sâmbătă, 21 mai 2016
vineri, 20 mai 2016
Роберт Рождественский / Robert Rojdestvenski
ПЕСЕНКА СОЛДАТА / CÂNTECUL SOLDATULUI
(Из кинофильма "Неуловимые мстители") / (Din filmul "Răzbunătorii imperceptibili")
Satan se plictisea
câteodată...
Într-o zi
el bătu la uşa-ncuiată
a femeii soldatului
şi-i spuse: "N-ai teamă,
eu nu-ţi fac nimic,
aş vrea doar să mă hodin un pic,
să m-aşez, să răsuflu un pic".
Muierea cătanei, de atâta vreme
în singurătate,
l-a lăsat să intre pe Satan
şi i-a pus pe masă bucate.
Peste an, în faţa vetrei,
de cu zori,
zâmbeau cinci,
poate şapte
drăcuşori.
Am, printre altele,
această întrebare:
în ce-i vinovată nevasta
oare?
În ea de la naştere şade
un drac!...
Eu nu ştiu, nu ştiu, zău, ce să fac.
La scumpa mea dulce
m-aş întoarce
Dar îmi stă dracul Mahno în drum -
n-am ce-i face.
Şi-ntre timp, trag din greu
la război
eu soldatul, săracul;
tu, Marusea,
nu crede
în dracul!
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
joi, 19 mai 2016
Povestea vorbei
A da sfoară în ţară
Zicala a da sfoară în ţară înseamnă a răspândi o veste, un zvon; a da de ştire. Luată cuvânt cu cuvânt, sintagma nu pare a avea legătură cu ceea ce vrea să spună. De fapt, cu ceva vreme în urmă, nici nu se spunea aşa, ci a da şfară în ţară. Se pare că primul care a dat o explicaţie veridică acestei zicale a fost Mihail Sadoveanu.
În limba veche, şfara era fumul gros, care semnala, de pe culmi de munţi şi dealuri, năvălirea duşmanilor, ca astfel oamenii să se poată pregăti sau a se ascunde. Atunci, străjile, care vedeau focul aprins de cel care prindea de veste primul, aprindeau la rândul lor focurile, din care se ridica şfara, ce se vedea de departe. În scurtă vreme, fuioare de fum gros anunţau oştenii şi civilii din toate colţurile ţării că vine primejdia.
De cele mai multe ori, şfara se făcea dintr-un mănunchi de cânepă, care se înmuia în grăsime de porc sau de oaie, şi apoi, aprins, scotea un fum gros, vizibil de la mare depărtare.
Treptat, cuvântul şfară a dispărut din vorbire, sau a rămas prin locuri mai izolate, şi aşa nu s-a mai ştiut de unde vine zicala, iar şfara a fost confundată cu sfoara. Totuşi, de la şfară au rămas derivate, care circulă şi astăzi, cum ar fi sfarog "lucru uscat, întărit din pricina căldurii sau a vechimii" şi a se sfarogi "a se face sfarog; a se scoroji; a-şi pierde vigoarea fizică".
Prefacerea şfarei în sfoară nu este singurul caz de acest fel din paremiologia românească; tufă de Veneţia vine de la tufă de fâneaţă; a nimerit orbul Brăila, de la afabetul Braille; câinii din Giurgiu, de la cei din giulgiu, şi tot aşa...
Adrian Bucurescu
miercuri, 18 mai 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"О красном вечере задумалась дорога..." / "În roşia seară cade pe gânduri drumul..."
În roşia seară cade pe gânduri drumul,
Tufe de scoruş în ceaţă se destramă.
Baba-izbă cu fălcile pragului
Miezul tăcerii îl miroase cu teamă.
Frigul de toamnă mângâietor şi blajin
Se furişează prin ceaţă-n curtea cu ovăzul;
Prin geamul albăstriu un copil bălai
Spre jocul ciorilor îşi îndreaptă văzul.
Cuprinzând hornul, urcă scânteind
Cenuşa verde din soba rozalie.
Cineva nu e, şi blânda adiere
De acela şopteşte, în noapte, zurlie.
Cineva cu călcâiele nu va mai strivi
Prin crâng ierburi de aur şi crestate frunze.
Înăbuşit oftatul îşi cufundă sunetul,
Ţintind clonţul bufniţei ursuze.
Hăţişul se-ncruntă, în grajd e somn tihnit,
Albul drum alunecă în şanţ oftând...
Şi duios jelesc paiele de ovăz,
Din buzele blândelor vaci atârnând.
1916
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)