miercuri, 11 iulie 2018


          Către cenzurozauri:

               Al cui joc îl faceți, latinopaților? Al lui Tomas de Torquemada, al lui Karl Marx sau al FSB?




Cum nu vii tu, Țepeș, doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.

                                                                                Mihai Eminescu - Scrisoarea III

luni, 9 iulie 2018

Noaptea hoților de cai


         




Șuieră pe drumuri arme și pe sat se lasă ceață.
E cam frig în noaptea asta și mai e pân' dimineață.
Hii, voi, murgii și bălanii, peste miriștea nearsă!
Plumb de jar deasupra noastră potera cu sete varsă.
Nu grăbi, Crăiasa Nopții! Doamnă Lună, stai culcată!
În cojoacele de pâclă bine-ți șade îmbrăcată.
Doamne, dă o ploaie rece, c-o să dăm, de nu ne prind,
O icoană mânăstirii ferecată în argint!
Maică Vergură Curată, Dulce Maica lui Hristos,
Du sticleții spre Cocora sau pe Ialomița-n jos!
Pavele, tu ia-o-n dreapta! Vezi de-o cărăruie nouă!
Aoleu, ne-ascultă Domnul! Iată c-a-nceput să plouă!
Hii, murguțul meu, aleargă cum știi tu, numa-ntr-o rână!
N-a sosit ea, vremea aia, să ne tragem sub țărână.
Mireo, fugi către Copuzu! Ne-ntâlnim la Sărățuica.
Hii, murguțule! Ne-așteaptă cu mușcate-n geamuri puica.
Hii, nu dăm noi Bărăganul nici pe iad și nici pe rai!
Slobodă pe lume-i numai viața hoților de cai.
Și nu dăm noi libertatea pe nimic în lumea asta.
Hii, că ne pierdură urma lanțul, focul și năpasta!
Hai, voi, caii neichii! Dii, murgii și bălanii, hai,
Că ne-așteaptă Nastasia, sora hoților de cai!
Oacheșă-i cu ochii-și negri sora hoților de cai.
Dii-dii-dii,
                    Hai-hai-hai!

                                                              Adrian Bucurescu

sâmbătă, 7 iulie 2018

Sâmbătă seara


   




Vara e-n toi. Dumbrava freamătă.
Încă mai cântă privighetoarea.
Clopote, de undeva, răsună,
vestind sărbătoarea.
Fericit, lângă cea mai iubită,
mă întreb deodată în gând:
ce-o fi zicând Moartea din mlaștină,
când ne vede râzând?


                                                                Adrian Bucurescu

joi, 5 iulie 2018

Argintul


     




          Tradiții daco-românești

     În Bithynia, regat tracic, este consemnat și muntele ARGANTHOS, denumire de la care, în românește, vine și termenul argint. Tâlcul cuvântului provine din AR GANTHOS ”Care are Valoare; Cel Prețios; Cel Respectat; Cel Impunător; Cu Forță; Cu Greutate”; cf. rom. are; conț ”bucată; halcă; os; teanc de 24 de coli de hârtie”; ghindă; ghiont; a (se) înghionti; latin. centum , alban. qind ”sută”; ital. conto, germ. Konto ”cont; socoteală; samă; raport”; ital. contare ”a conta; a (se) număra; a avea valoare, însemnătate”; latin. argentum ”argint”; arrogans, -ntis ”arogant”; alban. argjend ”argint”; grec. arhontas ”arhonda, titlu de politețe cu care cineva se adresa unui aristrocrat”.
     În treacăt fie spus, cum s-a văzut și din mulțimea exemplelor din serialele de pe acest blog, toate cuvintele limbii române de până la curentul latinist, impus de rătăcita Școală Ardeleană, vin din limba tracă. Se vede că autorii sinistrului DEX sunt și ignoranți și rău-voitori.


     Argintul are un rol de seamă în mitofolclorul nostru. Astfel, în județul Vâlcea, arginții strânși la nuntă se dădeau în mâna miresei, după ce nașul punea într-o legătură puțină sare și nițel vin peste ei, ca să aibă însurățeii noroc toată viața. Tot în Vâlcea, mama, înainte de a îmbrăca pruncul cu o cămașă sau cu o haină nouă, pentru a-l feri de vrăji și făcături și pentru a fi sănătos, voinic și norocos, petrecea prin haină sau prin cămașă un ban de argint, pe care-l introducea prin guler, pe mâneci și pe platcă. Cei cărora nu le trăiau copiii strângeau de la nouă case ”neprimenite” bani de aur și de argint, din care făceau un cercel, pe care-l agățau în urechea dreaptă a noului-născut, în nădejdea că acesta nu va mai muri.


     Chiar și astăzi banii de argint sunt întrebuințați frecvent în obiceiurile de nuntă. Astfel, în Țara Moților, înainte de sosirea mirelui, mireasa se retrage cu prietenele ei într-o odaie, li acestea o ”gogesc”, exprimându-și în cântece părerea de rău pentru despărțirea de ea, de trecerea ei în rândul nevestelor. Apoi nașa intră în încăpere și le dăruiește monede de argint care reprezintă ”răscumpărarea miresei de la prietenele ei”. Înainte de a se urca mireasa în car, tatăl ei ia un pahar, îl înfășoară cu o năframă de mătase, îl umple cu vin și pune în el o monedă de aur sau de argint. În pragul ușii, mireasa închină paharul către mama ei, apoi mama către mireasă și aceasta către mire, care bea vinul iar banul îl păstrează în gură până iese din curte. Mireasa sărută mâna tatălui ei, care o prinde în brațe și o sărută pe obraji, îi dă un ban de aur sau de argint, pe care mireasa îl leagă într-un colț al batistei. După ce tatăl îi vorbește încet la ureche, o petrece la car. Foarte răspândit este și obiceiul de a pune un ban de argint în vasul cu apă cu care se stropesc nuntașii și de a se arunca bani în acest vas.


     Cele mai multe descântece românești se sfârșesc cu o formulă prin care descântătoarea urează bolnavului să se vindece, să rămână ”curat,luminat, ca argintul strecurat”. Acestei formule îi corespund variante, cărora li se adaugă încă o comparație, care o întărește pe cea dintâi:

Ca din cer picat!

Ca Maica Domnului din cer!

Ca argintul strecurat,
Cum din cer Maica Precista l-a lăsat!

Ca argintul strecurat,
Ce Dumnezeu l-a lăsat!

În grija Maicei Precistei dat și lăsat!

Ca argintul strecurat,
Ca din ceasul ce l-a născut,
Ca poala Sfintei Mării!

Cum Maica Precista l-a lăsat,
Și nașul său l-a botezat!

Luminat,
Strecurat,
Ca argintul curat,
Ca poala Sfintei Maicei Maria!

Ca Soarele răsărit,
Ca bujorul înflorit!

Ca florile înflorite,
Ca altoile altoite,
Cum este de la Dumnezeu lăsat!

Ca argintul strecurat,
Ca steaua din cer,
Ca roua de pe pământ,
Cum l-a lăsat Domnul Sfânt!

     Mai sunt multe astfel de exemple. Sunt și descântece cu formule finale ca acestea:

Ca argintul din poala Maicii Domnului lăsat!

Ca argintul lămurit!

     În etnobotanica românească există și două plante legate de prețiosul metal: argințica și argințica-de-pădure sau argințelul-de-pădure, întrebuințate în medicina populară. Despre ultima se crede că este binefăcătoare numai planta ruptă când a fost văzută pentru întâia oară în anul respectiv.


     În basmele românești, palatele sunt de multe ori de argint. O pădure de argint apare și în celebrul poem ”Călin (File din poveste)” de Mihai Eminescu:

De treci codrii de aramă, de departe vezi albind
Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.

                                                                                                       
                                                                                                                 Adrian Bucurescu

          Attention: La Roumanie est censuree sur le Net!




                                                                                          Reporter sans frontieres

miercuri, 4 iulie 2018

Stihuri de leac


     



N-am ajuns, nu voi ajunge curând
înscris cu aur pe catapeteasmă,
deși multe versuri le-am scris
cu albastră aiasmă.

Năzuros și mistic, cu orgoliu ascuns,
mag și prooroc m-am crezut,
dar norodul valah m-a uitat
chiar înainte de-a mă fi știut.

Eu totuși nu mă mai întorn
să-mi aleg altă soartă, alt dar.
Focul, după ce a țâșnit,
nu se mai întoarce în amnar.

Eu știu: când neamul acesta durut
de dor de sine se va tulbura,
versurile mele ferecate
ca pe descântece le va murmura.


                                 Adrian Bucurescu

marți, 3 iulie 2018

Toponimia Daciei: Soroca






          În strălucitoarea salbă a Nistrului

     În Nord-Estul Basarabiei, pe malul drept al râului Nistru, este situat frumosul municipiu Soroca, pe care, cu câțiva ani în urmă, am avut bucuria de a-l vizita. La întoarcere, am publicat un reportaj în cotidianul ”România liberă”, pe atunci cel mai important din țară, unde am propus ca etimologie a toponimului verbul românesc a soroci, și, între timp, am aflat și alte dovezi legate de propunerea respectivă.
     În vatra Sorocii s-au descoperit urme de așezări omenești datând încă din Paleolitic. Acestea au dăinut și în epoca bronzului precum și în cea dacică târzie. În Evul Mediu, Soroca a avut o mare importanță pentru principatul Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt ridicând aici o mare cetate de lemn, în anul 1489, restaurată în forma actuală, de Petru Rareș, din piatră, cu ajutorul unor arhitecți din Ardeal, în anii 1543 - 1546. Documentar, orașul este atestat la 12 Iulie 1499, prin Costea, pârcălabul de Soroca.


     Că denumirea localității de pe malul Nistrului este curat dacică o demonstrează numele lui ASSAROCOS, fiul legendarului întemeietor al Troiei, TROS ”Cerbul”. Cum am arătat într-unul din episoadele serialului ”Istoria Atlanților”, acest ”Cerb” legendar era un supranume al împăratului Oeagrus, El și împărăteasa CALLIOPE au avut un singur fiu, pe ORFEUS, cel mai mare profet din vechimea îndepărtată. Tocmai așa se traduce ASSARACOS, ”Profetul”. Acest nume vine din AS SAR ACOS ”Cel care pre-vede; Care deschide Ochii”; cf. rom. își; latin. is ”ea”; rom. a sări; a zări; zare;; alban. sheroj ”a restabili”; rom. agăochi; a ochi; ochios; alban. ag ”zori”.


     Dar sintagma AS SAR ACOS a fost înțeleasă și ca ”Pe (de) Deasupra Ochilor”; cf. rom. a sări; șură; ochi; a ochi; ochios. Astfel, din *HASSARACOS româna a format termenul cozoroc ”partea de dinainte a chipiului; vizieră; partea coifului, care se ridică și se lasă pentru a vedea”. Tot așa a apărut și expresia a ține mâna cozoroc ”a face mâna streașină la ochi”. Interpretată de misticii Daciei,  expresia a căpătat și sensul de ”Cu Ochii Deasupra”; cf. rom. a sări; șură; pers. ser ”cap”; ochi. Așa se explică și straniile coifuri geto-dacice de luptă, cu ochi gravați în partea din față.


     ”A deschide Ochii” înseamnă și ”a se trezi la viață; a renaște”, iar acei ochi gravați pe coifuri urmau să le asigure ÎNVIEREA în cer a celor căzuți în luptă.


     În românește, soroc are mai multe sensuri: ”termen fixat pentru săvârșirea unor acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp; dată la care se întâmplă ceva; rost; socoteală; orânduială; ursită; soartă; prevestire”. Este limpede că ultimul tâlc vine din SARACOS ”Pre-vedere; Profeție”. La rândul său, a soroci înseamnă ”a fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; a ursi; a sorti; a descânta; a meni”. Acest tâlc vine și din SA RACOS ”Care (se) împlinește (termină); La  Termen; Cel Plin; Cel Deplin”; cf. rom. se; răgaz; rigă; rege; latin. rex ”rege; conducător; domn; bogătaș;  Totodată, toponimul se tălmăcește și prin ”Inițiere; Îndrumare; Conducere; Rânduială”; cf. rom. surguci; surugiu; sârgșirag. Evident, cuvântul nu are absolut nicio legătură cu rus. sorok ”patruzeci” sau cu soroka ”coțofană”, după cum speră unii pan-slaviști fără de leac.
     Din toate acestea se vădește că în vatra actualului municipiu Soroca se va fi aflat un mare templu închinat marelui profet ION-ORFEUS. Un argument în acest sens îl constituie o altă veche denumire a Sorocii, anume ALCHIONA, consemnată de Bizantini. Denumirea provine din ALCH IONA ”Hramul (Sărbătoarea; Jocurile) lui Ion”; cf. rom. alca ”joc vechi, asemănător cu jocul de arșice; joc executat călare, constând în trecerea unei sulițe printr-o verigă”; de-a hâlca ”un joc de copii”; Ion - titlul voievozilor moldoveni și munteni; Ian Caloian - eroul invocat pentru ploaie; alban. hyjni ”divinitate; zeu”; ujane ”imensitate”; rom. Arcanul - dans popular asemănător cu sârba. Înseamnă că la ALCHIONA se desfășurau celebrele Mistere Orfice, adică Tainele Divine. Astfel, ALCHIONA a ajuns să însemne și ”Taine; Mistere”; cf. latin. arcano ”în taină; în secret”; arcanus ”taină; secret”. În română, ALCHIONA, din ”Taină; Mister”, înțeles ca ”Ascunziș; Adăpost”, a evoluat în iorgan ”plapumă; cuvertură”.


     Așadar, atât SARACOS cât și ALCHIONA se referă la același mare profet, cinstit și astăzi de Români ca Sfântul Ion, al cărui chip cioplit, KOG-A-ION, străjuiește Munții Bucegi.
     Soroca nu ar fi devenit un oraș atât de mare, dacă n-ar fi fost acel templu geto-dacic, pe locul căruia Ștefan cel Mare și Petru Rareș au înălțat frumoasa cetate, care, evident, are și un paraclis, aflat în turnul rectangular de la intrare.
     Întru toate acestea, Sorocii i se poate soroci, parafrazându-l pe Mihai Eminescu, la trecutu-i mare, mare viitor!

                                                                                                               Adrian Bucurescu