Tot așa e, Charmides, și cu descântecul nostru. L-am deprins acolo, în tabără, de la un Trac, unul dintre medicii lui Zalmoxis, despre care se zice că stăpânește meșteșugul de a te face nemuritor. Și spunea Tracul acesta că medicii eleni pe bună dreptate iau seama la cele pe care tocmai le pomeneam; numai că Zalmoxis, adăugă el, regele nostru, care e Zeu, arată că, după cum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ținem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoșit fără suflet. Aceasta e și pricina pentru care medicii eleni nu izbutesc să vindece cele mai multe boli: ei nu se ridică până la întregul de care ar trebui să se îngrijească, iar dacă acestuia nu-i merge bine, nici partea nu se poate însănătoși.
Platon, Charmides
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu