luni, 12 februarie 2018

Mărturii despre Daci




          Sinuciderea lui Decebal

     Decebal a încercat mai întâi să câștige timp. S-a oferit din nou să negocieze pacea; i s-a răspuns mai întâi să predea armele și să se predea el însuși. A înțeles că nu mai are altă soluție în afară de sabie. Avea cu el numai un pumn de oameni care au ținut în frâu timp de un an legiunile lui Traian. De ambele părți s-au dat lupte cu o încrâncenare nemaiauzită. Fără cruțare. Soldații romani tăiau capetele prizonierilor, purtându-le în triumf în vârful lăncilor. Femeile dace, mai rafinate, îi legau pe prizonieri cu mâinile la spate, plimbându-le pe trupul gol tăciuni aprinși.
     O ultimă mare bătălie, pierdută de Daci, pare că s-a dat chiar sub zidurile celei de-a doua capitale, incendiate mai târziu de Romani. Decebal învins s-a retras cu resturile armatei sale în văgăunile munților. Urmărit, hăituit de inamic, s-a mai oprit o dată să-i țină piept. Și aici norocul a fost de partea Romanilor. Dar Decebal nu s-a dat bătut. I-a văzut căzând în jur, unul câte unul, pe comandanții lui cei mai curajoși; alții și-au înfipt pumnalele în piept cu mâna lor, sau au făcut apel, spre a muri, la brațul tovarășilor, spre a nu cădea vii în mâinile dușmanului. Ce importanță avea? Dacă putea să scape de Romani, să ajungă în țara Bastarnilor, nimic nu era încă pierdut. Și-a reluat goana prin munți, hăituit îndeaproape de soldații călări trimiși în urmărirea lui. În cele din urmă s-a prăbușit sleit la picioarele unui copac, și cum soldații romani s-au repezit să pună mâna pe el, și-a înfipt pumnalul în piept și și-a dat sfârșitul cu fața întoarsă spre dușman. Războiul a durat cinci ani, inclusiv intervalul scurs dintre expediții.

       Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 70 - 72.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu