sâmbătă, 17 iunie 2017

Istoria Atlanților


 



          Oeagrus, Împăratul-Cerb

     Marele învățat Platon, cea mai importantă sursă pentru istoria Atlanților, scrie în dialogul ”Timaios”: ”(...) Dar în timpul care a urmat, s-au petrecut violente cutremure de pământ și cataclisme; în răstimpul unei zile și unei nopți de groază ce s-a iscat, tot poporul, grămadă, al luptătorilor voștri s-a scufundat sub pământ și tot astfel s-a scufundat în mare și a dispărut Insula Atlantis. De acolo și faptul că, până și în zilele noastre, marea din partea locului e cu neputință de străbătut și de cercetat, încărcată cum este de vaduri de mâl pe care le-a lăsat insula, scufundându-se”.
     Cercetările asupra tragicelor evenimente descrise de Platon duc la o tulburătoare ipoteză, anume că ele ar fi putut fi declanșate chiar de Atlanți, prin tehnologia înaltă pe care o posedau. Am văzut, într-un episod anterior, că ri aveau flote întregi de avioane, elicoptere și submarine! În acest sens, nu este exclus ca, printr-o unealtă asemănătoare forezelor de astăzi, să fi pătruns prea adânc în pământ și să trezească astfel vreo forță a naturii, pe care nu au mai putut s-o stăpânească. Mărturie întru acestea stă un sat getic de lângă Tomis, capitala maritimă a Atlantidei, numit TURREMUCA. Tâlcurile acestui toponim se desprind din lectura TUR REMUCA ”Discurile care scobesc (străpung); Roțile care sfărâmă (zdrobesc); Discurile care cercetează”; cf. rom. dură ”roată plină (fără spițe și butuc), având numai gaura, eventual și buceaua pentru ax”; a rumega ”(despre animalele rumegătoare) a mesteca mâncarea întoarsă din stomac; a medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung; a cugeta mereu la un lucru”. Totodată, de la sensurile de ”mestecare; sfărâmare; străpungere; împungere”, româna a moștenit până astăzi turmac ”bivol tânăr” și a zdrumica ”a face bucățele; a sfărâma; a zdrobi; a distruge; a nimici”.
     Dobrogea, unde se afla și capitala Atlantidei, are și astăzi bogate zăcăminte de petrol și gaze. N-ar fi exclus ca nume Mării Negre să vină de la uriașe erupții și revărsări de petrol, întâmplate atunci...
     Spre marele lui nenoroc, pe acea vreme conducătorul Atlanților era împăratul Oeagrus, soțul muzei Calliope și tatăl lui Orfeus. Cutremurele și potopul care au distrus orașele atlante de pe coasta Mării Negre nu erau decât începutul cumplitelor încercări prin care avea să mai treacă această familie...


                                           Cerbul Lopătar sau ”Marele Cerb cu Pete”

     Deocamdată, e bine de știut că numele OE AG RUS se traduce prin ”Marele Cerb (Cornut) cu Pete”; cf. rom. oaie; vechi germ. ou ”oaie”; rom. agă; oca; râs ”linx, felină care are blana cu pete”; alban. rruaze ”picătură; globulă”; rom. oacără ”oaie albă cu pete negre pe bot”. Desigur, ”Marele Cerb cu Pete” este Cerbul Lopătar (Dama dama), a cărui blană are pete albe pe spinare. I se mai spune și Taur de Lopătar. Viețuia pe actualul teritoriu al României încă din Paleolitic, dovadă fiind resturile fosile descoperite lângă Sibiu.


                                                Coiful descoperit la Porțile de Fier

     Acest Cerb Divin, cu largi ecouri în folclorul românesc, apare deseori în iconografia geto-dacică, pe coifuri, pe cupe, pe geme etc. În bogatul tezaur antic descoperit la Agighiol, județul Tulcea, așadar pe teritoriul metropolitan al Atlantidei, se află și o superbă cupă pe care este încrustat Marele Cerb cu Pete.


                                            Cerbul Lopătar de pe cupa de la Agighiol

     Să fi aparținut această cupă chiar lui Oeagrus, iar cerbul să fie semnătura în ideogramă a împăratului? Cerule, ce străveche și superbă istorie are țara noastră!

                                                                                                           Adrian Bucurescu



     Nedeie spațială




Șapte comete
cochete
dansează
în poiana astrală.
Nimenea nu le-auzea
nimenea nu le vedea
doar Greul Pământului
Ușurelul Vântului
le lătra
le fremăta
doară-doară
le-o speria.
Și-n această vreme sfântă
numai quasarii cântă
pe unde cerești
încât îngerii apar la ferești. 

                                          Adrian Bucurescu

vineri, 16 iunie 2017

Tăblițele dacice de la Sinaia





          < Îngerii >

IHDIU OGIO FUE ZOMIS INJ

     Traducerea:

La Apa Sfântă au fost mulți îngeri.

     Lexic:

IHDIU - ”la (în) apă”; cf. alban. ujt ”apă”; grec. ikhtys ”pește”;
OGIO - ”sfânt(ă)”; cf. rom. hagie; hagiu;
FUE - ”fost”; cf. rom. fu;
ZOMIS - ”mulți”; cf. alban. shume ”mult; foarte”;
INJ - ”îngeri”; cf. ANSES ”semizei”, în limba dacă (după Jordanes).




                Saratokos, astăzi Sărățuica, lacul sacru al Geto-Dacilor


joi, 15 iunie 2017


          Imponderabilitate




Ce bine-i să n-am sânge
și nicio altă zeamă!
Carnea și oasele
s-au făcut văzduh.
Sunt inodor
și incolor
ca Sfântul Duh.
Numai inima
deși nevăzută
mai face ”lup-dup”.
Nu-mi vine
de mine
s-o rup.
Săracă inima mea
eșuată pe o stea!

                          Adrian Bucurescu

miercuri, 14 iunie 2017

Clacă la Sărățeni, Ialomița




                
                                                Foto: Direcția de Cultură Ialomița         

     Lui Cornel Nistorescu zis Cornea Zgârie-Brânză




          Proverbe și zicători populare

     Zgârciul zgârie brânza și o mănâncă de sub unghii.

     Ce a nimerit în  mâna zgârcitului e ca și pierdut.

     Banii la zgârcit, ca fânul la câine: nici el nu mănâncă, nici la alții nu dă.

     Bogatul zgârcit e mai sărac decât un cerșetor.

     Sufletul zgârcitului e mai ieftin decât o para.

     Zgârcitul are fântână, dar a vecinului e mai la îndemână.

     Zgârcitul are două mâini: una lungă, cu care vrea să ia, și alta scurtă, cu care ar vrea să dea.

     Nu zgârcitul stăpânește banii, ci banii stăpânesc pe zgârcit.

     Zgârcitul orice apucă se usucă.

     Mai degrabă o vacă stearpă ți-ar da lapte decât zgârcitul vreun ban.

     În casa zgârcitului nici șoarecii nu se duc.

     Zgârcitul moare cu pâinea în traistă.

     În loc de inimă zgârcitul are o pungă mare.

     Cel ce are avere e mai zgârcit decât cel ce n-are.

     Zgârcitul are nouă baieri la pungă.

     Zgârcitul numai stângă are, dreapta îi e uscată.

     Mojicul bogat e ca un câine lățos; numai lui își ține de cald.

     Lăcomia strică omenia.

     Lăcomia e rea și păgubitoare boală.

     Lacomul e unde n-are pomul coajă.


          P. S. Cornilă, nu vei mai avea liniște până nu-mi vei da banii datorați pentru cele 18 articole publicate în ”Cotidianul”. Îmi vei plăti cu vârf și îndesat. Mă voi inspira din povestea cocoșului din ”Punguța cu doi bani”, nădăjduind că vei regreta chiar mai mult decât boierul cel zgârcit și lacom, cu care semeni leit..

   

marți, 13 iunie 2017

Tăblițele dacice de la Sinaia




          TRIPTICUL




          1. < La Zeratam >

ZERATAM TOMGEA MOSOETE REIO O PAH SYO. DIEN TRO SUM HUM PATRYDO MOESIO O(I)M CHE SOAE SOSO D(I)NCEO HA POPE SE CEMCEA EM SONOE ETOCO. POLOAMI VOXO GEIE AENHY OY ZIMLO MI TROXE. MOLE FAME HOMU GOMEROE.

     Traducerea:

     La Zeratam, odată, frumoșii tineri s-au strâns să se vadă. S-au rugat trei dintre pământenii cei putrezi să mai rămână la cei șase, dorind ca pe Cel Divin să-L taie în somn, în iatac. Au ținut sfat ca pe Înger în pământ să mi-L tragă. Cu jale familia pe Domnul L-a înmormântat.

          2. < Prevestirea >

TRAM SI EON AHNE A SARMYGETUSO CVOI CEOYRYNO FETEU GEO CRISA A NOE PEONI VE MOAM DOSYE DIEO TOMZA RO DACEO.

     Traducerea:

     A prevestit Acel Zeu Strălucitor că Sarmizegetusa cu Fețele Întunecate se va bate și că ai noștri luptători vor muri, pierind cu domnul cel mare al Daciei.

          3. < Întoarcerea lui Zalmoxis >

CAPO SEOE MAUGUE E MAIONO GE MESO NOSE TYEO ENE OZO HA VETE LO FIET SEN GHE CEAM. SOON XA SENTO E HILEO AM IMYG ROMANE OGOE TARO. ACEM DUSE E OM MOVIGATO. NOS UMSE SERO PUVO ZAMOLXIU.

     Traducerea:

     Domnul Magnific ca mâine va poposi pe pământul nostru ca să audă și să vadă ce au făcut Fiii Luminii. Vestea că Divinl a venit la prieteni pe Români îi va alina foarte. Marele Conducător spre oameni va pluti. Noi iar vom fi în grația lui Zalmoxis.

                                       Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005