Aurul Daciei

                                       Tezaurul de la Someșeni, județul Cluj

Cea-Născută-din-Flori-de-Măr

     O mare sărbătoare a Tracilor era MARIANDINES, cu două tâlcuri: 1. MARIA N'DINES ”Nașterea Mariei”; cf. rom. Maria; latin. natio, nationis ”naștere”; Sfântul Anton - patronul copiilor la catolici; 2. MAR I ANDINES ”Din Flori de Măr”; cf. rom. măr; antonică ”plantă erbacee care crește în pădurile de munte”; latin. anthinus ”de flori”.
     În Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor, se spunea că doi soți bătrâni, A CAMAS și A NA, nu aveau copii, deși își doriseră foarte mult. Într-o zi, moșul, plecat după vreascuri prin zăvoiul din apropierea casei lor, a găsit o pruncă învăscută în straie domnești, pe care a dus-o acasă la ei. Bucuria bătrânilor a fost de nedescris. Au adoptat-O și au crescut-O. Aceasta era Zeița Supremă, care pogorâse pe pământ în chip de copilă. I S-a spus MARIA ”Cea de Sus; Cea Măreață; Cea Sfântă”; cf. rom. mare; a se mări;mir; a se mirui. Numele tatălui Său adoptiv, A CAMAS, se traduce prin ”Care ocrotește; Care acoperă”; cf. rom. cămașă; latin. camisia ”cămașă”. Numele mamei adoptive, A NA, se tălmăcește prin ”Cea care primește; Cea Primitoare; Cea Duioasă”; cf. rom. na!; nai. Cei doi sunt pomeniți până astăzi sub numele de Ioachim și Ana.
     La 8 Septembrie, atât Biserica Ortodoxă cât și cea Catolică sărbătoresc Nașterea Sfintei Fecioare Maria. În calendarul popular românesc, acest praznic se numește Sântă Măria Mică, Vergura Mică sau Precista Mică. Așa cum se întâmplă la marile sărbători, și de Sântă Măria Mică sunt legate străvechi tradiții, pe care unii le respectă și astăzi cu evlavie. Această zi e cinstită mai întâi și mai întâi prin nelucrare. Ultimele ierburi și fructe de leac se culeg în ajunul ei, căci dacă se culeg după Sântă Măria Mică nu mai au nicio putere.
     A doua zi după sărbătoare unii încep culesul viilor. Tot atunci se bat nucii, ca să facă rod și în anul următor. Se jupoaie coaja de pe ulmi, ce va fi întrebuințată primăvara le legatul viței-de-vie.
     La Vergura Mică se aprind candele în toate casele și ard toată ziua. În această zi, femeile care nu au copii, dar îi doresc, se duc la biserică și se roagă lui Dumnezeu să aibă. În biserică se roagă Maicii Preciste și femeile însărcinate ca să le dea naștere ușoară. În ziua praznicului, mamele nu lasă pe foc oale cu mâncare, crezând că, respectând acest obicei, își feresc copiii de nenorociri, de arsuri și de răceli. De altminteri, în ajunul și în ziua sărbătoririi nu se aprinde focul în vatră, căci e primejdie de nenoroc și de boală. Dacă totuși cineva e bolnav, ca să se însănătoșească, în unele sate din Miazăziua țării se face Cozonacul Maicii Domnului, din care o bucată o mănâncă suferindul și bea un pahar de vin, iar altă bucată o aruncă pe pământ și varsă un pahar de vin, descântând astfel:

     Am copt un cozonac frumos,
     Pufos
     Și gustos.
     Ia tu, boală, jumate,
     Și lasă-mă cu sănătate!
     Ia și-un pahar de vin,
     Și lasă-mă senin,
     Curat,
     Luminat
     Cum Dumnezeu m-a lăsat!

     La Sânta Mărie Mică se fac târguri și iarmaroace. Se împart struguri, prune și pâine făcută în casă, de sufletul morților. Se spune că de la Sântă Maria Mare și până la Cea Mică nu cade brumă. În Maramureș se crede că, dacă plouă pe 8 Septembrie, toamna va fi urâtă și ploioasă, iar dacă în această zi înfloresc merii și perii, toamna va fi blândă, iar recoltele se vor culege fără greutate. Un cântec din Ardeal spune:

     La Sântă Măria Mare
     Cobor oile devale,
     La Sântă Măria Mică
     Nu mai rămâne nemică.

     Cu privire la Nașterea Sfintei Maria, legendele populare românești diferă de tradițiile bisericești. Astfel, prin unele locuri, se spune că doi soți ajunseseră la bătrânețe fără să aibă copii, deși se rugau zilnic să le dea Dumnezeu și lor. Într-o zi, moșul, plecând după vreascuri, a găsit la marginea pădurii o pruncă înfășurată în straie împărătești și gângurind. A luat-O cu grijă și a dus-O acasă. Mare bucurie a fost pe cei doi bătrâni și, drept mulțumire Domnului Ceresc, au făgăduit că, după ce O vor crește, O vor închina Bisericii, ceea ce s-a și întâmplat, Maria călugădindu-Se în Mânăstirea de Cleștar.
     După altă legendă, bătrâna Ana ar fi rămas însărcinată mirosind ori sărutând o frunză de păr sau o floare, apoi a născut-O pe Maria. După altele, Sfânta Maria S-ar fi născut din durere de inimă, din mamă de 7 ani și un tată de 77 de ani!
     În fine, o legendă din Muntenia spune că Sfânta Fecioară S-a născut din flori de măr, înflorit a doua oară, la început de toamnă, și de aceea S-a numit Măria sau Cea-Născută-din-Flori-de-Măr.

 

     * Iată și un refren al colindelor trace, moștenit de Români: MARI ANDINES MARI ANDINES ”Flori Dalbe, Flori de Măr”; cf. rom. a (se) mira; mir; a (se) mirui; miere; alban. i mire ”bun”; miro ”mir”; mirre ”smirnă”; rom. antonică; latin. anthinus ”de flori”; rom. măr.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu

Inscripții în limba atlantă

     Dl profesor Constantin Miu, pasionat ca și mine de istorie, mi-a trimis câteva imagini cu o cutie descoperită sub un mesteacăn impunător, la o adâncime de 45-50 cm., la marginea unui sat din apropierea orașului Dortmund, din Germania, provocându-mă să traduc inscripția de pe ea. Mărturisesc că mai întâi am ezitat, dată fiind complexitatea semnelor. În scurtă vreme, textul nu mi-a mai dat pace.
     Dl profesor nu știe mai multe amănunte despre cutie. Totuși, mi-am amintit că asemenea semne am mai întâlnit în cercetările privind Imperiul Atlant, așa că am atribuit obiectul Atlanților, care scriau și cu litere și cu ideograme. În plus, tocmai lucrez la un dicționar al limbii atlante, a cărei directă moștenitoare este româna.
     Imperiul cu cea mai lungă durată și cu cel mai întins teritoriu din lume, practic toată planeta, era compus, după informațiile lui Platon, din zece regate. Primul își avea centrul religios, militar, cultural și politic pe actualul teritoriu al României, după cum am demonstrat într-o serie de documentare, publicate și pe Facebook. Al doilea se afla la N-V de țara noastră, rămânân de la el neamurile germanice de astăzi. O denumire de-a lui era SKANDIA ”Al Doilea”; cf. latin. secundanus ”al doilea în rang”; secundatus ”al doilea rang”; secundus ”al doilea”.O altă denumire a acestui regat era SVERIGE, etnonimul cu care Suedezii își numesc țara lor,  și care vine din SVE RIGE ”Al Doilea Regat”; cf. germ. zvei ”doi”; rom. rigă; rege.
     În fine, chiar actualul etnonim al Germanilor, Deutsche, provine din același numeral cardinal; cf. alban. i dyte ”al doilea; secund”.

 
                                          Cultura Gârla Mare. Statuete antropomorfe feminine

      Fiind vecin cu Primul Regat, cel de-al doilea va fi având foarte multe în comun cu cel dintâi, inclusiv limba, lucru ce permite accesul la inscripția de pe cutia în discuție, ale cărei semne seamănă izbitor cu cele din cultura Gârla Mare, care datează din Epoca Bronzului.

                                                          Cultura Gârla Mare. Altar

     Prezint deocamdată lectura inscripției de pe cartușul din stânga, de sus în jos, numerotând rândurile:

     1. O

     2. LIC

     3. TI

     4. O

     5. LID O

     6. O

     7. LIC

     8. I BRAIADOS


     Literele, separate sau în ligaturi, seamănă cu cele ale așa-zisului ”alfabet chirilic”, cu care Românii au scris până la jumătatea veacului al XIX-lea. Ideograma de pe al optulea rând înfățișează un brad, așa că am citit-o I, după crenguța aplecată spre stânga, din vârful copacului, și BRAIADOS, cum i se spunea bradului în graiul geto-dacic. Cuvântul este atestat ca nume masculin getic în cetatea Olbia. Este atestată și varianta PREIDIS, ca nume de localitate din Dacia. Și în albaneză, limbă tracică, bradului i se spune bredh.
     Acum să vedem sensurile din BRAIADOS: ”Înțepător; Ace”; cf. rom. brad; a proidi ”a străpunge; a străbate”; Preda (n.); alban. bredh ”brad”; brejtes ”rozător”; ”Împungător”; cf. lituan. breidis, leton briedi, vechi prusian braydis ”cerb”; franc. broder ”a broda”; ”Ac; Vârf; Extrem”; cf. rom. brădiș ”peniță; plante erbacee acvatice foarte ramificate, formând desișuri”; brădie ”unitate de măsură pentru cereale”; vrej; ”Superioritate; Strălucire; Curățenie; Sfințenie”; cf. rom. breaz; preot; preoteasă; bradoș ”colac pentru ziua de Sfântul Toader sau pentru ziua de Măcinici”; apriat ”adevărat”; brudă ”specie de pește asemănător cu păstrăvul; ”Ardență; Patimă; Râvnire; Poftă; Nărav; Meteahnă; Șiretenie; Viclenie; Urzeală”; cf. rom. a prăji; pradă; a prăda; vrajă; latin. fraudo ”a înșela; a păgubi (pe cineva) prin înșelătorie; a frustra”; fraus, fraudis ”înșelare; înșelătorie; rea-credință; perfidie; greșeală; eroare; pagubă; daună; prejudiciu; crimă; delict”.

     Așadar, textul poate fi citit astfel: O LIC TIO LIDO O LIC I BRAIADOS.

     Tălmăcirea: Să păzească (să păstreze) Zeii sipetul! Să ferească (să salveze) de hoți!

     Lexic:

     O - formează viitorul popular - o să...;
     LIC - ”a salva; a feri; a păstra”; cf. rom. leac; a lecui; latin. lacus ”vas mare; ciubăr; bazin de apă; fântână; groapă pentru păstrarea grânelor”; lego ”a încredința (o sarcină); a lăsa prin testament”;
     TIO - ”Zeu; Zei”; cf. latin.  Deus, grec. Theos ”Zeu; Domn; Stăpân; Dumnezeu”;
     LIDO - ”cutie; casetă; sipet”; cf. rom. ladă;
     O LIC - ”să ferească; să păstreze”;
     I BRAIADOS - ”de hoți; de tâlhari”; cf. rom. pradă; a prăda; latin. fraudo; fraus, fraudis.

     Cât despre textul din afara cartușului, poate altădată...

                                                                                                                Adrian Bucurescu     

Car de cult. Cultura Gârla Mare

     Conducătorul carului are pe piept Zvastica.

     Denumirea Zvasticii provine din trac. SEG(H)ESTICA, atestat ca nume de localitate.

          Tălmăciri:

     1. SE GHESTICA - ”Care bate; Care învinge; Cu Forță; Cu Superioritate; Cu Măreție; Cu Mărinimie; Care ocrotește; Care apără; Care îndrumă”; cf. rom. se; să; câștig; a câștiga; găzdac ”avut; bogat; înstărit; situat; chiabur”; a se găzdăci ”a se îmbogăți; a se pricopsi”; latin. castigo ”a mustra; a dojeni; a pedepsi; a înfrâna; a ține în frâu; a îndrepta”.

     2. SEGHE STICA - ”Care strălucește pe Flamură; Care se înțeapă (gravează) pe Drapel; Care se scrie pe Steag; Care îmboldește Ostașii; Care însuflețește (încălzește) Războinicii”; cf. SICA - sabia dacică; rom. șagă ”glumă”; cegă; latin. seco ”a tăia; a grava; a sculpta”; sica ”pumnal cu lama încovoiată”; alban. shege ”rodie”; zheg ”arșiță”; rom. steag ”drapel; (arh.) unitate militară mai mică; trupă de oameni înarmați”; stihie.

     3. SEGHESTICA - ”Izbândă; Superioritate; Vrednicie; Forță; Întremare; Sănătate”; cf. rom. bătaie la săvastoc ”bătaie strașnică, zdravănă”; sfeștoc ”mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu agheasmă”; sanskrit. suastika, germ. Swastika ”svastică”.  Pentru evoluția, în română, C, G, H > F, V cf. fruct > frupt, a se înfrupta; doctor > doftor (pop.); pohtă > poftă etc.

     Astfel se explică și celebra formulă, însușită de împăratul Constantin cel Mare, IN HOC SIGNO VINCES ”Sub acest semn vei învinge”, care a fost înscrisă și pe steagurile oastei sale. Împăratul zărise pe cer ZVASTICA, zisă și CRUCEA FULGERULUI sau CRUCEA SOARELUI.

     Zvastica, scrisă și Svastica, este cel mai sfânt simbol non-silabic în Hinduism. Prin extensie, și Jainismul și Budismul întrebuințează acest simbol. Din păcate, în Occident svastica este cunoscută mai ales ca emblemă generală a mișcării fasciste și naziste. Pe teritoriul României au fost descoperite mai multe obiecte împodobite cu svastică, datate încă din Neolitic.

                                                                                                            Adrian Bucurescu

Toamna de Aur

                                   Tablou de Isaac Levitan

Istoria limbii române

     Am fost întrebat de unii cititori de ce, dacă româna se trage din geto-dacă, nu se văd asemănările dintre ele. Există mai multe explicații în această privință.
     Geto-daca populară, provenită din limba Troiei, care la rându-i moștenise limba atlantă, era o limbă muzicală, inteligibilă prin tonuri și accente, multă vreme fără reguli gramaticale precise, neavând de pildă genuri și plural. Pe deasupra, era foarte dialectală, fiecare trib având propria exprimare, ba chiar fiecare sat având graiul său. Cu toate acestea, sunt atestate cuvinte asemănătoare sau chiar identice, la mare depărtare, cum ar fi cele din Dacia și cele din regatele tracice din Asia Mică.
     Ca să se înțeleagă între ei, Geto-Dacii apelau la  ORO MANISA ”Limba Sacră; Vorbirea Inteligibilă”, în care fusese scrisă, printre altele, și Sfânta Scriptură a lor. Aceasta era limba regilor și a nobililor, și am prezentat-o în ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Editura Arhetip, 2005. Și limba sacră și dialectele populare prezintă asemănări cu limba latină, unele moștenite până astăzi, de unde și varianta oficială că româna ar proveni din ultima.
     Asemănările sunt explicate prin faptul că, după pierderea Troiei, o parte a populației de la Dunărea Inferioară a emigrat, sub conducerea prințului Aeneas, în Peninsula Italică. O urmă a patriei originare a pribegilor era cetatea ALTINA, Oltina de astăzi, de unde și etnonimul Latini. De altminteri, în celebra epopee ”Eneida”, autorul ei, Vergilius, este cât se poate de clar în această privință.
    În articolul ”Primul Alexandru din istorie” am demonstrat că Troia își avea centrul pe țărmul apusean al Mării Negre, cu trei mari cetăți, Histria, Tomis și Callatis.

     Ultimul rând al unei inscripții de pe o stelă de marmură descoperită la Tomis, Constanța de astăzi, precizează: I RI ONTIS EI TROIA: ”Am trăit (crescut) bine (cu drag) în Troia”. Pe stelă urmează o altă inscripție fără legătură cu prima.
     După izgonirea Romanilor peste Dunăre, sub conducerea marelui rege Ramunch, Dacia a înflorit, reunită, plină de forță, respectând Cultul Zalmoxian și legile Belagines, cu o largă dezvoltare a economiei și comerțului. Din nefericire, după moartea lui Ramunch, unirea s-a destrămat, iar pe meleagurile Daciei au pătruns popoarele migratoare, unele de la capăturl pământului, și e de mare uimire cum a izbutit poporul autohton să se păstreze până astăzi, cu o limbă comună, vorbită pe un teritoriu imens.
     Din acele vremuri tulburi s-au păstrat însă texte care fac trecerea de la geto-dacă la română. Acestea sunt încrustate pe pereții templelor de cretă din Murfatlar, ultim lăcaș zalmoxian din Dobrogea veacurilor VII-VIII. Iată câteva dintre ele:

              IAT EI I II NISKO DUO TIO I AUR.

         Traducerea:

          Iat-O și pe Aceea care a născut Doi Zei de Aur!

          Lexic:

     IAT - ”iată”; cf. rom. iată!; uite!;
     EI - ”pe aceea”; cf. rom. ei îi;
     I - ”și”; cf. rom. i (arh.), slav. i ”și”;
     II - ”care; aceea”; cf. rom. ea; aia; alban. ajo ”ea; aceea”;
     NISKO - ”a născut”; cf. rom. născu.
     DUO - ”doi”; cf. rom. doi, două; latin. duo ”doi”;
     TIO - ”Zeu; Zei”; cf. latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Divinitate; Dumnezeu”; cf. rom. zeu; zeie ”zeiță”.
     I AUR - ”de aur”.
     Iată și o inscripție mai lungă:

     FA LIU VI URDY LOUNY E SUILO GA I VION POEDEANI O YRPO MAMY SYN I TAN PYAIDE LOI EMVY OLD YJOI ILEIN

          Traducerea:

     Fie lumină! Să strălucească Luna și Soarele, ca să revină feciorii în cetate! Mama la sân să-și țină pruncul ei! Cei Doi Prea Frumoși să vindece!

          Lexic:

     FA ”fie; a fi”;
     LIU - ”lumină; claritate; curățenie”; cf. rom. a (se) la ”a se spăla”; sued. ljus ”lumină”;
     VI URDY - ”să strălucească; va (vor) lumina”; cf. rom. va arde;
     LOUNY - ”Luna”;
     E - ”și”; cf. rom. i (arh.), slav. i ”și”;
     SUILO - ”Soarele”;
     GA - ”ca”;
     I VION - ”a veni; să revină”;
     POEDEANI - ”feciori”; cf. rom. băietan;
     O YRPO - ”în cetate”; cf. latin. urbs, urbis ”oraș”;
     MAMY - ”mama”;
     SYN - ”(la) sân”;
     I TAN - ”a ține; să țină”;
     PYAIDE - ”prunc; copil”; cf. rom. băiat; fată;
     LOI - ”a(l) ei”; cf. rom. lui;
     EMVY - ”doi; cei doi”; cf. latin. ambo ”amândoi; ambii”;
     OLD - ”prea; foarte”;cf. rom. a aldui ”a binecuvânta; a slăvi”; a altoi; latin. altus ”înalt”;
     YJOI - ”Frumoși; Minunați”; cf. rom. ojă; Iași (loc.); alban. joshje ”atracție; seducție; fascinație”;
     ILEIN - ”să vindece”; cf. rom. alin; a alina; Alin, Alina, Ileana (n.).
     Excelând în poezie, Geții de la Murfatlar au înscris și un catren:

    
          CISTA
          CUI CISTA
          FOUST-A
         OS SEIU

          Traducerea:

     Cinste cui cinstit a fost, este, (și) va fi!

          Lexic:

CISTA - ”cinste; cinstit; în cinste”;
CUI - ”cui” (dativ);
FOUST-A ”fost-a”;
OS - ”este; sunt”; cf. rom. îs ”sunt”;
SEIU - ”va fi”; cf. rom. a si; sie (reg.) ”a fi; fie”.

     În fine, încă o inscripție, tot de la Murfatlar, într-o română din veacurile VII-VIII:

     HUL CE MAIHO OȘTEIANI VA FLYGHERA

          Traducerea:

     Descântec: Cea Divină pe oșteni să-i înflăcăreze!

          Lexic:

HUL -”farmec; magie; vrajă; descântec”; cf. rom. Hală (mit.); alban. i holle ”fin; delicat”; huall ”fagure”; engl. holy ”sfânt”;
CE - ”cea; acea; aceea”;
MAIHO - ”divină”; cf. rom. maică ”monahie”;
OȘTEIANI - ”oșteni”;
VA FLYGHERA - ”va înflăcăra; să înflăcăreze”.

      Cum se vede, în mare parte literele acestor inscripții aparțin așa-zisului ”alfabet chirilic”, în realitate vechi românesc, în care sunt scrise și textele de pe tăblițele de la Sinaia și în care s-a scris la noi până în veacul al XIX-lea. Frumoasa noastră limbă s-a vorbit și se vorbește și astăzi pe o arie imensă, din Peninsula Balcanică, până în Polonia, de la râul Nipru până în Cehia, adică pe întinsul fostului Imperiu Getic al lui Buerebuistas. ”O limbă ca un fagure de miere”, ”limba veche și-nțeleaptă” - așa o definea Mihai Eminescu. Și cine oare se putea pronunța mai limpede în privința ei decât poetul nostru național?

                                                                                                        Adrian Bucurescu
   
 

Primul Alexandru din istorie

          Cine era Elena din Troia

     Să ne înțelegem de la început: celebra Troie se afla pe actualul țărm dobrogean al Mării Negre, nicidecum în Turcia de astăzi! Troienii erau strămoșii noștri, de vreme ce toate străvechile scrieri afirmă că, în celebrul război, le-au sărit în ajutor toți Tracii, inclusiv teribilele Amazoane.
     O inscripție getică de pe o stelă de marmură, descoperită la Tomis, adică în centrul vechii Troie, este cât se poate de explicită: I RION TIS EI TROIA ”În vechime aici era Troia”; cf. latin. ruina ”ruină”; rom. des ”la distanțe mici”; rus. zdes' ”aici”; rom. îi (pop.) ”este”.
     O mulțime de asemănări între toponimia Troiei și cea a Dobrogei duce la aceeași localizare a primei. De-ar fi doar denumirea cetății HIS-TRIA!
     Încă un argument: CALLATIS, cetate din centrul Troiei, se poate înțelege ca o sintagmă, anume CAL LATIS ”Cal de Lemn”; cf. rom. cal; alban. kale ”cal”; rom. leț ”stinghie; șipcă de lemn”. De aici a fost imaginat în ”Iliada” fantasticul cal de lemn cu care Grecii i-ar fi înșelat pe Troieni, izbutind să-i înfrângă. Dar ”Cal de Lemn” însemna de fapt ”corabie”, și se referea la faptul că respectiva cetate, actuala Mangalie, era port; cf. franc. cale ”cală; partea cea mai de jos din interiorul unei corăbi”; ital. goeletta, franc. goelette ”corabie cu pânze”. Astfel se explică și denumirea municipiului Galați, tot port.

                                                    Așa-zisul ”Cal Troian”, după ”Iliada”

     Și dacă argumentele de mai sus nu ar fi destul de convingătoare, trebuie amintită informația mai multor autori antici că eroul Grecilor, Ahile, a fost înmormântat în Insula Leuke, astăzi Insula Șerpilor, unde i s-ar fi ridicat și un templu de marmură. Ce rost aveau Grecii să-l aducă pe Ahile tocmai din Marea Egee, pe țărmul căreia este localizată antica Troie, și să-l îngroape în Insula Șerpilor, dacă acesta nu ar fi murit pe țărmul apusean al Mării Negre?
     Se vede că vehii Greci au tras spuza pe turta lor, ca să-și laude neamul. În realitate, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel decât în ”Iliada”.
     Astfel, prin jurul anului 1.000 î.e.n., din multimilenarul și imensul Imperiu Atlant mai rămăseseră doar trei regate, căci TROIA se mai traduce și prin ”Din Trei”: cel central, THRAKIA, cu capitala la Tomis, actuala Constanță, al doilea fiind VENETAI, al vechilor Slavi, iar al treilea, ETRURIA, din Peninsula Italică.
     Specific graiului getic, T'ROIA mai însemna și ”Cerbii” - cf. alban. dre, engl. deer ”cerb” - în amintirea împăraților Oeagrus și Orfeus, cărora, subliniind că sunt încoronați, li se mai spunea și ”Cerbii”. Oeagrus avusese prima capitală la Tomis, unde se născuse și fiul său, Orfeus.
     Ca atare, după cum afirmă scriitori antici, printre care Pisandru, Pindar și Pherechidis,  unul din cele mai sacre simboluri ale Troiei era o Cerboaică de Aur, care apăra gurile Istrului (Dunării). După această legendă, prelucrată de Greci, nimfa Taigetis, iubita lui Zeus, închinase Zeiței Ortaisa, în cetatea Histria, o cerboaică cu coarnele de aur, ca să apere Delta Dunării. Cerboaica cu Coarnele de Aur ar fi avut calități excepționale, fapt ce l-ar fi determinat pe regele Teseus să plece la vânătoare.
     Ei bine, la un moment dat, un guvernator al provinciei care va deveni mai târziu Grecia, s-a răzvrătit împotriva puterii centrale și, crezând că-i va zdruncina puterea, a reușit să fure Cerboaica Magică și alte simboluri sacre ale Troiei, ducându-le în teritoriul pe care-l conducea. Porecla pusă de Troieni  acestui hoț era PROMETHEUS ”Răsculatul; Tulburatul; Nebunul; Ticălosul”, de unde româna mai are și astăzi cuvinte ca freamăt, a fremăta și pramatie.
     Furia conducătorilor Troiei a fost  distrugătoare, armata comandată de prințul Paris pornind  împotriva ținutului rebel, prinzându-l și pedepsindu-l cumplit pe Prometheus. Totodată, Cerboaica Fermecată a fost găsită și adusă înapoi, la Tomis. De la aceste fapte, prințul Paris, fiul regelui Priam, a mai fost numit și A LEK SAN DROS ”Care salvează Minunata (Frumoasa) Cerboaică”; cf. rom. a - art. hot. adj.; leac; a lecui; sân (pop. ”sfânt”; zână; latin. sanus ”sănătos”; alban. zane ”zână”; zonje ”doamnă”. În graiul troiano-getic, ”Cerboaică” se mai spunea și HELENE; cf. vechi slav. ieleni ”cerb”;franc. elan ”elan, cerb mare din pădurile Nordului”. Iată așadar cine a fost celebra Elena din Troia, de care Grecii scorniseră că se îndrăgostise Paris-Aleksandros și o furase!

                                                          Elena și Paris, în mitologie

     În treacăt fie spus, în cele mai multe imagini antice și chiar moderne, prințul troian poartă inconfundabila cușmă getică.
     De la T'ROIENII care cuceriseră și trecuseră prin foc și sabie teritoriul pe care se află astăzi Grecia a rămas denumirea de DORIENI, despre care toți istoricii afirmă că veniseră din Nordul Grecie
     Din nefericire, la ceva vreme, Grecii, simțindu-se un neam aparte, s-au răsculat iarăși și, cu ajutorul Scyților și al Etruscilor, au izbutit să cucerească Troia, iar Scyții au stăpânit o parte din Tracia până în vremea lui Apollon-Zalmoxis, Zeul-Împărat care i-a eliberat pe Geți. Dar aceasta este o altă poveste...
     Nefiind popular la Greci, ba dimpotrivă, numele de Aleksandros i-a fost pus unui prinț traco-macedonean, care va deveni vestitul Alexandru cel Mare.

                                                        Alexandru cel Mare, în luptă

     În tradițiile trace, viteazul prinț Paris-Aleksandros era deja sanctificat, căci numele lui mai putea fi înțeles și ca ALEK SAN DROS ”Excepționalul Sfânt al Troiei”; cf. rom. a alege; alac ”specie de grâu foarte rezistentă, cultivată în regiunile muntoase”; sân (pop.) ”sfânt”; grec. Troas - o denumire antică a Troiei; Tros - strămoșul legendar al Troienilor. Din SANDROS au rămas în mitologia românească Fetele lui Șandru, zâne războinice. Un mare domnitor al Moldovei a fost și Alexandru cel Bun. Multe personalități ale culturii noastre au purtat și poartă numele de Alexandru.

                                                              Alexandru cel Bun
    
     În onomastica românească, mai provin din Alexandru nume ca Alexandra, Lisandru, Lixandru, Luxandra, Ruxandra, Lisandra, Alex, Alexa, Sandu, Sanda, Sandra etc.

                                                                                                           Adrian Bucurescu