Primul Basarab, pe tronul Indo-Europei

          Istoria Atlanților

                                                        Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
                                                        Țara mea de glorii, țara mea de dor?
                                                        Brațele nervoase, arma de tărie,
                                                        La trecutu-ți mare, mare viitor!

                                                              Mihai Eminescu - Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
                                                                             
                             
     Sărmanul Dionysos

     În dicționarele latine, Bassareus este trecut ca un epitet al lui Bacchus, Zeul care, la Greci, era numit Dionysos. Ținând cont că în alfabetul latin, U și V se notau cu același semn, epitetul poate fi citit ca BASSAREVS, etimon limpede al numelui dinastiei voievodale a Țării Românești. Așadar, ideea lansată de unii ageamii că Basarabii ar fi fost de origine cumană este una dintre cele mai ticăloase și cretine, iar cererea de a-i dezgropa pe primii noștri voievozi, ca să se dovedească stupida afirmație este o blasfemie.
     Cum se știe, anticii îl considerau pe Dionysos Trac, așa că e timpul să-l reintegrăm în istoria noastră.
     Am arătat în primele episoade ale acestui serial cum a fost creat Primul Imperiu Atlant, din regatele aflate în stânga și în dreapta Dunării, consfințit prin căsătoria prinților Poseidon și Kleitho, nemuriți în cuplul statuar denumit ”Gânditorul și Femeia lui”, aparținând culturii Hamangia. De la această uniune a apărut și unul dintre cele mai vechi nume al țării noastre, DA KIA ”Două Divinirăți; Două Domnii; Două Teritorii”; cf. rom. doi, două; alban. dy ”doi, două”; huj ”zeu; divinitate”; hoje ”fagure”; grec. gaia, gea ”pământ”. Totodată, D-AKIA avea sensul și de ”Cea Divină”; cf. rom. de; grec. aghia ”sfântă”.
     Într-un timp relativ scurt, urmașii lui Poseidon și Kleitho au cucerit un teritoriu imens, cuprinzând toată Europa, Vestul Asiei și toată Africa. Acest Prim Imperiu din istoria lumii a fost împărțit în zece regate, din care, în urma războaielor de secesiune declanșate de Egipt, Statul Nordic a mai rămas cu doar șase țări. De aceea, un supranume al prințului moștenitor a fost DION Y SIS ”Dintre cei Șase”; cf. rom. dein (arh.) ”din”; ei; șase. A rămas de mic orfan și de mamă și de tată, căci Eurydike și Ion-Orfeus pieriseră în împrejură tragice.
     Până ce să ajungă adult, apt de a prelua frâiele împărăției, principele a fost crescut de Marea Preoteasă a Soarelui, denumită în izvoarele antice INO, THERMODOUSA și LEUCOTHOE. Desigur, a fost crescut în lux, ca orice fiu de împărat.

     Deocamdată, nu avem de unde ști câți ani avea prințul când Marea Preoteasă a fost ucisă pe câmpul de luptă, în Africa. Cert este că o sursă antică îl pomenește ca rege al Dacilor, ”care stăpânea șase locuri”, sub numele de PET O POR IANUS ”Fiul Vrednicului (Cinstitului) Ion”; cf. rom. făt; latin. purus ”pur; curat; cinstit;virtuos”; rom. Ion - titlul voievozilor din Țara Românească și Moldova.

     Secrete Mistice

     Cum am mai menționat, limba atlantă era foarte bogată în sinonimie, omonimie și paronimie, sensurile fiind limpezite prin tonuri, accente și pauze. Așadar, iată cum se traduce teonimul străvechi:
     1. DI WONUSO ”Cel Nefericit; Cel Înrăit”; cf. rom. de; ponos; latin. finis ”sfârșitul vieții; moarte”; rom. jivină; joavină. DIWONUSO este cea mai veche denumire a împăratului, datând din veacurile XIII-XII î.e.n.
     2. D-ION YSOS ”Din Ion descinde; Din Cel Magnific se trage”; cf. rom. de; Ion - titlul voievozilor; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; rom. a ieși; alban. josh ”a atrage”;

     3. DIO NYSOS ”Domnul Vrednic; Suveranul Curat (Cinstit)”; cf. rom. zeu; latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”; rom. naos; naș; latin.  nisus ”sforțare; efort”; nus ”minte; inteligență”; alban. nuse ”mireasă; noră”.
     4. DION YSOS ”Cântărețul Măiestru; Maestrul de Ceremonii; Conducătorul Ceremoniilor”; cf. rom. doină; a doini; taină; Iisus; alban. joshje ”atracție; seducție; ispitire; fascinație”; rom. doinaș; Densuș - sat cu un templu dacic, transformat în biserică; Donose, Tănase (n.); ital. danza, germ. Tanz, franc. danse ”dans”.
     5. DION Y SOS ”Cel din Cetatea Cântecelor (Ceremoniilor; Misterelor)”; cf. engl. town ”oraș”; ai; alban. saze ”lăută; cântec”.
    6. DIO-NYSOS ”Zori de Ziuă; La Începutul Zilei; Care îmboldește (patronează) Lumina”; cf. rom. ziuă; lat. dies ”zi, ziuă”; alban. nis ”a începe; a declanșa; a porni; a pleca”.
     La Romani, Dionysos era numit BACCHUS, denumire formată din BAC CHUS ”Domnul Minunat (Divin)”; cf. slav. Bog ”Zeul Suprem; Dumnezeu”; rom. frumoasă coz ”extraordinar de frumoasă”; alban. kishe ”biserică”. La un loc, BACCHUS se înțelegea și ca ”Îndrumătorul; Întremătorul; Forța”; cf.  rom. făgaș;; bugă ”instrument cu sunete grave, folosit la Plugușor; fag; Bicaz - râu, chei și loc.; Buhuș (n.); Buhuși (loc.).

     Tălmăciri în Toate Chipurile

     În Etruria, țară ce rămăsese în Imperiul Atlant, conducătorul divin este consemnat sub denumirile de FUFLUNS sau PUPHLUNS. Iată cum se traduc numele eroului:
    PUPH LUNS ”Preot al Lunii; Lună Plină”; cf. rom. popă; puf  ”esență; lamură”; Luna; PUPH'LUNS ”Strălucire”; cf. rom. papalungă ”pădădie”; germ. Poplin ”poplin; țesătură lucioasă”; ”Minune; Grozav; Primejdie; Lovire”; cf. latin. papilio, -onis ”fluture”; cf. rom. bulboană; bobârnac; Bobâlna - deal și loc.; ”Interdicție; Blestem; Vrajă; Amețeală; Fascinație; Atracție; Poftă; Ispită; Slăbiciune; Sfărâmare”; cf. rom. bubulină ”iubită; amantă; femeie durdulie”; pulpan ”copan de pasăre”; fofoloancă (reg.) ”prostituată”; pipernicie; bolovan; latin. papilla ”sfârcul țâței; țâță; bubuliță; boboc de trandafir”; ”Dezechilibru; Alunecare; Cădere; Decădere; Necaz; Greutate; Bagaj; Transport”; cf. rom. a se bălăbăni; pulpană; baborniță; paporniță; plăvan.
     BAS SAREVS ”Care (se) crește; Care se înalță; Cel Avântat; Cel Vijelios; Vârtejul; Cel Primejdios; Cel Războinic; Cel Viteaz; Cel Vrednic; Cel Cinstit Cel Slăvit”; cf. .rom. pe; germ. was ”care; cine; ce”; rom. a sări; șiră; șură; sireap; șiroi; a șiroi; Sorbul Mărilor (mit.); sârbă - dans pop.; zarvă; zurbă; zuluf; a (se) surpa; fecior; fecioară; pasăre; pojar; pajeră, pajură; Paciurea, Pecioara (n.); latin. passer, -eris ”vrabie”; span. bizarro ”mărinimos”; ”Cel Năzuros; Cel Schimbător; Cel Întors; Cel Răsucit”; cf. rom. zaraf; germ. Schraube ”șurub””Cel Ciudat; Cel Fermecat; Cel Frumos; Care atrage”; cf. rom. a sorbi; bujor; franc. bizzare ”bizar; ciudat; straniu”. În legătură cu primul sens, să ne amintim că Dionysos a fost crescut de Marea Preoteasă a Soarelui.

     Când intri în Gura Lumii

     Românii spun că, dacă intri în gura lumii, nimeni nu te mai scoate. Așa se întâmplă și cu eroul acestui episod. Pentru vulg, Dionysos-Bacchus este doar un zeu al vinului, în special al beției, vinovați de această bârfă fiind mai ales Grecii și Romanii antici, cu panteonul lor plin de crime și de desfrâu.  Dar cum s-a ajuns la acest ”dar al beției”?
     Cea mai veche atestare a numelui divin este, cum am văzut mai la deal, DIWONUSO, ce va fi fost format din DI WONU SO ”De la (pe) Apele Minunate (Întremătoare)”; cf. rom. de; bine; fain;; pâine; fân; alban. shi ”ploaie”; germ. See ”lac”; engl. sea ”mare”. Aceste ”Ape Minunate” erau râul NAPARIS și lacul SARATOKOS, astăzi Ialomița și Sărățuica, sacre în cultura preistorică și antică. De la TERGAISTAI, actualmente Târgoviște, unde mutase împăratul OEAGRUS capitala atlantă după Potop, prințul Dionysos mergea adesea de-a lungul râului sfânt până la afluentul acestuia, astăzi lac, unde se oprise capul tăiat al tatălui său, ION-ORFEUS. Spre sfârșitul domniei, DIONYSOS chiar a mutat acolo capitala, mai ales că era și locul natal al maicii sale, împărăteasa EURYDIKE.
     Dar sintagma putea fi înțeleasă și ca DI WON USO ”Căruia Vinul îi place; Care de Vin este atras”; cf. rom. de; vin; latin. vinum ”vin; struguri; poamă; vie”; grec. oinos ”vin”; alban. josh ”a atrage; a momi; a seduce; a ispiti; a fascina”; uzo ”uzo; mastică”; egipt. oasis ”oază”; rom. vinaț ”un soi de vin”.

     La rândul său, BASSAREVS ”Strălucire; Luciu” se mai înțelegea și ca ”Apă; Băutură”; cf. rom. a văsări (reg.) ”a turna; a bea”; poșircă; Pasărea - un afluent al râului Dâmbovița și un afluent al Dunării; germ. Wasser ”apă”; Fisch ”pește”; Fischer ”pescar”; engl. fish ”pește”; fisher ”pescar”; rus. Peciora - fluviu în Nordul Rusiei; alb. vese ”rouă”; vesoj ”a picura rouă; a stropi”; boze ”bragă”; pus ”puț; fântână”.
     Și-uite așa a fost prefăcut strălucitul împărat atlant în cel mai mare bețiv din istorie!

     Arhanghelul Zorilor și al Primăverii

     Dintre cei patru Arhangheli slăviți de Geto-Daci, Dionysos patrona Dimineața, Primăvara și Răsăritul. I se mai spunea și OTHRYONAIUS ”Matinalul”; cf. rom. utrenie.  El este arhetipul lui Zorilă, din mitofolclorul românesc.
     În străvechime, sărbătorile închinate lui se desfășurau primăvara. În calitate de conducător al oastei, titlul de BAS SAREVS se mai traduce și prin ”Căpetenia (Capul) Războinicilor”; cf. rom. baci; fes; engl. boss ”conducător; cap; căpetenie”; turc. pașa ”pașă”; rom. sireap ”crud; rău; neîmblânzit; fioros; năvalnic”; sirepie ”ferocitate; sălbăticie”; a se sirepi ”a se sălbătici; a se înrăi”; șarpe; zurbă. Titlul de BASSAREVS a dus și la basmul ”Vizor, Craiul Șerpilor”, cules de Ion Pop-Reteganul. De altminteri, printre animalele simbolice ale eroului figura și șarpele. De aici putem afla una dintre sărbătorile lui, moștenite de Români, anume Ziua Șarpelui, ținută la 17 Martie. În această zi se consideră că ies șerpii din pământ, după hibernare. Aceeași sărbătoare se mai numește și Alexe Boje, Alexiile; Teple Alexe, Sfântul Alexie - Omul lui Dumnezeu cel Cald, Alexiile - Corn Înflorit și Cuviosul Alexie - Omul lui Dumnezeu. Numele acestui sfânt al încălzirii vremii, al înfrunzirii și înmuguririi plantelor și ocrotitorul gâzelor și gadinelor vine cu siguranță de la LOXIAS, epitet al lui Dionysos, trecut mai târziu asupra lui Apollon, Am văzut mai la deal că împăratul mai stăpânea doar șase țări, ”șase locuri”; și LOK SIAS tot aceasta înseamnă. Dar nu e doar atât.  Atlanții le atribuiseră celor Patru Arhangheli câte un sfert dintr-o zi întreagă, care începea să fie socotită de la Miezul Nopții, cum a rămas până astăzi. Așadar, Dionysos își prelua rolul de patron la ora șase, când începe să se lumineze la începutul primăverii.
     La un loc, LOXIAS se traduce prin ”Luminosul; Strălucire”; cf. rom. a luci; luciu; laciă (reg.) ”grasă”; latin. lux, lucis  ”lumină; lumina zilei; viață; ieșire la lumină; salvare; ajutor; podoabă; glorie”; luxus ”lux; fast”. De aceea, ultima lui reședință s-a mai numit și HELIS ”Strălucitoarea; Luminoasa”; cf. rom. a (se) încălzi; grec. Helios - Zeul Soarelui. Era vestit prin frumusețea neobișnuită a pletelor sale.

    Geții l-au cinstit mereu pe divinul Dionysos. În ruinele cetății Tomis a fost descoperit un frumos cap de statuie a lui.
    Revenind la sărbătoarea Alexiile - Corn Înflorit, trebuie spus că primul rege al Geților este consemnat sub numele de CHARN AB-ONTAS, ce se poate tălmăci și prin ”Cornul cu Flori; Cornul Înfloritor; Cornul Abundenței”; cf. rom. corn; latin. ab ”de la”; grec. anthos ”floare”; latin. abundo ”a se revărsa; a fi din belșug; a prisosi; a fi bogat”.

     Misterele Dionysiace

     Obiceiurile dionysiace, pe care Geții le țineau primăvară, au fost transferate de către Tracii de Sud toamna, când se culegeau strugurii și fierbea mustul, tocmai pentru că domnul era în general slăvit ca patron al viței-de-vie. După ei s-au luat și Grecii și Romanii, creând un cult fals, după ureche.
     Ceremoniile au căpătat un caracter orgiastic. Se desfășurau noaptea, la lumina plăpândă a torțelor aprinse. Răsuna o muzică zgomotoasă, sunetele asurzitoare ale tălăngilor de aramă, bubuitul cimbalelor și acordurile înnebunitoare ale fluierelor, cavalelor și cimpoaielor. Tracii dansau, urlând frenetic. Exaltați, participanții se prindeau într-o horă amețitoare, întinsă pe munți, pe dealuri sau pe coline.

     Preotesele zise BACCHANTES purtau veșminte stranii, denumite BASSARI, după cât se pare lungi, fluturânde, făcute din blănuri de vulpe, iar peste ele piei de căprioară, și pe cap coarne, în cinstea celui ce se mai numise și CARN AB-ONTAS. Uneori dansau complet goale. Părul le fâlfâia învolburat, în mâini țineau șerpi, în amintirea Craiului Șerpilor, și agitau pumnale sau thyrsuri, ale căror vârfuri de lance erau ascunse sub iederă. Dezlănțuite, ajungând în culmea exaltării, preotesele  se aruncau asupra animalelor de jertfă, le înșfăcau și le sfâșiau, smulgând apoi cu dinții carnea sângerândă și înghițind-o crudă. Aceste sărbători, numite și Bacchanalia, au fost interzise de Senatul Roman în anul 186 î.e.n.
   
     Cucerirea Indiei

     Cum am văzut în episodul intitulat ”Războaiele de secesiune”, pe vremea când prințul Dionysos era copil, Imperiul Atlant mai rămăsese doar cu șase regate. Dar chiar și în timpurile cele mai înfloritoare ale împărăției, granița de Răsărit era pe valea Kathmandu, unde se află astăzi și orașul nepalez omonim. Din forma actuală, se poate presupune că prin KATH MANDU se înțelegea ”Marginea (Capătul) Lumii”; cf. rom. hat ”hotar”; cută; gata; latin. mundus ”univers; cerul; suprafața pământului; omenirea”. De aceea, titlul eroului, acela de CHARN AB-ONTAS, a fost interpretat și ca ”Împăratul (Conducătorul) Indiei”; cf. rom. corn (arh.) ”imperiu; stăpânire; putere”; coroană; a (se) încorona; grec. kranion, latin. cranium ”craniu”; Hindustan - una dintre denumirile Indiei. După cucerire, noua regiune de Răsărit s-a numit ANDIO ”Prelungirea; Extremitatea”, ce se poate referi și la aspectul acelei peninsule; cf. rom. undă; India; alb. ende ”încă; mai”. Poate că și denumirea de PAKISTAN  vine de la unul dintre titlurile împăratului, BACCHUS.

     Cu siguranță, India a fost cucerită cu ajutorul locuitorilor din Asia Mică, numiți și Hitiți, căci între sanskrită și hitită există mari asemănări, nu doar lexicale ci și gramaticale. Așa se va fi constituit și familia limbilor zise ”indo-europene”, în realitate atlante.
     Era începutul unei noi extinderi a Imperiului, care se va povesti într-un episod viitor.
     Am încercat să fiu cât mai limpede. Ar mai fi multe de spus, o carte întreagă, despre viața și domnia împăratului Dionysos. Deocamdată, închei aici, nădăjduind că nu i-am obosit pe cititori.


                                                                                                          Adrian Bucurescu                                                                                     

Unde-or duce toate?

Unde-or duce toate drumurile tale,
Românie tristă ca o stână-n zloată?
Drumuri asfaltate, drumuri de tarlale
în spre ce aleargă, oare ce hram poartă?

Pe un drum de seară dorul meu colindă
și nu-și mai găsește dragostea cea rară.
Nu credeam vreodată să se mai aprindă
patima cea dulce, stinsă într-o seară.

Licurici și greieri nopții-i dau onorul,
dintr-un nor de lapte iese spelbă Luna.
Prăfuit e drumul, întristat e dorul,
dusă-i tinerețea pentru totdeauna.

Dacă nu se știe înspre ce aleargă
drumurile-ntinse, drumurile rare,
știu că o potecă firavă încearcă
să ajungă cerul care fuge-n zare.

                             
                                   Adrian Bucurescu 

Fluturele

          Mitologie românească

     Printre antroponimele tracice atestate se numără și PLATOR și PLATURA, care înseamnă ”Înălțime; Ridicare; Zbor; Înaripat”; cf. rom. vultur; fluture; a flutura; Boldur (n.); Blidaru - fortăreață  pe un deal din complexul de la Sarmizegetusa; alban. flete ”aripă”;  flutur ”fluture”;  fluturoj ”a zbura; a flutura; a fâlfâi”;  fluturues ”zburător”. Așadar, și Românii și Albanezii, neamuri tracice, au moștenit denumirea fluturelui de la strămoșii antici.
     Podoabele de pe aripi și faptul  că vestește primăvara îi atrag simpatia oamenilor, mai ales a copiilor. În credința că-l pot face să se oprească din zbor și să se așeze pe flori sau pe iarbă, cei mici recită Cântecul Fluturelui:
Fluture,
Fluture,
Flutură pe buture,,
Flutură pe floare,
Flutură sub floare!
Fluture,
Fluture,
Fluture, pune-te:
Pune-te pe punte,
Pune-te sub punte!
Fluture,
Fluture,
Flutură pe foaie,
Flutură sub foaie!
     În unele ținuturi, se crede că ”toate sufletele curate și cu deosebire ale copiilor mici se prefac în fluturi pe Lumea Cealaltă”. Din Celălalt Tărâm sufletele vin în lumea aceasta în chip de fluturi: ”Uneori, sufletele răposaților vin pe la casele unde au trăit sub formă de fluturi. Aceasta se întâmplă cu sufletele copiilor, dar și cu cei de o vârstă mai mare”.
     Într-o legendă din Sărățeni, județul Ialomița, se spune că la început fluturii erau oameni curați și vrednici, care trăiau înainte de Potop, muncind și slăvindu-L pe Dumnezeu. Atunci, Împăratul Ceresc, dorind să-i salveze de la înec, l-a trimis pe Arhanghelul Gavril să-i aducă de-a dreptul în Rai. Însă unii dintre ei s-au rugat Domnului să-i mai lase a adăsta pe lumea aceasta, neîndurându-se s-o părăsească. Și atunci, Dumnezeu i-a prefăcut în fluturi. În timpul Potopului, Arhanghelul Gavril a vegheat deasupra norilor, cu aripile pline de fluturi. Iar când s-au retras apele, a coborât cu ei pe pământ și le-a dat drumul printre florile care începuseră să se deschidă.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

    

Ametistele

Iată liliacul într-un colț de grădină
Și-a pus o năframă învrâstată și nouă!
Pe flori și pe frunze picură lumină,
Soarele se botează în rouă.

Boabele de ametist pe îndelete
Spulberă aburii de amețeală,
Răsfirându-i în fuioare violete
Printre a glicinei beteală.

Florile dalbe-codalbe s-or coace
Într-un violet întunecat,
Pe când Luna cornul de răgace
Va ivi pe cerul înmiresmat.

Iar din crugul cerului va lumina
Cu ochii Săi divini de ametist
Și pe cei prigoniți îi va alina
Crist cel de dinainte de Crist.


                             Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geți

     Se zice că Alexandru, fiul lui Filip, cu prilejul expediției sale împotriva Tracilor de dincolo de Haemus, după ce-a năvălit în țara Triballilor - despre care știa că se întindeau până la Istru și insula Peuce, din Istru, - cunoscând de asemenea și că ținutul de dincolo de fluviu se află în puterea Geților, ar fi înaintat până acolo și nu ar fi putut să debarce în insulă, din lipsa corăbiilor. (Acolo se refugiase Syrmos, regele Triballilor și se împotrivea încercării lui de a debarca). Atunci acesta, după ce intră în ținutul Geților, cuceri o cetate și se întoarse - cât putu mai repede - la el în țară...

     Pe timpul urmașilor lui Alexandru rege al Geților era Dromichaites. Acesta - după ce l-a prins pe Lisimah, care pornise cu război împotriva lui -  i-a arătat mai întâi sărăcia lui și a neamului său, precum și traiul lor cumpătat. I-a îndemnat apoi să nu mai poarte război împotriva unor oameni de soiul lor, ci (mai degrabă) să caute a se împrieteni cu dânșii. Iar după ce l-a cinstit ca pe un oaspe, a legat prietenie cu el și l-a lăsat să plece.

     Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al Geților, întâmplările din vremea noastră sunt următoarele: ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus Geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de Romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia - până în Macedonia și Ilyria - a pustiit pe Celții care erau amestecați cu Tracii și cu Ilyrii și a nimicit pe de-a-ntregul pe Boii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe Taurisci. 

    A existat și o altă împărțire a teritoriului (Daciei - n.n.) chiar din cele mai vechi timpuri; căci pe unii îi denumesc (autorii) Daci, iar pe alții Geți. Geții sunt cei care se întinde spre Pont și spre Răsărit, iar Dacii , cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania și spre izvoarele Istrului.

                                                                                                      Strabon, Geographia

     

Iasomia de Madagascar

A venit în salon o prințesă moțată,
cu parfumul prea rar.
Își trage neamul această fată
tocmai din insula Madagascar.

În chip de stele și de clopoței,
cu sclipiri de cleștar,
fericește cu flori ochii mei
iasomia de Madagascar.

Cad pe gânduri, mă luminez,
mă aprind de al florilor jar,
căci eu de copil tot visez
să merg în insula Madagascar.

Și ochi-i închid, și se face că zbor,
că sunt un înger peste junglă hoinar,
trimis de zei să le-aduc în pristol
iasomie de Madagascar.


                              Adrian Bucurescu

Istoria Atlanților. Războaiele de Secesiune

 
         Prințesa Thermodousa

     Tragica moarte a lui Ion-Orfeus a avut consecințe nu doar în Imperiul Atlant, ci pe toată planeta. Unele dintre ele, deși nu mai sunt cunoscute adevăratele motive, se resimt și astăzi. Imediat după dramaticele evenimente, Imperiul, care trecuse deja de Potop și de Marile Cutremure, a trebuit să răspundă la uriașe confruntări, atât spirituale cât și politice.
     După stingerea din viață a împăraților Eurydike și Orfeus, Preotesele Soarelui, care provocaseră moartea ultimului, au preluat conducerea. Salonai, frumoasa care fusese refuzată de împărat pentru Nunta Sfântă, a fost aleasă ca Marea Vestală,, primind titlul de THER'MO DOUSA ”Mai-Marea  Poporului; Conducătoarea Țării (Pământului)”, care însemna și ”Măreața (Înalta; Suprema) Preoteasă; Plină de Mărinimie; Cea mai Milostivă”; cf. rom. turmă ”cireadă; mulțime; grup mare de oameni sau de animale; (în limbajul bisericesc) mulțimea credincioșilor”; tărâm; țărm; duios; lat. dea; dis, deis ”zeiță”; Deus ”Dumnezeu; Zeu; domn; suveran”; grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”.

     Făcând parte din Ordinul Amazoanelor, învățase de mică să lupte. De altminteri, THERMO DOUSA se mai traduce și prin ”Conducătoarea Oastei (Cetelor); Războinica Absolută”; cf. rom. turmă; latin. turma ”escadron de cavalerie; ceată; cârd”; Deus ”D-zeu; domn; suveran”; dis ”bogat”.
     Fiind de neam mare, i se mai spunea, firesc, și INO ”Prima; Prințesa; Superioara”; cf. rom. una; Iana Sânziana, Ian Caloian (mit.); latin. Iuno - Iunona, Zeița Supremă; alban. hyjni ”divinitate; zeu”; ujane ”imensitate”; Hene (astr.) ”Luna”.
     Aleasă și regentă a Imperiului, Thermodousa l-a adoptat pe pruncul lui Ion-Orfeus și al Eurydikei, ce se mai numea și D-ION-YSOS ”Descendent din Ion”, crescându-l cu cea mai mare grijă, căci acesta urma, la maturitate, să conducă Imperiul. Scrierile antice care s-au mai păstrat confirmă că Ino l-a crescut pe Dionysos, și că tot ei i se mai spunea și LEUCOTHOE, nume care, rostit LE UCO THOE, se traduce prin ”Cea care l-a crescut (îngrijit) pe Domnul (Prinț)”; cf. rom. la; agă; oca; a ogoi; uică ”unchi”; tui - semn de învestire a voievozilor; lat. Deus ”domn; stăpân; suveran”.
     Ea însăși din stirpe nobilă, Marea Preoteasă era rudă apropiată a prințului moștenitor, așa cum sugerează alte traduceri ale numelui său: a) THER MODOUSA ”Mătușa (Ocrotitoarea; Salvatoarea) Suveranului”; cf. rom. țar; slav. țar ”rege; împărat”; rom. mătușă; mătăuz ”mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă”; b) LEUCO THOE ”Mătușa (Salvatoarea) Domnului”; cf. rom. leică ”mătușă”; leac; a lecui; tui ”semn voievodal de învestitură”; latin. Deus.

     Nori Negri deasupra Împărăției

     Cutremurele și Potopul, care au dezechilibrat centrul Imperiului, au fost interpretate de locuitorii celor zece regate ca o pedeapsă a Zeilor pentru gravele abateri de la poruncile cerești și pentru desfrâul care cuprinsese întreaga societate. Tocmai împotriva acestei decadențe se ridicase Ion-Orfeus, plătind cu viața marea lui cutezanță. Nordul și Sudul au început să se acuze reciproc pentru această situație, amenințând stabilitatea instaurată cu mai bine de 24 de veacuri în urmă de întemeietorii Federației Atlante, Poseidon și Kleitho.
     În dialogul ”Kritias” al lui Platon se confirmă decadența în care ajunsese neamul ales și pedeapsa divină: ”Atunci când Zeul Zeilor, cel care domnește prin mijlocirea legilor și are însușirea de a vedea acest soi de lucruri, cugetând la decăderea la care ajunsese stirpea minunată, a hotărât s-o pedepsească spre a o struni prin învățătura ce i-ar da-o; El i-a adunat pe toți Zeii în cel mai de preț lăcaș al lor, fără îndoială cel ce aflându-se în centrul lumii dă vederea asupra a tot ce se săvârșește, și, după ce se adunaseră toți, le-a rostit această cuvântare: (sfârșitul dialogului lipsește).
     În treacăt fie spus, n-ar fi rău să ne gândim și la decadența îngrozitoare în care se bălăcește omenirea la ora actuală! Până când va mai răbda Cerul desfrâul, hoția și descreierarea oamenilor?
     Revenind la Atlanți, mai trebuie spus că certurile nu priveau doar moravurile, ci și deosebirile de rasă. Albii îi cuceriseră pe negrii din Africa, conducătorii din cele trei regate de Miazăzi fiind mereu Europenii. De aceea, nu e de mirare că în Egipt au fost descoperite mumii de faraoni cu părul blond. Așadar, profitând de faptul că moștenitorul Primului Regat, prințul Dionysos, mai avea până ce să ajungă adult, Egiptenii băștinași au hotărât să-și câștige independența deplină față de Europa. Acest act este confirmat și de o inscripție getică, descoperită în ruinele cetății Callatis, Mangalia de astăzi, ce mai poate fi citită și astfel: IOA N'KYR A DOS KYVD ALEFA A POMA. Traducerea: ”Cei Negri (Întunecați; Răi) să se despartă (să plece) de (de la) Albi s-au vorbit”; cf. rom. ăia; negru; negură; negară; latin. niger ”negru; de culoare întunecată; de moarte; jalnic; nefericit”; rom. a dus; alban. thyesoj ”a fracționa”; franc. dose ”doză”; latin. Aegyptus ”Egipt”; ital. copto, franc. copte ”egiptean”; rom. alb; alifie; latin. albus ”alb; luminos; favorabil”; oliva ”măslin; ramură de măslin”; rom. faimă; latin. fama ”vorba lumii; zvon; veste; părere generală”; grec. phemi ”eu vorbesc”.

     Într-adevăr, Egiptenii au început în secret să-și creeze o armată, incitându-i și pe Africanii din celelalte două regate, Nubia și Libia. Apoi au început să-i masacreze pe Albi, indiferent de rangul acestora din urmă.

     Furia Amazoanelor

     Amazoanele, urmașele co-fondatoarelor Federației Atlante, își păstraseră tot timpul privilegiile întărite de regele Poseidon, având propriul lor ordin religios și militar. Deocamdată, nu avem de unde ști dacă în cele 24 de veacuri ce se scurseseră până la Marile Cutremure și Potop mai avuseseră loc răzvrătiri în cele Zece Regate. Oricum, este clar că ele se antrenaseră în continuu, fiind capabile să asigure ordinea în Împărăție.

     Este lesne de înțeles cum au primit veștile despre răzvrătirea Africanilor. Desigur, și bărbații s-au pregătit de luptă. Astfel, sub conducerea regentei Thermodousa, o armată uriașă a pornit spre Sud, pe uscat și pe mare. Se poate spune că atunci a avut loc cu adevărat Primul Război Mondial din istorie!

     O Mare de Sânge

     Au cântărit foarte bine Africanii sorții de izbândă într-un război cu Europenii, ultimii fiind mai întâi de toate neobișnuiți cu căldura nemiloasă a acelor locuri. Totodată, deși erau codri deși și întinși și în Europa, aceștia nu prezentau nici pe departe primejdiile junglei. Fiind la ei acasă, Africanii au rezistat cu succes asalturilor Albilor, atât prin lupte de gherilă cât și în marile bătălii directe.
     Numele straniu al Mării Roșii sugerează că au curs râuri de sânge, revărsându-se de pe țărmurile egiptean și nubian, unde s-au dat cele mai grele lupte.

     Altminteri, nu s-a găsit până acum nicio altă explicație pentru denumirea acestei mări, apa ei, pe care am văzut-o cu ochii mei, fiind când azurie, când ca smaraldul.

     Doamna Albă din Namibia

     O pictură rupestră din Namibia a pus pe jar cercetătorii, negăsindu-i-se până acum nicio explicație. Celebra imagine, denumită în lumea științifică ”Doamna Albă din Namibia”, înfățișează o războinică albă, înconjurată de luptători negri. Desigur, doamna este însăși regenta THERMO DOUSA, al cărei nume se mai traduce și prin ”Cea cu Pielea Dalbă (Albă; Strălucitoare)”; cf. grec. derma ”piele”; rom. duios; lat. dies ”zi, ziuă”.

     Scena este cu totul revelatoare: Thermodousa, viteaza conducătoare a Atlanților, a pierit în luptă. Cu siguranță, odată cu ea vor fi pierit și mii de alți oșteni albi.

     Enigma Iberilor

     O altă pictură rupestră, tot din Africa, dezvăluie și ea o parte din evenimentele ce aveau să ducă la independența Africii. În imagine apar trei conducători din Sud și încă unu, ceva mai depărtat, acesta fiind liderul Sumerului, care, încurajat de ceilalți, s-a răzvrătit și el.

     Acești conducători simbolizează cele patru regate despărțite de Imperiul Atlant: Egiptul, Nubia, Libia și Sumerul. La rândul lor, animalele din imagine îi simbolizează pe Albii care colonizaseră Sudul: militari, negustori, lucrători etc. Denumirea lor generală era aceea de A BARI, cu mai multe înțelesuri: ”Cei Albi”; cf. rom. var; a vărui; ”Străini”; cf. rom. afară; ”Dușmani; Hoți”; cf. rom. fiară; a fura; ”Vinovați”; cf. rom. a pârî; ”Veniți; Intrați”; cf. rom. a (se) vârî; ”Pribegi; Fugari”; cf. rom. iepure. O piele jupuită de pe un animal semnifică masacrul populației europene de către aborigeni.
     Atenție: și animalele din scena cu Thermodousa înconjurată de negri sunt toate albe!
     Toți Albii care au scăpat de furia răzvrătiților s-au refugiat și s-au stabilit definitiv în Europa, iar de la ei a rămas denumirea de Iberia a două ținuturi, unul în Caucaz, iar celălalt în peninsula din Sud-Vestul continentului nostru. Ei sunt strămoșii actualilor Georgieni și Basci, ale căror limbi se deosebesc de cele zise ”indo-europene”. Din partea Atlanților de Nord, A BARI avea mai ales tâlcul de ”Pribegi; Imigranți; Fugari”; cf. rom. afară; iepure.
     O vreme, sub domnia lui DIONYSOS, Primul Imperiu va rămâne doar cu șase regate. Apoi, în frunte cu gloriosul împărat MARKO, Atlanții au pornit la cucerirea Americilor. Cât de curând, va fi istorisită și această grandioasă epopee a strămoșilor noștri.

                                                                                                           Adrian Bucurescu