Maramureș. Foto: Dan Bucurescu

Teleorman

  

Vei fi fost o apă neagră,
apă de Lună, neagră pădure?
Cine pe astfel de etimologii
ar putea deocamdată să jure?

Sigur ai fost Constandin al lui Noica,
Morometele și desculțul de Darie
și încă o puzderie de țărani
vânturând grâul pe arie.

Ai fost și popa Galaction
pe care elevii îl pronunță Galacșăn;
de aceea nici nu rimează
numele tău cu mesteacăn.

Rimează în alb cu salcâmi,
eventual cu hangere și cai
și poate cu Liviu al lui Vasilică
și mai ales cu o poartă de Rai.

Fii blagoslovit, Teleormane,
că și pe mine m-ai inițiat
în slovele tale de iarbă
cu care și zeii geți au semnat!


                        Adrian Bucurescu

Înălțarea Gemenilor Divini

   

          Echinocțiul de Toamnă

     Sfânta Pătrime

     Dacii nu prea scriau, nu pentru că nu ar fi știut, ci pentru a-și feri misterele inițiatice. Preferau să-și transmită învățăturile celor aleși prin viu grai. Când totuși scriau, aveau grijă ca textele să rămână la fel de nepătruns pentru neaveniți. Dacii au scris în mai multe alfabete, inclusiv cu ideograme. În vremea stăpânirii romane au scris și în alfabetul latin, care, de altfel, fusese invenția lor cu mult înainte de întemeirea Romei. Atenție: nefăcând parte din acest alfabet, sunetul dacic Ă, moștenit de română, albaneză și bulgară, nu era notat, ci doar subînțeles.

     Cu litere latine este și o ștampilă de pe o cărămidă dacică, descoperită la Cenad, județul Arad. La prima vedere, textul este acesta: LEG.XIII.GE.AVR.GOD. Bineînțeles că Romanii credeau că ștampila respectivă se referă la Legiunea XIII Gemina, care staționa în Dacia. Tot așa au crezut și mai cred și amârâții noștri de istorici. Această cărămidă este însă plină de mistere, pe care doar ințiații erau în stare să le înțeleagă. 

                                                         Cărămida de la Cenad

Textul se poate citi și așa: LEG.13.GE.AVR.GOD > LEG.TREDECIM.GE.AVR.GOD; cf. latin tredecim ”treisprezece”. În final, ștampila de pe cărămida de la Cenad se citește și astfel: LEG. TREDE CHI MĂGHE. A VRĂ GOD. 

     Tălmăcirea: Excepțională! Lucrată cu migală (măiestrie). Prin grația (voința) lui Dumnezeu.

     Lexic:

     LEG – ”ales; pur; de calitatea întâi; precis; remarcabil; distins; nobil; excepțional; prețios; sigur”; cf. rom. a alege; leac; alac ”specie de grâu foarte rezistentă”; leg ”bun lăsat de cineva prin testament; testament”; a (se) lega; latin. lego ”a alege”; liceo ”a se vinde (cu un anume preț); a valora”; lucus ”crâng sfânt; dumbravă consacrată unor divinități”;

     TREDE – ”lucrat; lucrare; muncă; treabă”; cf. rom. trudă; a trudi; latin. trudo ”a împinge (cu forța); a mâna”;

     CHI – ”cu”; cf. rom. cu; latin. qui ”și”;

     MĂGHE – ”migală; atenție; concentrare; meșteșug; măiestrie; vrajă”; cf. rom. a migăi ”a lucra cu răbdare și minuțiozitate”; latin. magus ”de magie; vrăjitoresc”;

     A VRĂ - ”cu voia; prin grația; cu favoarea; prin bunăvoința; din mila”; cf. rom. a vrea; a vroi; a prii;

     GOD – ”Dumnezeu; Zeul; Domnul; domn; conducător”;  cf. rom. gudă ”vătaful flăcăilor colindători, în noaptea de Crăciun”; germ. Gott, engl. God ”Dumnezeu; zeu”.

     Până aici, se vede că meșterul de cărămizi își lăuda marfa, încheind cu o formulă sacră. Dar aceasta nu e tot, ci abia acum pătrundem în misterele orfice și zalmoxiene, căci ultima parte a textului se mai citește și astfel: A VĂR GOD. Tălmăcirile: ”Cei patru Zei; Din (în) patru elemente (părți; direcții)”.

     Lexic:

     A – ”cel; cea; cei; cele”; cf. rom. a – prepoziție și articol adjectival;

     VĂR – ”patru”; cf. rom. fârtai ”pătrar; pătrime”; sfert < s-fer-t; germ. vier, engl. four ”patru”;

     GOD – 1. ”Dumnezeu; Zeu; domn; conducător”; cf. rom. gudă, germ. Gott, engl. God. 2. ”îndrumător; îndrumare; direcție; parte; element; câtime”; cf. rom. gudă; hudă ”drum îngust; uliță”; cat ”etaj; nivel”; cot ”încheietura exterioară a mâinii; porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă direcția”; hat; gât; cât.

     Aici e-aici! Este vorba de unul dintre cele mai profunde mistere zalmoxiene, după care singurii Zei ai Universului sunt patru: Tatăl, Mama, Fiul și Fiica. Ei constituie Sfânta Pătrime, reprezentată de obicei de Cruce, simbol întâlnit în arta de pe teritoriul României încă din Neolitic. Crucea este una, alcătuită din patru brațe. Tot Ei sunt și cele patru puncte cardinale, adică patru direcții (părți). Și cărămida de la Cenad este una, dar elementele care au contribuit la formarea ei sunt patru: Aerul, Focul, Pământul și Apa. 

      Talismanul Cosmic

     Simbol sacru, Crucea apare deseori în arta geto-dacică, păstrată îndeosebi în ceramica scoasă la iveală de arheologi. Dovadă a venerării Crucii de către Geto-Daci, este și înscrierea Ei pe un inel din tezaurul descoperit la Apahida, deasupra inscripției OM HARUS, care se tălmăcește astfel: ”Să am Forță!; Să fiu Sănătos!”; cf. rom. îmi; am; hireș ”sănătos; adevărat; arătos; celebru; chipeș; faimos; frumos; ilustru; mare; renumit; vestit; celebru”; latin. carus ”scump (ca preț); drag; iubit”. Așadar, inelul respectiv nu era doar o podoabă ci, sub protecția Crucii, și un talisman.

                                                               Inelul de la Apahida

     O imagine somptuoasă a Crucii apare și pe o țintă descoperită la Sarmizegetusa, unde simbolul divin este gravat pe un pătrat, care, la rândul său, sugerează Cei Patru Zei, cele patru anotimpuri și cele patru puncte cardinale. 

                                                          Ținta de la Sarmizegetusa   

     Frumoasa noastră limbă a păstrat în miezul ei prezența veșnică a Celor Patru Zei, Stăpâni ai Universului, prin cuvântul Fire, ce vine din geto-dac. VĂR ”Patru”. Iată actualele sensuri din FIRE: ”Natura înconjurătoare; Lumea; Universul; structura fizică și morală a unei ființe; caracter; temperament; minte; cuget; cumpăt”.

      Prințul Rabocentus

     Printre numeroasele triburi tracice, este atestat și cel al Bessilor, neam independent, care trăia pe teritoriul cuprin între Munții Rhodopi și cursul superior al râului Haebrus (Marița). Herodot îi descrie ca un fel de castă preoțească de Satyri, Bessii fiind interpreții divinațiilor sub forma de incantații profetice ale unei preotese a unui altar-oracol al lui Dionysos, aflat pe vârful unui munte, care se crede că este Perperikon. 
     La Strabon, însă, Bessii sunt descriși ca cei mai feroce dintre triburile trace independente, locuind în apropiere de lanțul Mons Haemus. 
     Au opus o rezistență dârză Macedonenilor, apoi Romanilor, încât numai după lupte îndelungate au putut fi supuși. Ei au trecut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, și în Nordul Dunării, căci îi întâlnim și în Carpații Septentrionali. 
     Ei bine, un principe al Bessilor, atestat în scrierile antice, se numea Rabocentus, de unde, slavă Cerului, aflăm și de unde vin denumirile populare ale lunii Septembrie, Răpciun sau Răpciune. Iată cum se tălmăcește antroponimul tracic: 1. RA BOC EN TUS ”Când se înalță Cei Doi; La Plecarea Celor Doi; Care Îi slăvește (preamărește) pe Cei Doi; De la Zeii Cei Doi”; cf. rom. la; fag; fugă; a fugi; latin. veho ”a merge; a călători”; Bacchus - numele lui Dionysos la Romani; alban. buke ”demnitate”; got. weihs, germ. Weg ”drum”; slav. Bog ”Zeu; Dumnezeu”; rom. în; doi; îndoit ”dublu”;  alban. dy ”doi”; dyzoj ”a (se) dubla”.2. RA BOCEN TUS ”La Înălțarea Conducătorilor; Când S-au ridicat (au plecat) Mai-Marii”; cf. rom. la; a (se) băjeni, a (se) bejeni; băjenie, bejenie; pâșen ”mândru; trufaș”, pâșenie ”mândrie; trufie”; dus; tisă (bot.); des; Tisa (râu); latin. dux ”conducător; comandant; călăuză”; alban. dash ”berbec”.
     În mai multe texte legate de Geți, se spune despre Gemenii Cerești că au unificat și au condus toată Tracia, fiind Cei Mai Buni Conducători pe care această țară I-a avut vreodată. Principala Lor reședință era la Netindava, lângă Lacul Sacru Saratokos. 

     Așadar, RA BOCEN înseamnă și ”Înălțarea”. De aici provine și denumirea comunei Ripiceni, din județul Botoșani.

     Toamna de Aur a Înălțării  

     În tradițiile românești, Simbolul Sacru are o sărbătoare specială, Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 Septembrie. La Geto-Daci, această lună a căpătat denumirea de RA BOC EN TUS ”Înălțarea Celor Doi”, fiind vorba de Înălțarea Gemenilor Divini, Apollon și Artemis, la Cer, întregindu-Se astfel Sfânta Pătrime. Evenimentul sacru a avut loc la Echinocțiul de Toamnă. 
     Dar cum traca și toate dialectele ei erau magice, cu tâlcuri din tonuri și accente, RA BOC ENTUS mai însemna și ”La Plecarea (Dispariția) Florilor”, fenomen specific toamnei; cf. rom. la; fugă; latin. anthus ”floare”; anthinus ”de flori”; alban. end ”polen”; grec. anthos ”floare”.
     Din unele documente geto-dacice, deocamdată secrete, aflăm și amănunte despre Întâmplarea Divină. Zice-se că, înainte de despărțirea definitivă de poporul Lor, Apollon și Diana, supranumiți Amândoi și Zalmoxis, Și-au chemat apropiații la palat, oferindu-le o cină. Venea Echinocțiul de Toamnă, iar Zeii au băut cu apropiații lor o cupă de vin, spunându-le că următoarea o vor bea în Rai. La această Cină de Taină, Zeii le-au împărtășit oaspeților și câteva secrete ale Universului și ale Vieții. A doua zi, Apollon și Diana au trecut râul sfânt Naparis, astăzi Ialomița, la tribul Piangeților, în cetatea Cabesos, azi satul Copuzu, unde copilăriseră. Acolo, au ales ca loc de plecare colina ce străjuiește lacul Neamțu, a cărui denumire vine de la geto-dac. AN NAMA TIA ”De unde S-au ridicat Zeii; Plecarea (Dispariția) Zeilor”; cf. rom. în; nime (reg.)”nimeni”; latin. nemo ”nimeni”; latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu; Domnul”; rom. nămete; irland. nemed ”sanctuar”. 

                                                                      Lacul Neamțu

     Pe când își luau rămas bun de la cei apropiați, s-au ivit în văzduh lucruri neînțelese, precum și schimbări de necrezut: lumina Soarelui a dispărut și s-a așternut noaptea, nu blândă și liniștită, ci plină de tunete și fulgere înspăimântătoare, de vijelii ce aduceau furtuna din toate părțile. În vremea aceasta, ceata civililor s-a împrăștiat fugind, iar ostașii s-au strâns la un loc. După ce a încetat tulburarea și a strălucit din nou lumina și lumea s-a adunat iarăși, oamenii au început să-I caute pe Frații Divini; dar ucenicii și ucenicele Lor nu au lăsat poporul să continue cercetarea, nici să mai întreprindă ceva, ci le-au spus tuturor să-I cinstească pe Cei Doi Zalmoxis, deoarece S-au înălțat în Crugul Cerului, la Părinții Lor Adevărați. De acolo Ei vor fi Zei binevoitori pentru Geți, așa cum le-au fost și conducători buni pe pământ. 
     Cele două solstiții și cele două echinocții erau sărbători esențiale în calendarul strămoșilor noștri.   
     Cum se vede, străvechea noastră istorie este în bună parte sacră iar adevărata Țară Sfântă este Dacia.

                                                                                                     Adrian Bucurescu

     

Fața nevăzută a Lunii

Colo sus, pe lângă Lună,
Nu se îngerii adună,
Nici nu dracii dau târcoale,
Nici nu zânele au țoale;
Iar în malurile Lunii
Și-au făcut cuiburi lăstunii,
Și pe albele coline
Toate florile-au albine.
Dorule, cearcă și tu
Și pe Lună lin te du!
Ci de vei afla o fată
Minunată și-ntristată,
Spune-i că, de dorul ei,
Mi-au ieșit din  piept scântei,
Și din raze am cununua
Care luminează Luna
Numa-n partea nezărită,
De-a mea dragă moștenită,
Cu hrisov și jurământ,
De când zâmbea pe pământ!


                        Adrian Bucurescu

Mărturii despre Geto-Daci

  

          Scorylo

     Scorylo, conducătorul Dacilor, știind că poporul roman era dezbinat din pricina războaielor civile și socotind că nu-i nimerit să-i atace, deoarece datorită unui război cu un dușman din afară s-ar putea restabili înțelegerea între cetățeni, a pus în fața concetățenilor săi doi câini și, pe când se luptau între ei cu îndârjire, le-a arătat un lup. Imediat câinii s-au aruncat asupra acestuia, uitând de cearta lor. Prin această pildă i-a oprit pe barbari de la un atac care ar fi adus foloase Romanilor.

                                     Frontinus, Stratagemele

          Decebal

     Cel mai însemnat război de atunci al Romanilor a fost cel împotriva Dacilor, asupra cărora, în vremea aceea, domnea Decebal (Duras, care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bună voie domnia, pentru că era...) foarte priceput la planurile de război și iscusit în înfăptuirea lor, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp.Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător și se pricepea să folosească izbânda, dar și să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un dușman de temut pentru Romani.

                                    Dio Cassius, Istoria romană

Soldat lăsat la vatră

Linu-i lin și iară lin,
Astăzi cerul e de ton senin.

Scârțâie cumpăna fântânii,
La marginea strâmbă a stânii.

Câinii simt miros de lup și latră,
Iar eu, soldatul lăsat la vatră,

Stau întins în iarba pufoasă,
Neatinsă de coasă.

De lupi și de urși nici că-mi pasă,
C-aveam o mândră frumoasă,

Cu ochii mari, sprâncene arcuite,
Și acuși se găsi să se mărite,

Că i s-a urât de așteptat
Și de scrisorile de la soldat.

Dragostea mea, după tine
Nu-mi pare nici rău nici bine.

Mi-am găsit una și mai frumoasă,
Care tocmai vine de la coasă

Și  glumește cu mine, duglișul,
Fluturându-mi în față tăișul.


                             Adrian Bucurescu

Pe ceair

                                                             Foto: Dan Bucurescu