Călătoria lui Mihai Viteazul la Zalmoxis
Înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la 24 Gerar 1859, pe când acestea încă erau în granițele Imperiului Otoman, în pofida împotrivirii unor mari puteri, poate fi privită ca un miracol. Însăși generația de fruntași luminați ai poporului nostru este o minune, dar și o confirmare a forțelor care lucrează în taină pentru pământul românesc.
Dar, înainte cu două veacuri și jumătate, chiar dacă nu a ținut decât o clipă istorică, se petrecuse un miracol și mai mare, anume Unirea Țărilor Române sub slăvita conducere a lui Mihai Viteazul. Am avut și mai avem istorici care apreciază fapta eroicului voievod. Și totuși s-au găsit, de la A. D. Xenopol încoace, și se mai găsesc încă ticăloși care îl ponegresc pe Mihai, calificându-l ca ”
aventurier”, ca ”
un condotier valah”, care nici nu s-ar fi gândit la unitatea națională, ci doar ”
întâmplător” (sic!) a unit numai Țările Române!!!
Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia
Un document de zile mari, încrustat pe una dintre tăblițele dacice de plumb de la Sinaia, dezvăluie cât se poate de limpede spiritul faptelor marelui erou, punându-i cu botul pe labe pe ”
demitizatorii istoriei”. Textul este în Oro Manisa, adică în ”
Graiul Divin”, limba dacă literară.Să ne împărtășim din acest sacru zapis, a cărui imagine apare mai sus, între titlurile acestui documentar!
O NY EMPOROT EX ON MIHAIU DIZIP CORILO ZOOMO AELHO. ONDYO I SOLOMONIUS DIOHOY YMO DIEHIMO PER LIO SOCO PIOSMO. RYOTZO CUCILO LOPTO LASIMI SEGITO. VODIPA ZONOLY MILDO. I NOY LIPTOSO DITIO ZIOR I SIMOLGI I SIMOLGIEI YO ONYLO FIHTOI. TIO ZIMOLGIE ISTO.
În mijloc: chipul lui Zalmoxis. Deasupra Lui, în jurul stemei:
MYGI ZAMOLGIO. În dreapta sus:
DACEBALO CORILO. În stânga, sus:
MIHAI YON CUCYLY. În dreapta stemei, de sus în jos:
OLOGIO. În stânga stemei, de sus în jos:
IGIOC. Pe discul de jos, stânga: portretele lui Mihai și al fiului său, Petrașcu. În stânga discului, vertical:
PITRYSC ONDYO. În dreapta celuilalt disc, vertical:
APOLA YA O GETO. Între cele două discuri, de sus în jos:
POFYTO ARTIALO TITYULO Y IUMI. Orizontal, oblic față de portretul ce se află între chipul lui Mihai și stemă, mai jos:
LONCO EO HYO ZONZET.
Tălmăcirea:
Al nostru împărat a fost doar Mihai, viteazul crai, prea vrednicul. Prințul Solomonarilor mi-a spus să întocmesc pentru plăcerea lui o cronică. Frumosul voievod, în luptă, de vrăjmași a fost tăiat. Văduva l-a plâns mult. Al nostru viteaz s-a înălțat în zori la Zalmoxis, lui Zalmoxis să-I povestească faptele. Divin Zalmoxis este. // Magnificul Zalmoxis. // Regele Decebal. Marele Mihai Voievod. // Slavă! // Asocierea. // Petrașcu (și) Domnul. // Apullum este al vitejilor. // Am poftit Ardealul întreg să-l stăpânesc. // Alături eu sunt, Zonzet.
Lămuriri:
Textul dovedește, fără tăgadă, că Mihai a fost și Mare Maestru al Solomonarilor. Pe tăblița scrisă de Zonzet se află și un herb al Solomonarilor, constând în principiu din două arme încrucișate, adică un X, inițială pentru XAP-YCTON - în transcriere cu litere latine CHAR-YSTON ”
Copiii Divini”, și un scut cu șase petale în mijloc, simbolizându-i pe cei șase frați de lapte ai Tinerilor Zei.
IGIOC înseamnă și ”Comunitatea”, referindu-se la Ordinul Solomonarilor, dar și Asocierea lui Petrașcu, fiul lui Mihai, la domnie.
ZONZET înseamnă ”Povestitorul; Cronicarul”, acesta fiind numele de Solomonar al lui Dragomir, fratele Doamnei Stanca, soția lui Mihai. Textul de mai sus este cât se poate de limpede în privința Zeilor la care se închinau Mihai și Solomonarii pe care îi conducea. Pomenirea lui Decebal exprimă, desigur, admirația voievodului pentru calitățile excepționale ale regelui dac, precum și Reîntregirea Daciei.
Oastea lui Mihai Viteazul
Fratele Doamnei Stanca îl numește pe Mihai O NY EMPOROT ”Al nostru Împărat” și CORILO ”Craiul; Regele”, ultimul titlu regăsindu-se și în ”
Letopisețul Țării Moldovei”, scris de Miron Costin:
Vesăl și tare Mihai Vodă după izbândă, pre lesne cuprindea orașele pre sama sa și să închina și cetățile, dându-i numele de domnul lor, priimindu pen cetăți și oșteni de-ai lui. De pe aceale vreami are nume de-i dzic Mihai-Crai.
Cerbii Albi
Păstrători ai vechilor taine zalmoxiene, Solomonarii aveau și puteri excepționale, unele fiind înregistrate și de folclor. Astfel, noi nu ne mirăm destul de faptele excepționale ale lui Mihai-Vodă. Se știe că, la război, era întotdeauna în fruntea oastei. De aceea, pe bună dreptate, i s-a atribuit titlul getic DREIBALIS, atestat și ca nume al unui oștean de la Olbia. Acest titlu, după specificul limbii geto-dacice, avea mai multe sensuri. Rostit DREI BALIS, însemna ”Foarte Războinic; Foarte Viteaz”; cf. rom.
droaie; franc.
tres ”foarte”; rom.
bală ”șarpe; zmeu”;
a păli ”a lovi”;
paloș; latin.
bellum ”război; luptă; bătălie”. Altminteri, D'RE I BALIS însemna ”Dintre Cerbii Albi”; cf. alban.
dre, engl.
deer ”cerb”; rom.
băl,
bălai (despre un animal) ”plăvan; alb”; slav.
belu ”alb”. În fine, pe de-a-ntregul, D'REIBALIS se traduce prin ”Bătăiosul; Războinicul; Viteazul; Învingătorul; Eliberatorul”; cf. rom.
a dripăli ”a călca bine lutul, a bătuci”;
a dripili ”a călca în picioare; a strivi”;
a se drăvălui ”a se scutura; a se elibera de ceva supărător, nefast; a se descotorosi de cineva”; ital.
drapello ”steag al unei unități militare; drapel”; alban.
taravol ”tare de caracter; care nu știe de frică”.
Cerbi albi
În acest sens, iată ce scrie cronicarul Balthasar Walter, care a stat în Iunie și Iulie 1597 la Târgoviște și a discutat cu ”oșteni însemnați și vrednici de crezare, de unde a aflat și de ”
... cei doi cerbi domesticiți, care au făcut câteva drumuri împreună cu domnul (Mihai) și dormeau adesea lângă cortul stăpânului (lor), luau parte și la lupte și la expediții, fără teamă, fie mergând înainte, fie alături de el; nu-i înspăimânta nici vuietul bombardamentelor, nici trăsnetul tunurilor, ci ridicându-se în două picioare, stăteau pe loc...; au fost martori neclintiți și la ultima luptă amintită mai sus, de la Călugăreni... Aici însă, unul din ei murind din întâmplare, celălalt nesuportând durerea, s-a ascuns în pădure”.
Cinstirea limbii române
Până la mărețul domn pomenit aici, limba noastră nu se întrebuința oficial în niciuna din Țările Române. Acest dispreț venea de la Biserica Ortodoxă, în care slujba se ținea în limbile slavonă și greacă. În același timp, actele oficiale și cronicile erau scrise în slavonă sau latină.
Ca un adevărat și magnific rege al tuturor Românilor, Mihai impune limba română la cancelaria domnească și în corespondența oficială, el însuși fiind autor al unor astfel de scrisori. Acest fapt i-a înfuriat la culme pe Ungurii și Secuii din Dieta Ardealului, care, în Iulie 1600 au întocmit un protest nesimțit și insultător către Mihai, el însuși vorbitor nativ al românei:
S-au întâmplat și astfel de lucruri, ca unor oameni de seama noastră li s-au adus scrisori de ale Măriei Tale, unele scrise în limba sârbească, altele în limba românească, din care pricină n-am putut înțelege din ele porunca și voința Măriei Tale. De aceea, am hotărât ca astfel de scrisori să fie trimise nobilimii sau în limba maghiară sau în limba latină: cine ar mai umbla pe la nemeși cu astfel de scrisori românești sau sârbești, pe niște oameni ca aceștia să-i prindă și să-i trimită la Măria Ta împreună cu scrisorile”.
Ceea ce vor pohti Românii întotdeauna
Pe una din scrisorile adresate împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, Mihai-Vodă își afirmă voia, în deplină conformitate cu titlul pe care și l-a ales:
Și hotarul Ardealului // pohta ce-am pohtit // Moldova și Țara Românească.
Michael Waivoda
Da, Măria Ta, aceasta este și va fi mereu și pohta noastră!
Prima stemă a României
Celebrul sigiliu al lui Mihai Viteazul îngemănează herburile celor trei Țări Române principale, fiind astfel cea mai veche stemă a României. Reprezentând mai multe herburi,
este o stemă împărătească. Mai mult decât atât, ca un inițiat în limba dacă, Mihai a înscris pe sigiliu o zicală în această limbă: N(A) MIL(Ă) B(Ă)JE M(Ă)L(Ă)R DIE ”Din (prin) Mila (Grația) Divină, Cel mai Bun (Tare) conduce”; cf. alban.
ne ”în; la”; slav.
na ”la; în; pentru”; rom.
milă; slav.
Bozhe! ”Doamne!”; rom.
mărar; latin.
melior ”mai bun”; rom.
die! - îndemn adresat cailor ca să pornească;
tui ”un fel de sceptru purtat de domnitorii români la învestire”.
Sigiliul Imperiului Dac, în vremea lui Mihai-Vodă
Garant al sigiliului, pe lângă domnitorul principal apare și fiul său, Petrașcu, asociat la domnie, precum făcuse și Mircea cel Mare, străbunul lui Mihai, cu fiul său moștenitor, Mihail.
Trupul lui frumos ca un copaciu
Prin faptele sale excepționale, Mihai Viteazul le-a stat în gât multora, care, într-un final au pus la cale asasinarea lui. ”
Și căzu trupul lui frumos ca un copaciu!”, exclamă cu durere un cronicar muntean. Câte ar mai fi putut înfăptui! Dar nu, nu doar George Basta, căpetenia asasinilor, nu doar ceilalți dușmani care-l numeau
Malus Dacus ”Dacul cel Rău”, l-au urât.
Uciderea eroului nostru național
Ungurii de astăzi, din punctul lor de vedere, n-au decât să-l urască. Dar ticăloșii de naționalitate română, care mănâncă pâinea acestei țări, ce au cu Mihai-Vodă, martirul Daciei, martirul României? Ei îl mai ucid și astăzi, de câte ori li se ivește prilejul! Desigur, când România își va reveni, când își va reaminti de una dintre cele mai glorioase epoci ale ei, istoricii oportuniști vor întoarce foaia și-l va ridica în slăvi pe eroul nostru național. Doamne, cum de rabzi toate acestea?!
În fine, la 24 Ianuarie, se cuvine să-l sărbătorim din plin pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca și pe iluștrii săi sfetnici, dar să nu-l uităm niciodată pe Mihai Viteazul și Unificatorul. El și Solomonarii lui au luptat întotdeauna pentru Unire, de unde și unul dintre titlurile Marelui Maestru al Solomonarilor,
Uniilă.
Ce ne-am fi făcut noi oare fără Măria Sa Mihai-Crai?
Adrian Bucurescu
