Mitologie românească

          Samca

     Pe lângă supranumele cel mai cunoscut, acela de Baba Cloanța, Samcăi i se mai spune și Baba Hârca și Avestița, Aripa Satanei. Este confundată uneori cu altă babă cumplită, anume Muma Pădurii. Această bătrână înspăimântătoare are părul foarte lung, rar și nepieptănat. Ochii roșii îi sclipesc ca jăraticul și îi joacă în cap, nasul îi seamănă cu o seceră, iar cei câțiva dinți îi ies din gură de lungi ce sunt. În loc de mâini are un soi de ghiare. Trupul i se strâmbă întruna. După unii, Samca locuiește în codru, după alții, în fundul Tartarului, alături de stăpâna ei, Talpa Iadului. Bolborosește mereu cuvinte neînțelese de oameni. 

     Când se află în preajma unei femei care trebuie să nască, baba vine și îi sporește acesteia chinurile facerii sau chiar o omoară. Pe copii, dacă nu reușește să-i ucidă, le dă o boală gravă, numită samcă sau spasm.

     Drăcoaica poate căpăta diferite înfățișări, și femeile nu scapă de ea decât dacă poartă cu ele o rugăciune a Sfântului Arhanghel Mihail și în care se află toate numele ei. În acea rugăciune se spune că Arhanghelul Mihail s-a întâlnit cu Samca tocmai când aceasta se ducea s-O chinuie pe Fecioara Maria. Arhanghelul a prins-o pe babă de păr și a bătut-o cu sabia, întrebând-o de ce și cum îi chinuie pe oameni. Ea a mărturisit că în timpul somnului vine sub diferite înfățișări și îi omoară cu meșteșugurile ei drăcești: ”Eu mă fac ogar și pisică, mă fac umbră și lăcustă, mă fac păianjen și muscă, și toate nălucirile văzute și nevăzute eu mă fac. Și așa intru prin casele oamenilor, de le smintesc maicile când sunt îngreunate și iau fața lor când sunt în somn. Și mai curând mă apropii de fata care este însărcinată și, de rușinea lumii, își frământă trupul și omoară copilul într-însa, și mă apropii de pezevenghe  și de fermecătoare și de cele care dau cu bobii sau caută cu sita ori cu peria, și de cea care nu ține în dreptate cu bărbatul său. Și am nouăsprezece nume: Avestița, Nadarca, Salomia, Nacara, Avezuha, Nadaria, Salmona, Paha, Puha, Grapa, Zliha, Nervuza, Hamba, Glipina, Humba, Gara, Glapeca, Tisavia și Pliaștia. Cu aceste nouăsprezece nume ale mele merg de smintesc femeile; dar unde sunt numele mele scrise, eu nu mă pot apropia de acel loc și nicio treabă nu am la acea casă și la toate ale casei aceleia și unde s-ar găsi acest zapis cu aceste nume”.
     Boala celor munciți de Samcă se poate vindeca și cu descântece.
     În mare măsură, Samca seamănă cu Baba Iaga, din mitofolclorul Slavilor.

                                                                                                              Adrian Bucurescu

Orhideea polară

Ninge peste Calypso borealis.
Pe floarea Nordului ninge albastru,
și noi, plecați asupra ei mai palizi,
grijim tulpina ei - firav pilastru.

Suntem doar doi pe globul pământesc,
perechea ultimă și galaxia,
și ne-amintim de-un vis frumos și clar
cu Scandinavia și România...

Cum povesteai de Oslo și Stockholm,
de Edith Sodergran și nopți polare,
domnița mea gingașă și vikingă,
cu dor de iarbă verde și de Soare.

Și eu te încântam de Marea Neagră,
de Sarmizegetusa și Sinaia,
de viața mea stângace și pribeagă,
de Eminescu și de-a lui ”Genaia”.

Cum au apus și Dacii și Vikingii,
cum am apus și noi sub floarea rece,
ca tot ce-i viu și se preface-n humă,
apoi în flori și iar în om petrece!

Dar niciodată nu vom mai fi singuri
și niciodată nu vom mai fi noi,
oricâte supernove-ar da în floare
pe cer, oricâte lumi și țărmuri noi,

Și niciodată nu va ninge iară,
cu-aceiași fulgi pe-aceeași floare fină,
și niciodată peste-aceleași nume
cu-același dor de iarnă și lumină...


                                      Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     Tot așa e, Charmides, și cu descântecul nostru. L-am deprins acolo, în tabără, de la un Trac, unul dintre medicii lui Zalmoxis, despre care se zice că stăpânește meșteșugul de a te face nemuritor. Și spunea Tracul acesta că medicii eleni pe bună dreptate iau seama la cele pe care tocmai le pomeneam; numai că Zalmoxis, adăugă el, regele nostru, care e Zeu, arată că, după cum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ținem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoșit fără suflet. Aceasta e și pricina pentru care medicii eleni nu izbutesc să vindece cele mai multe boli: ei nu se ridică până la întregul de care ar trebui să se îngrijească, iar dacă acestuia nu-i merge bine, nici partea nu se poate însănătoși.

                                                                                                              Platon, Charmides

La Vest de nopțile albe

Omăt străin mă-ngroapă în tavernă.
Surghiunul gândurilor: dor solar.
Dorm păsările albe-n albă pernă.
Iubita a fugit c-un urs polar.

Îmi chem arar din biciul lung de-o milă
un ren cu stea în frunte și botos.
Călare zbor, stegar al lui Zorilă,
la țărmul argintiu și nemilos.

                                                                                Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     Afinitatea pe care o oferă limbile română și albaneză se explică în mod firesc prin preexistența unei limbi primitive autohtone, a cărei urmă o întâlnim în toate graiurile folosite azi de către toate popoarele Peninsulei Balcanice, și anume traca veche, pe care o vorbeau deopotrivă strămoșii Albanezilor moderni și Daco-Geții, părinții Românilor de astăzi. Analogia lingvistică ar rezulta în cazul acesta de pe urma comunității de origine a Albanezilor și Românilor, iar nu, cum se pretinde, de pe urma stabilirii acestora din urmă, din secolul al III-lea până în secolul al XII-lea, în ținuturile vecine Albaniei.

                Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 108.

     Era, după toate ipotezele, o limbă viguroasă și sonoră, aspră la auz, fără a fi însă lipsită de o anume armonie sălbatică. Ovidiu în exilul său, a sfârșit prin a o învăța și a compus chiar și un poem în limba getică, în cinstea lui Augustus. Se complăcea să citească fragmente oaspeților săi barbari și, când termina de citit, se putea auzi un lung murmur aprobator din partea ascultătorilor. 

                Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 10 - 12.

Ianuarie copilăresc

Poarta am încuiat.
Câinii i-am dezlegat.
Ușile casei le-am ferecat.
Lampa am stins.

Surioara mea doarme
cu păpușile ei.
Dar astă seară eu nu voi dormi.
Pe fereastră se vede
fulguind zăpada.

Latră câinii a pustietate.
Încă nu e Lună,
încă nu sunt stele.

Va începe desigur
hora drăcească a vrăjitoarelor.
Babele rele ale satului
vor alerga nebune,
păr alb despletind.
Șo pe ele,
Roșu și Corbea!

Ceata lui Ducă-se-pe-Pustii
s-a-mbrăcat în alb ca să înșele
copiii care n-au fost cuminți.

Tatăl nostru, care ești în ceruri,
Măicuță Maria,
nimic nu i-am furat verișorului meu.
Surioara mea
a ajutat-o pe mama
la copt pâine.

Or fi strigoii?
Clănțăne ceva la fereastră...
Se aud lupii pe uliță.
Geamul e plin cu flori de gheață.
Ce de alb afară, ce de alb!
Crivățul ce vâjâia de dimineață
a plecat să se culce.

Cine-i la ușă? Cine?
Mama? Tata?
Dar n-am plâns! N-am plâns!
Ce am pe gene și pe obraji?
Muguri de gheață.


                                  Adrian Bucurescu

Istoria Secretă

      Semnele spațiale și temporale ale Nașterii Gemenilor Divini

          Pe Tărâmul Zânelor

     După cum am mai precizat și în alte dăți în scris, vestitele Amazoane își aveau capitala la marginea lacului sacru Saratokos, astăzi Sărățuica, în lunca Ialomiței. AMA-ZONES înseamnă ”Doamnele (Femeile) Frumoase (Plăcute)”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; latin. amo ”a iubi; a plăcea”; rom. zână; alban. zonje ”doamnă”; slav. zhena ”soție”. Denumirea era sinonimă cu BELA G(H)INES; cf. rom. băl ”alb”; latin. bella ”drăguță; gentilă; plăcută; frumoasă; amabilă; bună”; rus. belîi ”alb”; grec. gyne ”femeie”; engl. Queen ”regină”. De la această ultimă sintagmă vine și denumirea de Bărăgan, ținutul stăpânit de ele. În graiul getic, BELA G(H)INES mai însemna și ”Curata (Frumoasa; Strălucitoarea) Naștere”; cf. rom. băl; fală; latin. bella; grec., latin. genesis ”naștere; facere; origine”. Storcând expresia de tâlcuri, profeții au afirmat că locul exact este BE LAG I NES ”Unde Lacul (Apa) se îmbină (se leagă; se adună)”: cf. rom. pe; lac; a se bălăci; alban. pellg ”iaz; baltă”; rom. ină ”fibră”; ana ”frânghie pescărească”; noajă ”ceată”; nojiță; naș; alban. anoj ”a adera”; njesi ”unitate”; njesoj ”a (se) uni”; unaze ”inel”; rom. lighean; ital. laguna ”lagună”. Așadar, locul Nașterii Minunate se află între cele două brațe ale lacului Sărățuica, marcate mai clar în hărțile  de satelit.

                                                    Lacul Sărățuica. La Sud, râul Ialomița

        Acolo se afla casa ”Șarpelui” și a ”Lupoaicei”, unde a fost adăpostită Fecioara Maria. Locul exact al sălașului se numește local ”La Ulm”, după copacul ce creștea falnic pe mal, în jurul căruia, în anumite zile și nopți, se făceau farmece de femeile și fetele din satul Sărățeni.

                                              ”Lupoaica” și ”Șarpele”, Ocrotitorii Daciei

     BEL AG(H)I NES se mai tălmăcește și prin ”Adoptați (Îngrijiți; Crescuți) de Șarpe și de Lupoaică”; cf. rom. bală ”șarpe mare”; balaur; alban. bolle ”șarpe”; ujke ”lupoaică”; rom. naș; alban. nuse ”mireasă; noră”. Alt sens al sintagmei: BEL-AG(H)I NES ”Șarpele și Lupoaica Ocrotitori; Steagul Triumfător”. De aici, cum am mai scris, a fost creat drapelul de luptă al Geto-Dacilor; cf. germ. Flagge, engl. flag, rus. flag ”steag”; rom. naș.

                                                       Simbolul universal al Medicinei

     Alți preoți au tradus BEL AG I NES prin ”Șerpii Măreți și Ocrotitori”; cf. rom. bală; balaur; alb. bolle; rom. agă; oca; alban. ag ”zori”; aga ”chiabur”; grec. aghios ”sfânt”; rom. naș. Acești șerpi, provenind din anticul caduceu al lui Hermes, sunt și astăzi un simbol universal al Medicinei, dar, și mai spectaculos, apar, fără nicio explicație din partea Bisericilor Răsăritene și Apusene, de o parte și de alta a pateriței! Numită și cărja arhierească, paterița face parte din semnele distinctive purtate de ierarhi și monahi de rang superior.

                                                                 Cârja arhierească

     Iordanes scrie că BELAGINES se numeau și Legile Geților, de la BE LAGI NES ”Cele mai Sfinte (Respectate) Legi; Care Datinile respectă”; cf. rom. pe; lege; naș; naos; grec. naos ”templu”. De la aceste sensuri, Românii au moștenit adjectivul blajin, precum și frumosul mit al Blajinilor, ziși și Rohmani.
   
          Iarna Îngerilor

     Cum se vede, Geții știau de veacuri unde Se vor naște Gemenii Divini. Tot așa, știau exact și anul, luna și ziua acestei Minuni, cea mai importantă care S-a petrecut vreodată pe Pământ. Taina temporală se afla în denumirea unei plante medicinale, anume POLPOUM, cu varianta POLPUM. Un tâlc al denumirii se desprinde din POL POUM ”Douăzeci și Cinci”; cf. rom. pol (pop.) ”douăzeci”; pum (arh.) ”pumn”; sued. fem, germ. funf ”cinci”. Împăratul Ion-Orfeus, care prevestise și locul și data Nașterii Pruncilor Cerești, fusese ucis de preotesele Soarelui, la sfârșitul lunii August, în anul 3114 î.e.n. De la acest tragic eveniment, Egiptenii aleseseră începutul anului la sfârșitul lui August, iar anul bisericesc începe și în zilele noastre la 1 Septembrie. Iar când a început al 25-lea veac de la moartea lui Orfeus, adică în anul 714 î.e.n., S-au născut și Gemenii Divini. Tot 25 s-a considerat și Ziua Nașterii, iar luna a fost a Viscolelor, a Înzăpezirii, căci POL PUM mai înseamnă și ”Plin de Ceață; Mare Tulburare (Neliniște; Apăsare)”; cf. rom. foale; fală; a se făli; val; latin. polus ”extremitate a axei pământului și cerului; pol; cer; bolta cerului”; engl. full ”plin”; rom. fum; foame; latin. vomo ”a voma; a vărsa”. La un loc, POLPOUM se tălmăcește prin ”Vifor; Vijelie; Iuțeală; Vârtej; Învolburare; Necaz; Fiori; Frig; Apăsare; Greutate; Forță; Apărare; Acoperământ; Tărie; Împlinire”; cf. rom. bulboană; balaban ”șoim”; plapumă; bolovan; plăvan; bolvan ”idol; chip cioplit”. POLPOUM era și denumirea geto-dacică a lunii Decembrie, căreia Românii îi mai spun și Neiosul sau Ningăul. Denumire strictă de plantă medicinală a dus, în etnobotanica noastră, a fost tradusă în fumăriță, frigurică și ghețișoară, care sunt ierburi de leac.
     Așadar, conform socotelilor magice, Nașterea lui Apollon și Artemis era așteptată în leatul 714 î.e.n., la 25 Decembrie. Și chiar așa s-a și întâmplat!
                                                 

                                                                 Steaua sus răsare

     În sprijinul celor de mai sus vine și vocabula BUCOLION, atestată ca nume traco-troian, având și aceasta mai multe sensuri: B-UCOL ION ”Pe Ger (Negură) Mare; Când îngheață Totul; Vifor Mare”; cf. rom. vicol ”viscol”; pâclă; alban. akull ”gheață; sloi”; akulloj ”a îngheța”; akullnaje ”ghețar; banchiză; glaciațiune”; rom. Ion - titlul voievozilor români; abreviat ulterior în Io; alb. ujane ”imensitate; ocean”. Rostită BU COL ION, sintagma înseamnă și ”În Cetatea (Fortăreața) Sfântă”; cf. rom. pe; slav. vo ”în; la”; rom. culă; a (se) căli; alban. kala ”cetate”; rom. Iana Sânziana, Ian Caloian, Moș Ene - în mitofolclor; alban. hyjni ”divinitate; zeu”. După această traducere, Esenienii, precursori ai creștinismului, au găsit că orașul BUCOLION ar fi... Bethleem!
     În vechile noastre colinde, orașul Nașterii Sfinte este Vicleim, moștenire din BUCOLION. Vicleimul este și un teatru popular, cu o temă sacră, care abordează această Naștere Minunată. Din BUCOLION, de la tâlcurile de ”Gheață; Strălucire; Lumină; Slavă; Cinste; Frumusețe; Fericire; Belșug; Forță” româna a mai format și faclă, făclie, bucurie, a (se) bucura, fagure, bacal, vechil ș.a., iar albaneza, tot limbă tracă, a moștenit i bukur ”frumos” și bukuri ”frumusețe”.
     Cu Steaua, simbol al Luminii și Bucuriei, copiii umblă din Ajunul Crăciunului și până la Sfântul Ion, căci BUC OL ION mai înseamnă și ”Vestea (Prevestirile) lui Ion”; cf. rom. a se duce buhul; bugă - instrument care acompaniază Plugușorul; buhă ”bufniță”; latin. voco ”a chema (să vină); a invoca (pe Zei); a ademeni”; vox ”voce; glas; strigăt; sunet; cânt; cuvânt; formulă vrăjitorească; grai”; rom. al; Ion.
      O, ce Veste Minunată!


                                                                                                                 Adrian Bucurescu