luni, 29 ianuarie 2018

Mărturii despre Daci





     Timp de decenii întregi, o rezistență deosebit de îndârjită față de cuceritorii romani au opus Dacii (trib trac, înrudit cu Geții), care ocupau teritoriul Transilvaniei, Valahiei, Moldovei și Basarabiei, până la Marea Neagră și Nistru.

                 Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Acad. de Științe a U.R.S.S., 1945, p. 60.

     Învins și pus pe fugă de Marcomani, Domițian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele Dacilor, îndemnându-l să încheie un tratat, pe care el (Domințian) îl refuzase mai înainte, deși (regele) i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strâmtoare), dar nu a vrut să vină el însuși să stea de vorbă cu Domițian, ci l-a trimis pe Diegis, împreună cu câțiva bărbați, ca să-i predea armele și câțiva prizonieri, sub cuvânt că i-ar avea numai pe aceștia. După sosirea acestuia, Domițian puse lui Diegis o diademă pe cap - ca și cum ar fi fost un adevărat învingător și omul în stare să dea un rege Dacilor -, iar soldaților lui le împărți onoruri și bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, între altele, niște așa-ziși soli ai lui Decebal și o pretinsă scrisoare a acestuia, despre care se spune că ar fi plăsmuit-o el. Domițian își împodobi triumful cu multe lucruri, care nu fuseseră  luate ca pradă. (Dimpotrivă, el cheltuise foarte mulți bani pentru încheierea păcii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar și meșteri pricepuți în felurite lucrări folositoare în timp de pace și de război și făgădui să-i dea mereu multe).

                  Dio Cassius, Istoria romană

duminică, 28 ianuarie 2018


     Moment zgubilitic




          Pop-corn & popi-coarne. Strigături


Cine dracu-a mai văzut
Iepure trăgând la plug,
Capră la țambal cântând,
Popă slab, rață lătrând?!

                  *

Așa zice popa nost':
- Să nu meri la fete-n post!
Dar când popa n-auzea,
Preoteasa ce zicea?
- Vino și la fata mea!

                  *

- Părinte, sfinția ta,
Spovedește-o pe Geta,
Că ea e amanta mea!
Dar nu-i da mătănii multe,
Că e Geta fără minte,
Ea mi-a sărit înainte!

                  *

Strigă popa la altar
Că un flăcău e tâlhar.
Preoteasa de pe vatră:
- Mai iartă-l, părinte-o dată!

                  *

Dacă popa, că e popă,
Și bagă vreascuri în sobă.
Părintele episcop,
De stă cu ochii la foc,
Și tăt are mândre opt,
Și taica mitropolit
Multe pe lume-a iubit,
Dar un bobocel ca mine
Să n-am o sută pe lume?

                  *

Doamne, miluiește!
Popa prinde pește
Tocma-n prohibiție!
Geaba e poliție,
Geaba e jandarmerie,
Geaba e patriarhie!

                  *

Popa n-are mâini de dat,
Popa are mâini de luat,
Iar de faci ce face popa,
Riști să afle Europa.

                 *

Unde ești tu, popa Tanda,
Să ne spui cum e-n Finlanda?


                     Culese de Adrian Bucurescu



sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Mărturii despre Geto-Daci




     Avertizat de pregătirile (Romanilor), înțelegând că pacea ce i-a fost acordată nu era decât un răgaz și că va trebui să pună din nou mâna pe arme mai repede decât ar fi dorit, Decebal a început tratative secrete cu popoarele vecine pentru a le antrena în războiul împotriva Romei. Le-a demonstrat că nu aveau alt mijloc de a-și salvgarda independența, că unindu-se cu el puteau spera să-i învingă pe Romani, în timp ce, dacă-l lăsau să lupte singur și să piară din lipsă de ajutoare, ruina se va atrage inevitabil și pe-a lor. Decebal a căutat aliați până în îndepărtata Asie, la Parți, care i-au trimis un detașament de cavalerie; dar printre vecinii mai apropiați, niciunul, în afară poate de Sarmați, nu pare a fi răspuns apelului său.

                   Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 68.

     (...) Tribalii și Sarmații, Iazigii și Tyrageții se aliază (cu Decebal), care își întărește capitala Sarmizegetusa și se aliază cu Parții.

                    Neigebaur, J. F., Beschreibung der Moldau und Walachei (Cronologie), Breslau, Joh. Urban Kern, 1859, p. 2.

     În regiunea pe care o stăopâneau Iazigii în zilele lui Ovidiu ca vecini prădalnici la frontiera cu Moesia, îi găsim acum în vremea și după Nero pe Roxolani; fără îndoială ei sunt Sarmații care le-au trimis Dacilor călăreții cuirasați împotriva lui Traian...

                    Niebuhr, B. G., Kleine historische und philologische Schriften, Bonn, Eduard Weber, 1828, p. 393 - 394.

vineri, 26 ianuarie 2018

De alb și de roșu




Lin-mai-lin cu fulgi de nea
Doliu alb venea pe țară
Mai aseară mai aseară
Lin-mai-lin cu fulgi de nea

Bine-ți mai stătea iubito
Iarna de-ți venea pe umeri
Și-ncercând fulgii să-i numeri
Bine-ți mai stătea iubito

Rău de mine rău de mine
Că zâmbeam fără să știu
Că de mult nu mai sunt viu
Rău de mine rău de mine

Că la miezul nopții albe
- Tu iubito nu mai plânge
Troienea din cer a sânge
Pe la miezul nopții albe

Fulgi de nea de-or mai cădea
În reflexe de rubine
Să visezi atunci de mine
Fulgi de nea de-or mai cădea

Că prea ne-am avut noi bine
Tu iubito nu mai plânge!


                              Adrian Bucurescu


joi, 25 ianuarie 2018

Mărturii despre Geto-Daci


          Războinicele și războinicii Daciei




     Mai poți vedea (femeile) ocupate cu treburile gospodăriei, măcinând grâul, țesând inul și lâna; fie conducând căruța, fie alergând înnebunite pe câmpul de luptă, ațâțându-i pe luptători cu strigătele lor, luând parte ele însele la luptă sau înarmate cu torțe aprinse cu care ardeau capul și umerii prizonierilor romani. Tovarășe de nădejde ale soților lor în viață și în moarte, ele se jertfesc voluntar pentru a fi îngropate în același mormânt sau beau din aceeași cupă otrăvită, pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor.

             Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 48.




     (...) femeile lor îi însoțeau în război, stimulau pe bărbați la vitejie, le lăudau faptele, le legau rănile și luptau ele însele când situațiile erau extreme și bărbații trebuiau să cedeze. Există multă exemple care vorbesc de vitejia femeilor, ele fiind vestitele Amazoane. Acasă lucrau pământul, creșteau copiii și-i lăsau pe bărbați să se odihnească după câte un război.
     (...) Educația copiilor era severă, cu toate că era făcută de mame. Tinerii erau fortificați de timpuriu în vederea războiului, erau obișnuiți cu gerul și cu canicula, învățați să suporte foamea și setea, erau instruiți în mânuirea armelor, cu toate că nu aveau voie să le folosească înainte de a fi ajuns la vârsta bărbăției lor. Li se educa respectul extrem față de rudele lor și învățau să aprecieze în  mod special frăția de sânge.

             Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen..., Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 21.

miercuri, 24 ianuarie 2018


          Teodora, maica Viteazului




Buciumul străjii strânge lumina,
noaptea învoalbă Cara-Bogdania;
doarme cu somnu-adâncat și gadina.
Maica Viteazului cântă litania:

”Lună, alungă noaptea cea lungă!
Norule, fulgeră pleoapele răilor!
Stelelor, dați-mi raze s-ajungă
fiului meu - floarea eroilor!

Ție, hiclene Basta, îți ursesc
casele cucului, liniștea vântului,
inima corbilor de alămojnă,
nume hulit pe fața pământului!

Vouă, Buzeștilor, fala Băniei.
Calomfirescului, Novacului iară,
tuturor morților noștri, de-ai gliei,
slavă de-a pururi, țărâna ușoară!

Ci tu, fiu dulce, domn în Ardeal,
în Țara Moldovei și-n cea Românească,
fă-te un arbore magic pe deal,
crengile veșnic să-ți înflorească,

la ceas de seară, la ceas de zori,
pe zloată și ger, pe jar, pe polei,
mirosna lor să înăsprească
sângele-n vinele puilor de lei!

Lăncii și arcuri să-ți fie crengile,
pinteni și scuturi; frunzele - zalele;
vântul să-ți legene, iar să-ți mai legene
lin tot mai lin mândre petalele!

Cât fi-va-n lume neam românesc,
stelele-n cer și zilele albe,
amintire frumoasă-ți doresc,
amiroasă-ți florile dalbe!”


                               Adrian Bucurescu

     P. S. Această poezie a apărut mai întâi pe prima pagină a revistei ”Flacăra”, la 24 Februarie 1977.

marți, 23 ianuarie 2018

Divina Reîntregire a Imperiului Dac




          Călătoria lui Mihai Viteazul la Zalmoxis


     Înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la 24 Gerar 1859, pe când acestea încă erau în granițele Imperiului Otoman, în pofida împotrivirii unor mari puteri, poate fi privită ca un miracol. Însăși generația de fruntași luminați ai poporului nostru este o minune, dar și o confirmare a forțelor care lucrează în taină pentru pământul românesc.
     Dar, înainte cu două veacuri și jumătate, chiar dacă nu a ținut decât o clipă istorică, se petrecuse un miracol și mai mare, anume Unirea Țărilor Române sub slăvita conducere a lui Mihai Viteazul. Am avut și mai avem istorici care apreciază fapta eroicului voievod. Și totuși s-au găsit, de la A. D. Xenopol încoace, și se mai găsesc încă ticăloși care îl ponegresc pe Mihai, calificându-l ca ”aventurier”, ca ”un condotier valah”, care nici nu s-ar fi gândit la unitatea națională, ci doar ”întâmplător” (sic!) a unit numai Țările Române!!!


                                                  Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

     Un document de zile mari, încrustat pe una dintre tăblițele dacice de plumb de la Sinaia, dezvăluie cât se poate de limpede spiritul faptelor marelui erou, punându-i cu botul pe labe pe ”demitizatorii istoriei”. Textul este în Oro Manisa, adică în ”Graiul Divin”, limba dacă literară.Să ne împărtășim din acest sacru zapis, a cărui imagine apare mai sus, între titlurile acestui documentar!

     O NY EMPOROT EX ON MIHAIU DIZIP CORILO ZOOMO AELHO. ONDYO I SOLOMONIUS DIOHOY YMO DIEHIMO PER LIO SOCO PIOSMO. RYOTZO CUCILO LOPTO LASIMI SEGITO. VODIPA ZONOLY MILDO. I NOY LIPTOSO DITIO ZIOR I SIMOLGI I SIMOLGIEI YO ONYLO FIHTOI. TIO ZIMOLGIE ISTO.

     În mijloc: chipul lui Zalmoxis. Deasupra Lui, în jurul stemei: MYGI ZAMOLGIO. În dreapta sus: DACEBALO CORILO. În stânga, sus: MIHAI YON CUCYLY. În dreapta stemei, de sus în jos: OLOGIO. În stânga stemei, de sus în jos: IGIOC. Pe discul de jos, stânga: portretele lui Mihai și al fiului său, Petrașcu. În stânga discului, vertical: PITRYSC ONDYO. În dreapta celuilalt disc, vertical: APOLA YA O GETO. Între cele două discuri, de sus în jos: POFYTO ARTIALO TITYULO Y IUMI. Orizontal, oblic față de portretul ce se află între chipul lui Mihai și stemă, mai jos: LONCO EO HYO ZONZET.

     Tălmăcirea:
   
     Al nostru împărat a fost doar Mihai, viteazul crai, prea vrednicul. Prințul Solomonarilor mi-a spus să întocmesc pentru plăcerea lui o cronică. Frumosul voievod, în luptă, de vrăjmași a fost tăiat. Văduva l-a plâns mult. Al nostru viteaz s-a înălțat în zori la Zalmoxis, lui Zalmoxis să-I povestească faptele. Divin Zalmoxis este. // Magnificul Zalmoxis. // Regele Decebal. Marele Mihai Voievod. // Slavă! // Asocierea. // Petrașcu (și) Domnul. // Apullum este al vitejilor. // Am poftit Ardealul întreg să-l stăpânesc. // Alături eu sunt, Zonzet.

     Lămuriri:

     Textul dovedește, fără tăgadă, că Mihai a fost și Mare Maestru al Solomonarilor. Pe tăblița scrisă de Zonzet se află și un herb al Solomonarilor, constând în principiu din două arme încrucișate, adică un X, inițială pentru XAP-YCTON - în transcriere cu litere latine CHAR-YSTON ”Copiii Divini”, și un scut cu șase petale în mijloc, simbolizându-i pe cei șase frați de lapte ai Tinerilor Zei.
     IGIOC înseamnă și ”Comunitatea”, referindu-se la Ordinul Solomonarilor, dar și Asocierea lui Petrașcu, fiul lui Mihai, la domnie.
     ZONZET înseamnă ”Povestitorul; Cronicarul”, acesta fiind numele de Solomonar al lui Dragomir, fratele Doamnei Stanca, soția lui Mihai. Textul de mai sus este cât se poate de limpede în privința Zeilor la care se închinau Mihai și Solomonarii pe care îi conducea. Pomenirea lui Decebal exprimă, desigur, admirația voievodului pentru calitățile excepționale ale regelui dac, precum și Reîntregirea Daciei.


                                                         Oastea lui Mihai Viteazul

     Fratele Doamnei Stanca îl numește pe Mihai O NY EMPOROT ”Al nostru Împărat” și CORILO ”Craiul; Regele”, ultimul titlu regăsindu-se și în ”Letopisețul Țării Moldovei”, scris de Miron Costin: Vesăl și tare Mihai Vodă după izbândă, pre lesne cuprindea orașele pre sama sa și să închina și cetățile, dându-i numele de domnul lor, priimindu pen cetăți și oșteni de-ai lui. De pe aceale vreami are nume de-i dzic Mihai-Crai.

          Cerbii Albi

     Păstrători ai vechilor taine zalmoxiene, Solomonarii aveau și puteri excepționale, unele fiind înregistrate și de folclor. Astfel, noi nu ne mirăm destul de faptele excepționale ale lui Mihai-Vodă. Se știe că, la război, era întotdeauna în fruntea oastei. De aceea, pe bună dreptate, i s-a atribuit titlul getic DREIBALIS, atestat și ca nume al unui oștean de la Olbia. Acest titlu, după specificul limbii geto-dacice, avea mai multe sensuri. Rostit DREI BALIS, însemna ”Foarte Războinic; Foarte Viteaz”; cf. rom. droaie; franc. tres ”foarte”; rom. bală ”șarpe; zmeu”; a păli ”a lovi”; paloș; latin. bellum ”război; luptă; bătălie”. Altminteri, D'RE I BALIS însemna ”Dintre Cerbii Albi”; cf. alban. dre, engl. deer ”cerb”; rom. băl, bălai (despre un animal) ”plăvan; alb”; slav. belu ”alb”. În fine, pe de-a-ntregul, D'REIBALIS se traduce prin ”Bătăiosul; Războinicul; Viteazul; Învingătorul; Eliberatorul”; cf. rom. a dripăli ”a călca bine lutul, a bătuci”; a dripili ”a călca în picioare; a strivi”; a se drăvălui ”a se scutura; a se elibera de ceva supărător, nefast; a se descotorosi de cineva”; ital. drapello ”steag al unei unități militare; drapel”; alban. taravol ”tare de caracter; care nu știe de frică”.


                                                                      Cerbi albi

      În acest sens, iată ce scrie cronicarul Balthasar Walter, care a stat în Iunie și Iulie 1597 la Târgoviște și a discutat cu ”oșteni însemnați și vrednici de crezare, de unde a aflat și de ”... cei doi cerbi domesticiți, care au făcut câteva drumuri împreună cu domnul (Mihai) și dormeau adesea lângă cortul stăpânului (lor), luau parte și la lupte și la expediții, fără teamă, fie mergând înainte, fie alături de el; nu-i înspăimânta nici vuietul bombardamentelor, nici trăsnetul tunurilor, ci ridicându-se în două picioare, stăteau pe loc...; au fost martori neclintiți și la ultima luptă amintită mai sus, de la Călugăreni... Aici însă, unul din ei murind din întâmplare, celălalt nesuportând durerea, s-a ascuns în pădure”.

          Cinstirea limbii române

     Până la mărețul domn pomenit aici, limba noastră nu se întrebuința oficial în niciuna din Țările Române. Acest dispreț venea de la Biserica Ortodoxă, în care slujba se ținea în limbile slavonă și greacă. În același timp, actele oficiale și cronicile erau scrise în slavonă sau latină.
     Ca un adevărat și magnific rege al tuturor Românilor, Mihai impune limba română la cancelaria domnească și în corespondența oficială, el însuși fiind autor al unor astfel de scrisori. Acest fapt i-a înfuriat la culme pe Ungurii și Secuii din Dieta Ardealului, care, în Iulie 1600 au întocmit un protest nesimțit și insultător către Mihai, el însuși vorbitor nativ al românei: S-au întâmplat și astfel de lucruri, ca unor oameni de seama noastră li s-au adus scrisori de ale Măriei Tale, unele scrise în limba sârbească, altele în limba românească, din care pricină n-am putut înțelege din ele porunca și voința Măriei Tale. De aceea, am hotărât ca astfel de scrisori să fie trimise nobilimii sau în limba maghiară sau în limba latină: cine ar mai umbla pe la nemeși cu astfel de scrisori românești sau sârbești, pe niște oameni ca aceștia să-i prindă și să-i trimită la Măria Ta împreună cu scrisorile”.

          Ceea ce vor pohti Românii întotdeauna

     Pe una din scrisorile adresate împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, Mihai-Vodă își afirmă voia, în deplină conformitate cu titlul pe care și l-a ales: Și hotarul Ardealului // pohta ce-am pohtit // Moldova și Țara Românească.
  

    
                                                                 Michael Waivoda
   
     Da, Măria Ta, aceasta este și va fi mereu și pohta noastră!

          Prima stemă a României

     Celebrul sigiliu al lui Mihai Viteazul îngemănează herburile celor trei Țări Române principale, fiind astfel cea mai veche stemă a României. Reprezentând mai multe herburi, este o stemă împărătească. Mai mult decât atât, ca un inițiat în limba dacă, Mihai a înscris pe sigiliu o zicală în această limbă: N(A) MIL(Ă) B(Ă)JE M(Ă)L(Ă)R DIE ”Din (prin) Mila (Grația) Divină, Cel mai Bun (Tare) conduce”; cf. alban. ne ”în; la”; slav. na ”la; în; pentru”; rom. milă; slav. Bozhe! ”Doamne!”; rom. mărar; latin. melior ”mai bun”; rom. die! - îndemn adresat cailor ca să pornească; tui ”un fel de sceptru purtat de domnitorii români la învestire”.


                                         Sigiliul Imperiului Dac, în vremea lui Mihai-Vodă

     Garant al sigiliului, pe lângă domnitorul principal apare și fiul său, Petrașcu, asociat la domnie, precum făcuse și Mircea cel Mare, străbunul lui Mihai, cu fiul său moștenitor, Mihail.

          Trupul lui frumos ca un copaciu

     Prin faptele sale excepționale, Mihai Viteazul le-a stat în gât multora, care, într-un final au pus la cale asasinarea lui. ”Și căzu trupul lui frumos ca un copaciu!”, exclamă cu durere un cronicar muntean. Câte ar mai fi putut înfăptui! Dar nu, nu doar George Basta, căpetenia asasinilor, nu doar ceilalți dușmani care-l numeau Malus Dacus ”Dacul cel Rău”, l-au urât.


                                                      Uciderea eroului nostru național

     Ungurii de astăzi, din punctul lor de vedere, n-au decât să-l urască. Dar ticăloșii de naționalitate română, care mănâncă pâinea acestei țări, ce au cu Mihai-Vodă, martirul Daciei, martirul României? Ei îl mai ucid și astăzi, de câte ori li se ivește prilejul! Desigur, când România își va reveni, când își va reaminti de una dintre cele mai glorioase epoci ale ei, istoricii oportuniști vor întoarce foaia și-l va ridica în slăvi pe eroul nostru național. Doamne, cum de rabzi toate acestea?!
     În fine, la 24 Ianuarie, se cuvine să-l sărbătorim din plin pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca și  pe iluștrii săi sfetnici, dar să nu-l uităm niciodată pe Mihai Viteazul și Unificatorul. El și Solomonarii lui au luptat întotdeauna pentru Unire, de unde și unul dintre titlurile Marelui Maestru al Solomonarilor, Uniilă.
      Ce ne-am fi făcut noi oare fără Măria Sa Mihai-Crai?

                                                                                                                Adrian Bucurescu