Parabolă

Să nu arunci inima ta de pomană
câinilor ce latră în beznă!
Ar fi ca și cum te-ai lepăda de vocale,
de mamă, de iriși, de gleznă,
ar fi ca și cum pe razele Soarelui
ai da câțiva lei și-apoi le-ai pune
spițe la roțile mari ale trenului
pe care scrie VIA NEBUNILOR.

În cel mai bun caz merită poate
să faci din lacrima ta un izvor
foarte ascuns de oameni și fiare,
pe care s-alunece luntri ușoare,
vâslite de Iele și Dânse,

dar numai la umbra deasă a brazilor!

Apoi să iei pe umeri albi porumbei
și să colinzi pe cal sireap
cărările munților,
provocând la pace demonii
                        din râpile negre!

                               Adrian Bucurescu

          Poetul, în dor de Lumină

     Am avut privilegiul, în iarna ce abia a trecut, să cunosc un poet deosebit, Sergiu Botezatu, de baștină din Basarabia. Ne-am întâlnit la București, am intrat într-o cafenea din Obor, și am tăinit ceasuri bune câte și mai câte. Mi-a dăruit și o carte de poezii. Intitulată ”La un pas de sine”, cartea, apărută la Chișinău, este de fapt un album, căci este superb ilustrată de artistul plastic Vasile Botnaru, cu lucrări realizate din cafea și vin! Totodată, este un dialog imaginar între cei doi, poetul și pictorul. După cum mărturisește Sergiu Botezatu, ideea cărții a luat naștere la un pahar de vorbă, în ambianța pitorească a Pensiunii din Butuceni, situată în inima Basarabiei, Orheiul Vechi - cea mai veche rezervație cultural-naturală.

     Lumini din toate părțile au năvălit în sufletul meu, citind poeziile lui Sergiu. Cu vechile năravuri ale profesorului de limba română, care am fost în tinerețe, m-am scuturat de vrajă după ce am parcurs volumul, și am încercat să pătrund chiar în nucleul versurilor, ca să văd de unde le vin frumoasele sonuri și tainicele puteri. Mai întâi și mai întâi, m-am simțit asaltat de lumini la fiecare poezie. Aproape nu există una fără să fie pomenită LUMINA. Iar dacă nu e evocată explicit, atunci autorul o sugerează prin tot ce are legătură cu strălucitorul fenomen fizic, dar și spiritual: luminișuri, flăcări, Soare, Lună, stele, flăcări, curcubeu, oglindă, raze, lumânări, fulgere, dimineți, zori, felinar, căldură, argint, ardere, scântei, chibrituri, candele, foc, astre, solar, însorit, sclipire etc.
     În acest sens, un vers este cât se poate de limpede:”Vorbesc lumină”. Ar fi de așteptat ca, într-atâta lumină, mesajele poetului să fie pline de bucurie. Nu e chiar așa, peste multe dintre poeziile sale plutește o grea melancolie, în unele dintre ele se aude un plâns de departe, subteran, al unui neam necăjit, cu amintiri sumbre, când ”lumina se-nnegrește”, după cum spune un alte vers. Dar poeziile de dragoste înviorează din când în când atmosfera volumului. Inimă iubitoare, poetul își manifestă aici și dragostea pentru familie..
     Ars poetica din acest volum, căruia îi împrumută și titlul, este ”La un pas de sine”. Decorul bacovian nu exclude speranța de renaștere a lumii, de înviere a zborului, de spulberare a întunericului:

     La un pas de sine, într-o jale mare
     Să taci o tăcere fiartă-n rugăciuni,
     Stearpă amintire plânsă fără milă
     Într-o depărtare ce-i a nimănui.

     Gânduri înghețate, gânduri rătăcite,
     Stinse universuri, mari întunecimi
     La un pas de viață veșnic adormită,
     Doar o soartă ninsă-n jalnic cimitir.

     La un pas de moarte să renaști o lume
     Pe o răstignire să învii un zbor.
     E doar întuneric, dar arde credința
     În privirea tristă-a unui trecător.

     Amintirea stoarsă, plânsă fără milă
     În pierduta soartă ce-i a nimănui.
     La un pas de sine, într-o jale mare
     Să taci o tăcere fiartă-n rugăciuni.

     În versuri albe sau rimate, poeziile lui Sergiu Botezatu vin dintr-un suflet pur, de înaltă noblețe, dintr-o atmosferă magică, rarisimă în literatura română de astăzi. Dar nu e oare poezia autentică magie?
     Altminteri, la un pas de sine poate însemna și că autorul este în același timp în miezul sensibil al Poeziei lui, dar și contemplatorul ei lucid, măsurându-i cu firesc orgoliu forța.

                                                                                                                Adrian Bucurescu

Flori de măr

   

Niciodată nu vom mai fi tineri.
Nu mă înșelați cu vârsta-nțelepciunii.
Florile de măr proaspete, rozalbe
nu-s totuna cu câlții și tăciunii.

Merii mei pletoși, este primăvară,
pentru voi mlădie văluri de mireasă.
Merii mei zănatici, cum rotiți coroane,
prinții mei de sânge verde de acasă!

Mie peste iriși mi-a pătruns rugina.
Visurile-mi pleacă unu câte unu.
Bate-mi-se-zbate inima-regina
tot mai rar la pașii tineri de femeie.

Merii mei zănatici, trece-vă și toamna
și lumini ascunde iarna în ninsoare.
Meri pletoși, am încetat să caut
un răspuns la cea mai grea-ntrebare.

Că mai bine-ar fi și eu măr să fiu,
și-n muguri să-mi cadă din cer câte-un fulg,
să-nfrunzesc sub Lună, să-nfloresc la Soare,
și să nu mă tulbur că merg spre amurg.

                                                   Adrian Bucurescu

     Din primul meu an de presă:

          Aberațiile d-lui Tkaciuc privind Bucovina

     Am în fața ochilor un ghid intitulat ”Muzeul etnografic din Cernăuți”, apărut în editura Karpatî în anul 1968. Trec peste capitolul ”Secția naturii” și mă opresc la ”Secția perioadei istorice presovietice”, mai precis la subcapitolul ”Bucovina - pământ slav străvechi” și citesc: ”În primele secole ale erei noastre pe teritoriul Bucovinei trăiau triburi slave timpurii”. Fac o pauză și îmi amintesc că marele geograf  Ptolemeu era de cu totul altă părere, plasând în N-E Daciei tribul trac al Costobocilor.
     Urmează subcapitolul ”Bucovina în perioada feudalismului (sec. XIV-XVIII)” și aflu că ”La mijlocul sec. al XIV-lea pământurile Haliciului au fost cotropite de statele feudale vecine - Polonia și Ungaria - iar Bucovina a căzut sub stăpânirea cnezatului Moldovei, care la sfârșitul sec. al XIV-lea era vasal al Poloniei. Masele populare - ucraineni și moldoveni - s-au răsculat în repetate rânduri împotriva asupritorilor lor - boierii moldoveni și nobilii poloni”. Mai departe aflu că zidurile Hotinului au fost ridicate în ”jumătatea a doua a secolului al XIII-lea, când acest teritoriu intra în componența cnezatului Halici-Volînia. În sec. al XIV-lea și pe urmă în a doua jumătate a sec. al XV-lea, în timpul domnitorului Moldovei, Ștefan III cel Mare ele au fost întărite considerabil”. Să mă ierte cititorii că voi continua să citez din acest ghid-blasfemie: ”După reunirea Ucrainei cu Rusia, la cererea maselor populare, Moldova s-a adresat guvernului Rusiei cu rugămintea de a o primi în ascultarea Rusiei, însă Turcia a împiedicat realizarea ei. A eșuat și a doua încercare a Moldovei de a se alătura Rusiei în anul 1674”. Să mai spună cineva că turcii ne-au vrut numai răul!
     Balivernele continuă în subcapitolele ”Bucovina în perioada capitalismului” și ”Dezvoltarea creației populare și a culturii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea”. Câteva rândulețe sunt consacrate și românilor, ”activiști progresiști ai culturii moldovenești și românești, care au trăit și au lucrat în Bucovina - Gheorghe Asachi, Alexandru Hâjdău, Vasile Alecsandri, Constantin Stamati-Ciurea, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu”. Hasdeu și Eminescu, activiști!
     Trec mai departe la ”Bucovina în epoca imperialismului”, unde e vorba de mișcări revoluționare rusești și ucrainene. Urmează ”Bucovina în perioada marii revoluții socialiste din octombrie, intervenției străine și războiului civil”. Nu se suflă un cuvânt despre decizia bucovinenilor de a se uni cu România. În schimb, ”În pofida voinței poporului, la 11 noiembrie 1918, Bucovina și toată Basarabia au fost ocupate de trupele boierilor români”. În continuare, citesc despre ”Bucovina în anii ocupației boierilor români” și ”Lupta oamenilor muncii din Bucovina pentru unirea cu Ucraina Sovietică”. În sfârșit, dau și peste lucruri deja știute: ”C. C. al P. C. R. chema pe muncitori și țărani să lupte pentru ”dreptul fiecărei naționalități la autodeterminare și chiar la separare”. Unul din manifestele comitetului ținutal Bucovina al P. C. R. chema pe soldați, țărani și muncitori la luptă ”pentru unirea Bucovinei cu Ucraina Sovietică, pentru un guvern muncitoresc-țărănesc în România”. De altfel, este doar una din ”ideile generoase ale socialismului”!
     Partea a doua a ghidului se intitulează ”Secția perioadei istorice sovietice” și începe cu ”Bucovina de Nord în familia frățească a popoarelor sovietice”. După ce este lăudată viața fără de griji sub puterea sovietică, ghidul se încheie triumfal cu ”Oamenii muncii din Bucovina pășesc cu încredere înainte pe calea progresului, deschisă în fața omenirii de către Marele Octombrie. După examinarea exponatelor muzeului, vizitatorii pot să vizioneze filme documentare, în care este arătată istoria Bucovinei din timpurile cele mai vechi și până în zilele noastre”.
     Nu aș fi deranjat cititorii noștri cu aceste citate, dacă nu aș fi căutat sursele istorice din care s-a inspirat d-nul deputat Stepan Tkaciuc, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, în interviul pe care l-a acordat la Lugoj reporterei Liubomira Paraniuk și difuzat la Radio Cernăuți în ziua de 3 septembrie a.c., la orele 18.30 - 19.00, la emisiunea ”Poziția”. Citez câteva fragmente din interviul dat de d-nul Tkaciuc: ”Românii sunt foarte agresivi, ei îi amenință pe ucraineni că îi vor tăia. Eu le-am spus oamenilor: nu vă lăsați provocați, fiți deștepți și chibzuiți. Acum vreau să vă spun despre noi, ucrainenii care trăim în Bucovina și Maramureș. Noi niciodată, din moși-strămoși, nu ne considerăm că suntem în diasporă. Noi trăim pe pământ ucrainean. Acest pământ este ucrainean. Istoria a schimbat hotarele într-un fel sau altul. (...) Și noi toți trăim cu o speranță dumnezeiască, că într-un timp viitor pământurile ucrainene se vor uni. (...) Ascultați, Bucovina de Nord și Bucovina de Sud este una, este un pământ ucrainean. (...) să luăm din istorie, Bucovina nu a fost niciodată pământ românesc. A fost doar din anul 1918 până în 1940, și când a căzut în mrejele imperiului austriac. Mai departe, parlamentarul român zice: ”Eu vă spun: aceasta este părerea mea personală, că și această Bucovină (de Sud - n.n.) se va uni cândva împreună, vor fi unele corecturi teritoriale. Această despărțire este o durere a inimii noastre. În Bucovina de Sud populația ucraineană e majoritară. Mergeți la Putna, la Voroneț - denumiri ucrainene - acolo e toată istoria noastră, mânăstirile noastre cu care se mândresc atât de mult românii în prezent, sunt mânăstiri ucrainene, însă ei nu recunosc acest lucru”. După cum se vede, d-nul Tkaciuc supralicitează, fiindcă în ghidul din care am citat la început nu se emit pretenții la Bucovina de Sud!
     Putna și Voroneț, mânăstiri ucrainene! Să înțelegem că aceste lăcașuri de cult au fost ridicate de cneazul Bogdan Hmelnițki și nu de Ștefan cel Mare?
     Cât despre ”denumirile ucrainene” Putna și Voroneț, îl sfătuiesc pe d-nul Tkaciuc să se mai informeze, fiindcă cel mai vechi document de limbă slavă datează din secolul al X-lea, în timp ce localități ca PYDNA (cetate traco-macedoneană) și PORONISSON (cetate în Dacia) sunt atestate cu mai mult de o mie de ani înainte ca ucraineana să fie pomenită!
     Repet, d-nul deputat Tkaciuc supralicitează. În ultimatumul pe care Stalin l-a trimis României, Bucovina era revendicată doar ca despăgubire pentru că Basarabia a stat ”despărțită” 20 de ani de ruși. D-nul Tkaciuc îi aduce oare argumente post-mortem lui Stalin, care nu le avea? Domnule deputat, lăsați ucrainenii în pace, avem și așa destule necazuri, nu ne mai falsificați și dumneavoastră istoria! Sau v-a încurajat tăcerea d-lui Iliescu în privința Bucovinei de Nord și a Sudului Basarabiei?

                                                                                                                  Adrian Bucurescu,
                                                                                                România liberă, 23 Octombrie 1991

     P. S. Le cer scuze cititorilor de ieri și de azi că l-am înnobilat pe acel descreierat cu titlul de ”domnul”. Așa cereau regulile unui ziar de dreapta pe atunci. Tkaciuc a fost deputat în Parlamentul României în patru legislaturi, în ciuda faptului că CNSAS i-a dat verdict de turnător! Ca să vedeți pe cine se sprijinea Securitatea R. S. România! În 2001, Curtea Supremă de Justiție l-a pedepsit, pentru niște matrapazlâcuri financiare, cu termen de închisoare, dar a fost grațiat.
     Public din nou acest articol, ca să arăt cât de slab era Statul Român pe atunci, cum e și astăzi, permițând unor atinși cu leuca să denigreze țara noastră și să-i pângărească simbolurile naționale. Și totul a pornit de la impunerea la conducerea României a nemernicului Ion Iliescu de către ruși. El a fost singurul dintre conducătorii din Est care a încheiat un rușinos tratat cu U. R. S. S., el a fost ultimul care s-a retras din Tratatul de la Varșovia, deși practic acesta se dizolvase, el a compromis pentru ani de zile România cu mineriadele lui. Și câte și mai câte... Nu a dat socoteală, și, după cum merg lucrurile, nici nu va da!
     Totodată, se vede cum, cu toate că încă nici nu-și obținuseră independența, unii ucraineni cu tărâțe în cap visau să-și mai adauge și alte teritorii, pe lângă cele furate deja. Dar, cum se spune, cine seamănă vânt culege furtună!

                                                                                                                                           A. B.
                                                                                                             

Vis cu trandafir albastru

     

Iubito, nu mă-ntrece tu-n tristețe
căci foarte-mi pare rău că mă întreci
de-mi țipă dorul ca pe-un câmp pustiu.
N-aprinde tu în gene lacrimi! Nu!

Ci mi se pare-atunci că-n ceață treci
și trupul ți se pierde fumuriu
și ireal ți-e părul castaniu
și dintr-odată-n vis te primenești.

Și din tristețea ta-nflorește viu
un trandafir albastru-n spinii reci
pe care roua tremură frumos.

Și mă întreb mirat: în somn să fiu
când văd că-n spinii zorilor tu-ncerci
să-ți pieptăni părul lung și castaniu?

                                   Adrian Bucurescu

Dacia, Țara Sfântă. Datini Sacre

 

     Zâna Zorilor

                                                                  Crăiasa Dimineții

     În tradițiile religioase ale strămoșilor noștri antici, toate anotimpurile, momentele zilei și punctele cardinale erau fiecare sub autoritatea unei perechi divine, adică a unui Arhanghel și a unei Zâne. Domnul Zorilor era DIO-NYSOS ”Care începe Ziua; La Începutul Zilei”; cf. rom. ziuă; lat. dies ”zi; termen; vreme; climă”; alban. nis ”a (se) începe; a (se) declanșa; a (se) porni; a pleca”; nisje ”început; plecare; pornire; declanșare”. În basmele românești, el este Zorilă. Zâna Zorilor, soția lui, era A RIA D'NE ”La Începutul Zilei; Care începe (pornește) Zilele”; cf. rom. a - art. adj,; rai (reg.) ”răsadniță”; a roi; rui ”pui de căprioară”, rus. deni ”zi; ziuă”; dni ”zile”. Un supranume al acestei zâne era RO-RAMIS ”Plină de Strălucire; Lumină Deplină; Stăpâna Luminii; Crăiasa de Rouă; Doamna Împrospătării (Înnoirii); Forța Tinereții”; cf. rom. Rai; rouă; rui ”pui de căprioară; arămiu; roșcat; roșcovan; roșiatic”; latin. ros ”rouă”; alban. i ri ”nou; tânăr”; grec. rhame ”forță”. La Romani ea era Aurora, Zeița Dimineții.
     Ca toate divinitățile trace, Zâna Zorilor avea mai multe denumiri, printre care și D-ACHIA ”Cea Sfântă; Cea Curată; Cea Luminoasă; Cea Strălucitoare; Care (când se) luminează; Care (când) se vede”; cf. rom. de; ochi; iaca!; alban. ag ”zori”; grec. aghia ”sfântă”; rom. Dochia (mit.); ducă ”duce”; ducă, dugă ”veche monedă românească de argint”; sued. dag, germ. Tag ”zi, ziuă”. D-ACHIA mai însemna și ”Care (se) însuflețește; Care (se) înviorează”; cf. rom. de; a ogoi; alban. ag ”zori”; rom. duh.
    O denumire sinonimă cu  D-ACHIA ”Cea Sfântă; Cea Minunată; Cea Fermecătoare” era M-OESIA; cf. alban. me ”cu”; latin. aes ”aramă; bronz”; alban. joshje ”fascinație”; rom. moașă; a moși;  Mesia; latin. missa ”mesă; liturghie”; Musa ”Muză; (fig.) ”cântec; poezie; studiu”.

     Tinerele... Babe

     La Traci, prima lună a Primăverii se mai numea și M-ARTI ”Care (când) se încălzește; Care (se) însuflețește; Care insuflă; Care (se) inspiră”; cf. alban. me ”cu”; rom. a arde; latin. ars, artis ”artă; pricepere; abilitate; talent; meserie; profesiune; știință; învățătură sistematică; teorie; manual; tratat”. Parțial, denumirea est sinonimă cu DACHIA.
     Denumirile populare românești ale lunii Martie sunt: Mart, Marte, Marțiu, Mărțișor; Marta; Germănar; Încolțitorul; Făurel. MARTI era denumirea Zânei Zorilor, Aurora, dar și a ”Inspiratoarelor” ei, adică a Sfetnicelor. În română, substantivul zori este numai la plural. MARTI sau MOESIA erau cele nouă Muze, inspiratoare ale muzicii, ale dansului, ale poeziei și patroanele artelor în general. Atât Grecii cât și Romanii afirmau că ele se născuseră în Tracia, anume în Pieria, de unde și denumirea pe care o purtau, Pierides. Fiindcă erau nouă, Tracii le mai ziceau și NOARUS ”Cele Nouă; Înnoirea; Prospețimea; Înviorarea; Vrednicia; Strălucirea; Ardența; Încălzirea”; cf. rom. nouar ”nouă”; înnoire; nur; nour ”nor”; noră; grec. nearos ”nou”; nouri ”strălucire”; pers. nour ”lumină”. Zâne ale Luminării și Nemuritoare, ele Îl însoțeau și pe Apollon, Zeu al Luminii.

                                                 Apollon, dănțuind cu cele nouă Moesii

     Zânelor MOESIA le-au fost consacrate primele nouă zile ale lunii Martie, cărora Daco-Românii le spun Babele, iar Macedo-Românii, Moașili. Nu doar paronimia Moesia-Moașe le-a făcut...  babe, ci și o variantă, B-ABULE ”Când se încălzește; Care (se) însuflețește; Care (când) se îndreaptă; Care (se) instruiește; Care (se) inspiră; Care (se) știe”; cf. rom. pe; abur; oblu; a (se) afla; alban. avull ”abur; vapori”; rom. Biblia; Pepelea (mit.); latin. fabula ”poveste; legendă; piesă de teatru; fabulă”; papilio ”fluture”. De la BABULE. ca ”Inspirație; Știință”, a rămas în românește nu doar Biblia, ci și Cetatea Babariului, unde se spune că se afla Șolomanța, Școala Solomonarilor.
     Așadar, prin etimologie populară, BABULE au ajuns Babele, patroanele primelor nouă zile ale Primăverii. DACHIA însăși a ajuns și ea Baba Dochia, serbată la 1 Martie. Popular, sărbătoarea se mai numește și Baba Marta, Cap de Primăvară, Mărțișorul, Intrarea în Zilele Babei.
     Din toate aceste denumiri și tâlcuri au fost create și legenda Babei Dochii și Zilele Babelor. Iată denumirile populare ale acestor ”babe”: Dochia, Barbura, Sava, Ileana, Cosânzeana, Măriuța, Salomnie, Nie și Aftinie; sau: Dochia, Sofia, Sâia, Lina, Rebi, Lucia, Frăsina, Cătălina și Jofica.

     Mărțișorul, simbolul sacru al Tracilor

     În cultul strămoșilor noștri antici, firele Mărțișorului Îi simbolizau pe Gemenii Cerești, Cei Doi Zalmoxis, Apollon și Artemis. Iată și tălmăcirile acestor teonime: A POLLON ”Cel Alb”; cf rom. a - articol adjectival; bălan; franc. velin ”velin”; A R'TEMIS ”Cea Roșie”; cf. rom. a; rujan(ă) ”roșcat(ă)”; germ. roten ”roșu”.

                                                        În amintirea Gemenilor Divini

     De curând, Mărțișorul a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.
     Că datina vine de la Geto-Daci ne-o confirmă o inscripție de pe o coloană votivă de marmură, descoperită la Jupa, județul Caraș-Severin: MARTI AVĂG I PĂR SALUTE I DIN. Traducerea: În Martie, se obișnuiește ca fire împletite să se dăruiască.
     Lexic:
MARTI - ”Martie”;
AVĂG - ”a se obișnui; datină”; cf rom. obicei; a apuca ”a primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc.”;
PĂR - ”fir”; cf. rom. fir; păr; alban. bar ”iarbă”;
SALUTE - ”împletit; țesut; cusut”; cf. rom. sulit ”însăilat; cusut; țesut”; saltea;
I DIN - ”a dărui”; cf. rom. danie; latin. dono ”a face daruri; a dărui”.
     Iată cum, prin datina Mărțișorului, Românii, Bulgarii și Macedonenii, tot neamuri ale Traciei, continuă să-I slăvească pe Apollon și Artemis, Divinii noștri Conducători, în milostea cărora ne-am aflat și ne-om afla de-a pururea!

                                                                                                           Adrian Bucurescu
     

De-a nu-mă-uita

Să nu mă uiți, să nu mă uiți nicicând,
s-adormi numai cu ochii mei în gând!
Să nu mă uiți în zori, în zi, în noapte,
să nu mă uiți, și să mă chemi în șoapte!
Și când pe cer vedea-vei curcubeu,
să-ți amintești mereu numele meu!
Să nu mă uiți sub Lună și sub Soare,
și nici în chiciură, nici în ninsoare!
Pe unde-ai fi și de-ți va merge bine,
să-ți amintești mereu numai de mine!
Să-ți amintești că eu tristețea ta
am vrut s-o izgonesc pe altă stea!

Și tot aș vrea să nu ne pară rău.

Eu merg pe drumul meu, tu, pe al tău.

Ce-a fost a fost... A fost povestea noastră,

Care s-a sublimat în floare-albastră -
Nu-mă-uita, să-ți fiu mereu în gând,
nu mă uita, să nu mă uiți nicicând!

                                                                                                     Adrian Bucurescu