Teodora, maica Viteazului
Buciumul străjii strânge lumina,
noaptea învoalbă Cara-Bogdania;
doarme cu somnu-adâncat și gadina.
Maica Viteazului cântă litania:
”Lună, alungă noaptea cea lungă!
Norule, fulgeră pleoapele răilor!
Stelelor, dați-mi raze s-ajungă
fiului meu - floarea eroilor!
Ție, hiclene Basta, îți ursesc
casele cucului, liniștea vântului,
inima corbilor de alămojnă,
nume hulit pe fața pământului!
Vouă, Buzeștilor, fala Băniei.
Calomfirescului, Novacului iară,
tuturor morților noștri, de-ai gliei,
slavă de-a pururi, țărâna ușoară!
Ci tu, fiu dulce, domn în Ardeal,
în Țara Moldovei și-n cea Românească,
fă-te un arbore magic pe deal,
crengile veșnic să-ți înflorească,
la ceas de seară, la ceas de zori,
pe zloată și ger, pe jar, pe polei,
mirosna lor să înăsprească
sângele-n vinele puilor de lei!
Lăncii și arcuri să-ți fie crengile,
pinteni și scuturi; frunzele - zalele;
vântul să-ți legene, iar să-ți mai legene
lin tot mai lin mândre petalele!
Cât fi-va-n lume neam românesc,
stelele-n cer și zilele albe,
amintire frumoasă-ți doresc,
amiroasă-ți florile dalbe!”
Adrian Bucurescu
P. S. Această poezie a apărut mai întâi pe prima pagină a revistei ”Flacăra”, la 24 Februarie 1977.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu