luni, 18 iunie 2018

Lina-Cornalina






Lină, lină-cornalină,
Roșie-n care lumină,
Între rece arzi agate,
Te nu-ncruntă, te nu zbate!

Cornalină, tu ești piatră
Pe care câinii n-o latră,
Nici pisicile o torc,
Nici balaurii o-ntorc.

Coarne nu ai, cornalină,
Și ac nici ca de albină,
Dar clipești în trandafir,
Când în rouă, când în mir.

Ești săiastră așadar,
În vedenie de jar,
Și aperi de negure
Sufletele vergure.


                     Adrian Bucurescu

duminică, 17 iunie 2018

Istoria Atlanților






          Spre Apus, spre America!

     Al Doilea Imperiu

     Pe când Africa făcea parte din Primul Imperiu Atlant, coasta de Vest a continentului se mai numea și MARKO ”Apusul”; cf. rom. murg, amurg ”apus; asfințit”. Străvechea denumire a fost păstrată până astăzi în cea a Marocului, care, în limba berberă, se numește MURAKUC și AMERRUK. Tot de la MARKO va fi rămas și denumirea importantului oraș din această țară, MARAKEȘ.
     Am văzut într-unele episoade ale acestui documentar că, în urma războaielor de secesiune, Atlanții au pierdut Africa. Se pare că incursiunile armatei atlante în acest continent au avut ca țel  principal salvarea Europenilor, care au fost strămutați în Georgia, Italia și Iberia.
     Cel care avea să creeze un Al Doilea Imperiu a fost SARPEDON, fiul lui Dionysos și al Ariadnei, născut în cetatea Helis, astăzi Piscu Crăsanilor. În fruntea unei uriașe flote atlante, acest împărat a ajuns în America, pe care a cucerit-o. Aflându-se la Vest de Europa, continentul a primit denumirea de MARKO, adică ”La Apus”. Termenul este bine reprezentat în limba tracă: MARCENTIUS - nume tracic; MARCEROTA, MARCINIUM, MARCODAVA - localități din Dacia; MARKO - inscripție pe o toartă de amforă, descoperită în ruinele cetății Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, județul Olt. Astfel, ipoteza că denumirea Americii ar veni de la navigatorul italian Amerigo Vespucci este doar o glumă, nici măcar reușită.


     De la cucerirea continentului MARKO, însuși împăratul Sarpedon a fost numit astfel, termenul mai însemnând și ”Călătorul; Conducătorul; Divinul”; cf. rom. a merge; murg, amurg ”asfințit”; alban. murg ”călugăr”. De aceea, în ierarhia sacră a Atlanților, ulterior a Tracilor, el era socotit Arhanghelul Amurgului, veghind Pământul de la înserare până la miezul nopții.

     Misteriosul Zodiac


     Un argument infailibil privind cucerirea și colonizarea Americii de către Europeni în vechimea foarte îndepărtată îl constituie zodiacurile celor două rase, a căror asemănare este izbitoare. Iată denumirea zodiilor la civilizațiile europene și precolumbiene:

     BERBECUL. La Incași - Lama.
     TAURUL. La Incași și Mayași - Cerbul.
     GEMENII. La Incași - Soțul și Soția. La Mayași - Doi Comandanți Militari.
     RACUL. La Incași și Mayași - Sepia.
     LEUL. La Incași - Puma. La Mayași - Oselotul.
     FECIOARA sau ZEIȚA CEREALELOR. La Incași și Mayași - Zeița Porumbului.
     SCORPION. La Incași - Mumia. La Mayași - Scorpion.
     SĂGETĂTORUL. La Incași și Mayași - Săgeți și Lăncii.
     VĂRSĂTORUL. La Incași și Mayași - Apa.


     Desigur, în urmă cu cinci milenii, denumirile zodiilor vor fi fost chiar identice.

     Taina celor Treizeci și Două de Lumini

     Relativ recent, în anul 1999, lângă orășelul Nebra, în landul Saxonia-Anhalt, Germania, a fost descoperit un superb disc de bronz, de circa 32 cm diametru, cu o patină verde-albastră și cu încrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele și Semiluna, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc, dintre care una s-a pierdut, adăugate mai târziu. Ultima adăugată este un alt segment de cerc, mai îngust.


     Asupra discului de la Nebra s-au iscat multe controverse, dar până acum mesajul lui a rămas învăluit în mister. Ca de obicei, tainele Atlanților pot fi dezlegate numai prin moștenirea culturală tracică. Deocamdată, singura trimitere la numărul 32 este TREDETITILIUS, un castru din regiunea Timocului, restaurat de împăratul Iustinian. O lectură a denumirii este TRE-DETI-TI LIUS ”Treizeci și Două de Lumini (Iluminări; Descoperiri); Treizeci și Două de Victorii (Triumfuri)”; cf. rom. trei; zece; alban. dhjete ”zece”; rom. treizeci; alban. tridhjete ”treizeci”; dy ”doi; două”; rom. laz ”teren despădurit”; a luci; leu (zool.); sued. ljus ”lumină”; latin. laus ”laudă; elogiu; vorbe de laudă; cinste; stimă; renume; faimă; glorie; merit; calitate”.
     Cum am văzut în mai multe episoade ale acestui documentar, termenii atlanto-tracici cuprindeau, după rostirea lor, cel puțin două sensuri. Așa și cu denumirea castrului din Timoc, ce poate fi înțeleasă și ca TRED ETI TI LIUS ”Lucrul (Obiectul; Odorul) Acesta dă (poartă) Forță (Izbândă; Câștig; Noroc; Protecție)”; cf. rom. trudă ”muncă; lucru; strădanie”; Dridu (loc.); latin. tritus ”des folosit; de uz comun; obișnuit; exersat”; trudis ”prăjină, cu vârful încovoiat de fier; cange”; alban. trajte ”formă”; ata ”acei”; ato ”acelea”; rus. eto ”acesta”; rom. a da; di(e)!; leu; a lua; leasă; latin. laus; alban. lis ”stejar”; rom. tel; țel; țoală; a (se) înțoli; latin. tilia ”tei”; telum ”orice armă ofensivă; rază a Soarelui; fulger”.
     După ultimele tâlcuri ale sintagmei, discul de la Nebra este un talisman. Trebuie reamintit că și teritoriile germanice făceau parte din Imperiul Atlant.


     Dar cine să fi fost cel care a descoperit 32 de locuri ale Apusului, pe care le-a și cucerit? Nu poate fi decât împăratul Marko, descoperitor și cuceritor nu doar al Americilor, ci și al Japoniei și Oceaniei, căci M-ARKO se mai tălmăcește și prin ”Cu Arcul; Care se arcuiește; Care se înclină; Care se închină ”; cf. alban. me ”cu”; rom. arc; a se arcui; alban. murg ”călugăr”. De aici vin și rom. murg și amurg, cu referire la Soarele în declin. Exact acest ultim tâlc îl sugerează arcul de cerc de pe discul de la Nebra!
     Pe talismanul cu 32 de stele apar și Soarele și Luna, simboluri ale primei confederații, create de Moesieni și Amazonieni în vremea împăraților Poseidon și Kleitho, el fiind și Marele Preot Selenar, iar ea, și Marea Preoteasă Solară. Cum se știe, cele două astre apar permanent pe vechile steme ale Țării Românești, Moldovei și Ardealului.
     Se poate spune că, prin frumusețea sa astrală și tâlcurile sacre înscrise pe el, discul de la Nebra este una dintre capodoperele culturii Atlanților, adică a adevăraților noștri strămoși, cândva  Stăpânii Lumii.


                                                                                                              Adrian Bucurescu

sâmbătă, 16 iunie 2018

Pe Bărăgan





Pe Bărăgan vântul șuieră ca haiducii.
Volbure dansează în pulbere.
Ialomița, cu nazurile ei,
curge tulbure, tot mai tulbure.

Din schitul stingher ies vălătuci de lumină.
Eu, cu palma streașină, văd în zare
cum strălucește pe colină
satul meu alb de sare.

S-a frânt furtuna, smerită de lumină,
iar Soarele se uită de sus
la grâul mășcat,
până ce, după datină, dă spre apus,

pe când eu, pentru tărâmul natal,
pentru pomenirea numelui meu,
până la întâia capcană
las urme ca de labe de leu.


                                     Adrian Bucurescu

vineri, 15 iunie 2018

Ceasul-Rău






          Mitologie română

     La Traco-Phrygieni, Zeul Timpului se numea ACRISIAS. Numele și funcția sa fac ca traducerea să vină de la sine: AC'RI-SIAS ”Unitate (Răstimp) de Măsurat; Măsurarea Timpului”; cf. rom. ogor; latin. acrum ”acru, unitate de măsură”; iugerum ”unitate de măsură a suprafețelor agrare”; franc. equerre ”echer”. rom. soi; ceas; rus. soiuz ”uniune”. Vechii Greci pretindeau că Zeul Timpului, Cronos, își mânca pruncii. Așadar era un personaj malefic.
     Duh rău a ajuns și AC'RISIAS la Români, după unele sensuri ale limbii trace. Astfel, ”Unitate de Măsurat” putea a fi înțeleasă și cca ”Unitate de Împărțit (de Tăiat); Lucru Înțepător (Primejdios)”; cf. rom. ogor; ocară; ogar; acru; soi; ziuă; ceas; rus. soiuz; rom. a se ogârji; agriș; groază; greață; cursă ”pericol; capcană”; latin. aggressio ”agresiune”. Din tâlcul tracic de ”Lucru Primejdios”, mitologia românească a creat Ceasul-Rău, atât ca moment neprielnic cât și ca un duh primejdios. Momentul neprilenic poate fi provocat prin blestem, cum se spune și în această doină:
Să te duci, bădiță, duci,
Să te duci la calea-n cruci,
Să te-oprești într-un ceas rău
Și să-ți pice calul tău!
Sforăiască, sforăiască,
Pe tine să te trântească,
Mâna stângă să-ți frângească!
Să ții dârlogii cu dinții,
Să mâi calul ca muții,
Să te vadă părinții!
Să cunoască orișicine
Că blestemu-i de la mine!
     Ca duh, Ceasul-Rău umblă noaptea și-i pocește pe cei întârziați pe drumuri singuratice. În unele ținuturi se spune că sunt trei sau chiar patru Ceasuri-Rele, la vremea nopții, uneori și ziua, și nu e bine să te prindă vreunul din ele umblând pe afară. Ceasurile-Rele umblă prin văzduh și se cunosc că zboară pe aproape, după un fel de țiuit. De aceea, se crede că, atunci când îți țiuie urechile, trece vreun Ceas-Rău sau Slab prin apropiere și încearcă să te pocească. Dacă-ți faci imediat cruce la ureche, nu-ți poate face niciun rău.
     În medicina tradițională, prin Ceas-Rău se înțelege în general epilepsia. Această boală cumplită are mai multe denumiri: alte-alea, apucat, boala-copiilor, ceas-slab, cei răi, ducă-se-în-pietre, ducă-se-pe-pustii, fulgerătură, încleștat, încleștătură, poceală, răul-copiilor, răutatea-copiilor, samcă, strâns, strânsătură, stropșitură, zghihuială etc.
   Dacă te-a prins totuși și te-a înspăimântat Ceasul-Rău, te poate vindeca un descântec ca acesta, din Calafindești, Bucovina:
Ceas-Rău cu pocitură,
Ceas-Rău cu săgetătură,
Ceas-Rău cu spaimă,
Ceas-Rău de cu sară,
Ceas-Rău de la miezul nopții,
Ceas-Rău de cu ziuă,
Să te duci pe munți,
Pe sub munți,
C-acolo-s a tale curți,
C-acolo-s mese așternute
Și păhare umplute
Și scaune așternute!
Pentru tine sunt gătite.
Acolo să trăiești,
Acolo să vecuiești,
De N. să nu gândești!


     Într-un descântec din Bogați, județul Dâmbovița, Ceasurile-Rele sunt ademenite de o fecioară care are nouă frați:
Fata mare șade
În malul Dunărei,
Cu nouă frați,
Cu nouă securi,
Cu nouă barde,
Cu nouă sfredele.
Și șade cu mese întinse,
Cu făclii aprinse,
Și așteaptă dureri de Cei-Răi.
De la N. de nu vor merge,
Cu secerile îi vor tăia,
Cu berdele-i vor ciopli,
Cu sfredele-i vor găuri.
Și voi, D-ei-Răi,
Să vă duceți
Unde popa nu toacă,
Cocoșii nu cântă,
Glas de voinic nu s-aude
Și nici tăieturi de topor!
Leac să fie!
   
                                                                                                              Adrian Bucurescu

joi, 14 iunie 2018

Luceafărul cu ochii negri





Dinspre Miazănoapte, dinspre plai,
Un Luceafăr cu ochi negri trece,
și pe nume mirenesc Mihai
într-această lume se petrece.

La fereastra de argint așteaptă
Cătălina cea cu păr bălai.
Liniștea-nverzește-n tei mai dreaptă,
dinspre Miazănoapte, dinspre plai.

Sură-i sara cea de toamnă lungă,
iar pe cerul nepătruns și rece,
lin lăsând în urmă albă dungă,
un Luceafăr cu ochi negri trece.

La izvor vin ciute-ciutaline,
în ceair se-ntrec oșteni pe cai.
Sună buciume pe deal, că vine
cel pe nume mirenesc Mihai.

Pururi tânăr și înfășurat
într-o mantă de lumină trece.
Poate că nu l-om fi meritat,
dar cu el norocul ne petrece.


                                  Adrian Bucurescu

Vară virtuală






În piept, sub pielea de velă,
Îmi bate inima isoscelă
Și ochii, romburi de safir,
Primesc al văzduhului mir,
Pe când lebede purpurii coboară
Din Soarele ivit peste moară.
Mai puneți lemne în luna Cuptor,
Să aibă via miroznă și spor!
Pe liziera dreaptă ca o riglă
Se sparg sonor mure de sticlă.
Scuturându-și coada în diagonală,
Nechează o iapă bidimensională.


                               Adrian Bucurescu

miercuri, 13 iunie 2018

Muma Pădurii și Moșul Codrului




          Mitologie românească

     În mitofolclorul românesc, Muma Pădurii este o babă extrem de bătrână, cu dinții de pietre de moară, de lână sau ca secerile. Ea seamănă cu un copac cioturos și plin de ramuri uscate. Șuvițele de păr îi cad ca niște șerpi pe umerii costelivi. E lungă și cocoșată și umblă prin păduri jelind, sprijinită într-o cârjă. Locuiește într-o colibă de lemn, în mijlocul codrilor. Când obosește sau o apucă noaptea departe de casă, doarme în scorburi sau se urcă în copaci foarte înalți. Așa hidoasă și înspăimântătoare cum este, are totuși o droaie de copii, făcuți cu Dracul sau cu Moșul Codrului. Acești copii sunt foarte răi și o supără mereu; de aceea, Muma Pădurii fură somnul copiilor oamenilor și-l aduce copiilor ei, ca să doarmă mai mult și s-o lase și pe ea în pace. Știe absolut toți copacii din pădurea peste care e stăpână, fiindcă îi îngrijește de când sunt mici. Se spune chiar că-i alăptează, dându-le să sugă din sânii ei bătrâni. Îi ceartă, dacă aceștia cresc strâmbi, le pune porecle când o supără și-i blestemă tăiați ori trăsniți. De aceea sunt fulgerați cei mai frumoși copaci, fiindcă nu s-au smerit față de Muma Pădurii.


     Pe oameni și mai ales pe copiii lor nu-i suferă, pentru că ei sunt frumoși, iar ea este îngrozitor de urâtă. Când îi află rătăciți prin pădure, îi înfricoșează, încât rămân pociți sau chiar mor de spaimă. Însă oamenii se pot apăra de ea, făcându-și cruce. Atunci ea se încovrigă într-un copac și scâncește. Dacă o întreabă cineva ”Doamnă Mare, de ce plângi?”, ea răspunde: ”Mi-e foame, că n-am mâncat de o săptămână”. Și dacă omul îi dă un codru de pâine, atunci îl lasă în pace și-și vede de treabă. Cel mai mult se teme de cei înarmați și cu câini, mai ales că animalele o simt mai repede decât oamenii și încep să urle ca la Lună Nouă. Pe un fiu de împărat, căruia i s-a făcut milă de ea văzând-o plângând și și-a legat câinii, Muma Pădurii l-a împietrit și pe el și pe câini, numai cu un fir din capul ei.
     Această făptură cumplită nu fură numai somnul ci și pe copiii nesupravegheați și-i mănâncă. Dar, ca să nu se întâmple una ca asta, femeile care trebuie să plece la muncile câmpului le pun de pază, mătura, foarfecele, vătraiul sau cleștele, în cruce. Când copiii sunt încă sugari, li se leagă de capătul feșii o monedă de argint, tămâie, sare și usturoi. Pruncilor cărora li se fură somnul nu mai pot dormi sau plâng în somn și se zbuciumă în așternut. Atunci se spune că sunt bolnavi de Muma Pădurii și li se descântă așa:
U! leoaică,
U!, zmeoaică,
U! Muma Pădurii,
Miaza Nopții,
Ia-ți plânsul și hodină
Și să dai somnul și liniștea lui N.,
Să doarmă ca mielul
Și să se îngrașe ca purcelul!
     Într-un descântec de plânsori, Muma Pădurii este alungată astfel:
Tu, Muma Pădurii,
Tu, colțato,
Tu, strâmbo,
Tu, stâlciato,
Să fugi
Și să te duci
În păduri,
În adâncuri,
În smârcuri,
Unde popă nu toacă,
Unde cocoș nu cântă,
Unde câine negru nu latră!
     Muma Pădurii acționează și în afara tărâmului pe care îl stăpânește, trimițând șerpii pădurii să sugă mana vacilor, dă ploi cu broaște sau oprește ploile să vină asupra unui sat, urcându-se pe o măgură și oprind norii.


     Față de personalitatea Mumei Pădurii, cea a Moșului Codrului pălește, fiindcă, deși este duhul năzdrăvan al pădurilor și are aceleași metehne și însușiri ca și baba lui, este mai prost și deci mai ușor de înșelat. I se mai spune și Păduroiul, fiind amintit și el în descântece, cum ar fi cele de plânsul copiilor:
Tu, Muma Pădurii,
Tu, Păduroiule,
Cu vacile veniți,
Cu vacile vă duceți!
De la N. să fugiți!

                                                                                                         Adrian Bucurescu