În fine, RUC C-ONIUM poate fi înțeles și ca ”Dorința de Unire; Unirea prin Voința Fiecăruia”; cf. rom. rugă; a (se) ruga; a (se) uni; uniune. De la acest ultim tâlc a apărut și AT LANTAI sau AT LANTIS ”Cei Uniți; Cei Legați; Foarte Vânjoși; Foarte Voinici; Prea Puternici; Cei Închegați; Cei Zămisliți”; cf. alban. ata ”ei; acei; aceia”; rus. eto ”acesta”; rom. hăt; hat; lanț; a (se) înlănțui; alban. lind ”a (se) naște; a răsări; lat. athleta ”atlet”; talentum ”măsură de greutate; monedă”. Atunci, prin căsătoriile dintre Oaspeții Astrali și Pământence se pare că s-a schimbat însuși ADN-ul unor oameni, născuți pe jumătate divini, pe jumătate oameni. 

     Atunci a început de fapt Istoria Lumii, atunci s-a declanșat așa-numita Revoluție Neolitică, ale cărei ecouri se simt și astăzi.
     Încă un sens al denumirii acestui prim regat din istorie: AT(Ă)L ANTAI ”Cei mai Puternici; Forța Supremă”; cf. rom. idol; oțel; întâi; undă; lat. ante ”mai presus decât; mai mult decât”.
     Urmele acestui multimilenar imperiu, cu centrul în actuala Românie, se găsesc peste tot. Am văzut că statuetele zise ”Gânditorul și Femeia lui”, descoperite la Hamangia, îi reprezintă pe Poseidon și pe Kleitho. Exact în răstimpul constituirii Atlantidei, pe un  teritoriu întins a apărut și celebra cultură Cucuteni, printre primele din lume. Tot atunci este atestată altă mare și celebră cultură, Gumelnița.

                                                                                                          Adrian Bucurescu

     Moment zgubilitic

          E-mail de la Flămânzilă către iubita sa, Flamanda

Din Caracal la Anvers
Îți trimet vers dupe vers,
Mi se lasă apă-n gură,
Clămpănind din tastatură,

Măi Flamy, măi Flamandița,
Mânca-ți-ar neicuța pizza.
Când apari seara la bec,
Flamy, semeni c-un biftec.

Pe obrajii-ți de chiftele
Ți-aș da un sos de cinci stele.
Pentru pulpele-alea mari
Mi-aș da ultimii dolari.

Ochișorii tăi de prună
Îmi spun numai ”Poftă bună!”
Și-ai jamboane
Barosane,
Deștele ca de batoane.

Ai buze de sărmăluțe
Și piftii în loc de țâțe.
De ți-ai da, Flamy, cu spray
Cu mireasmă de mujdei!

          Cultul Eroilor

     Merg deseori la Piscu Crăsanilor, unde se află ruinele cetății Helis, cea mai mare, la vremea ei, din Câmpia Română, și unde regele Dromichaites și-a sărbătorit triumfal victoria asupra înfumuratului general macedonean Lysimachos. Mi-ar plăcea să văd acolo un ansamblu statuar care să pomenească pe veci acele eroice evenimente ale strămoșilor noștri. Visez...
     Nu mai avem Cultul Eroilor. Între manualele școlare, nu mai figurează și Istoria Românilor. Avem, în București, bustul lui Kemal Ataturk, dar nicio statuie cu Ștefan cel Mare sau cu Vlad Țepeș, ultimul fiind și cel ce a atestat pentru prima oară orașul.

     Nu demult, primarul Dorin Chirtoacă a propus ca orașul său să doneze Bucureștiului o statuie al lui Ștefan cel Mare, și să primească, în schimb, una a lui Mihai Viteazul pentru Chișinău. N-am mai auzit nimic despre această minunată inițiativă...

     Am trecut de mai multe ori prin Alba Iulia, și am intrat în Catedrala Catolică, unde este înmormântat Iancu de Hunedoara, cel ce a salvat Europa Occidentală de Islam. Pe mormântul marelui voievod român, am găsit întotdeauna steaguri ungurești, și niciodată românești! Halal! Nici Iancu nu are vreo statuie, nu doar în București, dar nici în alte orașe ale României...
     Alții ne dictează nouă eroii! Atât rușii cât și americanii se opun din răsputeri pomenirii între eroii acestui pământ a mareșalului Ion Antonescu. Bustul ce i-a fost ridicat în curtea bisericii ctitorite de el în București a trebuit să fie ascuns în subsolul sfântului lăcaș. Se pare că românii au uitat că, în Primul Război Mondial, Ion Antonescu a fost șef al secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei Române, iar în 1919 a avut o contribuție decisivă la cucerirea Budapestei și la înfrângerea Armatei Roșii Ungare, o anexă a Armatei Roșii Sovietice.

     Ion Antonescu a recucerit Nordul Bucovinei și Basarabia, dintotdeauna teritorii românești. I s-a reproșat că nu s-a oprit la Nistru, ceea ce era oricum o recunoaștere a hotarului nostru de Răsărit. Dar rușii de ce nu s-au oprit la Nistru, și au mers până la Berlin?
     Nici Dromichaites, nici Buerebistas, nici Decebal, nici alți mari eroi nu sunt reprezentați prin statui la București. În schimb, culmea prostiei, a nesimțirii, a trădării de neam, pe treptele Muzeului Național de Istorie se ridică un kitsch monstruos, reprezentându-l pe ticălosul împărat Traian, cel care a jefuit Dacia, permițându-le soldaților romani să dea foc cetăților și satelor, să violeze femeile și să omoare copiii! E vorba de un kitsch cu totul special, unde cățeaua din brațele romanului are același cap ca al dragonului dac! A fost ideea creață a fostului primar pro-pesedist și actualmente penal, Sorin Oprescu.

     E o rușine, care, totuși, le stârnește hohote de râs trecătorilor, Poate că ar trebui să le stârnească și plânsul...
     Actuala primăreasă, pesedista Gabriela Firea, fostă jurnalistă la ”Antena 3”, a aprobat de curând ridicarea unei statui a prințului Rainier de Monaco în Parcul Circului din București!!! Ștampila Primăriei și coada vacii s-ar putea să aibă vreo legătură, dar Rainier, un fel de primar al unui oraș, cu Bucureștiul nostru mai va.
     Dodoneață, cel mai cretin președinte de până acum al Republicii Moldova, s-a gândit să schimbe și steagul tricolor, deși acesta face parte demult din patrimoniul istoric din stânga Prutului, apărând în sute de mii de fotografii de la obținerea Independenței și până astăzi. Dodoneață își zice  moldovan, urăște românii și-i linge-n fund pe ruși. Dodoneață n-are nevoie de logică. El zice că Mihai Eminescu, poet național și în dreapta și în stânga Prutului, a fost moldovan, nu român! Atunci, de ce o mai fi scris marele poet ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, de ce l-o mai fi glorificat pe Mircea cel Bătrân, voievodul Țării Românești, în ”Scrisoarea III”, de ce zicea oare că ”Suntem români și punctum”?

     Dulce și tristă Românie, pentru a câta oară în a ta zbuciumată istorie te afli la ceas de grea cumpănă?

                                                                                                                  Adrian Bucurescu