Fumurii și deși sunt norii
și printre ei nu mai țipă cocorii.
În casă e cald și pesemne
tata a mai adus un braț de lemne.
În candelă joacă o lumină.
Mama pe copii îi închină.
Moș Ene descântă pleoapele.
Iarna înfioară apele.
Întâi încet, apoi temeinic omătul
acoperă satul cu totul.
Nu e nici Lună, nu mai sunt stele,
dar nu mai sunt nici gânduri rele.
Și laolaltă cu satul meu
adoarme în cer și Dumnezeu.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu