Nașterea Gemenilor Divini
Acum peste 27 de veacuri, pe la Solstițiul de Iarnă, în ținutul BELAGINES, adică în Bărăganul de astăzi, s-au petrecut câteva evenimente care aveau să marcheze nu doar lumea veche, ci răsună până în zilele noastre. Astfel, la unul dintre templele de pe malul stâng al râului sacru NAPARIS ”Cerescul”, actualmente Ialomița, stareța a aflat că una dintre vestale, MARIA ”Măreața; Mărinimoasa; Milostiva”este însărcinată. Furioasă până la demență, superioara templului a acoperit-O de ocări pe cea îngreunată și a izgonit-O, noaptea, afară, unde se stârnise un vifor năpraznic. Atunci, vestala, orbecăind prin noapte, a pornit la drum, poticnindu-se de nenumărate ori, zgribulită de frig și cu teama în suflet. Nu se vedea Lună, nu se zăreau stele, iar ninsoarea îi bătea în ochi. Într-un târziu, pe la miezul nopții, a ajuns pe o colină ce străjuia lacul SARATOKOS ”Cel Minunat”, căruia astăzi i se spune
Sărățuica.
Lacul Sărățuica
În fine, zărind o căsuță pe malul lacului, Cea Pribeagă a bătut deznădăjduită în poartă, până ce I S-a deschis. Miloși, stăpânii casei au îmbiat-O înăuntru pe Cea Înfrigurată, poftind-O lângă soba unde lemnele ardeau trosnind. Gospodarul se numea SABADIOS ”Șarpele”, iar soția lui, BRITO LAGIS ”Lupoaica Fermecată”. Aflând ce e cu străina, gospodina a pregătit-O de naștere, și, pe la revărsatul zorilor, Maria a ivit pe lume Doi Gemeni Minunați, un Băiat și o Fată, ce S-au numit ulterior APOLLON ”Albișorul” și ARTEMIS ”Roșioara”. Prin minunile întâmplate atunci și ceva mai târziu, s-a dovedit că Maria era Însăși Zeița Supremă a Lumii, iar Fiii Ei erau și Fiii Domnului Suprem al Universului. Nu doar Cartea Sacră a Dacilor și nenumărate inscripții dacice pomenesc Întâmplările Divine, ci și legendele și colindele din partea locului, Iată unul
de Gemeni:
Sus la stână, la colină,
Nu-i nici noapte, nici lumină,
Velărui-Doruia-Doamne,
Doar pe coperiș se lasă
Lin mai lin o stea pletoasă.
Da' la revărsat de zori
S-a născut doi frățiori.
Da' cum, Doamne, îi chema?
Da' (Traian) și (Sofia).
Îngerii din cer privea
Și la ei se închina.
Iară Domnul Cerului
Da poruncă gerului
Chiciura să mi-o topească,
Frigul să mi-l potolească,
Soarele să strălucească,
Pământul să-l încălzească.
Gerul o a ascultat,
Peste haturi a plecat,
Soarele a răsărit,
Pământul mi l-a-ncălzit,
Iarba toată mi-a-nverzit,
Florile mi-a înflorit.
Iară pruncii gângurea,
Până pe seară creștea,
A doua zi se trezea,
Ochișorii și-i spăla,
La icoane se-nchina,
Hrană-n trăiști că punea,
La câini, măre, fluiera.
Mai striga ce mai striga,
Oile că le-aduna
Și cu ele că pleca
Unde-i iarba cea mai deasă
Și pășunea cea mai grasă -
Mulțumirea la ciobani.
La anul și la mulți ani!
Metaforic, un alt colind local povestește astfel întâmplarea:
Leroloi,
Născut-au, crescut-au
Doi meri în Dealul Neii,
Leroloi,
La stupșor doi meri...
De la ”Șarpe” și ”Lupoaica Vrăjită”, Ocrotitorii Mariei și ai Pruncilor Săi, Dacii au creat celebrul stindard de luptă. Totodată, oamenii locului au sărbătorit Minunata Zi a Nașterii Gemenilor Divini cu titlul de CHER-SONES ”Fiii Cerului”, de unde, până astăzi, Românii au Crăciunul. De aceea, tuturor celor vrednici și curați li se cuvin, cu prilejul acestei Sfinte Sărbători, urări de sănătate, fericire, noroc și la mulți ani!
Adrian Bucurescu
