Urări binevoitoare

     De Anul Nou, sau, cum spuneau strămoșii noștri daci, de AN IAR, le doresc tuturor cititorilor mei multă sănătate, noroc, fericire, forță și la mulți ani! Slavă Daciei, glorie României!

                                                      Adrian Bucurescu

Vis de Anul Nou

 

Au ieșit îngerii la plug.
Cu pluguri de aur brăzdează norii.
Aminte luând la semnul din cer,
pleacă pe ulițe colindătorii.

În hamuri noi se încordează caii,
pluguri mănoase trăgând.
Porțile grele stau desfăcute,
în puf de zăpadă arzând.

Nicio gazdă nu se ascunde.
La Anul Nou și săracii visează.
În cosițele suave ale fetelor
stele și flori scânteiază.

Sănii mari, sănii mici lunecă
pe oglinzile glaciare.
Noi așteptări, noi credințe
înmuguresc ca de sărbătoare.

Ninsă și gingașă patrie,
an de an, pe fereastră privesc
s-O văd pe Fecioara Maria pe uliță
și cum copiii O sorcovesc!


                                Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

     ”(...) către mijlocul secolului al II-lea î.e.n. erau cu desăvârșire necunoscuți de Romani, care, intrând în legătură și în luptă cu Dacii din anul Romei 644 (109 î.e.n.), aproximativ două secole înainte de marea expediție a lui Traian, au extins numele acestora din urmă asupra tuturor populațiilor daco-gete de pe malul nordic al Istrului.”

                                       Ubicini, Abdolonyme, Les orgines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest
                                        Leroux, 1886. p. 57

     ”(...) Dacii aparțin marii familii a Traco-Iliricilor despre care Herodot spune că ”e cea mai considerabilă din lume după Indieni”. Stabiliți, din timpuri străvechi, în Peninsula Balcanică, între Dunăre și cele două mări, Traco-Ilirii se subîmpărțeau într-o multitudine de triburi, de altfel foarte puțin cunoscute, pe care Hasdeu le reduce la două grupe principale: la Est, spre Euxin, Tracii, la Vest, spre Adriatica, Ilirii sau Pelasgii, strămoșii Albanezilor; limba acestui ultim popor ar oferi o mare asemănare cu limba română.”

                                  Ubicini, Abdololonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest
                                  Leroux, 1886, p. 9 - 10

Сергей Есенин / Serghei Esenin

 

          ”Заря окликает другую...” / ”Zorile pe altul îl cheamă...”

Zorile pe altul îl cheamă,

Fumegă horbota de otavă...

Mi-am amintit de tine, mamă,

Draga mea atât de firavă.

Înspre colină mergi ca altădată,

Strângând în mână toiagul scorojit,

Privești la rupta Lunii gheată,

Ce plutește pe râul adormit.

Și te gândești cu-amărăciune, știu, 

Cu neliniște și cu un mare foc,

Că de acele locuri pe al tău fiu

Nu-l mai doare sufletul deloc.

Apoi mergi spre cimitir, în jos,

Și rezemată de o piatră te înfiori,

Oftezi la fel de simplu și duios

Pentru frații mei și surori.

Surorile ca luna Mai s-au făcut,

Iar noi cu toții am crescut voinici,

Așa că ochii spre văzduhul tăcut

Cu mâhnire să nu-i mai ridici!

Destul cu plânsul! E de prisos!

Venit-a vremea ca să iei seama

La merii sălbatici, care, tot dureros,

Pierd frunzele lor ca arama.

Fiindcă bucuria rar o culegi,

Ca zvonul primăverii pe pământ, 

Decât să putrezesc și eu pe crengi -

Mai bine mă aprind și ard în vânt.

                                                1925

     Переводчик: Адриан Букуреску

     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

           Marea familie tracică

 

     ”Dacii sunt primii strămoși ai Românilor de azi.
     Din punct de vedere etnografic, Dacii par a se confunda cu Geții. Aceeași origine, aceeași limbă. Asupra acestui punct toate mărturiile din vechime concordă.
     (...) Daco-Geții, socotiți rând pe rând Germani (Goți), Slavi și Celți, aparțineau marii familii tracice.”

                          Ubicini, Abdolonyme,  Les origines de l'histoire Roumaine,  Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 6, 56

     ”(Dacii) după proveniență erau Traci, după obiceiuri cel mai puternic dintre toate popoarele tracice.”

                          Bergner, Rudolf,  Siebenburgen,  Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 217

Colind de ostaș

Frunză verde de migdale,
De la Sărățeni la vale
Patru îngeri trec călare
Veșmântați de sărbătoare.
Unde merg, unde petrec,
Numai trandafiri culeg,
Trandafiri împărătești,
De-i miroși, te prăpădești
De un dor necunoscut,
Ce lumea n-a mai văzut,
N-a văzut, n-a auzit,
Nici pe treaz, nici pe dormit,
Nici în zori și nici pe seară,
Nici la iarnă, nici la vară.
O, voi, îngeri condeiați,
De la mine nu plecați,
Ori și pe mine mă luați
Printre paji, printre soldați,
Să fac strajă colo-n Rai,
Hoi-lerondai, lerondai.
Și iar ler-lerui-lerie,
Nici măcar nu voi simbrie,
Nici măcar nu voi, nici noi,
Doar un trandafir de soi,
Înflorit după război,
Cu florile-n patru foi;
Patru foi scrise-n cristal -
Herb al Sfântului Graal.

                    Adrian Bucurescu

          Urări binevoitoare

     Tuturor cititorilor mei, și celor dragi lor, le transmit, cu prilejul Divinei Sărbători a Crăciunului,
multă sănătate, fericire, noroc, spor și la mulți ani!

                                                                                           Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu. ÎN GRĂDINA LUPOAICEI. Ulei pe pânză

          Nașterea Gemenilor Divini

     Acum peste 27 de veacuri, pe la Solstițiul de Iarnă, în ținutul BELAGINES, adică în Bărăganul de astăzi, s-au petrecut câteva evenimente care aveau să marcheze nu doar lumea veche, ci răsună până în zilele noastre. Astfel, la unul dintre templele de pe malul stâng al râului sacru NAPARIS ”Cerescul”, actualmente Ialomița, stareța a aflat că una dintre vestale, MARIA ”Măreața; Mărinimoasa; Milostiva”este însărcinată. Furioasă până la demență, superioara templului a acoperit-O de ocări pe cea îngreunată și a izgonit-O, noaptea, afară, unde se stârnise un vifor năpraznic. Atunci, vestala, orbecăind prin noapte, a pornit la drum, poticnindu-se de nenumărate ori, zgribulită de frig și cu teama în suflet. Nu se vedea Lună, nu se zăreau stele, iar ninsoarea îi bătea în ochi. Într-un târziu, pe la miezul nopții, a ajuns pe o colină ce străjuia lacul SARATOKOS ”Cel Minunat”, căruia astăzi i se spune Sărățuica.

Lacul Sărățuica

     În fine, zărind o căsuță pe malul lacului, Cea Pribeagă a bătut deznădăjduită în poartă, până ce I S-a deschis. Miloși, stăpânii casei au îmbiat-O înăuntru pe Cea Înfrigurată, poftind-O lângă soba unde lemnele ardeau trosnind. Gospodarul se numea SABADIOS ”Șarpele”, iar soția lui, BRITO LAGIS ”Lupoaica Fermecată”. Aflând ce e cu străina, gospodina a pregătit-O de naștere, și, pe la revărsatul zorilor, Maria a ivit pe lume Doi Gemeni Minunați, un Băiat și o Fată, ce S-au numit ulterior APOLLON ”Albișorul” și ARTEMIS ”Roșioara”. Prin minunile întâmplate atunci și ceva mai târziu, s-a dovedit că Maria era Însăși Zeița Supremă a Lumii, iar Fiii Ei erau și Fiii Domnului Suprem al Universului. Nu doar Cartea Sacră a Dacilor și nenumărate inscripții dacice pomenesc Întâmplările Divine, ci și legendele și colindele din partea locului, Iată unul de Gemeni:
Sus la stână, la colină,
Nu-i nici noapte, nici lumină,
     Velărui-Doruia-Doamne,
Doar pe coperiș se lasă
Lin mai lin o stea pletoasă.
Da' la revărsat de zori
S-a născut doi frățiori.
Da' cum, Doamne, îi chema?
Da' (Traian) și (Sofia).
Îngerii din cer privea
Și la ei se închina.
Iară Domnul Cerului
Da poruncă gerului
Chiciura să mi-o topească,
Frigul să mi-l potolească,
Soarele să strălucească,
Pământul să-l încălzească.
Gerul o a ascultat,
Peste haturi a plecat,
Soarele a răsărit,
Pământul mi l-a-ncălzit,
Iarba toată mi-a-nverzit,
Florile mi-a înflorit.
Iară pruncii gângurea,
Până pe seară creștea,
A doua zi se trezea,
Ochișorii și-i spăla,
La icoane se-nchina,
Hrană-n trăiști că punea,
La câini, măre, fluiera.
Mai striga ce mai striga,
Oile că le-aduna
Și cu ele că pleca
Unde-i iarba cea mai deasă
Și pășunea cea mai grasă -
Mulțumirea la ciobani.
La anul și la mulți ani!
      Metaforic, un alt colind local povestește astfel întâmplarea:
Leroloi,
Născut-au, crescut-au
Doi meri în Dealul Neii,
Leroloi,
La stupșor doi meri...
     De la ”Șarpe” și ”Lupoaica Vrăjită”, Ocrotitorii Mariei și ai Pruncilor Săi, Dacii au creat celebrul stindard de luptă. Totodată, oamenii locului au sărbătorit Minunata Zi a Nașterii Gemenilor Divini cu titlul de CHER-SONES ”Fiii Cerului”, de unde, până astăzi, Românii au Crăciunul. De aceea, tuturor celor vrednici și curați li se cuvin, cu prilejul acestei Sfinte Sărbători, urări de sănătate, fericire, noroc și la mulți ani!

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu. SARPEDON. Ulei pe lemn

Somn în cer și pe pământ

Fumurii și deși sunt norii
și printre ei nu mai țipă cocorii.

În casă e cald și pesemne
tata a mai adus un braț de lemne.

În candelă joacă o lumină.
Mama pe copii îi închină.

Moș Ene descântă pleoapele.
Iarna înfioară apele.

Întâi încet, apoi temeinic omătul
acoperă satul cu totul.

Nu e nici Lună, nu mai sunt stele,
dar nu mai sunt nici gânduri rele.

Și laolaltă cu satul meu
adoarme în cer și Dumnezeu.


                                            Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Я красивых таких не видел...” / ”Eu n-am mai văzut o așa frumoasă...”

                                     Surorii Șura

Eu n-am mai văzut o așa frumoasă,
Dar numai sufletul meu o știa.
Nu în rău, doar în glume duioase -
Tu repeți tinerețea mea.

Tu - vorba mea de floare albastră,
Fii sigură că te iubesc pe veci!
Cum o mai duce acum vaca noastră,
Smulgând din grămada de paie reci?

Cântă tu, care-mi ești preferată,
Lecuiește-mă cu vise copilărești!
Scorușul nostru, ca altădată,
Se scutură sub albele ferești?

Eu din sat pe veci am plecat.
Ce cântă acum mama la fuior?
Atât știu - că viforul roșcat
Viscolește frunze în pridvor.

Mai știu că de noi, când eram laolaltă,
În loc de alinări, în loc de jeluit,
La poartă, ca după o mireasă înecată,
Schiaună încet un câine părăsit.

Dar să mă întorc rost nu mai are.
Nu mi-a sosit la timp, ca talisman,
Ca dragoste, ca semn și alinare,
Frumoasa ta broboadă de Riazan.

                               13 Septembrie 1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu, S-ARATO KOS. Ulei pe lemn. Colecție particulară

Mărturii despre Geto-Daci

     ”(Cezar...) se gândi să facă o mare expediție împotriva Geților și a Parților. Dorea mai întâi să-i atace pe Geți, un neam vecin cu statul roman, neam oțelit în lupte și iubitor de război”.

                                          Apian, ”Istoria romană”

     ”Eu îi numesc Daci pe oamenii pomeniți mai sus, cum își spun ei înșiși și cum le zic și Romanii, măcar că știu prea bine că unii dintre Greci îi numesc Geți, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că Geții locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului”.

                                          Dio Cassius, ”Istoria romană”

Adrian Bucurescu - A BRA SAZ. Ulei pe lemn. Colecție particulară

Mireasa decolorată

  

Moment zgubilitic

Nu-ți mai bulbuca picioarele
Și nu-ți mai întrerupe ochii!
Tocmește pețitoarele
Și ia-ți și tu niște rochii!

Vei fi cea mai mișto mireasă
Din Europa Centrală,
În timp ce o pisică deasă
Toarce monoton la pedală,

Pe când mirele cu gât bombastic
Linge laptele dintr-o ceașcă,
Iar nașul, cu mustața de plastic
Vine de afară ud fleașcă.

Mireaso, teoretic ești matură,
Nu vei mai fi ca iarba verde.
Știi și tu de la școală că-n natură
Totul se transformă, nimic nu se pierde.

                                    Adrian Bucurescu

     Istoria Secretă

          2. Amazonienii

     Am văzut, în episodul trecut, că unele nume de locuri ale Amazonienilor s-au păstrat până astăzi în geografia românească. Un astfel de exemplu este MAGNESIA, despre care autorii antici afirmă că era o cetate ridicată de Amazoane. Această cetate nu poate fi alta decât actuala localitate Manasia, de lângă municipiul Urziceni, aflat la doar 25 km de lacul Sărățuica, pe ale cărui maluri se întindea capitala doamnelor războinice. Evoluția fonetică a denumirii, până astăzi, va fi fost aceasta: *MACNESIA > MAHNASIA > MANASIA. Poate că și numele altor localități din zonă, cum ar fi Ileana, Măriuca, Fundulea, Sultana, Oltenița, vin de la cele care stăpâneau cândva Câmpia Dunării de Jos. Scrierile antice au păstrat și numele unor Amazone, îndeosebi ale celor care s-au remarcat în războiul troian: Alcibia, Antiope, Antribota, Armothoe, Autandra, Bremusa, Clonia, Derimace, Deriona, Evadra, Hippothoe, Myrina, Polemusa, Sanape. Se păstrează și numele unor regine ale lor: Hippolyte, Otrera și Penthesileea. Cum am văzut, autorii antici afirmau că Amazoanele trăiesc pe malurile Dunării, Că acestea sunt strămoașele noastre îndepărtate o dovedește și cușma dacică pe care o purtau. Iată o scenă dintr-un război amazono-moesian:

           Maxima înflorire a regatului Amazoanelor a fost atinsă prin preajma anului 5.500 î.e.n., când s-au întâmplat unele evenimente ce aveau să marcheze istoria întregii planete. Va urma.

                                                                             Adrian Bucurescu

Mânăstirea Probota. Foto: Florin Eșanu

Iarna ialomițeană

      

Strânge pleoapele, domniță, uite fulgi de nea pe-aproape
și oglinzile zăpezii peste luncă ape-ape!

Dii, mânați, năluci bălane! Vino, dragoste, la mine!
Iată-n geana luncii albe zâne albe pe patine!

Zboară sania pe drumul lin, și vremea-i pe la toacă.
Aurii pletele-ți scapăr fulgere prin promoroacă.

Mânați măi, iuți inorogi, peste pârtia de lapte!
Largi vârtejuri joacă vântul vânăt de la Miazănoapte.

În obraji, iubito, proaspăt amiroase-ți ionatanul.
Ninge, hei, și n-are margini niciodată Bărăganul.

Lerui-ler, albă e noaptea, lerui-ler, de gheață-i Luna.
Lângă tine, mult iubito, cântă neaua-ntotdeauna.

Dii, mânați, năluci de aburi, stelele-s la noi albastre...
Tremură mereu un dor de iarnă-n sufletele noastre.

Iată, caii întrecut-au vântul, gândul mai că prindu-l!
Auzi, în  cătun, iubito, îngânat arar colindul.

Cunună din flori de măr îți va împleti colindul...


                                                      Adrian Bucurescu

Aleksandr Burzeanțev. ÎN PATRIA LUI SERGHEI ESENIN.

                                                                        Noian de ape

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Ах, как на свете кошек...” / ”Ah, ce mulți pisoi sunt pe lume...”

                                                                        Surorii Șura

Ah, ce mulți pisoi sunt pe lume,
Nimeni nu ni-i numără niciodată!
O stea viorie începe să sune,
Inimii-i pleacă mazăre miresmată.

Aievea, picotind sau buimăcit,
Mi-amintesc de-o zi depărtată tare -
Pe prichici torcea un pisoi lungit,
Privindu-mă cu nepăsare.

Pe atunci eram doar un prichindel.
Bunica îngâna un cântec frumos.
Ca un tigrișor se arunca el
După ghemul ei scăpat pe jos.

Totul s-a dus. Bunica s-a prăpădit.
Peste câțiva ani, bunicul, friguros,
Din pisoi o șapcă și-a încropit
Și a purtat-o până s-a ros.

                               15 Septembrie 1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Ruinele Templului NIKAR KES, astăzi Biserica Sân-Nicoară. Curtea de Argeș

Mărturii despre Traci

      

     ”Înainte de a ajunge la Istros, îi supune mai întâi pe Geții care se cred nemuritori. Căci Tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos și care locuiesc la Miazănoapte de Apollonia și de orașul Mesambria, numiți Skyrmiades și Nipsaioi, i s-au închinat lui Dareos fără niciun fel de împotrivire, Geții însă, care luaseră hotărârea îndrăzneață (de a-l înfrunta), au fost supuși pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji și mai drepți dintre Traci”.

                                                                      Herodot, ”Istorii”

     ”După Indieni, seminția Tracilor este cea mai numeroasă; dacă ar avea o singură conducere și s-ar înțelege între ei, ar fi, după părerea mea, de neînfrânt și cu mult mai puternici dintre toate semințiile pământului. (...) Ei poartă multe nume, fiecare după ținutul în care locuiește, dar toți au, în toate, obiceiuri asemănătoare”.
                 
                                                                      Herodot, ”Istorii”

București. Biserica Sf. Elefterie, noaptea

     George Bacovia

          Decembrie

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, privește -
Mai spune s-aducă jăratec
Și focul s-aud cum trosnește.

Și mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aș vrea să le-ascult simfonia.

Mai spune s-aducă și ceaiul,
Și vino și tu mai aproape, -
Citește-mi ceva de la poluri,
Și ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Și toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde...  citește nainte.

E ziuă și ce întuneric...
Mai spune s-aducă și lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Și-a prins promoroacă și clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi și nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citește nainte.

Mânăstirea Negru-Vodă, Câmpulung Muscel. Foto: Florin Eșanu

Orgoliu

 

Spune-mi, crezi că ar fi de ajuns
o plecare și prin sângele meu
nu vor mai pluti ordonat
micro-submarinele Dorului?

Privește, la țărm vin câte unu delfinii,
brațele îmi sunt corali transparenți,
genele îmi seamănă
prelungilor tulpini de acvariu,
și tu, stând pe țărm, nu visezi
cum mă topesc în ultramarin
și nu înțelegi care mi-e pulsul
și care talazurile mării.

                             Adrian Bucurescu

*
     Istoria Secretă

           Amazonienii

     Fără îndoială, primii oameni din lume vor fi crezut Soarele, Luna și stelele zeități, neînțelegând cum aștrii nu cad din cer și nici nu mor, ca toate ființele. Totodată, la unele vechi popoare din Europa, se constată că Soarele era Zeiță, iar Luna, Zeu. Și astăzi, la popoarele germanice, Soarele este de genul feminin, iar Luna, de genul masculin. Din acest motiv, multă vreme, femeile s-au închinat Soarelui, iar bărbații, Lunii. Așa s-a făcut că, pe la sfârșitul Paleoliticului, în Sud-Estul Europei, au înflorit primele regate din lume, AMAZONES și MOESIA, despărțite de măreața Dunăre. Nu mai e demult un secret că în această parte a Europei au început primele civilizații ale planetei noastre. Primul regat, de structură matriarhală, a înflorit în Bărăgan, tărâm a cărui denumire vine din BELA-GINES ”Unde conduc Femeile; Unde se impun (bat) Doamnele”; cf. rom. fală; a se făli; a împila; pală ”spadă”; a păli ”a lovi”; lat. bello ”a face război; a se război; a lupta”; alban. balle ”frunte; fronton; frontispiciu”; grec. gyne ”femeie”; engl. Queen ”regină”. De atunci, Bărăganul s-a mai numit și AMA ZONES ”Țara (Pământul) Reginei (Prințeselor); Domnia (Conducerea) Femeilor”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; lat. humus ”pământ; sol; țară; ținut”; grec. homa ”pământ”; rom. zână; alban. zonje ”doamnă”; zonjushe ”domnișoară”; rus. zhena ”soție”.

                                                Amazoană în luptă. Artă antică

     Cum limba veche era plină de omonime, AMA ZONES se mai înțelegea și ca ”Cele care adoră Soarele”; cf. rom. îmă ”mamă”; lat. amo ”a iubi; a plăcea”; germ. Sonne, engl. sun ”Soare”. Ca urmare, principala cetate a acestui regat feminin a fost numită SARE-TINI ”Care se închină Soarelui; Care se consacră Soarelui (Luminii; Strălucirii)”; cf. rom. Soare; zori; zare; a zări; sare; jar; danie; denie. Și, fiindcă Soarele era de genul feminin, din SARE româna a moștenit până astăzi soră. Aceeași cetate se mai numea și SARA-TOKOS ”Strălucitoare (Luminoasă; Frumoasă) ca Soarele; Văpaia (Înfocarea; Cutezanța; Forța) Soarelui; Luptătoarele (Războinicele) Soarelui; Sărbătoarea (Ziua; Consacrarea; Mărirea; Slăvirea) Soarelui”; cf. rom. Soare; DAC; DACIA; rom. dichis; a (se) dichisi; duh; ducă ”duce; voievod”; a toca; a (se) juca; lat. audacia ”curaj; îndrăzneală; cutezanță”; audax ”îndrăzneț; curajos; cutezător; temerar; semeț”; alban. djeg ”a arde”; doke ”datini”; germ. Tag, sued. dag ”zi, ziuă”; rom. jăratec. Geografia României păstrează până astăzi amintiri ale strălucitoarei capitale a Amazonienilor, ca de pildă: SARETINI > Sărățeni - comună în județul Ialomița; SARATOKOS > Sărățuica - lac aflat la marginea localității Sărățeni.

                                                           Lacul Sărățuica

     În tragedia ”Niobe”, marele scriitor antic Eschil confirmă că Amazoanele, fecioare războinice, pricepute arcașe și călărețe, locuiau pe malurile Dunării. .

                                                                                                       Adrian Bucurescu

A venit iarna!

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Каждый труд благослови, удача!... ” / ”Fie să izbândească orice trudă!...”

Fie să izbândească orice trudă!
Pește în năvod aibă pescarul!
Cu o gloabă și c-un plug asudă,
Dobândindu-și grânele, plugarul.

Din ulcioare setea își potolesc,
Tot așa poți bea din căni și oale -
Unde cețuri rozalii se ițesc
Malului de aur dând târcoae.

Să te întinzi în iarba verde-i bine,
Și, din luciul apei bând, să crezi
Că o să-și amintească și de tine
Cea la care tu gelos visezi.

Cârstei din crăpături se-aud... cârstei...
De-aceea totdeauna-s luminoși
Acei ce-n inimi simpli sunt, acei
Care sub munca grea rămân voioși.

Doar eu că sunt țăran am cam uitat,
Și-acum chiar eu m-am apucat a spune,
Iscoadă trândavă, părând ciudat
Că dragi îmi sunt și codri și cătune.

Se plânge cineva cuiva atunci,
De țară cineva s-a dezvățat,
De-aceea, peste lac nagâți și stârci
Îmi plâng în sufletul înnegurat.

                                                  1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Căprioara Astrală

     Tăblițele dacice de la Sinaia

      

     OROLOSO MA DATO EDO GERICO DORYNDO SO YCO TYLYTO ESI RICA AU FO ZA CIRO RO NON PETIRA NOSE. TO TORSO YLA COMPONO EL IAY PRITIMI EIS CUYTO RILO GHETO EP NATALEA TUMARA. MAHYDONIO GHETO ICHEA NON TALYPICA. ELIAY U SATA VRTAS TAIN RUBYO EGEYLA TYLBY ACO VA STARNYO DIO ZAVELO GHETO DA HIEO. OTE TIP TALO MINIE SOYN S-OTO!

     Tălmăcirea:

     Vestitul și luminosul acesta încercat, dorind să vadă tânăra sa regină, a fost s-o ceară la părinți, să întrebe de mireasă. A plecat el însoțit de toți prietenii lui câtă frunză și iarbă la vânătoare, după tânăra căprioară. Prin Macedonia vânătorii au umblat în sus și în jos. Ei la un sat s-au așezat să mănânce, întrebând de acea fiară văzută în stele. // Zeul Zavelo vânătorilor să le dea noroc! // Acest fel de poem al meu tinerii să-l învețe!

     Lexic:
ORO-LOSO - ”vestit, vorbit cu laude, binecuvântat”; cf. rom. a ura; lat. laus ”laudă”;
MA - ”și”; cf. alban. me ”cu”;
DATO - ”luminos”; cf. alban. dite ”zi, ziuă”;
EDO - ”acesta”; cf. alban. ata ”acei, aceia”; ato ”acele, acelea”; rus. eto ”acesta”;
GERICO - ”încercat”; cf. rom. a încerca; Jurcă (n.);
DORYNDO - ”dorind”;
SO - ”să”;
YCO - ”a vedea; a auzi; a afla; ecou”; cf. rom. ochi; a ochi; iaca, iacă!; Iuga (n.); rus. uho ”ureche”;
TYLYTO - ”tânăra; neexperimentata”; cf. rom. zălud; a se zălta; alban. djale ”fiu; băiat”;
E - ”a”;
SI - ”sa”;
RICA ”regină”; cf. rom. rigă;
A - ”a; au”;
FO - ”fost”; cf. rom. fu;
ZA - ”pentru”; cf. rus. za ”pentru”;
CIRO - ”a cere”;
RO - ”la”;
NON - ”părinți; stăpâni; domni”; cf. rom. nană; nene; nun;
PETIRA - ”să întrebe; a peți”; cf. rom. a peți; lat. peto ”a cere în căsătorie”; alban. pyetje ”întrebare”;
NOSE - ”mireasă”; cf. alban. nuse ”mireasă; noră”; franc. noce ”nuntă”;
TO - ”a”; cf. rom. de;
TORSO - ”plecat”; cf. rom. întors;
YLA - ”el”; cf. rom. ăla;
COMPONO - ”însoțit; acompaniat”; cf. rom. Câmpina (loc.); a cumpăni;
EL - ”de”; cf. rom. al;
IAY - ”toți; mulți”; cf. rom. ei; ăia;
PRITIMI - ”prieteni”;
E - ”ai”;
IS - ”lui”;
CUYTO - ”câți”;
RILO - ”frunză și iarbă; puzderie; nisip”; cf. alban. rere ”nisip”;
GHETO - ”(la) vânătoare”; cf. alban. gjueti ”vânătoare”;
EP - ”după”; cf. rom. apoi;
NATALEA - ”tânără; neexperimentată; copilă”; rom. nătărău; lat. natalis ”de naștere; natal”;
TUMARA - ”căprioară”; cf. TOMYRIS - regină a Massageților; lat. dama ”căprioară; ciută”;
MAHYDONIO - ”Macedonia”;
GHETO - ”vânătorii”;
ICHEA - ”au umblat; au cercetat; au căutat”; cf. rom. a ochi; lat. egeo ”a dori; a căuta”;
NON - ”(în) sus; cf. rom. nană; nene; nun;
TALYPICA - ”(în; pe) jos; târându-se”; cf. rom. tălpică;
ELIAY - ”ei”; cf. rom. ăla; alea; ele;
U - ”la”;
SATA - ”sat; comunitate; tovărășie”; cf. rom. sat; soț;
VRIAS - ”s-au așezat; s-au oprit; s-au așternut”; cf. rom. vrej; preș;
TAIN - ”a mânca”; cf. rom. tain;
RUBIO - ”întrebând; cerând; cerșind”; cf. rom. rob;
EGEYLA - ”de acea”; cf. rom. acela; acelea;
TYLBY - ”fiară; vânat”; cf. rom. tolbă; alb. dhelper ”vulpe”;
ACO - ”văzut(ă)”; cf. rom. ochi; a ochi; iaca;
VA - ”în”; cf. rus. v, vo ”în; la”;
STARNYO - ”stele”; cf. germ. Stern ”stea”;
DIO - ”Zeu”; cf. lat. Deus ”Zeu; Dumnezeu”;
ZAVELO - ”Luptătorul; Războinicul”; cf. rom. zaveră;
GHETO - ”vânătorilor”;
DA - ”să dea”;
HIFO - ”hrană; belșug; avere; fericire”; cf. rom. chef; a chefui; lat. habeo ”a avea”;
OTE - ”acest”; cf. rus. eto ”acest(a)”;
TIP - ”tip; fel; gen”; cf. rom. teapă;
TALO - ”poem; versuri; compunere; împletire; țesătură”; cf. rom. țoală; alban. thurje ”împletire”;
MINIE - ”al meu”; cf. rom. (la) mine;
SOYN - ”războinici; tineri”; cf. rom. șoim; june;
S-OTO - ”să învețe; să vadă; a ști; a citi”; cf. rom. a se uita; iată; alban. sodit ”a contempla”.


               Adrian Bucurescu - ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005
     

București. Drumul Taberei, noaptea

Moment zgubilitic

          Pseudokynegeticos

Ce se vede colo-n zare?
Vine parc-ar fi călare.
          Refren:
          Of, of, of, of, of, of!
Iepurașul fuge-fuge
Și copoiul nu-l ajunge.
Fuge de mănâncă norii,
Să nu-l prindă vânătorii.
Aceștia, dacă-l pierdeau,
Drept la cârciumă opreau
Și-njurau și povesteau
Și cântau și chefuiau.
Iată, chelnerul s-arată
Cu-o lungă notă de plată
Cam cât o cale ferată,
Cu vagoane încărcată.
Vine trenul cu vagoane
Și-n vagoane
Sunt cucoane.
Trenu-n gară patinează,
Ciclul doi se liberează,
Și toți cei lăsați la vatră
Intră-n cârciuma de piatră
Și ciocnesc de zor pahare
Și strigă ”Hai liberare!”
Iată, chelnerul s-arată
Târând o notă de plată.
El se jură
Că nu fură
Și l-au prins cu rața-n gură.
Când se-ntărâtau la vorbă,
Pleosc, rața plonja în ciorbă!
Uite-așa, cam dintr-o toană,
Ieși rața campioană,
Cu tricou în trei culori
Și cu un buchet de flori.

          Morala:
     Brassica oleracea
     Nu era pentru aceia.

                      Adrian Bucurescu

   

Mărturii despre Daci

     ”Dacii locuiau țara acolo unde Herodot îi așează pe Agathyrși, între Istru și Tyras; nu era un popor legendar și nici dispărut, ci Dacii înșiși, ca și obiceiurile și uzanțele lor erau tracice”.

                                      Niebuhr, B. G., ”Kleine historische und philologische Schriften”, Bonn, Edurad Weber, 1828,  p. 377

     ”(...) Dacii organizau un stat puternic în provinciile ce cuprind astăzi Ungaria Orientală, Banatul, Valahia, Moldova, Bucovina și Transilvania”.

                                      Leger, Louis, ”Histoire de l'Autriche-Hongrie depuis les origines jusqu'a l'annee 1878”, Paris, Hachette, 1879, p. 14

     ”Dacii ocupau cele două părți ale uriașului promontoriu pe care Carpații îl proiectează spre Dunăre, între Baziaș și Turnu Severin; la Vest Valea Timișului (Banat); la Est Marea Câmpie Valahă. Dar centrul puterii lor, capitala lor, Sarmizegetusa, fortărețele lor, erau mai la Nord, în valea înaltă a Mureșului, în Transilvania”.

                                       Ubicini, Abdolonyme, ”Les origines de l'histoire Roumaine”, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 62

     ”(...) se pare că (Dacii) au avut sate și orașe, pentru că găsim în descrierea lumii a lui Ptolemaeu locuri cu denumiri dace, precum de exemplu între Tyras (Nistru) și Hierassus (Prut): Carsidava, Patridava, Arcobadava. La Prut: Sandava, Petrodava, Utidava, Zargidava, Tamasidava, Piroboridava. Între Dunăre și Aluta: Ziridava, Zusidava, Comidava, Rhamidava, Netindava. La Aluta: Marcodava, Singidava. La Rhabon sau Mureș, în interiorul Ardealului: Argidava; și, în fine, dincolo de Dunăre, în Bulgaria: Sukidava, Dausdava, Sagadava și Capidava. Se găsește, de asemenea, la intrarea Dunării la lacul Kulugheri un oraș care poartă numele Dinogetia (...)”

                                        Gebhardi, Ludewig Albrecht, ”Geschichte des Reichs Hungarn und der damit verbundenen Staaten”, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 45 - 46 

Horia, Rex Daciae

De-a stihurile

          Revedere

- Nu-i așa?
Când de mine ți-e dor,
dor de nestins,
tu mă vezi ca pe o albă nălucă
și inima ritmic îți numără
secunde albastre.

- Nu-i așa!
Când de tine mi-e dor,
dor de nestins,
mă dor liniile imaginare
duse paralel din pupilele tale
la pupilele mele.

          Axiomă

Nu există decât o singură cale:
să fii milos cu durerile tale!

          Definiție

Sufletul
este tangenta Vieții
la cercul Morții.

          Regulă

Raza dusă
din Steaua Norocului
la un creier oarecare
se numește Victorie.


                           Adrian Bucurescu
          

Iarna, la Esenin

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          ”Не криви улыбку, руки теребя...” / ”Nu-ți strâmba surâsul, mai lasă-mă-n pace...”

Nu-ți strâmba surâsul, mai lasă-mă-n pace,
O iubesc pe alta, de tine nu-mi place.

Că doar știi tu însăți, știi totuși prea bine,
Nu te iau în seamă, nu veneam la tine.

Am trecut prin preajmă, nici nu mă gândeam -
Îmi veni-ntr-o doară să mă uit pe geam.

                                                                                                           1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Dac, cu steag și scut, în luptă

Mărturii despre Daci

          "Dacia se întindea de la Vest la Est de la Tisa - Maramureș, până la Nistru, și de la Sud la Nord de la Dunăre, până la Nord de Carpați (...). Avea o circumferință de un milion de pași și popoarele care o locuiau erau Dacii".

     Vaillant, J. A., La Romanie ou histoire, langue, litterature, orographie, statistique des Romans, Paris, Arthus Bertrand, 1844, p. 2

          "După Eutropius, Dacia avea, în momentul când regele ei Decebal fusese subjugat de către Traian, o circumferință de 1.200.000 de pași; Ptolemeus numește mai mult de 40 de orașe, iar Tabela Peutingeriană circa 50 de orașe. În Pandecte, Ulpian menționează în afara capitalei lui Decebal, Sarmizegetusa, alte cinci orașe în care era în vigoare dreptul italic. Dacia cuprindea atunci țara care se întinde între Nistru, Tisa, Dunăre și Marea Neagră, actuala Moldovă și Valahie, pe lângă Transilvania și o parte a Ungariei Superioare".

     Neigebaur, J. F., Beschreibung der Moldau und Walachei, Breslau, Joh. Urban Kern, 1854, p. 42

Adrian Bucurescu. NINGE. Tablou în acrilice

Rugă în noianul imaculat

     Ninge. Stelele pier, Luna se stinge. Ninge. Ninge peste câmpul ostenit și peste ulmul cel adormit. Crivățul pare că s-a potolit. Numai ici-colo mai tresare câte un vârtej în ninsoare. Caii cei albi ai Iernii nechează pe pârtiile de argint, fără de frâie, fără de șei. Ninge. Pe ghizdul fântânii danțeră scântei. Din țarcuri răsună scâncete de miei. Meșteri cu aripi ung tălpicile săniilor cu untdelemn sfânt. Ninge. Fulgii de nea sunt notele unui proaspăt cânt trăgănând spre pământ.  Omătul, așternutul Domnului, prinde copiii în mrejele somnului. Ninge. Ninge peste sticla netedă a lacului. Ninge. E tihnă până și în casa săracului, cea fără de foc în vatră. Ninge. La răspântie, Cățelul Pământului latră. Miezul nopții își sparge coaja. Peste streșini se prelinge vraja. Dintr-un crâng de nori licărește o secundă Luna. În coroana unui pom doar trei anotimpuri dorm. Numai Iarna n-are somn și ninge întruna. Nici eu nu dorm și inima-mi bate ca nebuna. Ninge împărătește. Într-atâta alb orgoliul meu se foarte smerește. Ninge. Zalmoxis, auzi-mă și mă miluiește! Roșii ca sângele patimile mele de-or fi, cu zăpadă nouă și sfântă Tu le-oi albi!

                                                                                                                                                                                      Adrian Bucurescu