Сергей Есенин / Serghei Esenin

               Ночь < "Тихо дремлет река..." / Noaptea < "Lin moţăie râul..." /

Lin moţăie râul.
Prin brădet, nici o boare.
Nici cârstei nu cântă,
Nici privighetoare.

Noapte. Linişte în jur.
Doar un pârâu clipoceşte.
Cu argintul ei, Luna
Totul în jur poleieşte.

Se argintează râul
Cu pârâul deodată.
Se argintează iarba
Din stepa udată.

Noapte. Linişte, în jur.
Natura aţipeşte.
Cu argintul ei, Luna
Totul în jur poleieşte.

                     1911-1912

                         Переводчик: Адриан Букуреску

                         Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

               "Под венком лесной ромашки..." / "Prin cununi de romaniţă..."

Prin cununi de romaniţă
Eu o luntre mi-am făcut:
Şi-un inel de la mândruţă
În vâltoare l-am pierdut.

Despărţirea mă usucă,
E ca soacra de buiastră;
A-nşfăcat inelu-o ştiucă
Şi cu el - iubirea noastră.

Ineluşu-i dus în valuri,
Trist pe luncă am pornit;
Râde râul printre maluri:
"Mândra altul şi-a găsit".

Nu mai merg la horă, gata:
Acolo m-or râde iară;
Mă voi cununa pe zloată
Cu vâltoarea care zbiară.

                               1911

          Переводчик: Адриан Букуреску
          Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Măcinicii

          Tradiții daco-române

     La 9 Martie, e sărbătoarea Măcinicilor, care se mai numeşte şi Mucenicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii, Cap-de-Primăvară, Dragobetele şi Sâmbra Plugului. De-a lungul vremii, datinile geto-dacice s-au amestecat cu cele creştine, astfel că Biserica prăznuieşte, tot la 9 Martie, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. 
     În ziua ce corespunde astăzi cu 9 Martie, recruţii daci depuneau jurământul, adică se legau să lupte pentru patrie cu preţul vieţii. De aceea, preparatele ce se numesc la Români măcinici sunt în formă de două verigi legate. La strămoşii noştri, această zi se mai numea şi MUCU-NAGOS, fiind şi nume getic, care se traduce prin "Chemaţi (Strigarea) la Luptă (Întrecere)"; cf. rom. moacă "bâtă ciobănească; măciucă; ciomag; ghioagă"; a măhăi "a lovi, a da din greu; a lovi cu sabia încordându-se din puteri"; alban. mek "a (se) extenua”; rom. a necheza. Fiind vorba de recruţi, adică de ucenici, MUCUNAGOS a devenit, în română, mucenic, cu varianta măcinic. Se înţelege că erau chemaţi la oaste numai cei apţi; cei puşi la încercare; de aceea, tot din MUCUNAGOS, româna a format şi mehenghi "piatră cu care se încercau metalele preţioase; isteţ; priceput; abil; şmecher", precum şi magheniţă "vrăjitoare". La rândul ei, latina, ce se înrudea cu limba dacă, a format, din acelaşi cuvânt, mechanicus "mecanic".
     Prefacerea grupului de sunete CU în CE a fost posibilă grație unui sinonim cu MUCUN, MUKIANOS, atestat ca nume de preot trac. Așadar, evoluția fonetică trebuie să fi fost aceasta: MUCUNAGOS > *MUKIANAGU > *MUCHENICU > mucenic > măcinic.
     MUCU-NAGOS se tălmăceşte şi prin "Strigarea (Chemarea) celor Vrednici; Pomenirea Fruntaşilor"; cf. rom. moacă "cap; faţă; figură"; gr. megas "mare"; rom. a necheza. Varianta pentru această ceremonie era BRUNDISA, atestată ca localitate illyră, de unde româna a format fruntaş, brânduşă, plantă care înfloreşte devreme, barantuş "tare; voinic", şi brânduşi, cum li se mai spune prin unele locuri măcinicilor.
     Un castru illyro-dardan, PETRIZEN, explică şi cum s-a ajuns la numărul 40; astfel, denumirea putea fi rostită PETRI ZEN, adică "Patruzeci"; cf. rom. patru; germ. zehn, engl. ten "zece". Aceeaşi denumire se rostea şi PE TRIZEN "La Oaste; În Ceată; Care (se) luptă (loveşte)"; cf. rom. pe; a trăsni; a trosni; dârzenie; Drajna (loc.); slav. druzhina "prietenie"; rus. druzhina "detaşament în vechea oaste a Rusiei; echipă; grup".
     Unii Moldoveni şi Munteni cred că, la 9 Martie, Moşii sau Sfinţii bat în pământ cu bâtele, ca să intre gerul şi să iasă căldura. Tot aşa, şi copiii, bat cu beţele în pământ, spunând:
          Tună, ger, şi ieşi, căldură!
     Sau:
          Ieşi, căldură, din pământ,
          Intră tu, frig, în pământ!
     În toate regiunile româneşti, în ziua de 9 Martie, se împart măcinici sau sfinţişori, preparaţi din făină curată, prin fierbere sau prin coacere, fiind înculciţi şi având forma a două zale legate, ori formă de om, de albină, de porumbel sau de covrig. După zone, aceştia se mai numesc şi  măcenice, mucenici, sfinţi, sânţi, sâmţi, bradoşi, brăduleţi şi brânduşi.
      Termenul bradoși provine din geto-dac BRAIADOS, atestat și ca nume, de unde vin și rom. preot și Praid (loc.). Un tâlc al acestui nume era BRAIA DOS ”Doi Legați”; cf. rom. brâu; frâu; doi; latin. duo ”doi”. ”Legat” însemna, ca și astăzi, și ”Voinic; Tare”; de aceea, BRAIA DOS se traducea și prin ”Cei Doi Măreți; Cei Doi Mărinimoși (Milostivi)”; cf. rom. prea; a prii; alban.  fryje ”nămeți”; rom. doi, latin. duo. Desigur, Cei Doi Voinici erau Gemenii Divini, Apollon și Artemis, legați prin frăție. De aceea, în amintirea Lor, în Muntenia măcinicii sau bradoșii se fac în formă de două verigi legate. De la Gemenii Cerești vine și Mărțișorul, împletit din două șnururi.
     Prin unele sate din Muntenia, femeile, pe lângă bradoşii ce-i fac în această zi, mai fac încă unul, mai mare, în formă de om, cu gură, urechi, nas, dar orb, şi-l numesc Uitata. Aceasta se face întru pomenirea tuturor morţilor, care, în cursul anului, ar fi fost uitaţi nepomeniţi. Această Uitată este jucată de copii în jurul focului, ce se face în bătătură, apoi unsă cu miere  şi mâncată.

     Un obicei extins în toată ţara cere ca, de Măcinici, fiecare bărbat  să bea câte 40 de pahare de vin, sau, prin unele locuri, chiar de rachiu! Obiceiul a fost moștenit tot de la Geto-Daci, unde PET'R I ZEN însemna și ”Pahare cu Vin; Pahare cu Tărie; Pahare Pline; Pahare pentru Sănătate; Pahare pentru Belșug”; cf. rom. potir; vadră; latin. patera ”cupă plată și largă pentru sacrificii”; alban. i - articol adjectival; rom. zin (reg.) ”vin”; zân ”divinitate; idol; zeitate; zeu”; zână; latin. sanus ”sănătos”; zona ”șerpar; pungă de bani”; germ. schon ”frumos”; rom. ocină; rus. oceni ”foarte”; rom. Ozana (râu); Petroșani, Burdujeni (loc.).
    De Măcinici, tot în Muntenia, se face Focul Sfinţilor; adică se aprinde o cârpă, şi cu ea se afumă casa, curtea, coşarele, grajdurile şi alte acareturi, ca să fie apărate de toate relele şi mai cu seamă să se îndepărteze şerpii, care, în această zi ies din ascunzişurile lor de peste iarnă. Se mătură apoi toată curtea, se strâng toate gunoaiele şi se face un foc mare în bătătură. Iar când focul începe să ardă cu nădejde, cei de-ai casei, mai ales tinerii, sar încolo şi încoace peste el, zicând:
          Cum au trecut sfinţii
          Prin foc şi prin apă, 
          Aşa să trecem şi noi!
    Focul Sfinţilor se face şi în Ardeal şi în Banat. La 6 Martie are loc şi Pornirea sau Sâmbra Plugului la arat.
     Focul Sfinților vine tot din MUCUN AGOS ”Îndrumătorii (Conducătorii) Luminați; Sfinții Strălucitori; Domnii de (din; în; cu; pe) Foc; Focul (Patimile) Sfinților; Sfinții Prigoniți”; cf. rom. a mocni; a (se) mâhni; mocan; a măcina; Mihnea, Mohanu (n.); ogaș; oacăș ”inteligent; isteț”; agă; alban. aga ”chiaburi”; grec. aghios ”sfânt”. Din tâlcul de ”Domnii în (pe) Foc” vine și obiceiul de a fierbe sau a coace mucenicii.
     Așadar, până la adoptarea creștinismului de către Români, ziua de Măcinici nu avea nicio legătură cu cei 40 de mucenici din Sevastia.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu

Monumentul de la Adamclisi, ctitorie a lui Burebista

               Misterele Daciei

     Despre cel mai mare rege al Tracilor, apreciatul istoric şi geograf al Antichităţii, Strabo, scrie astfel: "Buerebista, Getul, luând conducerea poporului său, a ridicat pe oamenii aceştia înrăiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi prin ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a supus Geţilor aproape toţi vecinii; ba era de mare primejdie şi pentru Romani, pentru că trecea Dunărea fără să-i pese de nimeni şi prăda Tracia până în Macedonia şi în Ilyria, iar pe Celţii cei ce se amestecaseră cu Tracii şi cu Ilyrii i-a pustiit cu totul, şi pe Boii care ascultau de regele Critasiros precum şi pe Teurisci i-a şters de pe suprafaţa pământului".

     Spre Răsărit, marele Imperiu Getic trecea cu mult de actuala Dobroge, întinzându-se până la râul Bug. Aşadar, e posibil ca una dintre cele mai importante victorii ale viteazului rege să se fi petrecut în ţinutul din N-V Mării Negre, de vreme ce acolo a ridicat Burebista impresionantul monument de la Adamclisi, pe nedrept atribuit de latinomani odiosului Traian. Din textele de pe tăbliţele de plumb de la Sinaia, se înţelege că din Dobrogea provenea şi frumoasa şi inteligenta soţie a marelui rege, Genucla. Aidoma se numea şi o cetate dobrogeană din acea vreme.
     Mai întâi e de observat stilul cu totul autohton al sculpturii basoreliefurilor, care n-are nimic de-a face cu cel roman, de-ar fi numai să ne gândim la celebra Columnă a lui Traian, de la Roma.

     Am demonstrat, în volumul "Enigma Atlanţilor" şi în ediţia a doua a "Daciei Secrete", că vestita împărăţie a Troiei îşi avea centrul religios, politic şi social pe ţărmul de N-V al Mării Negre. Altminteri, dacă s-ar fi aflat pe coasta maritimă a actualei Turcii, de ce să-l fi înmormântat Grecii pe eroul lor, Ahile, tocmai în Ostrovul Leuke, din Marea Neagră, adică în Insula Şerpilor?
     Printre mai multe sensuri pe care le avea, denumirea de TR' OIA se putea înţelege şi ca "Trei Oi"; cf. rom. tri, trei; oaie; vechi german ou "oaie". Numai aşa poate fi explicată apariţia pe una dintre metopele monumentului de la Adamclisi a trei oi. În fundalul acestei imagini se observă doi ţapi care se înfruntă, ceea ce sugerează dacicul TAPAE "Luptă; Împungere"; cf. rom. ţap; ţep; ţeapă; a înţepa; a ţipa "a lovi; a bate". Desigur, cei doi ţapi sunt simbolul luptei dintre Burebista şi regele Dobrogei de atunci, pe care primul l-a învins.

     Întâia şi adevărata denumire a acestui superb monument a fost, fără îndoială, DROPION O THRYO NEUS "Izbânda (Bătaia) din Troia Nouă; Întăritura (Monumentul) din Troia Nouă"; cf. rom. trupină "tulpină"; zdravăn; a (se) înzdrăveni; dropie; trufie; Trofin, Trofim, Trifan, Trifon (n. de fam.); grec. tropaion, latin. tropaeum "trofeu; semn de victorie înălţat pe câmpul de luptă: la început un trunchi de copac pe care se atârnau armele învinşilor, apoi un monument de marmură sau de bronz; victorie; semn; marcă; monument"; grec. Troas, latin. Troia "Troia"; rom. nou.
     Am ajuns la această denumire de la două antroponime atestate în scrierile antice: DROPION, numele unui rege trac, şi  OTHRYONEUS, numele unui ostaş trac, care, atenţie, a sărit în ajutorul Troiei, în celebrul război al acesteia cu Grecii.
     Ironia istoriei: geticul titlu de DROPION O THRYO NEUS, a fost adaptat de Romani în TROPAEUM TRAIANI "Trofeul lui Traian", rămas aşa până astăzi. Tot aşa s-a întâmplat şi cu legenda românească "Troian şi Dochia", mârşăvită de latinopatul Gheorghe Asachi în "Traian şi Dochia". Haitele acelui Traian n-au făcut decât să dărâme trofeul autentic din vărful monumentului dobrogean, înlocuindu-l cu unul de-al lor, bicefal, înfăţişând o armură cu patru scuturi cilindrice. Dar şi pe acesta apare, în basorelief, celebrul Cavaler Trac, divinitate războinică şi protectoare a Geto-Dacilor, adevăraţii şi curaţii noştri strămoşi!
     Încă un argument pentru adevăratul ctitor al monumentului este chiar BURE BISTA, sintagmă ce se traduce prin  "Bărbat Extraordinar; Cel mai Măreţ Om"; cf. latin. vir "bărbat; soţ; om în adevăratul sens; adevărat bărbat; om; soldat; luptător; om"; alban. burre "bărbat; soţ"; rom. peste; engl. best. Aşadar, la venirea Turcilor în Dobrogea, autohtonii încă mai ştiau că acel monument a fost ridicat de un Om Superior, de vreme ce noii cuceritori au numit localitatea Adam-clisi, adică "Biserica Omului", care, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit..
     Iată dar că ticălosul Traian nu i-a furat Daciei doar aurul, ci a încercat să-i fure şi istoria!


                                                                                                                    Adrian Bucurescu

Așa grăit-a Zarathustra

          Moment zgubilitic

Aşa grăit-a Zarathustra,
Când datu-s-a huţa cu lustra:
- Nietzsche o masă fără peşte,
Căci mămăliga prăpădeşte,
Nietzsche-n Harghita s-o iei razna,
Nietzsche te-ascunde în Covasna,
Nietzsche-n Ploieşti să te piteşti,
Nietzsche-n Piteşti să te ploieşti!

                             Adrian Bucurescu

Ștefan cel Mare, în Oastea lui Zalmoxis

    
     Cu câteva secole înainte de a fi sanctificat de Biserica Ortodoxă Română, viteazul domn al Moldovei fusese numit de popor Ştefan cel Mare şi Sfânt. Se ştie că a repurtat multe victorii şi că a ctitorit lăcaşuri creştine. Un papă l-a şi numit "Atletul lui Christos". Apar însă mai multe semne de întrebare cu privire la adevăratul său crez, care ar trebui să îi tulbure tare pe istoricii învechiţi, dar "oficiali", oricum tulburaţi la minte...
     La leatul 1758, în luna lui Făurar, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul, s-a deschis pentru întâia oară mormântul lui Ştefan. Uluirea s-a aşternut peste preoţii şi călugării de faţă: domnul fusese înmormântat fără sicriu şi înveşmântat doar într-o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, capul fiindu-i sprijinit pe câteva cărămizi zidite. Aşa scrie în zapisul mitropolitului...
     Apoi, în luna lui Brumar, leatul 1856, la stăruinţa egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a stăpânirii austriece în Bucovina cotropită a deschis mai multe morminte "aflătoare în biserica Mânăstirii Putna... aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale". Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul "guvernial" Anton Schonbach, asistat, în calitate de "comisar spiritual", de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperital consistorial. Conducerea tehnică a lucrărilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară de către dr. Vincenţiu Szymonowicz. La sfârşitul lucrărilor a fost încheiat un amplu proces-verbal, publicat apoi de F. A. Wiekenhauser, în "Istoria Mânăstirilor Voroneţ şi Putna", în 1886. Din acest document reiese că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din aşezarea lor, "se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început".

     Procesul-verbal arată că în mormântul lui Ştefan cel Mare, "cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier... ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului... Din partea de sus a corpului nu se mai vede mai nimic, şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperâmânt. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului... îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire... Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate, lasă să se presupună că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă... Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului care nu se prăbuşise, în chip neîndoios, şi, prim comparaţie cu rămăşiţele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan şi al lui Ştefan ("cel Crud", nepotul lui Ştefan cel Mare - n.n.), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc cioplit din piatră". 
     Oricât s-ar înfiora creştinii, citind acestea, din procesul-verbal şi din alte relatări de mai la vale, se înţelege că lui Ştefan i se tăiase capul, ritual, imediat după moarte!
     De ce să fi vrut Ştefan şi alţi voievozi să li se reteze capetele înainte de a trece prin Vămile Văzduhului?
     Deocamdată, este limpede că aceste înmormântări de la Putna nu sunt nici pe departe creştineşti. Atunci, cărui cult se închinaseră, în taină, aceşti voievozi?
     În ce priveşte mormântul lui Ştefan cel Crud, zis şi Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare, procesul-verbal al comisiei austriece menţionează crucile în formă de schimă, adică svastici, care se găseau pe resturile îmbrăcămintei voievodului. Svastici avea şi mantia lui Negru Vodă, din mormântul din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş.
     Svastica era semnul sacru al Dacilor, simbolizând, prin împletirea a doi de Z, iniţialele Celor Doi Zalmoxis, Apollon şi Diana. Aşadar, unii dintre voievozii Moldovei, între care chiar Ştefan cel Mare, erau iniţiaţi în Misterele Zalmoxiene.
     Pentru cei 13 drugi de fier, pe care fusese aşezat măreţul domnitor aflăm denumirea unei plante medicinale dacice, PHITHOPTHETHELA, ce poate fi rostită şi PITH-OPTH ETHELA, tălmăcită prin "Cinci-Opt de Fier" sau "Treisprezece de Fier" ori "Susţinut (Rezemat) de Treisprezece"; cf .rus. piati, sârb. pet "cinci"; rom. opt; oţel; latin. adulo "a adula"; attalo "a ridica; a înălţa"), reprezentând şi numărul şi materialul acelor drugi misterioşi de la Mânăstirea Putna. Ar putea fi vorba de 13 fiare care păzesc Vămile Văzduhului, dar şi de al treisprezecelea grad în Îmvăţăturile Zalmoxiene, împărtăşite şi de enigmaticii Solomonari. Iată și o altă traducere revelatoare: PHITH-OPTH E THELA ”Cinci-Opt pe Cărămizi; Treisprezece pe Cărămizi”; cf. rus. piati, sârb. pet; rom. opt; alban. tule ”cărămidă”; franc. dalle ”dală”. În acelaşi timp, denumirea dacică se mai poate rosti şi PHITHOP THETHELA "Cel mai Înalt Titlu; Cel mai Mare Grad; Conducătorul Suprem" (cf. rom. vătaf; podoabă; a (se) podobi (arh.) ”a (se) împodobi”; podobii (arh.) ”calități”; titilă "creastă; culme; pisc; vârf"; latin. titulus "titlu; onoare; glorie"; totalis "total"). Aceeaşi sintagmă dacică, rostită tot PHITHOP THETHELA, se mai putea traduce şi prin "Capul Tăiat (Despărţit)", cum ne sugerează rom. văduv, precum şi titilă, ce mai înseamnă şi "creştet; tidvă; craniu".
     În fine, un alt tâlc este PHI THOP THETHELA ”Care câștigă Libertatea; Care găsește Salvarea; Care obține Grația; Care găsește Absolutul; Care câștigă Mântuirea”; cf. rom. a fi; pe; germ. was ”ce”; rom. a dibui; alban. dobi ”profit; avuție; folos; utilitate; beneficiu”; latin. tutela ”pază; supraveghere; ocrotire; apărare; protecție; tutelă; păzitor; ocrotitor”.
     Straniu este faptul că şi voievodul moldovean Alexandru a fost descoperit înmormântat ca şi Ştefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit de un zid de cărămizi. Şi alţi domnitori români au fost decapitaţi la înmormântare. Astfel, deshumându-se trupul lui Dimitrie Cantemir, pentru a fi readus la Iaşi, s-a constatat că avea capul tăiat, deşi se ştie că nu a fost răpus de moarte violentă! E posibil ca aceste capete retezate să fie în legătură cu tăierea capului marelui profet al Dacilor, Orfeu, supranumit şi Ion. Ion era şi titlul voievozilor moldoveni şi munteni, abreviat mai târziu în Io.

     Cronicarul Ion Neculce scrie că Mânăstirea Putna fusese "tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinăuntru şi pre denafară". Atât cât era zugrăvită, ce-or fi reprezentat oare imaginile? Apoi, oricât de neisprăviţi erau cazacii lui Timuş, totuşi ei îşi spuneau şi chiar se credeau creştini pravoslavnici, şi nu ar fi dat foc unui lăcaş al aceluiaşi cult ca al lor, dacă Putna n-ar fi fost, atât cât a fost, zugrăvită, cu motive "păgâne"! De altminteri, o altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, din Baia, fostă capitală a Moldovei, nu a fost zugrăvită niciodată. De aceea, i se spune şi astăzi Biserica Albă.
     Celebra sabie a magnificului voievod, actualmente expusă la Palatul Topkapi, din Istanbul, este şi ea gravată cu însemne zalmoxiene. Ce spuneţi, boieri dumneavoastră?

                                                                                                      Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

               "Хороша была Танюша, краше не было в селе..." / "Frumoasă era Taniuşa, cea mai frumoasă din sat..."

Frumoasă era Taniuşa, cea mai frumoasă din sat.
Roşu fir pe sarafanu-i alb la poale-avea brodat.
Se ducea Tania pe seară, înspre râpă-ncet pleca.
Luna-n odăjdii de ceaţă cu nourii se juca.

Ci plecându-i-se-n cale, i-a grăit mândrul fecior:
"Bucuria mea, tu iartă, eu cu alta mă însor".
Ea pălit-a ca un giulgiu, ca roua s-a-nfiorat
Şi ca şerpii când tresaltă, pletele şi-a răsfirat.

"Ah, flăcău cu ochi albaştri, nu să te jignesc îţi spun,
Am venit să-ţi dau de veste: eu cu altul mă cunun".
Nu de utrenie toacă, ci-s colăceri hăulind,
Merg la nuntă, în căruţă, cu feţele strălucind.

Nu-i a cucilor jelire, - de-ai ei Tanina-i bocită;
Tania are-o rană-n tâmplă de la ghioaga ghintuită.
Stropii închegaţi de sânge fruntea i-au încununat;
Frumoasă era Taniuşa, cea mai frumoasă din sat.

                                                                1911

                                           Переводчик: Адриан Букуреску
                                           Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu