adrianbucurescu

duminică, 4 septembrie 2016

Aleksandr Burzeanţev - ÎN PATRIA LUI SERGHEI ESENIN.

Sunet albastru

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Все живое особой метой..." / "Tot ce iveşte viaţa mai deosebit..."

Tot ce iveşte viaţa mai deosebit
Se vădeşte din timp, aşadar,
De n-aş fi fost poet, de bună seamă,
Aş fi fost un hoţ şi-un potlogar.

Firav şi scund, printre băieţi
Întotdeauna drept erou treceam,
Adeseori cu nasul sfărâmat
Acasă la mine mă întorceam.

Şi-i murmuram cu gura însângerată
Mamei ce cu frică mă întâmpina:
"Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
Astea până mâine se vor alina".

Şi-acum, când s-a răcit răstimpul
Din mănunchiul zilelor acele,
O neliniştită şi dârză forţă
Izbucneşte în poemele mele.

Vorbele de aur s-au strâns grămadă,
Şi în fiecare vers, necontenit,
Se răsfrânge izbânda de atunci
A zurbagiului ce nu s-a potolit.

Ca şi atunci, mândru şi îndrăzneţ,
Pasul mi-e la fel de apăsat...
Dacă altădată mă pocneau în bot,
Acum sufletul îmi e însângerat.

Azi le spun lepădăturilor rânjinde,
Şi nu mamei ce mă întâmpina:
"Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
Astea până mâine se vor alina".

1922

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

vineri, 2 septembrie 2016

Biserica de lemn din Budeşti, Maramureş. Foto: Florin Eşanu

Mitologie românească

          Fugi, deochi, dintre ochi!

     Deochiul se mai numeşte şi deochete, deochetură, deochiat, potcă, râhnă, râmnă, rânză şi săgetătură. Cei mai expuşi deochiului sunt copiii mici. Ca pruncii să nu fie deochiaţi, căci se crede că deochiul este lucrare diavolească, mamele obişnuiesc să le facă un benghi pe frunte, cu scuipat şi cu tină culeasă de pe talpa piciorului. Acest benghi se zice în unele locuri că-l apără pe copil să nu-l ia Benghea, care e una din poreclele diavolului. Tot ca să nu se deoache, copilului i se sting cărbuni în apă şi se unge cu această apă pe frunte, făcându-i-se semnul crucii. Apoi se stropeşte în sân şi i se dă să bea din ulcica în care s-au stins cărbunii. Ca să nu fie deochiaţi, unele mame îşi scuipă copiii pe buric. Oricine întâlneşte o femeie cu copil mic scuipă spre el, zicând: "Să nu fie de deochi!" La fel fac şi cei care vin la botezul unui prunc.
     Deochiatul provine de la cei cu căutătură rea, de la cei cu ochi încrucişaţi, de la cei cu sprâncenele îmbinate şi de la cei care au un ochi de o culoare şi unul de alta. Deochiatul se manifestă prin dureri subite de cap, slăbiciune în tot corpul, săgetături prin trup şi greţuri. Toţi cei care deoache sunt presupuşi oamenii diavolului. Nu poţi scăpa de deochi decât prin descântece. Iată un exemplu din Moldova:
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că te ajunge o vacă neagră,
Cu coarnele să te spargă,
Să te azvârle peste mare,
În pustiu, în depărtare!
Acolo să pieri,
Ca ziua de ieri,
Ca roua de floare,
Ca spuma la Soare;
Iar capul cel deochiat
Să rămânie luminat,
Curat,
De boală scăpat!
Ochii cei vătămători
Şi de foc săgetători
Învăliţi să fie cu perdele albe,
Să nu mai privească la obraze dalbe!
     Unele mame nu numai că-şi scuipă copilul deochit, dar îl şi ling pe frunte, cum face şi ciuta cu puii ei, într-un descântec din Novaci, judeţul Gorj:
Vine ciuta de la munte,
Lingându-şi puii pe frunte;
Îi linge de pistricei,
Să-i facă frumuşei.
Eu pe N. îl ling de deochi
Dintre ochi.
Cât a stat vântul în gard,
Atâta să stea deochiul în cap!
Din cap să fugă în sat
Ca un câine turbat,
Cu coada încârligată,
Îmbârligată;
Şi unde a pica,
Acolo s-a frânge,
Deochiul a plânge.
Acolo a plesnit
Şi a murit.
Şi N. să rămâie curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat!
   La Meglenoromâni se descântă în apa de sub roţile unei mori, ce se întoarce spre stânga, adusă fără a vorbi cu nimeni în drum. La Românii de la Nord de Dunăre, apa cu care s-a descântat de deochi se aruncă de obicei la ţâţânile uşii. Prin ţinutul Bacăului, de deochi se descântă cu trei sau nouă cărbuni, sau toţi câţi sunt în casa bolnavului aruncă fiecare câte un cărbune în apa neîncepută.

   Adrian Bucurescu

joi, 1 septembrie 2016

Imagini din tezaurul getic de la Agighiol

Moment zgubilitic

          Nu trageţi de pianist!

Joacă, joacă, joacă, băiete,
Că eşti frumos ca un castravete
Şi jocul nostru este format
Dintr-o fată şi-un băiat!
Joacă, joacă, joacă, fetiţă,
Că eşti frumoasă ca o chichiţă
Ce se ascunde-n carul cu fân
Condus de prea cinstitul jupân
Rănică Vulpoiu pe nume,
Ce cântă "Lume, soră lume,
Păi, când să mă satur de tine,
Păi, când s-o lăsa sec de pâine".
Mânând caii pe autostradă,
Rănică pare pus pe sfadă,
Până ce-l saltă poliţiştii
Pentru tulburarea liniştii,
Admonestându-l grav pe jupân,
Confiscându-i şi carul cu fân,
Măi, şi bidiviii şi oiştea.
Parcă poţi să te pui cu ăştia?
     Morala:
     Nu trageţi de pianist,
     Că vine un poliţist
     Şi la voi se răţoieşte
     Şi din gură-aşa răcneşte:
     - Nu mai rupeţi florili,
     Că şi ele este vii!
     Cum voi sunteţi pui de om,
     Ele este pui de pom.

         Adrian Bucurescu