Stretenia sau Ziua Ursului

     Scriitorii antici pomenesc faptul că, imediat după naștere, Zalmoxis a fost înfășurat într-o blană de urs, ceea ce presupune un cult anterior, în care ursul era un simbol sacru al vitejiei, înfățișând poate un zeu străvechi al războiului. Și, cum mitologia Geților era foarte asemănătoare cu cea a Germanicilor, putem urmări în adâncul trecutului atitudinea strămoșilor noștri față de urs. Iată ce scrie Mircea Eliade în studiul ”De la Zalmoxis la Genghis-Han”: ”Or, esențialul inițierii militare consta în transformarea tânărului războinic în fiară. Nu era vorba numai de bravură, de forță fizică sau de putere de a îndura, ci de o experiență magico-religioasă care modifica radical felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-și transforme umanitatea printr-un acces de furie agresivă și terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate”.
    La vechii Germani, războinicii-fiare erau numiți Berserkir, literal ”în blană de urs”. Războinicii geto-daci purtau și ei denumiri asemănătoare, BERZOBIS sau BERZOVIA, atestate și ca toponime. Din BER- (cf. germ. Ber, engl. bear ”urs”) s-au format în românește derivatele berc și bârlog, iar din ZOBIS sau ZOVIA am moștenit șubă. Așadar, războinicii geto-daci ieșeau la luptă mascați în urși, înspăimântându-și și mai mult dușmanii. Cetele de tineri războinici umblau așa mascați și pe la casele gospodarilor, de sărbători. Încă și astăzi, în forme ceva mai depărtate, obiceiul s-a păstrat până astăzi și poartă numele străvechi de Brezaia sau Brezoaia, din BERZOVIA.

     Simbol al forței și al curajului, ursul se bucură de o mare cinste în mitofolclorul românesc, fiindu-i dedicate patru mari sărbători: Stretenia (2 Februarie); apoi în Sâmbăta lui Lazăr; a treia e Macoveiul (1 August), iar a patra în obiceiurile de Sfântul Andrei (30 Noiembrie). Cea mai importantă dintre ele este Stretenia sau Ziua Ursului. Denumirea de Stretenia vine direct din graiul getic, unde întâlnim inscripția STRATONEIKOU, pe toarte de amfore, descoperite în ruinele fostelor cetăți antice Sucidava și Romula. Această inscripție se citește STRATO NEI-KOU, adică ”Strat de Zăpadă”; cf. rom. strat; nea; cu; cui. La figurat, inscripția se referea la câmpul plin de omăt, semn de bogată recoltă viitoare. 

     Despre această sărbătoare, folcloristul Simion Florea Marian scria: ”În ziua ursului însă, deșteptându-se din somnul său de peste iarnă, iese din vizuina sa între 9 și 10 ore înainte de amiază și prinde a juca jur-împrejur, ca într-o arie, prin neaua dinaintea vizuinii sale și a se desfăta. Și dacă în această zi (...) e senin și soare și ursul își vede umbra sa, atunci se bagă iarăși în peștera sa și mai doarme încă șase săptămâni, prevestind prin aceasta cum că atâtea săptămâni are să mai ție iarna (...); iar dacă afară e înnorat și din cauza aceasta nu-și vede umbra, atunci nu se vâră mai mult în vizuină și rămâne afară, prevestind prin aceasta că iarna va înceta”.

     Cum cele mai importante tradiții românești vin de la Geto-Daci, așa și Stretenia, căci sunt atestate două nume de războinici traci, URSOLUS și URSULUS, adică URSO LUS și URSU LUS ”Jocul Ursului; Ursul care dansează”; cf. rom. urs; latin. ursus ”urs”; latin. lusio ”joacă”; lusus ”joc”.

     În descântece, ursul are darul de a alunga bolile:
Fugi, năjit
Pricăjit,
Că te-ajunge un urs mare!
Cum te-ajunge, cum te stropește,
Cu ghiarele te zgârie,
Cu gura te mănâncă,
Cu părul lui te-nsperie...
     Asemănarea ursului cu omul - mersul biped, lipsa cozii, urechile mici - nu a scăpat observatorului popular: ”Ursu-i ca și-un om; el își face căsuță ca omu și-și aduce de toate; numai cât atât că n-are foc. El e din om, din morari, a greșit nu știu ce și Dumnezeu l-a trimis în pădure să fie urs.”; ”Ursul e om, că demult și oamenii erau ca urșii, aveau păr pe ei și Dumnezeu i-a făcut cum sunt astăzi și le-a lăsat semn pe subsiori, că au fost odată și ei așa. Oamenii noștri sunt din urși făcuți. Zice că o femeie a și trăit cu un urs”.
     Puterea fizică a ”regelui Carpaților” ia forme hiperbolice; astfel, în basmul ”Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, ursul îl învinge pe drac la trântă.
     Că în imaginația populară sălbăticiunea era una din înfățișările lui Apollon-Zalmoxis se observă și în unele colinde, unde ursul moare și învie! În poveștile românești, ursul cunoaște secretul apei vieții și morții și îl învie pe eroul ucis de vrăjmași, îl apără de zmeu și de vrăjitoare și îl ajută să găsească diferite obiecte.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu

Striște

Trecem prin viață ca florile macilor,
înfiorați la orice pală de vânt.
Noi nu avem răbdarea copacilor,
noi nu avem loc destul pe pământ.

Poate că nu ne-om fi văzut de treabă
în vieți pe care le-am trăit cândva,
poate că nimeni nu ne întreabă
de vrem să renaștem au ba.

De ce oare am plânge la naștere,
dacă nu am simți ce ne așteaptă?
Nu toate ursitele sunt maștere,
dar toți scâncim din prima treaptă.

Prea amețiți între plăcere și greață,
ne mână înainte un straniu avânt.
Pe unii soarta s-ar părea că-i răsfață,
dar pe toți ne aruncă-n mormânt.

Noi nu avem destul loc pe pământ,
noi nu avem răbdarea copacilor.
Înfiorați la orice pală de vânt,
trecem prin viață ca florile macilor.


                                Adrian Bucurescu

Războinicele Daciei

     O NIMI DACEBALO DYANDAT MAO LORO CEIOMA NOVALI VOENA CEYO. DACIEO SIEON SOTY CEIO GYT DO DACE. IMI VOICERO DYLE SANOCEO SOGE SORS FEM.
     SYRLA NILO ROGE ATAR SYRN DO DRICEO RIOMYNOE. NIO SAMO SOPIO SARGENO OPROIMI. DACEBALO PORCESY NDO CHYEDEO ME GAOGETE.
     LOLOE ZYNYDO O PARCEO ENGINO ARMOSO DACEO SOO HOMYO. POZIE SOSTRAYO ELO GEOPYR CEND LO SARMIGETUZO A MAGLO. TELO DACEYO LOLOE DRAYAN AUM FOFEAZO. OEO NON TALIPYCO NYSIVAO ON DAVE LOIEO.
     VEZYNO // DIEGIO // SECVORI CEROMELA CERASYOI.

     Traducerea:

     Al nostru Decebal deîndată cu ceilalți șoimi năvăli în lupta aceea. Dacii s-au adunat cu soțiile care ajutor au dat Daciei. Spre seară, voinicii cu poftă au băut licoare tare. 
     Neghiobii de nimic pe drum s-au înfuriat și s-au vorbit să treacă la Romani. Ai noștri mari sfetnici s-au dus să-i oprească. Decebal a plecat de acolo căzut pe gânduri. 
     Femei îndrăznețe au mers alături de armata Daciei cu bărbații. A fost văzută sora lui, Geopyr, tăindu-i la Sarmizegetusa pe jegoși. Vrednicele Daciei femei pe Traian atunci l-au întors. Acea căpetenie a plecat fără nimic în țările lui. 
     Vezyno // Diegio // Taie-i pe tuciuriii cerșetori!

 Columna lui Traian. Femei dace schingiuind prizonieri romani

     Notă: O treime din armata profesionistă a Daciei era alcătuită din femei! Numele surorii lui Decebal, GEOPYR, se traduce prin ”Giuvaier”.

                                    Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

     Moment zgubilitic

          Filimoane, nu mai bea!

Filimoane, Filimoane,
Filimoane, nu mai bea!
Gestiune la ”Sifoane”
Și patron pă viața mea!

Ce-oi fi găsit io la tine:
Că ciordeai numai găini!
O duceam așa de bine,
Cu succes și la streini.

Lua-te-ar benga, Filimoane,
Că mereu te-ntorci matol,
Dai avansu pă cocoane
Și-n buget n-ai niciun pol!

Delo, puradeii mei
Nu mai știu cum să-i împac;
Iereau cât bobu dă mei,
Și-acu-s cât bobu dă mac.

Să-l hauzi pă hăla micu,
Cu ochii beliți pă geam,
Cum strigă mereu: ”Taticu,
Mo taticu, noi ce beam?”

Filimoane, Filimoane,
Nu mai umbla, mo, matol,
Adu la copchii bomboane,
Renunță, mo, la alcol!

Filimoane, Filimoane,
Ieducație l-am dat,
Tu, cu ștoarfe și chiolhane,
Copchiii mi-ai alterat.

Mo, făcear-ai plici odată,
Filimoane dilicvent,
Când ieream la mama fată,
Fumam numai țigări Kent,

Și-acum n-am nici blugi pă mine,
Parai n-am nici de-o țigară,
Dar-ar falimentu-n tine
Și garda financiară!

Tu ai fost a mea amoare
Și ailăviu meu dintâi,
Sta-ți-ar doctori la picioare
Și popă la căpătâi!

                       Adrian Bucurescu

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Viteazul Vezino >

     NOE ZOHO AZEM DEZO CEIZ DOE URSO YVO P(A)ND IEO NOVALNO MOAE. VIZINO AGE O MERYZA MO LOPAT R(A) DOE:
     SU PELO GELOH UL DUELOE S(U)N DO DAVONO PON. LO TAPIO ILA TUTI CEONHE. DU PERYSI EO POEDE GINOEA TO ESOEDO COPONO DIEO ZAVELO. GEO FOFAZ DUNDA VOSUERN GEOS DENDE HOPIU ON HOPI ONO VUNE ERIGEO SOAEVO SOEA ERIGI RYAT RASO DYNO EON TALOPICO SARMIGETUZO ON SE IOT SUPTE OZ DUIMU DACIBALO. MAERO VYCO TO POLVOI GEROD ROI DACOE.

     Tălmăcirea:

     Ai noștri stăteau la ospăț laolaltă. Deodată, doi urși au venit peste ei cu putere mare. Vezino atunci i-a omorât cu un baltag pe amândoi.
      Pe cal a încălecat al doilea fiu al domnului divin. La Tapae, acel prinț a fost rănit. Pierzându-se voievodul de oaste, mâhnit a plecat la templul lui Zavelo. Când s-a întors, se lăsase seară. Pe jos voinicul a mers și a tot mers. Într-un târziu, un pui de arici* a întâlnit. Ariciul* l-a îndrumat. Vesel atunci el a plecat spre Sarmizegetusa, unde s-a pomenit deodată în palatul lui Decebal. Feciorul i-a spus că dușmanii i-au bătut rău pe Daci.

     * În Dacia, au existat două localități cu denumirea Tapae. Cea din textul de mai sus se afla în câmpul cetății ARGE-DAVA, numită și HELIS, astăzi Piscu Crăsanilor. Cât privește ”Ariciul”, acesta era un tânăr din AR(I)GE-DAVA.

                            Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

Tabla de Smarald

       
Este adevărat, fără nicio-ndoială,
Este cert și foarte real.
Ceea ce se află jos e la fel cu ceea ce se află sus,
Iar ceea ce se află sus e la fel cu ceea ce se află jos

Pentru a împlini miracolele unui
Singur lucru; și așa cum
Toate lucrurile au venit și mai vin din Unul, tot așa
Și Aceste Duhuri S-au născut din Lucrul Unic, prin adaptare.

Cerul este Tatăl, Terra este Mama,
Vântul I-a purtat în pântec,
Pădurea e doica. Voința întregii lumi se află aici.
Puterea Lor este fără margini, atât în Cer cât și pe Pământ.

Să desparți Focul de Pământ, Subtilul de Dens,
Cu mare îndemânare!
Ei urcă de la Pământ la Cer și pogoară din nou pe Pământ
Și primesc întreaga putere din lucrurile de sus și de jos.

Vei avea astfel toată gloria lumii și
Bezna va fugi de tine.
E tăria puternică a oricărei forțe, pentru că ea
Va-nvinge orice lucru subtil, va pătrunde în orice lucru solid.

Așa a fost creată lumea mică. Iată
Izvorul unor superbe
Adaptări arătate aici. De aceea am fost numit și
Hermes Trismegist, având doar trei părți din Înțelepciunea Divină.

A patra mi se va dărui de
Împărăția Soarelui.
Ceea ce am spus despre operația Luminii e complet.
Pe alt tărâm vei învia tu, cel ce ai fost prea curat pe Pământ.


                                           Adrian Bucurescu - ”Dacia Secretă”, Ed. Arhetip, 1997

Toamna

          Mitologie românească

     În folclorul nostru, Toamna este o zână care, când vine pe la noi, poartă o rochie de culoare ruginie, iar prin luna lui Brumar se înveșmântează cu un cojocel cu râuri și cu nasturi de aur. Este foarte frumoasă, înaltă și mlădioasă, cu părul de aur. Deși zâmbește deseori, ochii îi rămân triști și pare mereu dusă pe gânduri. Cele mai multe fructe, aurii și rumenite, îi stau în cale. Frunzele copacilor capătă nuanțe dintre cele mai felurite. Doar câteva mai rămân verzi. Puține gâze o mai însoțesc și, de multe ori, Toamna se acoperă cu vălul de ceață. Lunile ei sunt: Răpciune sau Vinărel, Brumărel și Brumar. Aceștia sunt străjerii ei, care o păzesc pe rând, până ce pleacă, lăsându-i locul surorii ei, Iarna. Despre doi dintre acești străjeri ni se dau amănunte în baladele populare ”Brumărelul” și ”Brumarul”.
     Calendarul arhaic al Toamnei este foarte bogat și conține sărbători importante, când se fac și se desfac vrăjile. Cele mai multe obiceiuri se desfășoară în ajunul și în ziua Sfântului Andrei. Atunci, se spune, ziua crește cât bobul de mei.
     În limba română, toamnă vine din trac. DA MONO ”Dă Roade (Fructe); Dă Belșug; Dă Forță”; cf. rom. a da; mană ”rod; frupt; belșug; abundență”; a meni; latin. manus ”putere; autoritate”; alban. man ”dud, dudă”; rom. a demăna ”a susține; a ajuta”; a (se) îndemna; la îndemână; taman. Din DA MONO s-a format în română și expresia dare de mână ”bogăție; avere”. DAMONO este și numele unei vrednice regine traco-lydiene; cf. rom. domn; doamnă; a domni; latin. domino ”a domina; a stăpâni”.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu