Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Заметался пожар голубой,,," / "Albăstruiul foc se înteţeşte..."

Albăstruiul foc se înteţeşte.
De natala zare am uitat.
Prima oară cel care iubeşte,
Iată, de scandaluri s-a lăsat.

Am fost o grădină părăsită,
Doar femei şi cârciumi am poftit.
Numa-n chefuri, numai în ispită
Iute anii mei i-am risipit.

Doar la tine m-aş uita duios
Să-ţi văd licărind ochii căprui,
Ca uitând trecutul dureros
Să nu te mai dărui nimănui.

Dac-ai şti cum inima-i zvâcneşte
Unui derbedeu, unui chefliu,
Ce supus îţi e când te iubeşte,
Tu, pas gingaş, tu, trupşor mlădiu!

Stihuri n-aş mai scrie niciodată,
Eu prin crâşme nu aş mai călca;
Numai părul tău - floare brumată,
Numai mâinile ţi-aş mângâia.

Totdeauna te-aş urma orbeşte,
Chiar dacă tu te-ai înstrăinat.
Prima oară cel care iubeşte,
Iată, de scandaluri s-a lăsat!

                                    1923

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Apus de Soare la Sărăţeni

Grădinile Magice

     Mitologie românească

     În Grădinile Veşnice, unde locuiesc iarna Ielele, Zânele, Frumoasele, Doamnele, Rusaliile şi alte făpturi minunate, florile nu se scutură niciodată. Toate aceste plante, surorile nemuritoare ale celor de pe pământ, sunt bune de leacuri şi vrăji, dar numai Sfintele le ştiu toate întrebuinţările. Florile din Grădinile Fermecate luminează toată ţara, aducând frumuseţe, sănătate şi forţă, aşa cum sugerează acest colind din Tilişca, judeţul Sibiu:
Cocoş gaiu mi-a cântat,
     Florile-mi dalbe,
Flori albe s-au revărsat; 
Şi din flori floare răsare -
Floare cu trei răzişoare.
     Grădina Vrăjită se arată în visele boierilor, ca în acest colind din Valea Mică, judeţul Alba:
Visu ce-o visatu,
Noaptea d-asta-i noapte,
Ce din curtea lui,
Jur-prejur de lacu-i,
Cea trestie măruntă.
Şi-n mijloc de lacu,
Măr nalt, înfloritu,
Domnu-mpodobitu;
Pă tulpini dă măru, 
Cea viţă roviţă; 
Pă poale-s dă măru, 
Dalbele vrejoare; 
La vârfşor de măru,
Vineţi golumbei.
     Aceste colţuri de Rai se formează neobişnuit:
La munţi ninge, plouă,
     Lerului!
La şes cade-mi rouă.
Roua ce-a picat
D-un lac a făcut,
D-un lac lăzărel,
Cu iarbă pe el. 
     Din Grădinile Fermecate s-au răspândit în lume cele mai frumoase flori precum şi ierburile tămăduitoare. Printre acestea se numără şi bănuţeii sau părăluţele, care, prin judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt socotite florile Frumuşelelor, ce cresc prin grădinile lor, laolaltă cu vâzdoagele, saschiul şi banatul. Se crede că aceste grădini ale Frumuşelelor sunt în poieni, pe colţuri de stânci. Intrarea în Grădinile Vrăjite poate fi însă fatală, deoarece Frumuşelele sau Ielele fură puterile oamenilor, mai ales ale celor care se culcă pe pajiştile lor înflorite.
     În aceste Grădini Minunate creşte şi floarea-focului sau frăsinelul. În Banat, cei "hăluiţi" (de mâini, de picioare, de cap etc.) obişnuiesc să se culce afară în câmp, între florile de frăsinică, în ziua de Tudorusale, în credinţa că le trece boala. În noaptea de Tudorusale se spune că rup Halele vârful frăsinelului. Uleiul degajat de această plantă, pe vreme caldă şi liniştită, se aprinde, înconjurând-o cu o aureolă luminoasă, fără să o pârlească; de aceea, se numeşte şi floarea-focului. În Grădinile Vrăjite creşte şi părul-Maicii-Domnului, plantă bună pentru întărirea rădăcinii părului.Tot în aceste grădini creşte şi roua-cerului, despre care se spune că ar fi iarba-fiarelor ori că seamănă cu ea.
     Prin Grădinile Munţilor creşte şi smirdarul sau bujorul-de-munte, cu care, la Răşinari, se fac copiilor scăldători "de spurcat", cu lingura-Zânelor, flori din vârsta-miresei şi bani de argint. Acestea şi încă multe altele sunt florile dalbe din colindele noastre!

                                                                                                             Adrian Bucurescu

Biserica de lemn din Rozavlea, Maramureş. Foto: Florin Eşanu

Pogorârea Divinei Crăiese

Trecut-au veacuri douăzeci şi trei
Şi pe pământ mai curg genuni de sânge.
Mai rău ca fiarele e Omul-Rege
Dar şi-nsetat de-a Cerului lumină.
Priveşte Doamna din cel crug ceresc
Şi întru milă Ea oftează greu,
De roi de suflete înduioşată
Şi mai ales de jalea lui Orfeu.
Ce gând dumnezeiesc se înfiripă
La ceasul ce în Ceruri a bătut?
Pământule, găteşte-te-n lumină,
Picioare sfinte-acum te-or mângâia!
Stăpâna Lumii Prea Îndurerată
Pentru gângania ce-şi spune om
Se-mbracă în ţărână, Se-ntrupează,
În om bătut de frig şi de zăduf,
În om flămând şi însetat, în om
Supus durerii şi putreziciunii!
În Patru Se desparte Sfântul Unu;
Oştiri de îngeri stau înmărmurite.
Regina Cerului Se întrupează
Şi Se îmbracă în Pământul-Mamă.
Uitând că e Crăiasa Prea Curată,
Un pui de om apare pe Pământ,
Plângând şi însetat de lapte. Haideţi,
Mai repede! Hrăniţi-O pe Maria!

                               Adrian Bucurescu

Mâţa. Foto: Valeria Bucurescu

Moment zgubilitic

          Capra ici, capra colea

Şapte rogobeţi sar capra
Şi eu n-am rimă cu apra;
Mai bine îi zic caprină
Şi rimează cu ţapină.

Cam aşa mă duce capul:
Ţapina e doamna Ţapul,
Cu coada-n sus şi râioasă
Şi nici devreme acasă.

De-aia ţapu-i supărat
Şi-şi caută alta-n sat,
Cu genunchi mai împliniţi
Şi spălată şi pe dinţi,

Cu cercei, cu bocăncei
Cum se poartă-n Ţăndărei,
Şi-i ia patine pe roţi,
Să moară duşmanii toţi!

                    Adrian Bucurescu