Craii de Curtea Veche

      Mateiu I. Caragiale, sub pecetea tainei

      Capodoperă incontestabilă a literaturii române, romanul ”Craii de Curtea Veche” continuă să incite, atât prin prozodia deosebită cât și prin misterele care se bănuiește că-l bântuie. Locul principal al acțiunii este Curtea Veche, fostă reședință domnească în București, încă înainte de Vlad Țepeș. Dar, pe la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, ruinele Curții Vechi ajunseseră un adevărat cuib de hoți, cerșetori și alții de aceeași teapă. După mazilirea domnitorului Grigore Ghica, povestește Ion Luca Caragiale în revista ”Vatra”, o ceată de mahalagii, în frunte cu grecul Melanos, s-a răsculat și a început a jefui orașul, Melanos, cu cuca domnească pe cap și în hainele voievodale furate, trecea prin oraș cu ”craii” lui, beat mort, călare pe măgar. Acești tâlhari erau denumiți ”Craii de Curtea Veche”. Așadar, Mateiu a preluat titlul romanului de la ilustrul său tată, pe care, altminteri îl ura și îl disprețuia din tot sufletul...

                                                             Curtea Veche, astăzi

     S-a observat că numele principalelor personaje ale acestui straniu roman încep toate cu P: Pantazi, Pașadia, Pirgu și Pena. De aici, în studiul său, ”Cele trei hagialâcuri”, Vasile Lovinescu credea că în roman ar mai fi un P, ce-i drept nescris, al ”Povestitorului”, cel care face parte și el din ”Craii de Curtea Veche”. Spre norocul meu, am fost mai aproape de locurile legate de Mateiu, ajungând astfel la dezlegarea unora dintre tainele care-i înconjoară atât viața cât și celebrul roman. Astfel, un fapt din biografia scriitorului a trecut neobservat de istoricii literari și de alți comentatori ai operei lui: la căsătoria sa cu Marica Sion, el declara că s-a născut la Tușnad și că mama sa, Maria, născută Piteșteanu, avea domiciliul la Viena. Așadar, Piteșteanu este și numele celui ce povestește întâmplările ”crailor”.

                                                                Mânăstirea de Argint

     Între satele copilăriei mele, Sărățeni și Copuzu, se află Mânăstirea Piteșteanu, monument istoric și de arhitectură, ctitorie a boierilor Piteșteni. Această familie este atestată încă din vremea domniei lui Matei Basarab, când e în funcție un logofăt Piteșteanu. Apoi, la 22 Decembrie 1775, este atestat biv-vel-logofătul de vistierie Neacșu Piteșteanu. În pisania sfântului lăcaș, denumit popular Mânăstirea de Argint, scrie că Neacșu Piteșteanu este ctitorul, alături de soția sa, Ecaterina. În aceeași pisanie, mai scrie că biserica ”s-au reparat de Maria, consoarta răposatului Constantin Piteșteanu, în zilile prea înălțatului domn Carol I, la leatul 1869 Iunie 1”. Conform documentelor vremii, Constantin Piteșteanu fusese ocârmuitor, adică prefect, al județului Ialomița, și e posibil să mai fi trăit în anul 1864, când s-a născut Maria, mama lui Mateiu. Poate că și ea, ca și fiul ei, fusese născută tot din flori, fiică a lui Constantin, de la care, conform obiceiurilor vremii, să-și fi luat numele de familie Constantinescu, nefiindu-i permis să-l poarte pe cel de Piteșteanu.
     Și iată că, după ce-și căutase zadarnic strămoși aristocrați în familia tatălui, Caragiale, Mateiu i-a aflat în cea a mamei, dar, din nefericire, tot prin filiație nelegitimă, ceea ce îl va fi afectat cu siguranță  foarte mult.

                                                               Mateiu I. Caragiale

     Că se simțea legat de neamul Piteștenilor se vede și din aducerea în roman a Arnotenilor, și aceștia neam de boieri mari, de altfel inventat de autor. Însă invenția literară nu e întâmplătoare, fiindcă am văzut că primul Piteșteanu este atestat pe vremea domniei lui Matei Basarab, ctitorul Mânăstirii Arnota, unde este și înmormântat. Desigur, scriitorul cunoștea toate acestea, el având temeinice studii de istorie, pasiunea lui fiind heraldica.
     Dinspre tatăl său, de neam arvanit, ce să mai fi așteptat Mateiu? Numele Caragiale vine, probabil din cârgealiu ”hoț; tâlhar; care face parte dintr-o bandă”, cu variante în toată Peninsula Balcanică, sub forme precum karageali, kărgeali, kyrgeali și altele. La urma urmelor, nu sunt toți ”Craii de Curtea Veche” niște hoți, cum fuseseră și cei descriși de Ion Luca Caragiale în revista ”Vatra”? Dar dacă autorul se va fi gândit la ”hoți” ca la ascunși, păstrători de taine? Piteștenii nu aveau nicio legătură cu orașul Pitești. Nu vine oare numele lor de la ”Cel care (se) pitește”? De la acest nume să fi pornit și legendele cu hoții de cai din Bărăgan? Ce de taine!

                                                                                                           Adrian Bucurescu