La Mulți Ani, ROMÂNIA! La Mulți Ani, ROMÂNI de Pretutindeni!

La Sfântul Andrei

Codrilor le-au căzut frunzele
și păianjenilor pânzele.

La o margine neagră de sat,
strigoii dănțuiesc la balul mascat.

Cucoana Moarte, beată moartă,
a căzut cu nasul într-o poartă.

Câinii o latră și-i dau târcoale,
până ce-o acoperă zăpada moale.

Sub plăpumi curate, ca de omăt,
copiii s-au făcut mici de tot.

Dar, iată, încep a cânta cocoșii,
iar iasmele fug, pierzându-și galoșii,

în timp ce, pe scări pogorâte din cer,
îngerii vin cu lăncii de fier.

O, Patrie-Mamă, vine și ziua ta!
Cine, vreodată, o poate uita?

În case se-aprind pe rând luminile.
În cer bate toaca și se botează albinele.


                                      Adrian Bucurescu

Mihai Viteazul, Craiul Daciei

   

     Vesăl și tare Mihai-Vodă după izbândă, pre lesne cuprindea orașele pre sama sa și să închina și cetățile, dându-i numele de domnul lor, priimindu pen cetăți și oșteni de-ai lui. De pe aceale vreami are nume de-i dzic Mihai-Crai.

                                Miron Costin - Letopisețul Țării Moldovei
  

     Domn al Țării Românești, Ardealului și a toată Țara Moldovei.

                               Hrisov din 27 Mai 1600

          Lătrăilor și mancurților care încă mai râvnesc la înstrăinarea Ardealului: 

     Bătălia de la Posada

          Opinca românească, pe Parlamentul Ungariei:

Horia, Domnul Daciei

Pân-o fost Horia-mpărat,
Domnii nu s-or desculțat,
Nici în pat nu s-or culcat,
Nici la masă n-or mâncat.

Cât fu Horia căpitan,
Și domnii purtau suman,
Până ce fu Horia crai,
Pe domnie era vai!

                                  Folclor

Îngerul Păzitor

Cruce-n casă,
Cruce-n masă,
Cruce-n toate unghiurile din casă;
Șade îngerul în mijlocul casei,
Cu cămașa scurtă,
Cu sabia smultă,
Cu ușile-nferecate,
Cu fereștile-nziuate,
Și ne vede,
Ne prevede
De toate relele până decuseară,
Decuseară
Până la cinioară,
De la cinioară până la cântători,
De la cântători
Până-n zori,
Din zori pân' la răsăritul Soarelui,
Din răsăritul Soarelui
Până în vecii veacului.
          Amin!

                                Folclor

          Dulce Românie!

Hoi-leron-dai-lerui-ler

Ce de nori pe cerul greu,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler,
Supărat e Dumnezeu,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler,
Ci spre a nu-L tulbura,
Niciun înger nu zbura,
Nici codrul nu fremăta,
Nici pasăre nu cânta,
Nici Soarele nu lucea,
Numai Vergura plângea,
Și cum plângea Ea așa,
Lumea se încețoșa.
- D-alei, Doamne-Dumnezeu,
Ce Ți-o fi așa de greu?
Ori Raiul s-a clătinat,
Ori spre lume Te-ai uitat
Și de noi Te-ai săturat,
Ori Fiul Ți-e săgetat?
De dușmanii Geților,
Pe câmpia macilor?
Supărat e Dumnezeu,
Nu răspunde ce-ntreb eu.
C-a venit Vinerea Seacă
Și tremură lumea-ntreagă
De sângele cel mai sfânt
Ce s-a prelins pe pământ.
Iară Tatăl spre sicriu
Geaba suflă Duhul Viu,
În zadar pe Fiu L-îmbie,
Fiul nu mai vrea să-nvie,
Că prea este obosit,
Că de veacuri n-a dormit.
Dar Fiul ce vis avea,
Până din somn învia?
Visa România Mare
Întregită în hotare.
Fie Fiul sănătos,
C-a visat așa frumos,
Fie Fiu-n veci slăvit,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler,
Fie-I visul împlinit,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler!

                             Adrian Bucurescu

Misterele Numărului 666

       

      Magie Albă

     O vreme, în prea îndepărtata vechime, capitala Imperiului Atlant a fost cetatea TERGAISTAI, pe locul actualului municipiu Târgoviște. TER GAISTAI chiar așa se tălmăcește: ”Cetatea Împărătească Lăcașul Domniei; Turnul Minunat”; cf. rom. dar ”grație divină”; țară; tare; tărie ”crugul cerului”;  slav. țar ”împărat; rege”; rom. costei, coștei ”castel; fortificație; turn de cetate”; gazdă; ghizd. În acea măreață cetate, împăratul Orfeu i-a ridicat un lăcaș de veci iubitei sale soții, Eurydike, a cărei moarte prematură l-a îndurerat nespus de mult. De-a lungul vremii, deși i-a fost uitată menirea inițială, acel turn a tot fost restaurat, ajungând până în zilele noastre sub denumirea de Turnul Chindiei.

       T-ER GAISTAI mai însemna și ”Ce revine la Viață; Care trăiește din nou”; cf. rom. de; iar, iară; cust ”viață; trai; existență”; a custa ”a trăi; a exista; a dăinui; a ține în viață; a face să trăiască; a lăsa cu viață”. Desigur, aceste sensuri sunt în legătură cu credința în Renaștere a Atlanților, ulterior a Geto-Dacilor, care, după mărturiile lui Herodot și ale altor autori antici, se credeau nemuritori. Tot T-ER GAISTAI se mai traduce și prin ”Care are Plăcere; Care este Plăcut (Acceptat; Primit; Ospătat; Care este Sfânt (Cinsit; Omagiat)”; cf. rom. de; are; era (vb.); gust ”preferință; plăcere; dorință; savoare; grație; pricepere; eleganță”; cost ”hrană”; a găzdui; latin. castus ”cast; curat; nepătat; cinstit; pios; sfânt”. De la aceste tâlcuri, româna a moștenit dragoste. Dragoste este și numele unei flori, căreia i se mai spune și masa-Raiului.

     Atenție: pe lista plantelor medicinale dacice, această plantă poartă denumirea de STIRSOZILA, S-TIR SOZILA însemnând ”Cu Trei de Șase”; cf. rom. și; trei; al șaselea. Denumirea românească de dragoste a acestei plante vine din altă traducere a termenului TER GAISTAI ”Trei de Șase”; cf.  rom. trei; alban. gjashte ”șase”; i gjashte ”al șaselea”.
     Cine are minte de priceput să priceapă! Numărul 666 era sacru încă de la Atlanți! Iată-l înscris pe un opaiț descoperit în ruinele cetății Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, județul Olt, ca SSS:

     Inscripția poate fi citită în mai multe chipuri, între care, de la dreapta la stânga prin E NAMOR SSS, adică ”Prin (Cu) Numărul 666”. Acesta era și numărul anilor de la Nașterea Gemenilor Divini, când împăratul Buerebuistas a restaurat Cultul Zalmoxian, care între timp se îndepărtase de adevărata credință. 
     Iată și alte interpretări pentru TER GAISTAI: 1. ”Numărul Divin; Suma Perfectă”; cf. rom. tare; tărie ”cer”; dar ”grație divină”; a dura; slav. țar; rom. cost; a costa; câșt ”plată eșalonată”; alban. gjashte ”șase”; 2. T-ER GAISTAI ”Numărul de Aur”; cf. rom. de; alban. ar ”aur”; rom. a dauri ”a polei cu aur”; franc. dore ”poleit cu aur”; rom. cost; a costa; câșt; alban. gjashte; 3. TER GAISTAI ”Foarte Prielnic; Cel mai Sfânt”; cf. rom. tare; tărie; HESTIA - divinitate dacică; rom. gust ”preferință; plăcere; dorință; grație”; latin. hostia ”jertfă adusă Zeilor; hostie; azimă folosită la împărtășanie în cultul catolic”.

     Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

     Geto-Dacii notau numărul 666 cu mai multe semne, după alfabetele adoptate: CCC, adică SSS în alfabetul așa-zis ”chirilic”, sau chiar SSS, în alfabetul latin, cu trei inițiale de la SASE ”Șase”. Apoi, în sistem numeral latin, pe mai multe pietre, țigle și cărămizi, numărul 666 apare în forma VIVIVI, înțeleasă ca un salut, adică  VI VIVI ”Să trăiești! Să fii Viu! Să ai Viață!”; cf. rom. vei; a fi; viu; latin. vivo ”a trăi; a fi în viață; a dăinui; a dura; a se bucura de viață; a-și trăi viața”; vivus ”viu; în viață”.  Așadar, încă o dată 666 apare în legătură cu viața.
     Credința în Înviere, în Renaștere îi făcea pe războinici să nu se teamă de moarte și să lupte cu o vitejie deosebită. Însă, pentru a renaște în Cer, trebuia să fi dus pe pământ o viață curată, asigurându-ți astfel bunăvoința Zeilor. În acest sens, pe o placă de marmură, descoperită în ruinele cetății Tomis, se află înscrisă această rugăciune în versuri:

AYRELIA
BENERIA
SYM FORO
SYN BIO
SYN ZE SASE TRI
KAI TETHY GATRI
AYRIS NONAM
NIASCHARIAN

     Traducerea: ”Strălucitoare, Cinstită, Măreață Doamnă! Sunt Curată. Sunt cu Trei de Șase. Doar atât doresc: Cândva să (mă) ajuți să renasc!”
     Puse în ordine, inițialele versurilor formează un acrostih, adică, de sus în jos se citesc astfel: AB SSS K-AN. Tălmăcirea: ”Cu (în; la) 666 de ani”.
     De aici se vede și de ce numărul 666 era sfânt pentru Geto-Daci, căci ei spuneau că, după 666 de ani, Zeii reveneau în lumea noastră. Ca și în celebrul basm ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, pe Tărâmul Celălalt, cei 666 de ani treceau cu mult mai iute decât pe pământ. Cu siguranță, de la acest fapt a fost creat și basmul.
     De altminteri, TERG AI STAI se tălmăcea și prin ”Întoarcerea Celor Inițiați. Revenirea Celor
Luminați (Strălucitori; Superiori)”; cf. rom. a (se) întoarce; a toarce; ei; a ști; stea. 
     Pe o placă de marmură, descoperită în orașul Tetovo, din Macedonia, este gravată această inscripție:
IME KI NAMAYR TRES ZE SASE STE VY MNE MES CHARIN EK TONI I DION ZOSA. Traducerea: ”Sunt cu Numărul Trei de Șase, care pentru mine e sfânt. Doresc să mă înalț într-al Zeilor Tărâm”.

     Întoarcerea Zeilor

     Gemenii Divini, Apollon și Artemis, S-au născut în anul 714 î.e.n., la Netin-Dava, adică în ”Cetatea Nașterii”, aflată în vatra actualului sat Sărățeni, din județul Ialomița. Mama care I-a născut  este Însăși Maria-Leto, Împărăteasa Cerului.

     Cum se înțelege din sintagma TERG AI STAI, Zeii se întorc pe pământ la fiecare 666 de ani. La fiecare revenire, poposesc aici 42 de ani, cât împliniseră la Înălțarea Lor la Cer.
     După aceste socoteli, Prima Întoarcere a Zeilor s-a petrecut la anul 48 î.e.n., adică în anul 666 de la Nașterea Lor, la vremea când Buerebuistas a primenit cultul zalmoxian. Reforma a stârnit mari tulburări între credincioși, și se pare că de aici i s-a tras și sfârșitul marelui rege, intrat în conflict cu marele preot Decaineus. Între 48 î.e.n. și 6 î.e.n., secta iudaică a Essenienilor, vrând să împace profețiile ”Bibliei” cu patimile lui Orfeu și ale lui Apollon, a născocit creștinismul. Tot atunci a fost scrisă și ”Apocalipsa Sfântului Ion Teologul”.
     A Doua Întoarcere a fost în anul 618 e.n. Evenimentul cel mai important, petrecut în răstimpul de 42 de ani, a fost Hegira, data plecării profetului Mahomed de la Mecca la Medina, 16 Iulie 622 e.n. considerată începutul erei musulmane.
     A Treia Întoarcere a avut loc la anul 1284, și a durat până în 1326, când artiști ca Petrarca, Dante, Giotto și alții au pus temelia Renașterii Italiene, cu profundă influență asupra istoriei Europei și lumii, manifestată până în zilele noastre. Tot între 1284 și 1326, se întemeiază Țara Românească, al cărei domn, Basarab I, fiul lui Tochomerius, duce la independența acestui prim stat românesc, unde se află și vatra natală a Zeilor Daciei.

 
     A Patra Întoarcere s-a petrecut în anul 1950 și a durat până în 1992. În acest răstimp, a murit psihopatul tiran Stalin, a fost trimis primul satelit artificial în cosmos, a zburat primul om în cosmos, au ajung primii oameni pe Lună, și, foarte important, cele mai multe colonii și-au obținut independența. În 1989, au avut loc revoluțiile anticomuniste.Nu întâmplător, chiar la 25 Decembrie 1991, adică la Crăciun, Ziua de Naștere a Celor Doi Zalmoxis, s-a destrămat Uniunea Sovietică.

     Cum a ajuns 666 ”Numărul Fiarei”

     Numele celui mai mare rege al Traciei, BU-ERE-BU-IST-AS, înseamnă ”Cum nu a mai fost și nu mai este”, literal ”Care a fost, care este nu”; cf. rom. va; pe; era (vb.); este; aș ”exprimă respingerea unei afirmații; exprimă surpriza față de ceva ce pare incredibil; nici gând”. La figurat, BUEREBUISTAS a ajuns să însemne ”Minunat; Formidabil; Grozav; Strașnic; Înspăimântător; Neacceptabil”, de unde româna a moștenit prăpastie, prăpăstios, dar și farafastic, cu variantea  farafastâc ”dichis femeiesc; horbotă; moft”.

      Buerebuistas, cel care a restaurat cultul zalmoxian la anul 666, este ”Fiara” din celebra poliloghie intitulată ”Apocalipsa”. El este misteriosul ”Care a fost și nu este”, cum este numit în capitolul 17 al cărțuliei care a stârnit și mai stârnește atâta vâlvă: ”Fiara pe care ai văzut-o era și nu este și va să se suie din adânc și să meargă spre pieire. Și se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt înscrise de la întemeierea lumii în cartea vieții văzând pe fiară că era și nu este, dar se va arăta”. E clar? ”Va să se suie din adânc” se referă la sensul figurat al numelui regal, care a dus și în română la prăpastie. Totodată, mersul spre pieire se referă la pedepsirea lui Buerebuistas, mai precis la asasinarea lui de către fanaticii conservatori.
      El este ”Fiara”, căci numele său, BUERE BUISTAS, suporta și sensul de ”Cel mai Grozav; Cel mai de Temut; Fiara Grozavă”; cf. rom. fiară; fiere; furie; fior; a (se) înfiora; vaier; a pieri; peste; latin. vastus ”foarte mare; enorm; uriaș; vast; grozav; îngrozitor”; engl. best ”cel mai; cel mai bun; cel mai tare”. Iată cum religia strămoșilor noștri a fost hulită de ignoranți și fanatici, care au făcut și fac din 666 ”numărul fiarei”! Poate și de aceea, în ”Noul Testament” al creștinilor, celor săraci cu duhul li se făgăduiește Raiul! Vrabia mălai visează...

     Două Aurore Boreale, pe Cerul României

     Din punct de vedere științific, Aurorele sunt definite ca o lumină difuză, verde-pal sau roșiatică, sub forma unui arc de lumină, din care țâșnesc raze, benzi, draperii, coroane și altele, cu aspecte feerice. Fenomenul apare în timpul nopții, în straturile înalte ale atmosferei, îndeosebi în ținuturile polare, ca efect al devierii de către câmpul magnetic terestru a traiectoriilor particulelor electrizate emise de Soare. Aurorele din emisfera nordică se numesc Boreale, iar cele din emisfera sudică, Australe.
     În vremurile străvechi, popoarele nordice se înspăimântau când ”cerul lua foc”, crezând că e vorba de duhuri care se ceartă și se luptă în văzduh. Fenomenul, repetându-se destul de des, nu a mai produs teamă. Laponii îl leagă de cultul strămoșilor. Iată un frumos Cântec al Aurorei Boreale din folclorul lor:

Uită-te la zarea de foc
Cum își apropie umbrele,
Roșia zare pe care plutesc
Prietenii și strămoșii tăi!

Nu tremura în fața ei!

Vezi potopul verzilor flăcări,
Vezi perdeaua de foc mișcător.
Cât de mari, de buni și înțelepți
Sunt morții noștri!

     Și fizicienii, dar și Laponii au dreptate! În Graal se spune că sufletele celor plecați revin din când în când pe pământ întrupați în Lumină. Zeii Înșiși apar în Lumină!
     Și în ținuturile aflate mai la Miazăzi, unde apar foarte rar, Aurora Boreală este considerată semn magic. Inițiații din vechime și din zilele noastre au susținut și susțin că fenomenul vestește un eveniment neobișnuit  Pe teritoriul țării noastre, această splendoare cerească este rarisimă. În mitofolclorul românesc, se crede despre ea că este Visul lui Dumnezeu, Grădina Îngerilor, Palatul Zorilor, dar și Dalbii de Pribegi, adică morții care au dus pe pământ o viață curată și vrednică.

      Zeii S-au arătat pe Cerul României, ca două Aurore Boreale, înregistrate în luna Brumar a anului de grație 1989, la 20 km de Stația Meteorologică de la Joseni, județul Harghita! După cum se știe, în scurt timp, au urmat Evenimentele din Decembrie, când țara noastră și-a câștigat libertatea.
     Se vor întoarce oare Divinii Apollon și Artemis  pe Pământ în anul 2616?

                                                                                                                 Adrian Bucurescu

Îngerii Păzitori

 

Oșteni ai regelui Zalmoxis, voi, dregători de-nalt renume,
Misterioși ce Noua Lege ați dus-o în întreaga lume,
Fertile adieri pe glie, pescari de suflete curate,
Acei ce v-ați întins năvodul pe-ale Naparisului sate,
Gonind primejdia departe de cei ce rătăcesc pe ape,
Descoperindu-le lumina pe zbuciumatele năhlape,
Obișnuit-ați prima oară pe cei streini cu--a jertfei lege,
Viteji, făpturi nepieritoare, ce-abia-ndrăznim a vă-nțelege,
Faceți să freamăte Oceanul, faceți să freamăte și lunca
Și-i răsplătiți mereu în ceruri pe cei obișnuiți cu munca.
Pe unde treceți, nu e floare să nu-nflorească-n preajma voastră,
O, Îngeri Păzitori ai Veștii ce-a pogorât din bolta-albastră!
Pământu-l colindați în cruce, de când mijește Aurora.
Neosteniți sădiți nădejdea în inimile tuturora,
Iar noaptea cu frumoase vise vă răsplătiți pe rând aleșii,
Cu spade neînfrânte-n luptă îi sprijiniți pe toți vitejii,
Atunci când mânioși tâlharii îi măturați din drepte drumuri,
Se urcă pân' la nouri colbul, se-acopăr zările de fumuri,
Încât văzduhu-i plin de zvonul ce-l fac hoțiile-n cădere,
Iar ceasul rău la toți vrăjmașii le-nfige-n inimă durere.
Nemuritori cu trup de aer, înviorând tot ce e viață,
Voi, ce în verzi grădini petreceți cu harul cerului pe față,
Nu ne uitați aici în lumea de pulbere și gânduri rele,
Primiți-ne-n tărâmul vostru împodobit cu mii de stele!

                                                            Adrian Bucurescu

Toponimia Daciei: Țețina și Cernăuți

         La Bucovina

     În limba română, bucovină înseamnă ”făget; pădure de fagi”. De altfel, ținutului din Nordul Moldovei, Bucovina, i s-a mai spus și Făget. Faptul că termenul bukovina există și în limbile slave nu înseamnă că Românii l-au preluat de la Slavi, ci că ori ultimii l-au preluat de la primii, ori că era comun ambelor neamuri.
     În vremea veche, când Slavii erau hăt departe de pământul nostru, în Nordul Daciei este atestat tribul Costobocilor, care stăpânea actualul Maramureș și Moldova de Miazănoapte, inclusiv teritoriul dintre Prut și Nistru, până în Sudul Galiției din Polonia.

     CO STO BOC înseamnă ”Care locuiește (trăiește) printre Fagi”; cf. rom. că; a sta ”a a trăi; a viețui; a locui”; a custa ”a trăi; a viețui; a dura”; gazdă; a găzdui; fag; păhuie ”ramură de fag, pusă în stâlpul porții la 23 Aprilie, de Sfântul Gheorghe”; latin. fagus, grec. phagos, germ. Buche, engl. beech ”fag”. Cu siguranță, actualul sat Stupca, din județul Suceava, unde a viețuit și Ciprian Porumbescu, înconjurat de un codru de fagi, își trage numele de la STO BOC. Totodată, din COSTOBOC derivă și numele de familie Coșbuc, făcut celebru de marele poet născut la Hordou, în ținutul Năsăudului.
     Costobocii sunt creatorii culturii Lipița, o cultură atestată arheologic, care este prin excelență dacică. Ținutul lor nu a fost cucerit de Romani, ei rămânând cu Dacii Liberi. Unul dintre regii atestați ai Costobocilor este Pieporus, soția lui numindu-se Ziais, nepoții lor fiind Natoporus și Drilgisa, ostatici la Roma.
     Întru toate acestea, este cât se poate de limpede că întreaga Bucovină este moștenirea noastră de la Daci, și niciun alt neam nu are dreptul istoric să o stăpânească.

     Țețina, o cetate apusă

     Pe o toartă de amforă, descoperită în ruinele cetății Romula, județul Olt, este ștampilată inscripția TATIANOY. Aceasta este o urare în graiul Geților, provenind din TATI ANOY ”La Mulți Ani!”; cf. rom. tot; an. TATIANOY însemna și ”Din Străbuni; Părinți; Autoritate;Ocrotire; Apărare; Rezistență; Susținere; Forță; Fortăreață”; cf. rom. datină; totdeauna; tătân; țâțână; titen ”topor”; tătăneasă sau iarba-lui-Tatin ”una dintre cele mai căutate plante de leac”; Didina, Duduianu, Titiana, Țuțuianu (n.); got. thiudans ”rege”. Este atestată și o variantă a termenului, numele unui general, TATIANUS, originar din Lykia, ținut tracic.

     De la TATIANOY vine și denumirea vechii cetăți moldovenenești, Țețina, ale cărei ruine se află astăzi într-un cartier din Cernăuți. Țețina a fost o cetate construită în Evul Mediu timpuriu. Cea mai veche atestare documentară a Țeținei se regăsește în textul omagial depus de voievodul Ștefan I, împreună cu boierii lui, regelui Vladislav al Poloniei, la 6 Ianuarie 1395. Sub forma Cecina, este menționată în ”Lista orașelor rusești îndepărtate și apropiate”, în categoria ”orașelor volohe”, adică românești.
     Cetatea Țețina a fost o construcție impunătoare, compusă dintr-un turn din piatră brută, cu diametrul de 20 m, înconjurată de valuri din lemn și pământ. A fost centrul administrativ al ținutului omonim. Cetatea a fost distrusă de Tătari, la sfârșitul veacului al XV-lea. Ultima ei atestare documentară se regăsește în privilegiul acordat de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, la 23 August 1481.

     Pe când Prutul curgea numai prin Dacia

     Numele antic al Prutului era PYRETUS, ce venea din PY RETUS ”Apă Bogată; Apă Multă; Apă Întinsă; Băutură Tare; Licoare Întăritoare; Apa Lungă; Peste Apă”; cf. rom. baie; a bea; alban. pi ”a bea”; pije ”băutură”; vaj ”ulei”; rom. rețea; rudă ”prăjină; par; drug; oiște; proțap”; râtaș ”pământ desțelenit, laz”; rât ”șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat”; alban. rrit ”a (se) crește; a (se) întări”; rrotoj ”a (se) altoi”, De aici, româna și alte limbi europene au format mai mulți termeni privind apa, cum ar fi: rom. feredeu ”îmbăiere; recipient pentru îmbăiere; căldare în care se încălzește apă pentru baie; baie publică; stațiune balneară”; brod, brud, brudă ”vad; luntre lată cu care se trec, de pe un mal pe altul, oamenii, vitele etc.; pod plutitor; bac; ponton; vas de transbordare”; birt ”crâșmă (de țară); cârciumă; restaurant mic; han”; vârtej; brădiș ”plantă erbacee acvatică”; Brateș - unul din cele mai mari lacuri din România, situat în Sudul Moldovei, la confluența Prutului cu Dunărea; Brateș (n. și loc.); Foarță (n.); ital. porto, franc. port ”port”; latin. pirata, grec. pirates ”pirat”; ital. bordo, germ. Bord, franc. bord ”bord”.

     Desigur, și actuala denumire a Prutului vine tot din PYRETUS.  
     
     Orașul de pe Apă

     Înnobilat de trecerea lui Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu și a altor Români de elită pe acolo, Cernăuțiul se află în Nordul Bucovinei și este un oraș cu puternice rezonanțe în istoria și cultura noastră. Orașul este străbătut de râul Prut, semnificativ pentru stabilirea originii toponimului.
     Astfel, în Tracia este atestată o localitate SERNAUTA, transcrisă și SERNOTA sau SYRNOTA. Literal, S-ER NA UTA înseamnă ”Care este pe Apă”; cf. rom. se; era (vb.);ital. sara, span. sera, franc. sera ”va fi”; alban. ne, slav. na ”în; la”; rom. ud; a uda; alban. ujt ”apă”; rom. a înota; nadă; latin. nauta ”corăbier; cârmaci de vas; luntraș”; rom. ciulniță ”vâltoare; bulboană”.

     În graiul moldovenesc autentic, ce se pronunță întotdeauna șe. Așadar, vechea denumire moldovenească pentru Cernăuți va fi fost o vreme Șernăuți, apoi, în limba literară, Cernăuți. Cert este că toponimul românesc provine, ca și foarte multe altele, tot din limba tracă.
     Orașul Cernăuți este atestat documentar la 8 Octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Lwow. După răpirea Bucovinei de către Austrieci, în 1775, orașul a făcut parte din Imperiul Habsburgic.
     Ca să reducă numărul Românilor, autoritățile imperiale au colonizat la Cernăuți o puzderie de venetici. În anul 1849, Cernăuțiul a devenit capitala Ducatului Bucovinei, instituit prin Constituția Austriei din 4 Martie 1849.
     În gloriosul an 1918, Bucovina a revenit la Patria-Mamă. Din păcate, în Iunie 1940, Nordul acestui frumos ținut românesc a fost ocupat de blestemata Armată Roșie a U.R.S.S., în urma odiosului pact Molotov-Ribbentrop, și alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

     Eroii noștri

     În Iulie 1941, în urma celebrului ordin al lui Ion Antonescu, Ostași, vă ordon, treceți Prutul!, trupele românești au recucerit și Cernăuțiul.

     Este una din glorioasele fapte ale Armatei Române, care nu trebuie niciodată uitată.
     La 30 Martie 1944, Armata Roșie a reocupat orașul, fiind atribuit aceleiași R. S. S. Ucrainene. În luptele ce s-au dat pentru oraș, între 25 și 30 Martie 1944, au plătit cu viața 1.500 de ofițeri și soldați români și germani.
     Scrie marele poet George Coșbuc, în ”Lupta vieții”:
Oricare-ar fi sfârșitul luptei,
Să stai luptând, căci ești dator!
     Așa a fost și în primăvara anului 1944, ca și în alte multe primăveri, veri, toamne și ierni din crâncena noastră istorie.... 
     Se cuvine dar să nu uităm niciodată nici de sângele vărsat pentru Patria-Mamă, nici de ceea ce ne aparține de drept! Așadar: La revedere, Cernăuți! Te așteptăm din nou în România Mare.

                                                                                                              Adrian Bucurescu  

Utrenie

     

Licuricii din Lună
împestrițează norii.
E o noapte de cumpănă
pentru toți visătorii.

Rând pe rând, stelele
clipesc și se sting.
Cățeii pământului
setoși roua o ling.

Încă e liniște și
se-aude toaca bătând în Rai.
Desigur, oștenii merg la utrenie
călări pe cai.

Asta da dimineață: s-auzi
cum clopotele în ceruri bat,
în piept să-ți tremure o cădelniță
plină de jar parfumat!

                         Adrian Bucurescu

Blestemele

          Mitologie românească

     Numele vechi al râului Strymon, din ținutul Tracilor Bisaltai, era PHALESTINOS. Acest hidronim este un compus din PHA LES TINOS, cu tâlcul de ”Cel ce este Foarte Zbuciumat (Zgomotos; Sălbatic; Primejdios; Cu Multă Răutate (Stricăciune)”; cf. rom. a fi; pe; alban. lis ”stejar”; rom. a tuna; tină; alban. denoj ”a condamna; a osândi; a pedepsi”; rom. lăstun ”pasăre asemănătoare cu rândunica; persoană care trăiește din munca altora; animal care nu aduce niciun folos; șobolan; pui de țigan”; a sta lăstun pe capul cuiva ”a plictisi pe cineva prin insistență”.
     La un loc, PHALESTINOS a căpătat sensurile de ”Zbucium; Fierbere; Tumult; Dezordine; Sălbăticie; Primejdie”; cf. rom. prăștină ”rachiu din tescovină sau din drojdie”; plăștină ”mlaștină”; brustan ”brustur; ciulin; scai”. Tot din PHALESTINOS româna a moștenit a blestema și blestem.
     Până la sfârșitul Evului Mediu, vecinii Românilor credeau că urmașii Geto-Dacilor sunt înzestrați cu darul de a trimite blesteme care se și îndeplinesc. Astfel, într-o misivă către Bogdan Petriceicu Haseu , George Barițiu scria: ”Acest exercițiu al scoaterii dracilor din oameni nu este la noi ceva nou. Chiar în legile Transilvaniei se află urme nu numai de exorcism, dar și de sorocirea dracilor să intre în vrăjmașii Românilor. Legea dietală din zilele lui Rakoczi oprește exorcismul prin cuvintele: az olah popak ne afuriszaljanok, adică popii românești să nu afurisească. Boierii calvini, văzând că se grămădesc multe nevoi peste familiile lor și știind pe de altă parte cum apăsau ei pe preoții români, începuseră a crede că relele vin de la anatemele popilor”.

      Blestemele apar chiar și în doine:

Cine iubește și lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Aibă casa cucului
Și pasul gândacului,
Târâișul șarpelui,
Pulberea pământului!

                *
            *      *

Frunzuleană trei căline,
Ce-ai zis, bade, către mine:
”Cât Soare pe lume-a fi,
Pe tine nu te-oi urî”.
Soarele nu s-au sfârșit,
Tu pe mine m-ai urât.
Urască-te Soarele,
Îndrăgite-au boalele,
Șăpte boli, șăpte lungori
Să-ți fie de sărbători,
Ș-o păreche frigurele
Să-ți fie de schimburele.
Suflet rău, plin de păcate,
Osândi-te-ar și te-ar bate
Viscole, furtunele
Ce uscă fântânele
Și uscă pădurele,
Usce-ți tinerețele
Și scurtează-ți zilele!

   

 
     O urare, ce pare poetică, este aceasta: S-ajungi slugă la cai albi! De fapt, urarea cu pricina este tot un blestem, căci a fi slugă la caii albi este mai rău decât la ceilalți, fiindcă albii trebuie curățați cu mai multă migală, ca să le fie pielea curată, strălucitoare.
     Totuși, cei mai mulți Români sunt de părere că nu e bine să fie rostite blesteme, căci se întorc împotriva celui ce le-a trimis.

                                                                                                             Adrian Bucurescu  

          Parcă dorm, parcă nu dorm

Ialomița, cu ochii ei de safir,
noaptea, nu e de apă, ci de mir.
O bivoliță, cu sânge pe bot,
trece bocănind pe pod.

Parcă dorm, parcă nu dorm.
Nu știu la ce să mă-ntorn.
O barcă m-așteaptă la mal,
să vâslesc în amonte spre bal,

și să dănțuiesc cu Mătrăguna,
până când i-o plesni struna
chitarei de argint
a menestrelului Iachint,

și-apoi, în zori, pe când
cocoșii vor cânta de comând,
să ne aruncăm toți petrecăreții
pe rugul zglobiu din mijlocul pieței.

                               Adrian Bucurescu

          Dor de Patria-Mamă

          Lumini și umbre la Centenarul României Mari

                                                                                                           Prutule, râu blestemat,
                                                                                                           Fir-ai sec din vad în vad,
                                                                                                           Fir-ai tu afurisit,
                                                                                                           Că pe frați i-ai despărțit!

                                                                                                                              Doină

      De mai multă vreme încoace, poezia patriotică nu se mai poartă. Însă de vină pentru acest fapt nu e doar ”corectitudinea politică”, ostilă patriotismului și agreată de oportuniști și mancurți, ci pur și simplu de lipsa de har a celor mai mulți așa-ziși ”poeți” de astăzi, care, ”înșirând cuvinte goale”, nici măcar nu sunt în stare să le mai facă să sune din coadă. Toți marii noștri poeți, de la pașoptiști și până la generația lui Nichita Stănescu, Ioan Alexandru și Grigore Vieru au cultivat din plin sentimentul patriotic. Altminteri, care ar fi cea mai firească menire a unui poet? Nu aceea de a ține treaz specificul național, de a fi crainicul bucuriilor și durerilor neamului în care s-a născut?
     Întru toate acestea, culturnicii și scribii de astăzi încearcă în fel și chip să umbrească  operele celor care au fost în stare să exprime până la sublim dorurile neamului românesc, punând la index poeți naționali de răsunet, nemailăsându-le loc nici măcar în manualele școlare sau în rarele emisiuni pretins ”culturale”. Unde mai răsună astăzi poeziile lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga și ale altor artiști de elită? Au obosit Românii de țara lor?
     După cum merg lucrurile, era de așteptat ca și Centenarul României Mari să fie ignorat de incompetenții și ticăloșii noștri politicieni, puși doar pe furat, pe minciuni și pe harță. Un Centenar mai trist ca acesta nu se poate imagina. Se apropie ziua de 1 Decembrie, și nici o manifestare de anvergură nu a marcat până acum aniversarea Reîntregirii României! Tot ce s-a făcut până acum a fost mulțumită unor oameni din afara politicii, cântăreți, artiști plastici, ziariști, profesori și alți oameni de cultură, cu participarea unui public destul de restrâns ca număr. Sărmană Patrie, ce vremuri te-au ajuns!
     Culmea, Centenarul este sărbătorit cu mai multă însuflețire în afara actualelor granițe ale României, nu doar de Români, ci și, oficial, la sediile Uniunii Europene și în câteva state nord-americane, dar mai ales în Basarabia, unde sentimentul național este mai viu decât în dreapta Prutului. Poeții importanți de la Estul României Mari nu și-au uitat menirea, versurile lor fiind pline de dor și de dragoste pentru Patria-Mamă. Unul dintre aceștia este Sergiu Botezatu, al cărui recent volum-album, ”Lumina Centenarului”, a apărut la Chișinău, sub egida Casei Editurii 11. Cartea se deschide cu o elogioasă prefață, intitulată ”În obiectiv: Marea Unire”, semnată de Cătălin Turliuc.
     În toate volumele sale, Sergiu Botezatu se dovedește un poet al luminii, cu atât mai strălucitoare cu cât se ivește din umbre. Cartea apărută de curând este ilustrată cu fotografii legate de Primul Război Mondial, de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, dar și de destrămarea țării noastre, căci, să nu uităm, deocamdată nu mai există România Mare. Trista noastră sărbătoare s-ar cuveni să fie întărită de jurământul solemn că nu vom avea liniște până ce nu vom reveni între vechile și adevăratele noastre hotare.
     Un astfel de legământ se întrevede  în poezia ”Noi nu plecăm”, din volumul ”Lumina Centenarului”:
Vom plânge liniștea mileniilor cărunte,
Vom aduna căderile la braț,
Vom șterge oboseala de pe frunte,
Vom ancora-n dureri cu lacrimi surde,
Vom lua ce e al nostru cu nesaț.
                    (...)
Noi vom rămâne să visăm!
Noi vom rămâne să luptăm!
Noi nu plecăm!
     Ideea unei lupte fără preget apare și în poezia ”Baricade din inimi”:
Noi ne-am născut în clopote să batem
Și să luptăm pentr-un măreț destin,
Și-n cer senin să ne dorim o pace!
C-un Doamne-ajută pentru libertate
(S-aprindem lumânările în noapte)
Noi să luptăm, dacă dorim să fim!
     Cum se observă și în volumele precedente, Sergiu Botezatu stăpânește desăvârșit limba maternă, pe care o sublimează în măiestre metafore. De altfel, una din poeziile volumului este chiar ”Divina Limba mea Română”, din care se remarcă această strofă:
E bucurie-n Țara mea,
Doar vorba bună se îngână,
Tăcerea vorbește și ea
Divina Limba mea Română.
     Duhuri bune și tutelare ale pământului românesc, Blajinii, sărbătoriți cu fast în Basarabia, în fiece an, sacralizează cu imagini tulburătoare atmosfera acestei cărți de excepție:
Aici mormintele nu sunt
Și-nlăcrimat ne este cerul
De-atâta dor și-atât pământ,
De-atâta floare în mormânt
Și rugi pe cruci de-ngheață fierul.
                      (...)
Aici mormintele nu sunt
Și-apăsătoare e durerea
Privirii seci din cer adânc,
Și tot în jur e-atât de sfânt,
Și-atât de viu ca nicăierea.
     O poezie ce exprimă tristețea și dezamăgirile unui neam greu încercat de-a lungul istoriei, ”Corb de munte”, precede încheierea recentului volum al lui Sergiu Botezatu. Citită cu luare-aminte, această poezie este o alungare a răului, a coabei, este un descântec de tămăduire, de revenire a forțelor poetului luptător, după răstimpul de zăcut:
Corb de munte!
Du-te,
          Du-te...
Du-te și-ți caută pradă-n
          Altă parte.

A fost luptă...
          Luptă crudă...
Am căzut cu mulți prieteni
          Și-s pe moarte.

Lasă vântul,
          Lasă gândul
Să m-aline și să-mi spună
          Ce-i mai bine.

Lasă-mi mama,
          Vai sărmana,
Să mă plângă și-n brațe
          Să mă cuprindă.

Lasă-mi tata
          Să mă vadă
Și-n tăcere să mă plângă
          Cu durere.

Lasă-mi fiul
          Și cu fiica
Să-nțeleagă
Pentru țară-am stat de gardă.

Și iubita
          Doar pe-o clipă
Calde șoapte să-mi aducă
          Pe pleoape.

Corb de miunte!
Du-te...
Du-te și mă lasă-n pace
          Cât voi zace.
     Eu aceasta înțeleg din aceste versuri: prin renașterea spiritului patriotic, piaza rea care croncăne despre destinul României va fi alungată, iar Patria-Mamă își va dezvălui măreția de odinioară.
     Așadar, felicitări, Sergiu, poet de har înalt și drag prieten, din draga Basarabie, din fosta și viitoarea Românie Mare!

                                                                                                            Adrian Bucurescu
    

Ziceri

Timpul vindecă orice jele.
Cine se aseamănă se adună.
Cine seamănă vânt culege furtună.
Cine seamănă jar culege stele.

Căile cerului sunt necunoscute.
Ce-ai luat pe mere ai dat pe pere.
Când omul cade, și umbra îi piere.
Lasă umbra, ridică-te și du-te!

                                  Adrian Bucurescu

Istoria Atlanților

    

          Ecouri românești în Țara Soarelui-Răsare

   Ainu, limbă europeană! 

     Se pare că, până la descoperirea și colonizarea sa de către Atlanți, în Arhipelagul Nipon nu era nici țipenie de om. Izolată câteva milenii de Europeni, limba ainu a păstrat mult din atlantă, oferindu-ne date dintre cele mai importante despre limba primordială, ajutând la dezvăluirea ei cât mai exactă.

     Ainu are un număr relativ restrâns de foneme (5 vocale, 9-12 consoane) și accent final. Totodată, are armonie vocalică sau cel puțin eufonie. Structura silabică este consoană-vocală-consoană .Limba actuală este considerată analitică și aglutinantă, întrebuințând particule (sufixe și enclitice). Morfologia este arhaică. Astfel, deosebirea între părțile de vorbire se bazează pe sensul radicalului, context, topică, elementele alipite după radical, ca în atlantă. Substantivul și pronumele sunt invariabile. Adjectivul poate fi întrebuințat și adverbial sau ca predicat, tot ca în atlantă. Comparativul se exprimă analitic, ca în română. Verbul e impersonal, persoanele fiind distinse cu ajutorul unor cvasi-pronume, și doar câteva verbe pot primi sufixe de plural. Simplul radical verbal are valoare de timp nedefinit. Diferitele valori modale aspectuale, tranzitivitatea, intranzitivitatea, diateza se pot exprima cu ajutorul unor sufixe sau altor verbe. Sistemul de numerație este zecimal până la 29 și apoi vigesimal, zecile obținându-se prin înmulțire, de exemplu 40 = 2 x 20, sau scădere, de pildă 30 = 40 - 10. De la nume se pot forma verbe cu ajutorul lui ”a face”. Are particule declarative. Encliticile sunt folosite ca indice de rapel care încheie un grup logic, asigurându-i unitatea. Nu exprimă vorbirea indirectă. Topica este aceasta: subiect - obiect-verb, adjectiv - substantiv. Are două dialecte - hokkaido ((y)ezo) și sakhalin (saghalin) - cu dificultăți de înțelegere și cu subvarietăți.

     În limba ainu se fac deosebiri pe grupuri de vârstă. Pronumele personale au forme diferite, în funcție de vârsta și sexul vorbitorului și/sau interlocutorului. Există cuvinte speciale, întrebuințate în locul celor obișnuite de anumite categorii de vorbitori (femei, copii), sau în funcție de împrejurări și îndeletniciri. De pildă, în sezonul pescuitului de somoni, aceștia sunt desemnați cu un termen special, în locul celui obișnuit, care înseamnă și ”păstrăv”. Poemele epice ale Ainu-ilor sunt create într-o limbă sintetică complicată, diferită de vorbirea uzuală actuală.

     Cuvinte potrivite

     Din pricina ignoranței și a lipsei de imaginație a mai tuturor cercetătorilor, până acum idiomul ainu nu a putut fi încadrat convingător în nicio familie de limbi, deși s-a crezut că ar avea elemente comune cu cele altaice, cu ghiliak, (cu care coexistă în Sahalin - împrumuturi reciproce), cu japoneza, cu limbile austroneziene. Uneori, Ainu este inclusă printre limbile paleosiberiene. Totuși, câțiva  dintre cercetători s-au încumetat să apropie ainu și de limbile ”indo-europene”.
     Când s-au stabilit familiile de limbi, albaneza nu a fost considerată ”indo-europeană”. Astăzi este socotită continuatoarea limbii trace. În veacul al XIX-lea, au fost de ajuns aproximativ 100 de cuvinte comune, ca să se spună că albaneza și româna sunt înrudite. Ei bine, în ainu sunt peste 500 de cuvinte, din fondul principal, care au consonanțe cu cele europene, mai ales cu româna. Iată o selecție a acestora:
     AK ”frate mai tânăr”; cf. alban. ag ”zori”; got. juggs ”tânăr”; AMAN ”orez”; cf. rom. oman ”iarbă-mare” (bot.); mană ”belșug”; AMPA ”a avea grijă”; cf.rom. a înfia; a (se) îmbia ”a (se) invita; a (se) pofti; a (se) oferi”; alban. i embel ”gentil”; AMPENE ”foarte”; cf. rom. a împăna; latin. impono ”a impune; a pune la conducere, a învesti”; AN ”eu, noi”; cf. alban. une ”eu”; yne ”nostru”; ANI ”el, ea”; cf. rus. on ”el”; ona ”ea”; APA ”ușă, poartă”; cf.. engl. off ”afară”; APUNTEK ”blajin, blând, bun, gentil, nobil, prietenos, tandru”; cf. rom. a (se) vindeca; ARKA ”a răni; a avea dureri”; cf. rom. urgie; hârcă; latin. orgia ”urgie”; ASH ”a ploua”; cf. alban. shi ”ploaie”; AT ”frânghie, funie”; cf. rom. ață; iță; ATTE ”a picura”; cf. rom. a uda; alban. ujt ”apă”; ujit ”a uda; a stropi; a iriga”; AWA ”atunci”; cf. rom. apoi; latin. aevum ”ev”;

     BORU, PORU ”peșteră”; cf. rom. a (se) vârî; latin. foro ”a găuri; a perfora”;
     CASI ”castel la munte”; cf. rom. casă; alban. kishe ”biserică”; CEH ”pește”; cf. rom. cegă; CHACHA ”bărbat în vârstă”; cf. rom. ceace ”nume de respect pentru o persoană mai în vârstă; nene; bade; unchi”; Ciucea (loc.); CIKAP ”pasăre”; cf. alban. shqabe ”vultur pleșuv”; CIRIKINA ”a răsări sus”; cf. rom. cearcăn ”cerc luminos care uneori înconjoară Soarele sau Luna; halo”; CIW ”a găuri, a pătrunde”; cf. rom.cep; ciob; a (se) ciobi; țeavă;
     EARKINE ”formidabil, grozav, înfiorător, teribil”; cf. rom. Arcanul - dans popular; a fi luat la oaste cu arcanul; EK ”a veni”; cf. latin. ago ”a pune în mișcare; a merge”; EKASI ”bunic”; cf. alban. gjush ”bunic”; EN ”eu”; cf. alban. une ”eu”; ENDO ”fântână, izvor”; cf. rom. undă; EPER ”urs”; cf. engl. bear ”urs”; ERUM ”șobolan”; cf. rom. haram ”jaf; pradă”; ESANI ”peninsulă”; cf. rom. sân (arh.) ”golf”; ESHOKORO ”a crede”; cf. rom. sigur; șogor ”cumnat; rudă prin alianță”; EWEN ”a deveni rău”; cf. rom. avan ”care este iute la mânie; care este câinos la inimă; plin de răutate; rău”; vină;
     GOZA ”preș, rogojină”; cf. rom. coajă;
     HAITA ”a nu atinge; a pierde un reper (o urmă)”; cf. rom. a uita; HAUTUR ”lider spiritual; mesager”; cf. rom hatâr; a hotărî; latin. auctor ”autor; creator; străbun; părinte; întemeietor; vestitor”; HAWE ”voce; așa s-a spus”; cf.. rom. coabe; a cobi; HEBERA ”Nord”; cf. rom. hiavră ”friguri”; latin. hiberno ”în timpul iernii; iarna”; HENKE ”bătrân”; cf. rom. unchi; HOPPA ”a pleca”; cf. rom. hopa!; copoi; HORAI ”a trăi”; cf. alban. rroj ”a trăi; a exista”; rroje ”viață; existență”; HOYUPU ”a fugi, a alerga”; cf. rom. iapă; grec. hippos ”cal”; HUMI ”pare a fi; apare”; cf rom. cam; cum; HUSKO ”bătrân”; cf. rom. hoașcă;

     I ”eu, noi”; cf. rom. eu; io; engl. I ”eu”; ICHAKKERE ”infectat, jegos, murdar, obscen”; cf. rom. ceacâr; zgură; IKU ”a bea”; cf. rom. oiagă, uiagă ”clondir, sticlă”; latin. aqua ”apă”; INUKURI ”de neîndurat, insuportabil, intolerabil”; cf. rom. angara; negară; negură; ISAM ”a nu exista; a muri”; cf. rom. a-și face seama; ISOUN ”a vâna; a urmări”; cf. rom. ison; ITAK ”a vorbi, limbaj, cuvânt, voce”; cf. rom. adică; latin. dico ”a zice, a exprima, a spune; a vorbi în public; a pleda”; IYOYKIR ”obiecte de rituri”; cf. latin. augur ”augur; prevestitor al viitorului; ghicitor”;

     KA ”și, încă”; cf. rom. cu; KA ”vârf, culme”; cf. rom. cui; caia; KAMUY ”Zeu”; cf. rom. chimă ”culme; vârf”; KANE ”galben-auriu”; cf. alban. hene ”Lună”; KAR ”a face (ceva)”; cf. latin. creo ”a crea; a produce”; KAR ”a lua”; cf. rom. a căra; chirie; a închiria; KAT ”a construi”; cf. rom. cat ”etaj”; KAYE ”a sparge; a rupe”; cf. rom. chei (geogr.) ”spărtură; defileu”; gaie ”pasăre răpitoare; șoim”; KEERA'AN, KERAN ”gustos; delicios”; cf. rom. carne; grâne; hrană; Chiran (n.); KERA ”a gusta”; cf. rom. gură; KEU ”a tuna”; cf.. rom. a chiui; KI ”a face”; cf. alban. gje ”lucru; obiect”; KIM ”munte”; cf. rom. chimă ”culme; vârf”; coamă ”vârf de munte sau de deal”; KIRAW ”corn de vită”; cf. rus. korova, bulg. krava ”vacă”; KOIKI ”a disputa, a lupta”; cf. rom. ghioagă; KOMO ”a se îndoi; a se apleca; a se arcui; a se înclina; a se supune”; cf. rom. a se ghemui; KONRU ”gheață”; cf.

rom. Ghenar ”Ianuarie”; KOR ”a avea, a deține”; cf. rom. chir ”stăpân; jupân”; chirie; a închiria; latin. herus ”domn; stăpân; proprietar”; KORPARE ”a da, a face (cuiva) o favoare, făcând ceva”; cf. rom. chilipir; Carbarău (n.); KOTAN ”sat”; cf. rom. cătun; KOTE ”a înfășura, a pune în jur”; cf. cută; rom. chită ”mănunchi de flori, de frunze etc; snop de grâu”; KOYKI ”a ucide”; cf. rom. ghioagă; a hăcui; KUNNE ”negru”; cf. rom. a căni ”a vopsi în negru (mai ales părul)”;KUNNEHE ”ignoranță; prostie; întuneric”; cf. rom. goangă ”insectă mică; vierme”; goange ”fleacuri; minciuni”; KURPOKI ”după ceva”; cf. rom. a cârpăci ”a petici”;

     LYOTTA ”foarte”; cf. rom. liotă; Laiotă - n. unui voievod muntean; Leaota (munte);
     MAK ”parte a muntelui”; cf. rom. muche; MAMMA ”lapte”; cf. latin.. mamma ”sân; țâță”; MARAPTO, MARATTO ”banchet, petrecere, ospăț”; cf.. rom. marafet; a se mărita; a mirodi ”a da un gust plăcut; a condimenta”; MAT ”a se întâmpla”; cf. grec. mithos ”mit; poveste; basm; legendă”; MAT ”soție”; cf. rus. mati ”mamă”; MATAK ”sora mai mică”;cf. rom. moțoc ”pieptănătură femeiască”; alban. moter ”soră”; MEAN ”rece, frig”; cf. rom. moină ”timp umed și cețos”; MENOKO ”fată, femeie tânără”; cf. mancă ”doică”; MESKE ”a veni (a ieși) afară”; cf. rom. a (se) mișca; MEUNATARA ”splendid”; cf. rom. mândru; mândrie”; a se mândri; mindir; MEW ”a strânge; a presa”; cf. germ. Muffe ”mufă”; MIIRE ”a se îmbrăca”; cf. franc. moire ”moar”; MIKE ”a străluci”; cf. rom. mac; franc. mica ”mică - mineral cu luciu sticlos, sidefat”; MOSIR ”ținut, regiune”; cf. rom. Misir (arh.) ”Egipt”; măsură; MUNNUE ”a se năpusti”; cf. rom. mânie; a (se) mânia; MUT ”a purta (o haină)”; cf. grec. moda, ital. moda, franc. mode ”modă”;
     NAY ”râu”; cf. rom. naie ”barcă; luntre; corabie”; NI ”copac”; cf. rom. nuia; NIPA ”șef; stăpân”; cf. slav. nebo ”cer”; NOK ”ou”; cf. rom. nucă; NUYE ”a scrie, a compune muzică, a desena”; cf. rom. nai;
     OAIKANCHI ”urechelniță”; cf. rom. goangă; OANRAY ”a muri”; cf. rom. a (se) nărui; OKERE ”a termina, a sfârși”; cf. latin. occuro ”a ajunge”; OKIRASNU ”puternic, tare”; cf. rom. crasnă ”frumusețe; sapă ascuțită la vârf pentru pământ tare”; Crasna (top. și hidr.); OMA ”a fi, a exista”; cf. alban. jam ”a fi”; ONNE ”bătrân(ă)”; cf. rom. uină ”mătușă; țață”; latin. anus ”bătrână; babă”; OTTA ”în, la”; cf. rom. ot (arh.), slav. ot ”de la, din”; OTTENA ”șef, conducător”; cf. grec. Athena - Zeița Înțelepciunii; capitala Greciei; germ. Odhin - Zeul Suprem;

     PA ”a se întoarce într-un loc”; cf. alban. vij ”a veni”; germ. Pa! ”pa! la revedere”; PAGE ”a pleca”; cf. rom. fugă; a fugi; PAKARI ”cantitate, etalon, măsură”; cf.. rom. pahar; PAKKAI ”a căra ceva în spate”; cf. rom. buhai (reg.) ”pelerină”; PARAKARA ”arzător, fierbinte”; cf. rom. frigare; friguri ”febră”; PAS ”în josul apei, în aval”; cf. rom. pas ”trecătoare”; alban. pus ”puț”; PATEK ”numai, doar”; cf. rom. pitic; PAYKAR ”primăvară”; cf. rom. bucurie; Bucur (n.); PEKOR ”strălucitor”; cf. rom. Bucura (lac alpin); alban. i bukur ”frumos”; PEWRE ”tânăr”; cf. latin. puer ”copil; băiat; tânăr”; PEWREKUR ”persoană tânără”; cf  rom. vergură ”fecioară”; PIRIKA ”bun”; cf. rom. ferice; Birică (n.); POMPE ”lucru mic”; cf. rom. bumb; POOHO ”copil”; cf. rom. puiuc ”puișor; copilaș”; buiac ”răsfățat; zburdalnic; nebunatic”; POROHO ”binețe”; cf. rom. ferice; POROIKE ”lucru sau persoană mare”; cf.. rom. purcoi; berc ”hățiș; desiș”; porc; a se aburca; alban. breg ”țărm”; germ. Berg ”munte”; Burg ”fortăreață”; PORONNO ”mult”; cf. rom. bârnă; latin. perennis ”peren”; POY ”mic”; cf. rom. pui; PUMA ”plăți, plată, lefuri”; cf. rom. vamă; PUTU ”gură de râu”; cf. rom. puț; PUTUHU ”capac”; cf. rom. petic; botcă ”celulă specială în fagure, în care se dezvoltă matca”;
     RAKKO ”vidră de mare”; cf. rom. rac; RAM ”piept, sân”; cf. rom. iremă (arh.) ”inimă”; RAMUAN ”isteț; literal: are minte”; cf. rom. Român; a rămâne ”a învinge (pe cineva)”; RAP ”a cădea”; cf. rom. rob; robie; a se duce de râpă; RAY ”a muri”; cf. rom. rău; RENKAYNE ”mult”; cf. rom.. Rinchini - neam de Vlahi, emigrat în Sudul Dunării; RI ”sus, înalt, culme, punct culminant, maximum, cer”; cf . rom. Rai; alban. re ”nor”; RUPNE ”maturitate”; cf. rom. râvnă; RUY ”puternic (ca vântul)”; cf. rom. roi; a roi; rui ”ciocârlan, ciocârlie”; a urui;
     SAK ”a fi fără”; cf. rom. sec; SAKE ”vin din orez; sake”; cf. rom. saca; latin. sucus ”suc; sevă; zeamă; băutură”; SAT ”a se usca”; cf. rom. sete; SE ”a-i păsa, a avea grijă, a fi atent”; cf.. alban. sy ”ochi”; SHIK-O ”a deschide ochii,  a începe să vadă”; cf. alban. shoh ”a (se) vedea; a (se) observa”;
SI ”se”; cf. rom. se; SIKANNA ”dragon”; cf. rom. țigan, căruia i se mai spune, în limbajul popular, și ”balaur”; franc. chicane ”șicană”; SIK ”ochi”; cf. alban. shoh ”a vedea”; SIKIHI ”ochi”; cf. alban. shoh; rom. a se zgâi; SIKO ”a se naște”; cf. rom. a suge; sugar; alban. zog ”pui”; SIR ”căutătură, priveliște, privire, vedere (a ceva”; cf. rom. a zări; zare; SITAYKI ”a (se) arunca; a descărca”; cf. rom. stihie; știucă; Staicu, Stoica (n.); SIYEYE ”a se îmbolnăvi”; cf. rom. șui; zoaie; SKE ”a împleti; a tricota”; cf. rom. scai ”îmbrăcăminte din imitație de piele”; SON(NO) ”adevărat, real”; cf. latin. sane ”desigur; într-adevăr”; SOSIEKATTA ”a scoate”; cf. rom. a scoate; SUMARI ”vulpe”; cf. rom. samur ”zibelină; sobol”; alban. shemer ”dușman”; SUOP ”cutie”; cf. engl. safe ”seif”; SUSU ”pește”; cf. alban. shojze ”calcan; specie de pește”; SUY ”a guverna, a influența, a purta”; cf. rom. a sui; șa;

     TA ”în, la”; cf. engl. to ”la; spre”; TAA ”acesta”; cf. alban. i teij ”al lui; al său”; ata ”acei; aceia”; rus. eto ”acesta”; TAM, TOMI ”sabie”; cf. rom. teamă; TAP ”umăr”; cf. rom. utupă ”ceafă”; TEK ”mână”; cf. alban. dege ”braț”; TEPPO ”armă de foc”; cf. rom. țeapă; a înțepa; TERKE ”a alerga, a sări”; cf. rom. țarcă ”coțofană”; țurca ”un joc de copii”; Turca ”personaj zoomorf, care dansează în cadrul obiceiurilor de Crăciun”; TO ”lac”; cf. rom. tău ”lac de munte”; TOHO ”ziuă”; cf. germ. Tag, sued. dag ”ziuă”; TOI ”grădină”; cf. alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”; franc. thuya ”tuie; arborele vieții”; TOM ”înăuntru”; cf. latin. domus ”casă; locuință; lăcaș”; rus. tam ”acolo”; TOMTE ”a înfrumuseța”; cf. rom. a (se) tunde; TOPE ”lapte de vacă”; cf. alban. tube ”cireadă”; TORANNE ”inactiv, indolent, inutil, trândav”; cf. rom. durnă ”femeie proastă, leneșă și murdară”; franc. terne ”tern; anost; banal; plictisitor; spălăcit; șters”; TOTTO ”mamă”; cf. rom. dadă; arom. dadă ”mamă”; alban. teto ”mătușă”; TU ”doi”; cf. rom. doi; latin. duo, alban. dy ”doi”;  TUMIKORO ”război”; cf. rom. dangara ”angara; problemă spinoasă”; a dăngălui ”a însemna vitele cu fierul roșu”; TUMPU ”cameră; încăpere”; cf. latin. tumba ”groapă; mormânt”; TUNCHI ”interpret, exeget, tălmaci”; cf. rom. a tonoci ”a îndruga; a sporovăi”; TURA ”linie, rând, șir”; cf. rom. dâră; TUREN ”a răni”; cf. rom. a dărâma; TUYE ”a tăia”; cf. rom. a tăia; TUYMA ”departe, demult”; cf. rom. tumai (pop.) ”tocmai; hăt; taman”; TUYMAMO ”departe (pe drum)”; cf. rom. taman ”hăt”; TUYU ”a cresta, a tăia”; cf. rom. a tăia;
     UMA ”cal”; cf. rom. ham; a înhăma; UN ”spre”; cf. rom. în; UNI ”noi”; cf. alban. yne ”al nostru”; jone ”a noastră”; UNU ”mamă”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; uină ”mătușă”; UPASKUMA ”a spune povestiri vechi”;cf. rom. boscoană ”descântec; farmec; magie”; USOR ”lagună”; cf. rom. iezer; rus. ozero ”lac”; UTUR ”între”; cf. rom. hotar; UWEKOT ”a cădea”; cf. rom. apucat ”om chinuit de diavol; epilepsie; epileptic”; a picoti; păcat; picat; UYEE ”a se certa cu cineva”; cf. rom. a aui; a hăui;
     WANO ”de la”; cf. rom. până;
     YA ”plasă de pescuit”; cf. rom. ie; YAN ”a se înălța, a se ridica, a crește, a spori”; cf. alban. ujane ”imensitate”; YANKE ”a pune ceva sus”; cf. rom. încă; Iancu (n.).
     Cum am spus mai la deal, gradele de comparație ale adjectivelor se formează în ainu exact ca în română: PIRIKA ”bun”; NAA PIRIKA ”mai bun”; LYOTTA PIRIKA ”cel mai (foarte) bun”.
     Așadar, Ainu-ii, nu doar că aparțin fizic mărețului neam alb, dar și prin limbă ei sunt curat Europeni.
     Quod erat demonstrandum !

     Mândrii urmași ai Atlanților

     În scriptele clanului Matsumae, postul cel mai înaintat al puterii imperiale nipone, începând din veacul al XVI-lea, se arată că între Ainu și Japonezi au avut loc lupte frecvente. Astfel, sunt consemnate războiul Kashamain, din 1456, și bătălia pentru Hakodate, din 1512, amândouă câștigate de Ainu.

     În 1669, în timpul răzvrătirii Ainu-ilor, sub Shagushai, săgețile înveninate ale Ainu-ilor au trebuit să cedeze în fața armelor de foc ale clanului Matsumae, care s-a instalat ferm în Hokkaido. Procesul adevăratei colonizări japoneze a început abia după Restaurarea Meiji... Dar grație calităților lor fizice și spirituale, frații noștri de peste mări și țări au supraviețuit până astăzi.


                                                                                                              Adrian Bucurescu