Curtea Veche

La hanul ca o inimă albastră
ne prinde-n gheare sindrofia lungă.
Cu jale bea lumină dintr-o glastră
un menestrel cu trei parale-n pungă.

În catifa de purpură și stele
ne-am strâns, novaci ai neamului Zorilă,
care-am furat din cer rubine grele
și-am învățat că-i bine să n-ai milă.

Cum petrecum încă de-alaltăseară,
de ne-am băut bogată toată prada,
un corb cu pene albe doarme-n ceară,
trofeu vânat în țărmul Almazada.

Întoarsemu-ne iar la Curtea Veche,
noi, garda de la Brâncovan-Serai,
noi, care la Edi-Kule de veghe
i-am stat Măriei Sale până-n Rai.


                               Adrian Bucurescu

Mărturii despre Daci

          Reînvierea lui Decebal

     Traian a mai rămas un timp în Dacia, unde a vegheat la instalarea primilor coloniști și a pus la punct toate amănuntele privind organizarea provinciei; apoi s-a înapoiat la Roma și a sărbătorit triumful asupra Dacilor cu o somptuozitate nemaiîntâlnită, menționat în istoria veche ca atare. Printre numeroasele trofee purtate înaintea carului învingătorului se putea observa, pus pe o tavă de argint, un cap care era urmărit de Dacii prizonieri din cortegiu, cu o privire sumbră și fioroasă. Era capul lui Decebal. Zeii au fost mai clemenți cu el decât cu Vercingetorix, emulul său; Roma l-a învins, dar nu l-a avut viu.

                   Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 72 - 73.

     Pe Decebal disperarea l-a umplut de curaj. Văzându-se încolțit din toate părțile și văzând că nu poate rezista mulțimii, s-a aruncat ca un leu în spada sa. Traian învinge și intră în triumf în capitala sa. Trupul regelui a fost căutat printre morți, iar capul tăiat a fost apoi expus la Roma. Trupul a fost însă îngropat într-o colină în apropiere de Deva, unde e așteptată reînvierea sa. 

                    Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen..., Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 46.

          Ultimii templieri

Hei, tu, chip de baroneasă,
Leliță cârciumăreasă,
Arvunită-n cer, la Rai,
Crâșma ta din Valahai
Cearcă să mai limpezească
Grija noastră-mpărătească.

Stoluri mari de călăreți
Din cei mai curați poeți
S-au jurat pe cei de ieri
Să se lege Templieri
Și s-adoarmă la soroc
La Moara cu Nenoroc.
Doar așa gingașa-ți mână,
Albă ca iarna română,
Le-o închide genele,
Le-o-nnegri sprâncenele
Și le-o vopsi penele
Cu lacrămi de sânge,
Că numai așa se plânge.

                      Adrian Bucurescu

Mărturii despre Daci

          Sinuciderea lui Decebal

     Decebal a încercat mai întâi să câștige timp. S-a oferit din nou să negocieze pacea; i s-a răspuns mai întâi să predea armele și să se predea el însuși. A înțeles că nu mai are altă soluție în afară de sabie. Avea cu el numai un pumn de oameni care au ținut în frâu timp de un an legiunile lui Traian. De ambele părți s-au dat lupte cu o încrâncenare nemaiauzită. Fără cruțare. Soldații romani tăiau capetele prizonierilor, purtându-le în triumf în vârful lăncilor. Femeile dace, mai rafinate, îi legau pe prizonieri cu mâinile la spate, plimbându-le pe trupul gol tăciuni aprinși.
     O ultimă mare bătălie, pierdută de Daci, pare că s-a dat chiar sub zidurile celei de-a doua capitale, incendiate mai târziu de Romani. Decebal învins s-a retras cu resturile armatei sale în văgăunile munților. Urmărit, hăituit de inamic, s-a mai oprit o dată să-i țină piept. Și aici norocul a fost de partea Romanilor. Dar Decebal nu s-a dat bătut. I-a văzut căzând în jur, unul câte unul, pe comandanții lui cei mai curajoși; alții și-au înfipt pumnalele în piept cu mâna lor, sau au făcut apel, spre a muri, la brațul tovarășilor, spre a nu cădea vii în mâinile dușmanului. Ce importanță avea? Dacă putea să scape de Romani, să ajungă în țara Bastarnilor, nimic nu era încă pierdut. Și-a reluat goana prin munți, hăituit îndeaproape de soldații călări trimiși în urmărirea lui. În cele din urmă s-a prăbușit sleit la picioarele unui copac, și cum soldații romani s-au repezit să pună mâna pe el, și-a înfipt pumnalul în piept și și-a dat sfârșitul cu fața întoarsă spre dușman. Războiul a durat cinci ani, inclusiv intervalul scurs dintre expediții.

       Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 70 - 72.

          Crama de aramă

La Crama de aramă ce țipă
chitarele de alaltăieri!
Mirosna florilor de țiplă
parcă se scutură de nicăieri.

Femei albastru pudrate
se clatină la mese hai-hui.
Dănțuitoarele învăpăiate
au răscolit jalea oricui.

Nu-mi pasă. Pe umeri îmi cântă
iubita cu nume nemțesc...
Uf! Cearcănele ei de sfântă
cu unduiri mă amețesc.

Pupă-i condurii, țigănușule,
nu ne lua în seamă tristețea,
și încuie bine ușile,
să nu ne fugă tinerețea!

                     Adrian Bucurescu

Mărturii despre Daci

     Domitian vine la fața locului pentru a se pune în fruntea trupelor, dar odată ajuns în Moesia, înclinarea lui spre plăceri îl cuprinde în mrejele desfrâului și încredințează grija războiului lui Iulianus. Acest general, demn de toată încrederea stăpânului său, nu pierde nicio clipă. În anul 88 trece Dunărea pentru a-l întâlni pe Decebal în propria-i țară. Întâlnirea are loc la Tapae; lupta este îndârjită, superioritatea este de partea Romanilor, iar pierderile Dacilor sunt enorme. Vezinas, al doilea în rang după Decebal, în speranța de a scăpa întreg, simulează moartea și profită de noapte pentru a fugi; Decebal, vânat și urmărit, speriat de succesul Romanilor, care ar fi putut invada teritoriul, ordonă tăierea unei păduri la înălțimea unui om, pe care tocmai o traversa, și îmbrăcarea trunchiurilor cu haine și arme, astfel încât dușmanul, luându-le drept soldați, să prefere, din prudență, întoarcerea. Această stratagemă i-a reușit. Romanii încetează urmărirea, pierzând astfel fructul victoriei; era exact ceea ce își dorise. Îi trebuia numai timpul pentru a se reface și l-a obținut. Reia apoi imediat ostilitățile și se răzbună atât de bine pentru înfrângerea anterioară, încât nu numai că îl forțează pe Domitian ca acesta să-i propună pacea, dar îl obligă să-i plătească un tribut anual, să-i facă daruri importante și să-i dea un mare număr de meșteri de tot felul. Mândru de o asemenea victorie, Decebal știe să profite de ea.

                Vaillant, J. A., La Romanie ou histoire, langue, litterature, orographie, statistique des Romans, Paris, Arthus Bertrand, 1844. p. 22 - 23.

Milostea

Una-i Betelgeuse.
alta-i Rigel,
alta - Bellatrix
și alta - Kappa Orionis.
În ostrovul din sublimul tău -
trei crai păziți de un dulău
chefuiesc îndelung haiducește
în noaptea cu Crai Nou.
În toiul verii un ger
amarnic pornește.
Pe o gură de Rai
patru crăiese la trei crai.
Din patru una la fel de frumoasă
pleacă de la masă
rupându-și flăcări din trup
și aruncându-le de-a dreptul
în sobele celor săraci.
În foc pocnesc șapte draci.


                      Adrian Bucurescu