Războaiele de Secesiune

      Istoria Atlanților

         Prințesa Thermodousa

     Tragica moarte a lui Ion-Orfeus a avut consecințe nu doar în Imperiul Atlant, ci pe toată planeta. Unele dintre ele, deși nu mai sunt cunoscute adevăratele motive, se resimt și astăzi. Imediat după dramaticele evenimente, Imperiul, care trecuse deja de Potop și de Marile Cutremure, a trebuit să răspundă la uriașe confruntări, atât spirituale cât și politice.
     După stingerea din viață a împăraților Eurydike și Orfeus, Preotesele Soarelui, care provocaseră moartea ultimului, au preluat conducerea. Salonai, frumoasa care fusese refuzată de împărat pentru Nunta Sfântă, a fost aleasă ca Marea Vestală,, primind titlul de THER'MO DOUSA ”Mai-Marea  Poporului; Conducătoarea Țării (Pământului)”, care însemna și ”Măreața (Înalta; Suprema) Preoteasă; Plină de Mărinimie; Cea mai Milostivă”; cf. rom. turmă ”cireadă; mulțime; grup mare de oameni sau de animale; (în limbajul bisericesc) mulțimea credincioșilor”; tărâm; țărm; duios; lat. dea; dis, deis ”zeiță”; Deus ”Dumnezeu; Zeu; domn; suveran”; grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”.

     Făcând parte din Ordinul Amazoanelor, învățase de mică să lupte. De altminteri, THERMO DOUSA se mai traduce și prin ”Conducătoarea Oastei (Cetelor); Războinica Absolută”; cf. rom. turmă; latin. turma ”escadron de cavalerie; ceată; cârd”; Deus ”D-zeu; domn; suveran”; dis ”bogat”.
     Fiind de neam mare, i se mai spunea, firesc, și INO ”Prima; Prințesa; Superioara”; cf. rom. una; Iana Sânziana, Ian Caloian (mit.); latin. Iuno - Iunona, Zeița Supremă; alban. hyjni ”divinitate; zeu”; ujane ”imensitate”; Hene (astr.) ”Luna”.
     Aleasă și regentă a Imperiului, Thermodousa l-a adoptat pe pruncul lui Ion-Orfeus și al Eurydikei, ce se mai numea și D-ION-YSOS ”Descendent din Ion”, crescându-l cu cea mai mare grijă, căci acesta urma, la maturitate, să conducă Imperiul. Scrierile antice care s-au mai păstrat confirmă că Ino l-a crescut pe Dionysos, și că tot ei i se mai spunea și LEUCOTHOE, nume care, rostit LE UCO THOE, se traduce prin ”Cea care l-a crescut (îngrijit) pe Domnul (Prinț)”; cf. rom. la; agă; oca; a ogoi; uică ”unchi”; tui - semn de învestire a voievozilor; lat. Deus ”domn; stăpân; suveran”.
     Ea însăși din stirpe nobilă, Marea Preoteasă era rudă apropiată a prințului moștenitor, așa cum sugerează alte traduceri ale numelui său: a) THER MODOUSA ”Mătușa (Ocrotitoarea; Salvatoarea) Suveranului”; cf. rom. țar; slav. țar ”rege; împărat”; rom. mătușă; mătăuz ”mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă”; b) LEUCO THOE ”Mătușa (Salvatoarea) Domnului”; cf. rom. leică ”mătușă”; leac; a lecui; tui ”semn voievodal de învestitură”; latin. Deus.

     Nori Negri deasupra Împărăției

     Cutremurele și Potopul, care au dezechilibrat centrul Imperiului, au fost interpretate de locuitorii celor zece regate ca o pedeapsă a Zeilor pentru gravele abateri de la poruncile cerești și pentru desfrâul care cuprinsese întreaga societate. Tocmai împotriva acestei decadențe se ridicase Ion-Orfeus, plătind cu viața marea lui cutezanță. Nordul și Sudul au început să se acuze reciproc pentru această situație, amenințând stabilitatea instaurată cu mai bine de 24 de veacuri în urmă de întemeietorii Federației Atlante, Poseidon și Kleitho.
     În dialogul ”Kritias” al lui Platon se confirmă decadența în care ajunsese neamul ales și pedeapsa divină: ”Atunci când Zeul Zeilor, cel care domnește prin mijlocirea legilor și are însușirea de a vedea acest soi de lucruri, cugetând la decăderea la care ajunsese stirpea minunată, a hotărât s-o pedepsească spre a o struni prin învățătura ce i-ar da-o; El i-a adunat pe toți Zeii în cel mai de preț lăcaș al lor, fără îndoială cel ce aflându-se în centrul lumii dă vederea asupra a tot ce se săvârșește, și, după ce se adunaseră toți, le-a rostit această cuvântare: (sfârșitul dialogului lipsește).
     În treacăt fie spus, n-ar fi rău să ne gândim și la decadența îngrozitoare în care se bălăcește omenirea la ora actuală! Până când va mai răbda Cerul desfrâul, hoția și descreierarea oamenilor?
     Revenind la Atlanți, mai trebuie spus că certurile nu priveau doar moravurile, ci și deosebirile de rasă. Albii îi cuceriseră pe negrii din Africa, conducătorii din cele trei regate de Miazăzi fiind mereu Europenii. De aceea, nu e de mirare că în Egipt au fost descoperite mumii de faraoni cu părul blond. Așadar, profitând de faptul că moștenitorul Primului Regat, prințul Dionysos, mai avea până ce să ajungă adult, Egiptenii băștinași au hotărât să-și câștige independența deplină față de Europa. Acest act este confirmat și de o inscripție getică, descoperită în ruinele cetății Callatis, Mangalia de astăzi, ce mai poate fi citită și astfel: IOA N'KYR A DOS KYVD ALEFA A POMA. Traducerea: ”Cei Negri (Întunecați; Răi) să se despartă (să plece) de (de la) Albi s-au vorbit”; cf. rom. ăia; negru; negură; negară; latin. niger ”negru; de culoare întunecată; de moarte; jalnic; nefericit”; rom. a dus; alban. thyesoj ”a fracționa”; franc. dose ”doză”; latin. Aegyptus ”Egipt”; ital. copto, franc. copte ”egiptean”; rom. alb; alifie; latin. albus ”alb; luminos; favorabil”; oliva ”măslin; ramură de măslin”; rom. faimă; latin. fama ”vorba lumii; zvon; veste; părere generală”; grec. phemi ”eu vorbesc”.

     Într-adevăr, Egiptenii au început în secret să-și creeze o armată, incitându-i și pe Africanii din celelalte două regate, Nubia și Libia. Apoi au început să-i masacreze pe Albi, indiferent de rangul acestora din urmă.

     Furia Amazoanelor

     Amazoanele, urmașele co-fondatoarelor Federației Atlante, își păstraseră tot timpul privilegiile întărite de regele Poseidon, având propriul lor ordin religios și militar. Deocamdată, nu avem de unde ști dacă în cele 24 de veacuri ce se scurseseră până la Marile Cutremure și Potop mai avuseseră loc răzvrătiri în cele Zece Regate. Oricum, este clar că ele se antrenaseră în continuu, fiind capabile să asigure ordinea în Împărăție.

     Este lesne de înțeles cum au primit veștile despre răzvrătirea Africanilor. Desigur, și bărbații s-au pregătit de luptă. Astfel, sub conducerea regentei Thermodousa, o armată uriașă a pornit spre Sud, pe uscat și pe mare. Se poate spune că atunci a avut loc cu adevărat Primul Război Mondial din istorie!

     O Mare de Sânge

     Au cântărit foarte bine Africanii sorții de izbândă într-un război cu Europenii, ultimii fiind mai întâi de toate neobișnuiți cu căldura nemiloasă a acelor locuri. Totodată, deși erau codri deși și întinși și în Europa, aceștia nu prezentau nici pe departe primejdiile junglei. Fiind la ei acasă, Africanii au rezistat cu succes asalturilor Albilor, atât prin lupte de gherilă cât și în marile bătălii directe.
     Numele straniu al Mării Roșii sugerează că au curs râuri de sânge, revărsându-se de pe țărmurile egiptean și nubian, unde s-au dat cele mai grele lupte.

     Altminteri, nu s-a găsit până acum nicio altă explicație pentru denumirea acestei mări, apa ei, pe care am văzut-o cu ochii mei, fiind când azurie, când ca smaraldul.

     Doamna Albă din Namibia

     O pictură rupestră din Namibia a pus pe jar cercetătorii, negăsindu-i-se până acum nicio explicație. Celebra imagine, denumită în lumea științifică ”Doamna Albă din Namibia”, înfățișează o războinică albă, înconjurată de luptători negri. Desigur, doamna este însăși regenta THERMO DOUSA, al cărei nume se mai traduce și prin ”Cea cu Pielea Dalbă (Albă; Strălucitoare)”; cf. grec. derma ”piele”; rom. duios; lat. dies ”zi, ziuă”.

     Scena este cu totul revelatoare: Thermodousa, viteaza conducătoare a Atlanților, a pierit în luptă. Cu siguranță, odată cu ea vor fi pierit și mii de alți oșteni albi.

     Enigma Iberilor

     O altă pictură rupestră, tot din Africa, dezvăluie și ea o parte din evenimentele ce aveau să ducă la independența Africii. În imagine apar trei conducători din Sud și încă unu, ceva mai depărtat, acesta fiind liderul Sumerului, care, încurajat de ceilalți, s-a răzvrătit și el.

     Acești conducători simbolizează cele patru regate despărțite de Imperiul Atlant: Egiptul, Nubia, Libia și Sumerul. La rândul lor, animalele din imagine îi simbolizează pe Albii care colonizaseră Sudul: militari, negustori, lucrători etc. Denumirea lor generală era aceea de A BARI, cu mai multe înțelesuri: ”Cei Albi”; cf. rom. var; a vărui; ”Străini”; cf. rom. afară; ”Dușmani; Hoți”; cf. rom. fiară; a fura; ”Vinovați”; cf. rom. a pârî; ”Veniți; Intrați”; cf. rom. a (se) vârî; ”Pribegi; Fugari”; cf. rom. iepure. O piele jupuită de pe un animal semnifică masacrul populației europene de către aborigeni.
     Atenție: și animalele din scena cu Thermodousa înconjurată de negri sunt toate albe!
     Toți Albii care au scăpat de furia răzvrătiților s-au refugiat și s-au stabilit definitiv în Europa, iar de la ei a rămas denumirea de Iberia a două ținuturi, unul în Caucaz, iar celălalt în peninsula din Sud-Vestul continentului nostru. Ei sunt strămoșii actualilor Georgieni și Basci, ale căror limbi se deosebesc de cele zise ”indo-europene”. Din partea Atlanților de Nord, A BARI avea mai ales tâlcul de ”Pribegi; Imigranți; Fugari”; cf. rom. afară; iepure.
     O vreme, sub domnia lui DIONYSOS, Primul Imperiu va rămâne doar cu șase regate. Apoi, în frunte cu gloriosul împărat MARKO, Atlanții au pornit la cucerirea Americilor. Cât de curând, va fi istorisită și această grandioasă epopee a strămoșilor noștri.

                                                                                                           Adrian Bucurescu