Mistere Zalmoxiene

     Lazărul și Floriile

          Lazărul

     Cu o zi înainte de Duminica Floriilor, Românii prăznuiesc Lazărul sau Lăzărelul. La Geto-Daci, acest praznic avea o dublă semnificație:
     Una era LIT TERATA ”Cântec (Poem) de Jale (Supărare; Foc); Ceremonia Durerii”; cf. rom. lăută; litanie ”rugăciune cântată; procesiune; totalitatea rugăciunilor”; germ. Lied ”cântec”; latin. ludio ”actor; dansator”; ludius ”pantomim; dansator; actor; gladiator”; ludo ”a juca; a se juca; a juca un joc de noroc”; rom. durut; a (se) întărâta; torță; triță ”lumânare rămasă de la Bobotează”; turiță ”plantă care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc.”; torțel ”plantă parazită care se răsucește în jurul plantei pe care trăiește”; latin. territo a înspăimânta; a înfricoșa”; alban. dredhje ”răsucire; vârtej; tremurătură”; dridhes ”tremurător”; druajtje ”teamă; sfială”; drize ”mărăcine”.
     În tradițiile populare românești, cântecul de durere geto-dacic a rămas sub forma colindului de primăvară Lazărul sau Lăzărelul, din Muntenia La Dacoromâni, fetele  care îl cântă se numesc Lăzărițe, iar la Macedoromâni, Lazarchii, Lazareti sau Lazarini.
     În această zi se împarte pâine la săraci. Nu se lucrează la lucru voinicesc, căci e rău de căzătură, deoarece se spune că Lazăr a fost un sfânt, care a murit căzând dintr-un arbore. De Sâmbăta lui Lazăr, o fată se îmbracă în mireasă, iar însoțitoarele ei cântă Lazărul, la fiecare gospodărie din sat. Gazdele le răsplătesc colindul cu ouă proaspete.

     Tot în Sâmbăta lui Lazăr, unele fete aromânce fărșerote, după ce se adună mai multe la un loc, iau un maliu, lemn cu care se bat hainele de lână la spălat, și-l îmbracă în straie de voinic sau de băiat. Ele încearcă să-l facă foarte frumos. Apoi una dintre ele îl poartă în brațe și cu el merg din casă în casă, cântând colindul lui Lazare-Pazare și povestind cum frumosul Lazăr a fost omorât, împușcat sau străpuns de o fiară sălbatică, pe când păștea turma în pădure, ori invocând alte motive.

          Trei surori, trei jelanii. Prohodul

     În colindul închinat lui Lazăr, se pomenește de cele trei surori ale sale: Iată o variantă a cântecului, din Sărățeni, județul Ialomița:
Are Lazăr trei surori,
Trei surori
Pe trei cărări:
A mai mare -
Mai domoală,
A mai mică -
Mai voinică.
L-au cătat pân' l-au găsit
Și cu lacrimi l-au jelit,
'N lapte dulce l-au scăldat,
'N foi de nuc l-au înfășat
Și frumos mi l-au gătit:
În veșmânt de cununie
Și cu brâu de colilie;
Cu lacrimi că l-au stropit,
Cu flori l-au împodobit
Și pe masă că l-au pus.
Iar după ce l-au scăldat,
Laptele că l-au vărsat
În Grădina Zânelor,
În somnul copiilor,
Pe sub umbra nucilor,
În calea voinicilor,
În panglica fetelor,
În tămâia babelor,
În jimbla cocoanelor,
În vinul boierilor.
La anul și la mulți ani!
     Acest colind are un bun temei în istoria Geto-Dacilor. Una dintre cele trei fecioare este Însăși Artemis sau Diana, Sora Geamănă a lui Apollon-Zalmoxis. Celelalte două sunt surorile de lapte ale Gemenilor Divini, Milonis și Ursolis, fiice ale lui Sabadios și Lupo, care Îi adoptaseră pe Fiii Cerului. În iconografia antică, cele trei apar deseori împreună. De aici, și reprezentarea de către Romani a Zeiței ca o trinitate, fiind Diana pe pământ, Luna în ceruri și Hecate sau Proserpine în Infern. Nefiind inițiați în Misterele Zalmoxiene, tratându-le după ureche, poeții de la Marea Mediterană spuneau că Diana ar fi avut trei capete, unul de cal, al doilea de femeie, și un al treilea de câine! Totuși, conform lui Hesiod, Diana, Luna și Hecate sunt trei zeități distincte.

     Și Tracii le reprezentau pe cele trei surori împreună. Această treime divină se numea la Geți DARDIANA, conform unei inscripții de pe o țiglă descoperită la Dierna, astăzi Orșova. Titlul putea fi înțeles ca DAR DIANA, adică ”Diana Însoțită; Alături de Diana; Împrejurul Dianei”; cf. rom. dură ”roată; rotiță”; a ține tira ”a ține hangul”; alban. dare ”încercuire”. DARDIANA se înțelegea și ca ”Treimea”; cf. rom. tretină ”treime; a treia parte”; latin. tertiana ”la trei zile o dată”; tertianus ”soldat din legiunea a III-a”. De la ele va fi moștenit calendarul nostru popular misterioase sărbători, ca Trisfetitele și Teclele.
     Ecourile colindului românesc al lui Lazăr provin tot din LIT TERATA ”Cântec de Jale”, căci sintagma putea fi înțeleasă și ca ”Trei Cântări; Trei Lamentații”; cf. rom. lăută; litanie; germ. Lied; rom. întreit; latin. tertio ”pentru a treia oară; în al treilea rând; de trei ori”; rus. tretii ”al treilea”.
     Nu mai e nicio îndoială că, în cea mai mare parte, rânduielile bisericești au fost preluate din Cultul Zalmoxian. În trei cântări, ca structură, este împărțit și Prohodul Mântuitorului Iisus Hristos, de trei ori se înconjoară biserica în seara de Vinerea Mare, cu Sfântul Epitaf. Chiar titlul acestui impresionant cântec, Prohod, provine din tracicul BRIG E TIO ”Plecarea (Ridicarea) la Zei; Călătoria Zeului (Domnului); Despărțirea de Domnul;”; cf. rom. prag; alban. vrage ”cărare; potecă; urmă”; latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”; rom. progadie ”cimitir”; a purcede; alban. braktis ”a părăsi; a abandona”. BRIG(H)ETIO era și un important castru economic și strategic în Pannonia Inferior, fostă regiune a Daciei Apusene.
   LITTERATA este atestată ca denumire a unei cetăți din Moesia Superior, ținut getic, toponimul provenind aproape sigur din hramul unui templu zalmoxian.

          Învierea Domnului și a Naturii

     O variantă, de asemenea atestată, pentru LITTERATA, e LEDERATA. Este limpede că numele de Lazăr, erou atât al colindului românesc cât și al ”Noului Testament” provine din LEDER / LITTER ”Superiorul; Cel Înalt; Vrednicul; Care se ridică; Distinsul; Pomenirea; Consemnarea; Însemnatul; Istețul”; cf. rom. lujer; iederă; lotru (reg.) ”sprinten; ager la minte; isteț; mândru; vesel; vioi”; latin. littera ”literă; scrisoare; act; document; contract; cont; proces-verbal; scriere; învățătură; literatură; cultură literară și științifică”; engl. leader ”conducător; șef”.
     În sensul celor de mai la deal, nu mai e de mirare că LEDER-ATA se traduce prin ”Învierea (Înviorarea; Însuflețirea) lui Lazăr”; cf. rom. iute ”sprinten; focos; ortoman; ager; viu; vioi; vivace; însuflețit”; alban. jete ”viață; existență”; jetoj ”a trăi; a exista”. Evident, Lazăr cel înviat este Însuși Apollon-Zalmoxis, așa-numitul ”Cavaler Trac”, sculptat și pictat de nenumărate ori în stânga și în dreapta Dunării. De altminteri, unul dintre epitetele Lui atestate este BASKI DITHIAS ”Cel Ridicat din Morți”; cf. rom. pisc; bașca; bașcă ”bastion”; Paște; Dițoaica (reg.) ”Moartea”; dudău ”cucută, plantă otrăvitoare”; alban. zeze ”doliu”; engl. death ”moarte”;; rom. boscoade ”vrăji; farmece”.
     Specific limbii trace, cu sintagme care, după cum erau rostite, aveau mai multe sensuri, așa și BASKI DI THIAS se tălmăcește și prin ”Ridicat (Întremat) de Zeiță (Zână; Măiastră; Frumoasă); Îmboldit (Impulsionat) de cea Curată (Luminoasă; Milostivă)”; cf. rom. pisc; bașca; bașcă; pască; a paște; a pișca; fișcă; de; duios; zeie; zeiță; ziuă; latin. dea, dis, deis ”zeiță”; dies ”zi, ziuă”; grec. deisis ”deisis”; alban. die ”cunoștință”; dua ”a iubi; a dori; a plăcea”; grec. Thais - o sfântă din calendarul creștin.

     Frumoasa și Milostiva este Însăși Artemis-Diana, Sora Geamănă a lui Apollon-Zalmoxis. În mai multe scrieri tracice se spune că Ea L-a înviat pe Fratele Său cu ierburi de leac.De aceea, un supranume tracic al Zeiței, atestat și acesta, era BLOUR EITHES ”Care cheamă la Viață; Care înviorează Plantele; Care tămăduiește (întremează; învie) cu Flori (Ierburi): Care descântă (vrăjește; cântă) cu Ierburi”; cf. rom. fluier; a fluiera; floare; a înflori; plaur; Floarea, Florea (n.); iute ”vioi; sprinten”; ied; latin. aedes, aedis ”templu”; alban. jete ”viață”; jetoj ”a trăi”. 
     Anticii o socoteau pe Artemis-Diana și patroană a pădurilor. De la acest atribut, precum și de la BLOUREITHES, a rămas în mitofolcorul românesc basmul ”Florița din Codru”, cules de Ioan Slavici.
     Dar când oare s-a întâmplat Miracolul Învierii? Tot teonimul BLOUR EITHES ne lămurește, prin tâlcul ”Învierea din Aprilie”; cf. rom. Prier (pop.) ”Aprilie”; Proor, Prour - ziua de 22 Aprilie, ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe; iute; ied; alban. jete; jetoj. De obicei, sărbătorile de Florii și de Paște cad în Aprilie, ca la strămoșii noștri.
     Iată doar unul din textele geto-dacice privind Învierea:

S A T O R
A R E P O
T E N E T
O P E R A
R O T A S

     Textul este un palindrom, adică e în așa fel întocmit, încât din orice parte l-ar citi cineva, de sus în jos, de jos în sus, de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, obține aceleași cuvinte: SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS. Traducerile: 1.”Strălucitoarea (Vrednica; Deplina; Plina) Fecioară (Mlădiță) din Moarte L-a ridicat pe Cel Tăiat”. 2. ”Cu Minunate (Fermecate) Plante din Morți S-a înălțat Cel Înjunghiat (Înțepat)”; cf. rom. a (se) sătura; sitar (ornit.); stare; ceteră; ciutură; iarbă; grec. thanatos ”moarte”; rom. abur; a reteza; a (se) rade; a (se) roade; răzuș ”răzuitoare; săpăligă; daltă; teslă; șurubelniță; scoabă”.
     Textul este un fel răvaș împotriva frigurilor și se află într-un manuscris românesc din 1784, fiind  însoțit de următoarea recomandare: ”Și să-l ție trei zile la gât și să-l arunce pe gârlă și să zică: Cum trece gârla de iute, așa să treacă și boala de iute!”
     Un manuscris și mai vechi, din anul 1777, arată că răvașul-talisman se întrebuința și împotriva turbării, cu următoarea prescripție: Pentru turbare. Aceste 25 de slove să le scrii pe un taler nou și să speli slovele cu apă curată, și să le bea bolnavul, că-i va trece: SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS. Acest descântec este rostit și astăzi de către Zalmoxieni, ca o mărturisire de credință.

          În care ”Ierusalim” S-au întors Divinii Pribegi?

     Mai mulți autori antici susțin că Zalmoxis a dispărut dintre Geți timp de trei ani, după care S-a întors la ei. Adevărul este acesta: Artemis-Diana L-a înviat pe Fratele Ei cu ierburi de leac, se pare că fără martori, după care Amândoi Gemenii au dispărut. Au pribegit prin toată Dacia, și, strângând o oaste impresionantă, S-au întors ca să elibereze țara de Scyți. Revenirea acasă a rămas în Cultul Zalmoxian sub mai multe denumiri. Una dintre acestea este HEB RY ZELMOS ”Sărbătorirea (Slăvirea; Slăvirea) Tinerilor Magi (Fermecați); Arătarea (Înfățișarea) Tinerilor Divini”; cf. rom. chef; cupă; cap; chip; alban. i ri ”tânăr; nou”; rom. zalmoș (reg.) ”pască”; șalmă ”năzdrăvănie”; alban. zulme ”laudă; faimă; celebritate; renume; reputație”.  Petrecându-se la Solstițiul de Vară, evenimentul a rămas înscris și ca HEB RYZEL'MOS ”Culmea Luminii (Strălucirii) În Plină Căldură”; cf. rom. hop; cap; Rusalim - oraș sfânt, în mitologia română și nume de botez; Razelm - lac la Marea Neagră; alban. rrezelen ”a străluci”; rrezelem ”strălucire”. HEB RYZELMOS mai înseamnă și ”Chip Luminos; Capete Luminate”, de unde și eroii basmului ”Doi Feți cu Stea în Frunte”, cules de Ioan Slavici, inspirat din viața Gemenilor Divini. Hebryzelmos se numea și un rege trac.
     Cetatea NETINDAVA, unde Se născuseră și în care S-au întors Fiii Cerului a devenit capitala Traciei, primind și titlul de RYZEL'MOS ”Strălucitoarea”, intrând ulterior în mitofolclorul românesc sub denumirea de Rusalim. În unele basme și descântece, Zânele sau Ielele sunt numite și Fetele lui Rusalim-Împărat. Aceasta este și cetatea RUSALIM din colindele românești  privind Nașterea Sfântă, fără nicio legătură cu biblicul Ierusalim.
     Încă o denumire a Cetății Sacre era și SA LIC(H)ES ”Peste (lângă) Apă”; cf. rom. a (se) sui; șa; și; lac; latin. lac ”lapte”; lacus ”lac; apă; fântână”; alban. lag ”a (se) uda; a (se) umezi; a (se) îmbiba”; lug ”adăpătoare”; rom. salcie; salcă; zălog ”răchită”; latin. salix, -icis, alban. shelg ”salcie”.

     Iată încă o tălmăcire pentru SA LIC(H)ES ”Izvorul Tămăduirii; Apa Întreagă (Neîncepută); Apa Întăritoare”; cf. rom. saia ”adăpost; umbrar”; seu ”avere; bogăție; bun”; a (se) sui; lac; latin. lac; lacus; alban. lug. Acesta este SARATOKOS, lacul pe malul căruia Se născuseră Fiii Cerului. Astăzi, sub denumirea de Sărățuica, încă mai păstrează, prin terminația -țuica, sensul de ”întăritor; tărie”.

         Doi Feți Frumoși

     Întoarcerea Feților Divini a mai fost consemnată și sub denumirea de MOCARSOS, care și ea poate fi înțeleasă în mai multe chipuri.  Astfel, MO CARSOS înseamă ”Cu (pe) Cai”; cf. rom. mai; alban. me ”cu”; engl. horse ”cal”. Însă sintagma mai putea fi înțeleasă și ca MOCAR SOS ”Pe Măgar”: cf. rom. măgar; rom. sus; șa.
     Ciu siguranță, Frații Cerești S-au întors călare pe cai. Dar, dată fiind vraja limbii tracice, a rămas că Iisus Christos S-ar fi întors în ”Ierusalim” călare pe... un  măgar!
     Totuși, pentru  cei mai mulți Traci, MO CARSOS însemna ”Pe Cai; Deasupra Cailor; Peste Alergători”; cf. rom. mai; latin. cursus ”fugă;; goană;întrecere la fugă; cursă”;  engl. horse ”cal”. Așa și sunt reprezentați, în iconografie, Apollon și Artemis, această ipostază ducând la denumirea Lor de ”Cavaleri Danubieni”.

     Încă un tâlc al sintagmei trimite la epocalul eveniment: MOCAR SOS ”Venirea Pribegilor; Sosirea Celor Plecați (Porniți); Slavă Celor Înalți (Mari; de Sus); Glorie Conducătorilor”; cf. rom. mugur; măgură; macara; măcărău ”mâner de învârtit roata fântânii”; latin. migro ”a se duce dintr-un loc într-altul; a-și schimba locul; a se muta; a pleca”; grec. makros ”mare; larg”; rom. a sosi; sus.

           Dincolo-i lumină!

     Nu numai că în Bărăgan, unde se afla NETINDAVA, nu cresc palmieri cu ramurile cărora să fie întâmpinați Zeii, dar obiceiul românesc al sfințirii crengilor de salcie la Florii evocă Lacul Fermecat, SALICES, de lângă acea cetate.

     De Sâmbăta lui Lazăr, în lunca Ialomiței nu umblă doar fetele cu Lăzărelul, ci și băieții cu coșurile pline de ramuri de salcie, colindând și ei, cântecul intitulându-se chiar Salcia. Iată enigmaticul text al acestui colind, cules din Sărățeni, satul în vatra căruia s-a aflat cândva Netindava:

Arătatu-s-a Olia,
Dincolo-i izvoare,
Cum e zânele împărtășite.
Și s-au descoperit
Măre-n ce-i învăluite:
De văluri cernite.

Vălurile lepădat-a.
Cu flori rourate
Toate zânele s-a-mpodobitu.
Iată, l-a înălțat
Zâna Zânelor cu apă vie!
Ea l-a întrematu.

Arătatu-s-a Olia,
În zori luminate,
După ce o a învins pre moarte.
Aceasta e taina,
Lumea la ea se-nchină.
Dincolo-i lumină.

     Așadar, măcar la Ei acasă, amintirea Gemenilor Divini încă se mai păstrează.


                                                                                                                Adrian Bucurescu

Noaptea, ca și noi, copacii visează

Nu te gândi la grijile zorilor,
nu ține noaptea la mintea trează,
lasă-te pradă razelor stelelor!
Noaptea, ca și noi, copacii visează.

Lasă Luna să-și plimbe luntrea
prin iarba de basm sau reală!
Nu lăsa uitătura crucișă a fricii
să te îmbie cu subtilă acreală!

Moartea n-are decât să-și bată coasa
de se aude ca o toacă departe.
Binecuvântată să-ți fie casa,
de somn cătilin să ai parte!

Iar la întâiul cântat al cocoșilor
fie să mi te luminezi la față,
sub privirile vii ale strămoșilor
ce apar la ferestre din ceață!

                          Adrian Bucurescu

Mărturii despre Dacia

Oricine îmi iese în cale întreabă: ”Hei! bunule,
(tu trebuie să știi, pentru că ești în relații mai strânse cu zeii)
ce-ai mai auzit despre Daci?”

               Horațiu, Satire (II, 6, 51 - 53).

... la fel și Geții cei aspri
cărora pământul nehotărnicit
le dă roade și cereale bune.
Nu le place să cultive același ogor mai mult de un an.

              Horațiu, Ode (III, 24, 9 - 24).

... În Pont se varsă multe ape mari, de la Miazănoapte și Răsărit. Coastele acestei mări se umplu cu nămol, pe câtă vreme ale celorlalte își păstrează adâncimea lor mare. Apa din Pont este din aceeași pricină foarte puțin sărată și există un curent care merge prin acele locuri unde malul coboară. I se părea (lui Eratosthene - n. n.) că pe viitor întreg Pontul se va umple cu nămol, dacă apa va continua să curgă astfel. Chira și în zilele noastre - spunea el - țărmul stâng al Pontului se înfățișează ca o mlaștină: este vorba de Salmydessos, locurile din vecinătatea Istrului, cărora marinarii le spun ”piepturi”, și cele de lângă pustiul scythic...

             Strabon, Geographia (1, 3, 4 = 50).

          Vine o seară...

Vine o seară când sultanul Saturn
pune voal negru pe umerii Lunii
ceea ce înseamnă dizgrația
Toate trec
     prin justiția dură
          a tinereții
Până și Luna e mazilită
     după o rețetă subtilă
          a echipajului navei ”Apollo”
Pliscuri atente de duralumini
trasează mătasea albastră a stelelor
Nu vă încruntați doamnă sprânceana frumoasă
cunoașterea nu gâtuie garoafele
deși
peste toate luminile veghează
ochii noștri algebrici!

                                         Adrian Bucurescu


     P. S. Acesta este debutul meu la Radio, în emisiunea ”Cenaclu radiofonic”, programul 2, la 19 Decembrie 1974.

                                                                                                                                  A. B.

                                   Trăiască România Mare!

           Trăiască Românii de pretutindeni!

Mărturii despre Tracia Pontică

664 - 665     Ținutul mai de la Nord până la Istrul
                     pontic este locuit de Tracii care se întind de-a lungul (fluviului)...
         740      ... Mesembria,
                     care vine în imediata vecinătate a ținutului getic și tracic;
         765      Orașul Istros și-a luat numele de Istros de la fluviu.
         779      Fluviul Istru
                     vine din ținuturile care se află la Apus
                     și se varsă prin cinci guri...
         780      fluviul crește datorită ghețurilor ce se topesc neîncetat
                     iar volumul apelor pe care le poartă rămâne mereu același.
                     Se povestește că are în mijlocul lui multe insule mari.
                     Dintre acestea, una așezată între Mare
                     și gurile lui, nu este mai mică decât Rhodos
         785      și se numește Peuce, din pricina unui însemnat număr
                     de pini. Apoi după ea - în Mare -
                     e așezată insula lui Ahile.
                     (Insula) are o mulțime de păsări domestice
         790      și oferă celor ce vin acolo o priveliște vrednică de un loc sfânt.

                                                                                Scymnos din Chios, Periegesis
                     

          Frumoasă Valahă

Vino cu mine Frumoasă Valahă
Ochii care nu se văd se uită
Auzi
se sună somnul amurgului
și tu știi:
am zăcut de Soare și Lună
Să nu pleci iubito
avem de toate
          inimă
          sânge
          și tinerețe fără de moarte
Să nu vrei iubito
          să culegi amintiri
          de pe Valea-nflorită a Plângerii
          cumva să nu tulburi
          mieii cei albi ai Dorului
          care se-ntind pe picioare subțiri
          să lingă lacomi stele sărate!

                                   Adrian Bucurescu

Buna Vestire

          Istoria Secretă

     Solul Zeilor

     În tradițiile Atlanților, cei mai îndepărtați strămoși ai noștri, întâiul Arhanghel, cel care stătea la dreapta Tatălui Ceresc, era Ion-Orfeus, care fusese împărat pe pământ și sfârșise ucis de Preotesele Soarelui. El este socotit și astăzi cel mai mare poet și cântăreț al Antichității. În biografii, este consemnat ca fiu al regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope.
     Am prezentat de mai multe ori viața minunată a acestui împărat divin, cinstit și astăzi de Români sub numele de Sfântul Ion Botezătorul sau Sfântul Ion Înaintemergătorul. Ultimul epitet traduce sintagma tracică MERGURIUS, preluată de Romani sub formele Mercurius ori Mercur. După sensul de ”Înaintemergătorul”, era considerat curierul Zeilor. Grecii îi spuneau Hermes, uneori adăugându-i titlul de Trismegistos. De la el a rămas până astăzi și denumirea zilei de Miercuri.
     Atlanții și urmașii lor, Tracii, îl considerau și ei Solul Zeilor, denumindu-l și KYR ION EKOU ”Domnul Ion Vestitorul; Cel mai Mare Profet”; cf. rom. chir ”domn; stăpân”; har, latin. heros ”erou; semizeu; om de seamă”; herus ”stăpân; suveran”; rom. Ion - titlul voievozilor în Evul Mediu”; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; ujane ”imensitate”; latin. echo ”ecou”. rom. crainic.
 
     Mărgăritele

     Un alt supranume al lui Ion-Orfeus era MARC EROTA ”Sfântul Prooroc”; cf. rom. murg ”asfințit”; alban. murg ”călugăr; monah”; rom. a arăta (arh.) ”a prevesti”; a se arăta ”a se revela ca divinitate”; latin. oratio ”darul vorbirii; mesaj al împăratului; rescript imperial; rugăciune”.
     Cum am văzut în alte episoade ale Istoriei Secrete, limba atlantă se remarca prin bogăția omonimelor și a sinonimelor, dar nu avea gen. De aceea, supranumele de mai sus putea fi înțeles și ca MAR CHEROTA, adică ”Prea Strălucitorul; Prea Strălucitoarea”; cf. rom. mare (adj.); curat; latin. creta ”cretă”. Iată și alte tâlcuri: MAR CHEROTA ”Lamura (Esența) Mării; Nestemata din Mare; Din Adâncul Mării”; cf. rom. mare (subst.); latin. mare ”mare; apă de mare”; rom. curat; criță ”oțel”; latin. carratus ”carat; indice al proporției de aur în aliaje; unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase”; cor, cordis ”inimă; simțire; suflet”; grec. kratos ”putere; conducere”; ital. grotta ”grotă”.
     În simbolistica mistică a Atlanților, Prea Curata era împărăteasa Calliope, care îl născuse pe Ion-Orfeus în cetatea Tomis, de la malul Mării, chiar în timpul cutremurelor și Potopului. Înfricoșată, trecând și prin durerile facerii, împărăteasa a plâns, iar lacrimile ei s-au prefăcut în perle. Ulterior, Calliope a fost divinizată, Grecii și Romanii trecând-o în rândul Muzelor. Astfel, limba română a păstrat MARCHEROTA ca mărgărit, mărgăritar ”perlă”, denumiri de flori, ca mărgăritarul și margareta, precum și nume ca Margareta, Mărgărita, Mărgărit. Așa au fost create mătăniile, șiraguri de mărgele, mai întâi de perle, apoi din sidef, os, lemn etc., pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile.

     În basmul ”Înșir'te, mărgăritari”, cules de Petre Ispirescu, cu mărgăritarele din șirag se numără întâmplările a doi copii divini, lesne recunoscuți ca Apollon și Artemis, Gemenii Cerești.
     
     Fecioara Maria

     În istoria Tracilor, se spune că, pe la leatul 714 î.e.n., când începuse primăvara, în grădina unui templu situat pe malul stâng al râului sacru Naparis, tânăra vestală Maria, zisă și Leto, se ruga la Cer. Atunci s-a stârnit o adiere, și în fața Ei s-a ivit un arhanghel, într-o revărsare de lumină, care i-a înmânat un buchet de mărgăritare. La acea minune, Fecioara S-a spăimântat foarte. Arhanghelul a grăit: IAO MARIA! A BLAN ATHANA A BA CHAREY! IAO MARIA! ABLA NATHANA ABA CHAREY!
     Traducerea: Ave Maria, Cea Mai Slăvită vei fi (să fii), între Fecioare! Ave Maria! Află că vei naște Doi Copii!”
     Lexic:
IAO - ”sănătate! fericire!”; cf. rom. uiu! - chiot de bucurie în dansurile populare; latin. ave! (pronunțat aue) - ”fii sănătos! salut!”;
MARIA - ”Măreața; Mărinimoasa; Majestuoasa”; cf. rom. mir; a (se) mirui; Măria (Sa); Maria (n.);
A - ”cea”; cf. rom. a - articol hotărât adjectival;
BLAN - ”mai (adv.); foarte”; cf. rom. plin; traco-phryg. BALIN ”rege”;
ATHANA - ”slăvită; mărită”; cf. rom. a aduna; ocină; Ozana (râu); grec. Athena - una dintre cele mai mari divinități, Zeiță a Înțelepciunii;
A BA - ”a fi”; cf. rom. a fi; a avea; aibă; engl. to be, rus. bîti ”a fi”;
CHAREY - ”fecioară; fată; fiică”; cf. rom. Carei (loc.); grec. kori ”fiică”; pers. huri ”hurie; fecioară veșnic tânără, extrem de frumoasă, din Paradisul musulman”;
ABLA - ”a afla”;
NATHANA ”a naște”; cf. NETIN-DAVA - denumirea cetății unde S-au născut Gemenii Divini; latin. natio, nationis ”naștere”;
ABA - ”doi”; cf. slav. oba; obea, lituan. abu; abi ”amândoi; amândouă”;
CHAREY - ”fecior; copil”; cf. rom. crai ”căpetenie a feciorilor din sat; căpetenie a unui joc de copii”; grec. kori ”fiică”; kouros ”băiat”.
     Acest text este înscris pe aversul unei geme getice, descoperită în ruinele cetății Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, jud. Olt.

     După firea graiului getic, textul putea fi citit în mai multe chipuri. Pe gemă apare Zeița Maria, înarmată, cu cap de pasăre și picioare de șerpi, aceasta fiind ipostaza Ei de războinică. Legenda imaginii este A BRA SAZ ”Cea mai Slăvită (Respectată); Cea mai Temută”; cf. rom. a - art. adj.; prea; sus; abraș. Această denumire apare pe mai multe geme descoperite în România.
     Cel care I-a adus Sfintei Fecioare Buna Vestire a fost același Arhanghel Ion-Orfeus, zis și CABIRUS ”Vestitorul; Profetul; Povestitorul”; cf. rom. habar ”veste; știre”; a găvări ”a vorbi; a sporovăi”; Chipăruș - eroul unui basm pop.; rus. govoriti ”a vorbi; a spune”. CABIRUS este atestat ca Zeu adorat în Macedonia, precum și ca nume al unui luptător trac, venit în ajutorul Troienilor.
     Același mare prooroc mai era numit și GAB'RO MAGUS ”Sfântul Vestitor”; cf. rom. habar; a găvări; latin. magus ”mag; preot persan”. De la acest teonim au rămas, la Români nume ca Gavril, Gavrilă, Gavriliu sau, mai nou, Gabriel - Sfântul Arhanghel care I-a adus Mariei Buna Vestire.

     Tradiții daco-românești

     La 25 Mărțișor, în calendarul populare românesc, dar și în cel bisericesc, este sărbătoarea de Buna Vestire, căreia i se mai spune și Blagoveștenie, Blagoveșteniile și Ziua Cucului.
     La Buna Vestire trebuie să sosească rândunelele. La Buna Vestire se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, mai ales cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar din această zi se preface iarăși în cuc. Ca nu cumva cucul să-i surprindă nepregătiți, fiecare are grijă să aibă bani asupra sa, să nu fie flămânzi sau supărați, pentru ca în decursul anului să fie tot așa cum i-a găsit.
     Soarele e totdeauna supărat, numai de două ori pe an e vesel: în ziua de Blagoveștenie și în ziua de Paște. Atunci e așa de luminos și joacă, parcă ar fi trei Sori.
     De Buna Vestire se face un foc în curte, în fața ușii, și lângă el se pune pâine, sare, o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce și să bea apă. Pâinea și sarea sunt date apoi de pomană.
     Se obișnuiește să se dea drumul albinelor printr-o potcoavă, ca să fie tari peste an ca fierul. Se mai spune și că, spre a avea mai multă miere, e bine a lăsa albinele să iasă afară în ziua de Buna Vestire, printr-un gâtlan de lup, și apoi ele devin foarte rele, ucid albinele vecinilor și le fură mierea.

     Se înconjoară casa cu tămâie aprinsă, ca nicio dihanie să nu se apropie de casă. Sunt afumați pomii fructiferi.
     Înainte de răsăritul Soarelui, un copil aleargă în pielea goală, mai întâi în jurul casei, apoi în jurul acareturilor și prin ogradă, târând un lanț de care atârnă câteva clopote și rostește astfel:
     Fujiț, șerț, fujiț, șerpoi,
     Și voi, broaște și broscoi,
     Că vin Blagodatele
     Și vă rumpe spatele!
     În această zi, ciobanii se suie pe stogul de fân și o amenință pe Iarnă cu toporul, ca s-o  gonească, fiindcă iarba-i înverzită și de acum ei trebuie să-și pască turmele.
     De Buna Vestire e dezlegare la pește.
   
                                                                                                             Adrian Bucurescu

Steaua Pelin

În deșertul roșu al Lunii
câini hămesiți ling fără odihnă
umbra iubirilor prea trecătoare
În deșertul galben al Soarelui
tanchiști în piele de hipopotam
îndreaptă turelele spre sentimente
Pe câmpiile Uraniei
se clatină umbrele dușilor dinozauri
Toată planeta Marte
e o cetate de temple
prin care se petrec gândurați
cavaleri teutoni
cavaleri templieri
și bineînțeles cavalerii de Malta
Tocmai pe Saturn
au ajuns pe aripi de oțel
cavalerii Florii de Cireș - kamikaze
Dictatorii secolului nostru
s-au întâlnit la masa tratativelor
cu ușile închise pe Pluto
așa că reporterii
s-au repezit pe Mercur
unde-s destule curbe de sacrificiu
Toate oștile blindate ale Nordului
așteaptă semnalul pe Jupiter
unde bivuacurile
nu mai au niciun sens
Nimeni nu știe
de unde veni-va
Steaua Pelin
amara amară Steaua Pelin
Vai de detașamentul Poeților
Vai de detașamentul Savanților
care au rămas pe Pământ
Și iată vă spun:
bomba atomică însăși
se autoanulează
căci iată vă spun:
Sistemul Solar va îngheța
și va începe domnia zăpezilor
și la primul An Nou
vor suna clopoțeii din țurțuri de gheață
și numai Iarna
albă albă
va lua asupra-i
nimbul Desăvârșirii Supreme
alergând într-o sanie simplă de lemn
pe drumurile infinite ale Cosmosului
în semn
că atât cât am fost
Stăpânii Lumii
noi n-am fost demni de păcatele noastre.


                                        Adrian Bucurescu

Cucul, Pasărea-Nepasăre

          Mitologie daco-română

     În graiul geto-dacic, cucul se numea KOYKO, KUKO sau KYK, ultima variantă pronunțându-se și KIUK și KUIK. K-YK însemna literal ”Care vorbește (arată; povestește; prevestește”); cf. rom. ca; iaca!; iacă!; latin. echo ”ecou”; rom. ghioc; a ghici; gogă ”conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului, la Vergel; alban. gjuhe ”limbă”. I se mai spunea, ca și ghiocelului, KYKOLIS ”Vestitorul; Prevestirea”. Etimologia populară, geto-dacică sau românească, a dus la tâlcul de K-YK OLIS ”Care arată (se comportă) ca Uliul”; cf. rom. ca; iaca!; iacă!; ghioc; uliu. De aici a rămas credința populară după care cucul a fost uliu toată iarna și începe a cânta din ziua de Buna Vestire. El cântă până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când aude șuierul coasei sau se îneacă cu orz ori cu boabe de cireșe, și, nemaiputând cânta, se preface iarăși în uliu.
     Desigur, tot grație cântecului ei frumos, în dialectul traco-bithyn este atestată, într-un dicționar antic, și GAGYLE ”mierla-aurie”.
     În tradițiile românești, cucul este considerat pasăre sacră, aducătoare de bucurie, plăcută lui Dumnezeu, fiind un mare păcat s-o ucizi. Mitofolclorul îi acordă un rol primordial, așa cum se înțelege și dintr-o doină:
De când s-a urzit pământu,
De-atuncea ne bate vântu,
De-atuncea ne cântă cucu.
     Dar cucul nu aduce mereu bucurie, cântecul lui având uneori efecte teribile, prevestitoare de nenorociri, mai ales când este acompaniat de maica lui:
Frunzuleană de nagară,
Este-un cuc între hotară,
Și cu nucele amară,
Și cântă de se omoară.
Dară muma cucului
Șade-n vârful nucului,
Și-așa de tare cânta,
Crengele în jos pleca,
Mare foc și mare vânt,
De lua frunza de pe câmp.
     În cadrul unor obiceiuri magice, cucul est ”plătit” să cânte, cum se înțelege dintr-o altă doină:
Frunzuleană pui de nuc,
Bată-te-ar pustia, cuc!
Ți-am plătit să-mi cânți un an,
Nu mi-ai cântat nici de-un ban.
     În general, cucul este înzestrat nu numai cu darul cântecului, dar și cu cel al vorbirii:
- Cucule, de unde vii?
- De pe Jii, de peste Jii,
De pe cei codri pustii.
- De-a mea maică ce mai știi?
- Ia, ți-oi spune veste bună,
Că maica ți-e sănătoasă,
Pâine albă frământa
Și la tine se gândea.
     În continuarea cântecului, cucul aduce știri liniștitoare și despre sora și fratele celei care întreabă.
     Se mai crede și că primul cântat al cucului vestește anii pe care-i mai are de trăit cel care îl aude, sau câți ani mai are până la căsătorie cel (cea) care îl aude și încă nu s-a căsătorit. De obicei, cucul participă, ca mesager, și la farmecele de dragoste.
     În tradițiile populare se practică și Răscucitul, prin repetarea cântecului acestei păsări, pentru apărarea manei vacilor. Primăvara, de Lăsatul Secului, începe Jocul Cucilor, când tinerii se deghizează în  cuci, dansând în cadrul unei nunți simulate și lovind sătenii cu bețe sau bice. Se crede că, prin intermediul măștilor acestui joc și cu ajutorul zgomotului de clopote, cucul alungă duhurile rele, iar prin atingerea cu opinca ori prin arderea fulgilor din glugă se alungă boala. La sfârșit, măștile se distrug.
     Conform calendarului popular, de Buna Vestire se sărbătorește și Ziua Cucului, când se consideră că începe și primăvara. Atunci i se dezleagă limba, fiindcă a mâncat din primii muguri ori pentru că a cântat în Poarta Raiului.
     Tăcerea cucului după Sânziene sau Sân-Petru se mai explică și prin pribegia lui la curțile Dorului:
Zis-a Dorul să mă duc
După cântecul de cuc,
Sus în vârful muntelui,
La curțile Dorului,
Unde-s porțile de pară
Și oameni fără tihneală,
Unde-s porțile de foc
Și oameni fără noroc.
   Fiind o pasăre neobișnuită, cucul este scos din regnul care ar trebui să-i fie firesc. Într-o poveste-ghicitoare, la întrebarea ”ce este pasărea-nepasăre?”, răspunsul este Cucul, ”pentru că el nu vărează, nu iernează, iar puii, dacă vrea să-i aibă, nu-i vrednic să-i crească”.
     Datorită singurătății sale, pasărea acesta este simbolul solitudinii,de unde și expresia singur-cuc.


                                                                                                                  Adrian Bucurescu

Moara cu Nenoroc

- Barză, barză, ce-ai în cioc?
- O frântură de noroc.

- Oprește-ți, pasăre, zborul,
până nu te prinde norul!
Nu da-n bine cu piciorul!
Și ți-oi face sus pe leasă
casă ca de-mpărăteasă
și ți-oi da să mănânci rodii
și ți-oi da nume la zodii.
Oprește, pasăre dalbă,
că ți-oi da arginți în salbă!

- Poți să-mi dai tu mii și sute,
că norocul nu-i pe vrute,
e din laturi, e din spate,
vine pe neașteptate.
Când să vină și la tine,
fuge la altul mai bine.
Tu rămâi morarul care
macină numai ninsoare!


                      Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geți

355  Acolo veșnic e iarnă. Veșnic suflă Caurii aducători de frig.
       .............................................................................................
360  Repede se prinde coaja peste apa ce curge
        și valurile fluviului susțin pe spatele lor roți de car ferecate cu fier.
375  ..........................................................................................................
         (Oamenii) își duc viața liniștită și sigură în bordeie
         săpate adânc în pământ; adună trunchiuri de stejar și ulmi întregi
         pe care îi rostogolesc pe vatră și-i pun pe foc.
         Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă și le face plăcere să prepare
380   din orz fermentat și din fructe acre de sorb o băutură ce seamănă cu vinul. 
         Un asemenea neam de oameni neînfrânți sălășluiesc sub cele șapte stele.

                             Vergilius, Georgica, III.


Marte, care ocrotește ogoarele Geților.

                             Vergilius, Aeneis, III, 34 - 35.

          Cavalerii Florii de Cireș

În căștile albastre tânjesc copiii firii.
Sub felinar saluturi din ceață opresc.
Și dacă miezul nopții își face harakiri,
Pe drum tristețea beată mai cântă firesc.

Amețitorul dans de hiperclipe albe
Mai lămurește rituri ce rubinii se trec,
Când orologiul tandru ademenește jalbe,
Și Cavalerii Florii de Cireș petrec.

Sun unși strigoi piloții cărărilor în muiguri
Și-o dragoste de viață îi arde mai lin,
Că mâine-n racla zilei vor înălța în ruguri
Atâtea păsări-duhuri de plâns opalin.

Ci când să plece-n urmă pe porțile viclene,
Lucind în talismane de dor și moarte,
Pilotul palid ochii își scoate dintre gene,
Lăsându-i fetei - suvenir - să-i poarte.

                                            Adrian Bucurescu

AVE GEBELEIZIS!

                                         Luptând împotriva Cenzurii din România!                                                                                        

Mancurții și Protocronismul

     Cea mai veche civilizație din lume

     Istoria lumii a început la gurile Dunării, acum aproape opt milenii, în răstimpul cunoscut în istorie ca Neolitic. Tot ce a fost până la primii inițiați de pe Pământ, Poseidon și Kleitho, reprezentați de două statuete ale culturii Hamangia, poate fi considerat preistorie, o luptă fără preget a oamenilor de a se lumina, dar atât. Istoria, cu toate consecințele ei de până astăzi, a început pe pământul românesc, printr-o revoluție cu aceeași forță cu Evul Astral, căruia îi suntem contemporani.

     A fost cu certitudine o intervenție venită din depărtările Cerului, fiindcă numai astfel poate fi explicată trezirea Europei din somnul de gheață în care dormise, inconștientă de menirea ei pe Pământ. În fine, ceasul ei bătuse.

     Pentru descâlcirea tainelor care încă mai înconjoară începuturile culturii și civilizației europene, urmele lăsate de îndepărtații noștri strămoși ne stau, bogate, la dispoziție, iar arheologii le-au și întocmit deja o destul de exactă cronologie.
     Paleoliticul a acoperit o parte îndelungată a timpurilor glaciare. Dar, cam pe la anii 15.000 - 10.000 î.e.n., ghețarii din Miazănoaptea Europei și din Alpi au început a se retrage, scoțând la iveală solul și, în câteva milenii, continentul a luat aspectul pe care-l are încă și acum sub cerul arctic. După topirea ghețurilor, a crescut și nivelul mărilor, scufundând vechile țărmuri, izolând Marea Britanie și alte insule ale Europei, făcând să pătrundă apele, uneori în profunzime, de-a lungul văilor. În vremea încălzirii, etajarea zonelor climatice a crescut; cea mediteraneană, temperată, a devenit subtropicală, cea subcarpatică centrală a ajuns temperată ș.a.m.d. Zonele ecologice s-au prefăcut în același ritm: savana sahariană s-a ofilit, câmpia eurasiatică a trecut în mare parte de la tundră la stepă, Europa de Apus și de Miazănoapte, cea a masivelor muntoase, s-a acoperit de codri.
     Încălzirea s-a produs în faze, ale căror durate au putut fi evaluate și datate, și care au supus Europa unei succesiuni de clime: preboreală (8.200 - 6.700 î.e.n.), boreală (6.700 - 5.600 î.e.n.) și atlantică (5.600 - 3.000 î.e.n.).
     De când cu prima încălzire, oamenii au părăsit peșterile și adăposturile de stânci, pentru a se instala în colibe, adesea grupate în tabere pe malurile râurilor.

     Neoliticul desemnează ansamblul culturilor a căror economie a trecut de la stadiul de vânătoare și cules, la cel de agricultură și de creștere a animalelor, mai precis, ale căror purtători au trecut de la o viață bazată exclusiv pe pradă, la starea de producători. Mutație profundă, cu urmări grandioase și care marchează o accelerare atât de decisivă în evoluția civilizației încât, în mod curent, a fost denumită Revoluția Neolitică.

     Neolitizarea a cuprins uimitor de repede regiunea din jurul Deltei, din Marea Câmpie a Dunării, din Carpații noștri și din Balcani. Apoi, dincolo de acest teritoriu, o colonizare treptată a extins-o de-a lungul marilor căi de penetrație continentale: râuri, câmpii, poieni și pe cale maritimă.
     Arheologii admit că neolitizarea Europei Centrale, de la Rin până în Panonia și până la ținuturile reci ale Nordului, apare ca o prelungire a neolitizării carpato-balcanice. Relativa omogenitate a mediului, împădurit, dar fertil grație loessului, explică masiva colonizare înfăptuită cu regularitate începând din mileniul al VI-lea î.e.n. până în cel de-al V-lea î.e.n.
     Severa arheologie arată limpede că, pe la mijlocul mileniului al VI-lea, în Nordul Peninsulei Balcanice a apărut primul regat de pe planeta noastră, care s-a impus ulterior în întreaga Europă, în cea mai mare parte a Asiei și în toată Africa, formând o strălucită împărăție, cea a Atlanților.

     Trecând prin sălile muzeelor din România, vizitatorii rămân uimiți de luxul și rafinamentul artistic al oamenilor care au trăit acum câteva mii de ani pe acest tărâm. Specialiștii în Neolitic au stabilit de mult că, în străvechime, nicio altă regiune a planetei nu a dat o plastică atât de numeroasă și de o atâta varietate ca aceea dintre Nipru, Tisa și Dunărea de Jos.

     În mileniul IV î.e.n. apar și sculpturile megalitice, mai întâi în Carpați și apoi în alte ținuturi ale Europei. Începând cu mileniul III î.e.n., continentul este punctat de numeroase necropole tumulare.

     După patru milenii și mai bine, Imperiul Atlant s-a stins, urmând să stăpânească doar în  Europa de Sud-Est și în Peninsula Balcanică. Noua împărăție s-a numit T'ROIA ”Forța” (cf. rom. tărie; droaie; a trăi) sau IL-ION ”Cei Măreți” (cf. rom. el; ele; Ion - titlul voievozilor în Evul Mediu; alban. ujane ”imensitate”). Capitala acestei noi împărății a revenit pe țărmul de Apus al Mării Negre, la Tomis.
     S-a întâmplat ca un guvernator ce conducea populația din actualul teritoriu al Greciei să vrea să se desprindă de Troia, dorindu-și independența regiunii. Cu numele de Prometheus, actualii Greci îl consideră erou, pe când, fără să mai știe cine a fost și ce a făcut, Românii îi spun Pramatie! Trădătorul a fost prins și pedepsit cumplit, iar T'ROIENII sau IL-IONII care au înnăbușit revolta, rămânând în Grecia, sunt Dorienii sau Ionienii, despre care toți istoricii admit că au venit din Nordul Peninsulei Balcanice. Cu timpul, Troia a decăzut, și în cele din urmă, Grecii, cu ajutorul Scyților, au înfrânt-o, povestea acestui ultim război ducând la crearea celebrelor epopei homerice, ”Iliada” și ”Odiseea”. Scyții și Grecii au rămas stăpâni pe o mare parte a teritoriului ce avea să se numească de  atunci TRAKIA.

     Îi va veni rândul și Troiei, în documentarul ”Istoria Secretă”. Până atunci, cei care nu cred că Troia își avea centrul pe țărmul dobrogean să explice de ce vestitul Ahile, eroul Grecilor, a fost înmormântat în Ostrovul Leuke, adică în Insula Șerpilor, nu prea departe de Tomis!
     Cel care a eliberat Trakia de Scyți și de Greci a fost regele Apollon-Zalmoxis, ulterior divinizat.

     După Înălțarea Regelui Divin la Cer, Tracii s-au despărțit în mai multe ramuri, una dintre ele fiind Geții, despre care Herodot spune că erau ”cei mai viteji și mai drepți dintre Traci”.
     De atunci încoace, știrile despre anticul popor carpato-dunărean devin mai dese, rărindu-se iarăși după alungarea Romanilor peste Dunăre, în timpul împăratului Aurelianus.
     În fine, bătălia de la Posada, în care Românii lui Basarab I i-au bătut crunt pe Unguri, a fost momentul care a dus la întemeierea primului nostru stat medieval, Țara Românească.

     Cu un eroism admirabil, înfruntând primejdii de neimaginat, poporul român și-a păstrat datinile și limba, ajungând la mărețul moment al Unirii înfăptuite de gloriosul voievod Mihai Viteazul, apoi la Marea Reîntregire a României, la 1 Decembrie 1918. În acest sens, nu e firesc să fii mândru că ești Român?

     Jalnicele javre

     Ca în orice codru, mai ales într-unul străvechi, există și uscături. Primul care a strâmbat din borcănatul său nas la epopeea poporului român, la miturile sale fondatoare, a fost A. D. Xenopol, care a scris că Mihai Viteazul nu a fost decât un ”condotier” și că habar n-ar fi avut de unitatea de neam și de limbă a poporului nostru! Această idee, rău-voitoare și tâmpită, este încă și astăzi îmbrățișată de unii ”demitizatori” și alți haini, care schiaună permanent împotriva istoriei noastre, care bagatelizează toate victoriile noastre și toată contribuția noastră la apărarea continentului și la înnobilarea zestrei spirituale europene. Ei sunt, cu un termen exact nimerit de Basarabeni, după un cuvânt rusesc, așa-numiții mancurți. În româna din stânga Prutului, dar mai ales din stânga Nistrului, mancurtul este: ”o persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân; cel care a uitat ororile dictaturii, memoria, și-a uitat etnia; persoană înrobită total și îndobitocită”.

     Nu Ceaușescu și politrucii lui au impus  Protocronismul, chiar dacă acest curent a apărut înainte de Decembrie 1989. Denumirea acestei forme de orgoliu, dar și de protest național, a fost propusă de marele învățat Edgar Papu, de etnie... iudaică! Cinste lui! Dar atât cât a supraviețuit Evenimentelor din Decembrie 1989, marele om de cultură nu a mai putut publica, după propria-i mărturisire, în nici un ziar sau revistă din primii ani de după 1990, cu excepția ”României Mari”. Cerule, ce ironie, ce nedreptate! Ce trist îl va fi surprins neiertătoarea moarte!
     Și astăzi, dacă pomenești de Cucuteni, Gumelnița, de Burebista și de Mihai Viteazul, de Marija Gimbutas și de multe altele, ești catalogat de ”corecții politic” ca ”protocronist”! Dar primul ”protocronist” este considerat însuși marele savant B. P. Hasdeu, așa că, la urma urmelor, titlul este chiar de noblețe.
     Visez întoarcerea poporului român la legile zalmoxiene, Visez să trăiesc într-o țară de oameni vrednici și cinstiți, netemători decât de Cer, cu lideri luminați, încrezători în menirea sacră a poporului român pe pământ. Visez...


                                                                                                               Adrian Bucurescu
  

Imn pescăresc

     

O, Tu, Divine Univers,
care rimezi numai cu vers
și nici cu mers și nici cu pers,
în ochii mei ești de neșters!
Accentul sare pe invers.
Un ac și-un cent
înțeapă lent.
Un crap zvâcnește crunt din bent
și din trecut cade-n prezent.
Și nu există undiță
care, pulsând pe lintiță,
să aibă cent, să aibă ac
și să vibreze peste lac,
trăgând ușor
un peștișor
pe care scrie Viitor.

Eu însă tot aștept la mal
să văd miracolul pe val.

O, Îngere din Ceruri Line,
ce dor mi-e deseori de tine!

                      Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geți

          Nemuritorii

     Iată cum se cred nemuritori Geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis. Tot la al cincilea an ei trimit la Zamolxis un sol, tras la sorți, cu poruncă să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii din ei primesc poruncă să țină trei sulițe (cu vârful în sus), iar alții apucând de mâini și de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zamolxis și ridicându-l în sus, îl azvârl în sulițe. Dacă - străpuns de sulițe - acesta moare, Geții socotesc că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că e un om ticălos și, după învinuirile aduse, trimit un altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viață. Aceiași Traci, când tună și fulgeră, trag cu săgețile în sus, spre cer și amenință divinitatea (care provoacă aceste fenomene), deoarece ei cred că nu există un alt zeu în afară de al lor. 

                                                                                                     Herodot, Istorii (IV, 94).

          Sylvabel

Cum de te-ai rătăcit în pădurile mele
și cum de-ai deprins graiul meu românesc?
Sylvabel, pentru tine-n Valahia cresc
din cețuri albastre și sumbre castele.

Părul tău strălucește în umbre firesc,
castaniu în misterele nopții umblate de Iele.
Apele ochilor tăi de frenezie și rele
mă înfruntă și mă cheamă supralumesc.

Sylvabel, suntem supravegheați din stele,
simt priviri înghețate cum ne urmăresc.
Sylvabel, te văd pândită de jele,

când cocoși c-a trecut miezul nopții vestesc
și-nțeleg că ți-e teamă de ucigașe și grele
lumini ale zorilor. Sylvabel, te iubesc.

                                                Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     Rebeliunile se țineau lanț pretutindeni. În plus, Aurelian avea conflicte cu Zenobia, regina Palmirei. El a văzut limpede că în absența sa Dacii îi vor face mereu neplăceri, că nu se vor liniști până când nu vor scăpa de jugul roman. Le-a oferit atunci ceea ce doreau, și-a retras coloniile din Dacia (...). După ce stătuse 168 de ani sub dominația romană, acum la anul 274 s-a produs retragerea coloniilor romane.

              Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen , Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 63.

     Urmașii Geților trăiesc și astăzi și locuiesc acolo unde au locuit părinții lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinții lor.

              Huszti Andras, O es ujj Dacia, f. 1, 1791, p. 8.

În Țara de Sus

 

- Unde-ți duci pletele de aur,
Ileana Ailenei?
Ochii albaștri cui dăruiești,
Ileana Ailenei?

- Mirelui meu inima-i duc
în coșuleț de argint.

- Dar cu lancea aceea ce faci,
Ileana Ailenei?
Tulpina ei mlădioasă
de ce o strângi cu mâna ta frumoasă?

- E pentru tine,
pentru tine, băietule!

- Dar cu ciobul acela de tămâiet,
cu jarul aprins,
ce faci cu el,
Ileana Ailenei?

- Inima din piept,
vreau să ți-o ard, băietule.

- Trei picături de sânge
de-mi vor curge în țărână,
trei crini roșii vor înflori
pentru nunta ta, Ileana Ailenei.

- Mi-i voi prinde în cunună,
când preotul mă va cununa.
Soțul meu mai frumoasă
m-o vedea, băiet năcăjit.

- Trei broboane de sânge, Ileană,
vor stinge lumânările albe.
Trei luceferi de sânge
îți vor aprinde vălul de mireasă.

Și nu vei mai ajunge la noua casă!

                                     Adrian Bucurescu

     Moment zgubilitic

          Tom Degețel

Și-am zis verde trei coceni,
Măi Tomiță din Berceni,
Proastă-am fost de ți-am cedat
Pentr-un uischi expirat.

     Refren:
          Hei-hei, Tom Degețel,
          Ești micuț și urâțel,
          Da' te plac femeile,
          Că le faci plăcerile!

După ce că ești urât,
Mititel și amărât,
Te dai și mare patron,
Și n-ai nici casetofon.

Mai ziceai că ai relații
La Școala de Informații,
Și că Oprea Gabriel
Vrea să torni doar pentru el!

Ce-avea, mă, parașuta-aia,
Pripășită-n Dămăroaia?
N-ai văzut c-avea mustață
Și maniere de țață?

Și-aialaltă, curviștina,
Cu butic în Colentina!
Ce, mă, că doar n-avea două,
Vedea-o-aș cloșcă pe ouă!

Te-ai dus și la aia, Miss,
Că-ți făcea noaptea striptis.
N-ai vrut femeie cinstită,
Angajată și citită.

N-ai vrut doamnă, ai vrut fufă,
Care nu-ți spală o rufă.
Ăleia din Balta Albă
I-ai făcut cadou o salbă.

Mie nu-mi dădeai o țoală,
Vedea-te-aș lovit de boală!
Când ți-o fi lumea mai dragă,
Să-ți cadă dreapta beteagă!

Să n-ai țuică, să n-ai vin,
Nici bani de albocalmin,
Nici carnet de sănătate,
Nici rude-n străinătate!

                       Adrian Bucurescu