Mitologie românească
În folclorul nostru, Toamna este o zână care, când vine pe la noi, poartă o rochie de culoare ruginie, iar prin luna lui Brumar se înveșmântează cu un cojocel cu râuri și cu nasturi de aur. Este foarte frumoasă, înaltă și mlădioasă, cu părul de aur. Deși zâmbește deseori, ochii îi rămân triști și pare mereu dusă pe gânduri. Cele mai multe fructe, aurii și rumenite, îi stau în cale. Frunzele copacilor capătă nuanțe dintre cele mai felurite. Doar câteva mai rămân verzi. Puține gâze o mai însoțesc și, de multe ori, Toamna se acoperă cu vălul de ceață. Lunile ei sunt: Răpciune sau Vinărel, Brumărel și Brumar. Aceștia sunt străjerii ei, care o păzesc pe rând, până ce pleacă, lăsându-i locul surorii ei, Iarna. Despre doi dintre acești străjeri ni se dau amănunte în baladele populare ”Brumărelul” și ”Brumarul”.
Calendarul arhaic al Toamnei este foarte bogat și conține sărbători importante, când se fac și se desfac vrăjile. Cele mai multe obiceiuri se desfășoară în ajunul și în ziua Sfântului Andrei. Atunci, se spune, ziua crește cât bobul de mei.
În limba română, toamnă vine din trac. DA MONO ”Dă Roade (Fructe); Dă Belșug; Dă Forță”; cf. rom. a da; mană ”rod; frupt; belșug; abundență”; a meni; latin. manus ”putere; autoritate”; alban. man ”dud, dudă”; rom. a demăna ”a susține; a ajuta”; a (se) îndemna; la îndemână; taman. Din DA MONO s-a format în română și expresia dare de mână ”bogăție; avere”. DAMONO este și numele unei vrednice regine traco-lydiene; cf. rom. domn; doamnă; a domni; latin. domino ”a domina; a stăpâni”.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu