marți, 12 iunie 2018
Focul viu
Ce-o mai fi prin Rai? În ultima vreme
n-am mai auzit nimic dinspre Cer.
Rând pe rând, amintirile pier
și duhul Pământului geme.
Mi-e dor de tărâmuri înalte,
de o altă soartă mi-e dor.
Și dacă tot e musai să mor,
să mor cu orgoliu încalte.
Știu, nenorocul m-a făcut mai tare,
dar și mai viclean m-a făcut,
și parcă un veac a trecut
și stelele sunt tot mai neclare.
Ah, Pământe, chiar că nu știu
de ce la tine tot m-aș întoarce!
Sângele apă nu se face,
sângele se face foc viu.
Adrian Bucurescu
luni, 11 iunie 2018
Spiridușul
Mitologie românească
În mitologia veche a Europei de Sud-Est, Hesperidele erau nimfe care locuiau într-o grădină frumoasă, unde creștea pomul care făcea mere de aur. După unele surse antice, această minunată grădină se afla în ținutul Hyperboreenilor, adică al Tracilor de Nord. Așadar, ne putem însuși legenda, mai ales că de la HESPERIDES româna a moștenit și gașperiță ”vrăjitoare”. Totodată, în mitologia românească este semnalată și Gasperița, o zână rea și slută, care locuiește dincolo de Vântul Turbat.
Ei bine, una dintre aceste nimfe se numea HESPERETHUSA, denumire rezultată din HE SPERETHUSA ”Care (se) agită; Care aleargă; În Mișcare;Care (se) încălzește; Care (se) fierbe; Cu Însuflețire; Care fermentează; Care (se) frământă”; cf. rom. că; a (se) zburătăci; spiriduș; spirituș ”rachiu tare; alcool”; latin. spiritus ”suflet; duh; spirit”. Numele mai putea fi înțeles și ca HE SPER E THUSA ”Care Câștig aduce”; cf. rom. că; spor; a spori; dus. Așadar, spiridușul a fost moștenit atât de limba cât și de mitologia română de la Tracii de Nord.
În mitofolclorul românesc, el este un drac mititel ori întruparea lui într-o vietate vizibilă sau invizibilă, ce aduce noroc omului pe lângă care este aciuat. Acest drăcușor e dat de Diavol unui om , care a făcut legământ cu Ucigă-l-Toaca, pentru un timp, în schimbul unei închinări sau dăruirea sufletului după moarte. Mai ales vrăjitoarele și vrăjitorii se slujesc de spiriduși în farmecele și vrăjile lor.
Spiridușul poate intra în slujbă și la oamenii care sunt chiar draci sub formă de om. El se poate dobândi în mai multe feluri. Cel mai adesea se cumpără doar pentru o vreme și pentru un preț de nimic. Târgul se face astfel: cel ce vrea să-l vândă îl leagă într-o batistă nouă și îl pune în buzunar numai cu un colț, iar restul atârnând afară. Cel ce vrea să-l cumpere trage batista și aruncă doi bani jos sau îi pune în loc. Dar de cele mai multe ori spiridușul se o obține dintr-un ou. Se caută un ou părăsit de o găină neagră. Acest ou părăsit se cunoaște după faptul că e mult mai mic decât ouăle obișnuite. Oușorul se ia și se clocește de om. care-l ține la subsuoară de la trei până la șase săptămâni. Puiul care iese este spiridușul. El se ține într-un vas de lut spoit și trebuie hrănit bine, cu miez de pâine și de nucă.
Spiridușul este un drăcușor mic cât degetarul, dar se poate întrupa și într-un pui sau într-un șarpe mic și negru. El e întotdeauna gata să îndeplinească poruncile stăpânului său. Oriunde îl trimite, trebuie să meargă și să-i aducă tot ce-i cere. Nu e slugă mai credincioasă și mai harnică decât spiridușul. Vrăjitoarele fac toate farmecele cu ajutorul lui. Spiridușul aduce călare pe prăjină pe ibovnicii necredincioși și tot el îndepărtează drăguțele de ursitul cuiva. El poate lua mana vacilor și poate vindeca bolile și multe altele. Spiridușii cunosc și văd totul, dar nu spun decât cele care duc la rău și la pierderea sufletului. Omul care are spiriduș nu poate merge la biserică și nici la preot.
Prin unele locuri se mai crede și în banul norocos, adică în cel pe care oricui l-ai da, se întoarce înapoi în punga ta și mai aduce și alții după el. În Bucovina, acest ban se numește ancluz, denumire care vine din trac. INCOLOSSAE ”Înmulțit”. Ancluzul are spiriduș sau este chiar el spiriduș și nu se poate obține decât de la vrăjitoare. Ele bagă un ban obișnuit în apă neîncepută, adunată de la nouă fântâni, și-l descântă:
Iată, te dau după Necurat, dimpreună cu leul acesta al lui N., să-i fie de noroc. Unde se va schimba leul, să-l aduci înapoi!
Apoi, omul trebuie să-l poarte nouă zile sub călcâi, în cizmă, și nu trebuie nici să se spele, nici să se închine și nici să vorbească cu cineva. Pe urmă, oriunde și oricui i-ar da banul vrăjit, acesta se va întoarce înapoi.
De spiriduș, cei curați pot scăpa cu un descântec ca acesta:
Îndărăt, drace, neprietene!
Desfă ce-ai făcut,
Că slujbele lui Sfântul Vasile
Te-or seca,
Cu tămâie te-or tămâia,
Cu fierăstrăul te-or reteza,
Cu mătura te-or mătura,
Cu lopata te-or lua,
În coarnele vacilor te-or arunca!
Tu, drace, neprietene,
Acolo îi plesni,
Acolo îi crăpa,
Gâștele și gâscanii,
Curcile și curcanii
Cu ciocul te-or mușca,
Cu ghiarele te-or zgâria!
Adrian Bucurescu
duminică, 10 iunie 2018
Cu moartea pre moarte călcând
Te-am iubit și te-am urât, pe rând,
dar nepăsător nu ți-am fost nicicând.
Țară alandala, cuib de zeflemiști,
deși râzi adesea, tu ai ochii triști.
Poate că ai râsul de la Daci,
dar de la o vreme taci și iar taci.
Nu prea îți mai arde de glume,
și, stingheră, te ascunzi de lume.
Ca o lupoaică urechile îți ciulești,
și ochii încordându-i, în zare privești,
și cazi pe gânduri, mamă, și îți pare
c-auzi pași cadențați și mașini militare.
Nu ne mai plânge prea mult de milă,
nouă înșine de noi ne e silă.
Slăvite Zalmoxis, nu ne mai feri,
căci de nu vom învinge și vom pieri,
în brațele Tale, zâmbind vom sări!
Adrian Bucurescu
sâmbătă, 9 iunie 2018
Toponimia Daciei: Chișinău
Oraș din albe flori de piatră
În letopisețe și în hrisoave, cel mai des pomenite, din Răsăritul Moldovei, sunt marile cetăți: Hotin, Soroca, Tighina și Cetatea Albă. Alte localități dintre Prut și Nistru sunt amintite mai rar. Prima mențiune a Chișinăului în documente datează de la leatul 1436.
După ocuparea Basarabiei de către Ruși, târgul de pe malurile Bâcului devine capitala acestei provincii. Importanța Chișinăului s-a evidențiat după Reîntregirea din anul 1918, când orașul a primit rangul de municipiu, fiind al doilea ca mărime, din România, după municipiul București. Astăzi, Chișinăul este capitala și cel mai mare oraș și centrul administrativ, teritorial, cultural, științific și economic al Republicii Moldova. Este situat la o margine a pantei de Sud-Est a Podișului Central al Moldovei, în zona de silvostepă, fiind străbătut de râul Bâc, un afluent de dreapta al Nistrului.
I-am fost oaspete Chișinăului de două ori, și am rămas profund impresionat de frumusețea și pitorescul său, precum și de marea lui vocație culturală. În imnul intitulat ”Orașul meu”, pe muzica lui Eugen Doga și versurile lui Gheorghe Vodă, grație abundenței de clădiri de culoare deschisă, construite din piatră de calcar alb, i se spune ”Orașul meu din albe flori de piatră”. Minunată și potrivită metaforă!
Orice, numai geto-dacic să nu fie!
Urmărind toponimia țării noastre, precum și onomastica românească, rămâi cu impresia că istoricii și lingviștii care le-au propus originile citeau și scriau pe întuneric. După ei, niciun nume, nici măcar ca o sfioasă ipoteză, nu s-ar fi moștenit de la Geto-Daci, de parcă Românii ar fi venit aici din Patagonia.
Ca și în cazul Clujului, a cărui denumire ar veni, după unii, de la un primar sas cu numele de Klaus (!!!), așa și toponimul Chișinău ar proveni, după alții, din maghiară, de la un Kis Jeno ”Micul Eugen”!!! Mare trebuie să fi fost acest Kis Jeno de vreme ce mai există o localitate, Chișineu-Criș, tocmai în Transilvania! Ingrați mai sunt și istoricii, de vreme ce nu-l pomenesc pe nicăieri! Această hazlie etimologie a dat-o Iorgu Iordan, cel după care aproape toată onomastica românească ar fi de origine bulgară!
La fel de duși cu pluta, alții au găsit că denumirea Chișinăului ar veni din ”Câșla Nouă”, kâșla însemnând în limba tătară ”iernut”! Se pare că, la un moment dat, pe unul din drumurile României s-a rupt căruța cu paiațe...
Baștină domnească
În documentele antice, este atestată o localitate getică din Dobrogea, CASSIANON, cu variantele CASIANON și CASIANUM. Cum și astăzi în România există mai multe localități omonime, așa se va fi întâmplat și în Dacia. Este cât se poate de limpede că toponimul se află la originea denumirii de Chișinău. După obiceiul limbii trace, care se făcea înțeleasă după tonuri, accente și pauze, CAS SIA NON se traduce astfel: ”Cel mai Vrednic”; cf. latin. hes ”el”; rom. a (se) sui; nană; nene; nun; latin. nonnus ”călugăr”. Tot așa, CAS SIA NON se tălmăcește prin ”Palatul (Templul; Lăcașul; Acoperământul)) Prea Sfânt”; cf. rom. casă; chesea; chesă ”pungă de ținut bani”; coajă; Cozia - masiv muntos și mânăstire; alban. kishe ”biserică”; rom. a (se) sui; nun; nană; latin. nonnus. Alt tâlc: CAS SIANON ”Lăcașul Minunat; Case Frumoase”; cf. rom. casă; senin; germ. schon ”frumos”. La un loc, CASSIANON însemna ”Măreție; Forță; Vrednicie; Belșug; Gospodărire; Pildă”; cf. rom. hasnă ”folos”; a hăsnui ”a folosi în pace”; cazan; căzănie ”povarnă; magazie de butoaie”; cazanie; Caznian - Cosmandinul, sărbătoare populară în cinstea Sfinților Doctori fără de Arginți, Cosma și Damian; Cașin - râu, localitate și mânăstire; Ioan Casian - născut în Dobrogea, cinstit ca sfânt și de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică; ital. casino ”cazino”; franc. gason, gazon ”gazon”; rus. hozeain ”proprietar; stăpân; jupân; patron; gazdă; stăpânul casei”; magh. koszonom ”mulțumesc”.
Așadar, după cum obișnuiau și voievozii moldoveni și munteni de a avea curți domnești și în alte locuri decât în cetatea de scaun, așa și CASSIANON va fi fost una din aceste curți, dacă nu cumva chiar capitala unui regat getic antic sau poate a vreunui voievodat daco-românesc în zorii Evului Mediu, între Prut și Nistru.
Actualmente, Chișinăul este vegheat de Ștefan cel Mare și Sfânt, a cărui statuie este una din emblemele majore ale orașului. Aici s-a născut și Alecu Russo, cel care va descoperi balada ”Miorița”, ce avea să marcheze pe veci cultura românească. Tot Alecu Russo avea să scrie și superbul poem ”Cântare României”.
Oraș fermecător, Chișinăul este, conform tâlcurilor din denumirea sa geto-dacică, predestinat pe veci gloriei, strălucind cu florile sale albe de piatră în Grădina Divină a României Nepieritoare. De pe malurile Bâcului a pornit, în anul de grație 1918, Reîntregirea Patriei lui Zalmoxis, care este și a noastră. Slăvit pe veci să fie Chișinăul!
Adrian Bucurescu
vineri, 8 iunie 2018
Lan de topaze
Un topaz albastru am văzut,
Picurând din cerul absolut,
Peste niște ierburi, care-n zori
Înfloresc sub nume de cicori.
Și-n păduri a picurat încet,
Zugrăvind poieni cu violet
Și ivind gingașe tămâioare,
Ce-și trimit mirozna până-n Soare.
Ce s-aleg eu oare din topaze,
Ce se coc într-un vârtej de raze:
Să-l culeg pe cel trandafiriu
Ori pe cel de-i galben-auriu?
Noaptea-n liniște s-a revărsat.
Luna a ieșit la secerat,
Secerând pe rouă bănuite
Spice de topaze pârguite.
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)