Nu te gândi la grijile zorilor,
nu ține noaptea la mintea trează,
lasă-te pradă razelor stelelor!
Noaptea, ca și noi, copacii visează.
Lasă Luna să-și plimbe luntrea
prin iarba de basm sau reală!
Nu lăsa uitătura crucișă a fricii
să te îmbie cu subtilă acreală!
Moartea n-are decât să-și bată coasa
de se aude ca o toacă departe.
Binecuvântată să-ți fie casa,
de somn cătilin să ai parte!
Iar la întâiul cântat al cocoșilor
fie să mi te luminezi la față,
sub privirile vii ale strămoșilor
ce apar la ferestre din ceață!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu