În grădina de la Sărăţeni

Anul 1959

Cu câteva zile înainte
caii au început să necheze spăimos.
Poate că auzeau de undeva
clopote bătând în dungă.
Ceva-ceva au auzit şi ţăranii
şi-au început a se-nchina mai des.
În casele lor
candelele ardeau acum zi şi noapte.
Şi au venit agitatori cu serviete
pe la porţi
de la regiune, de la raion
de la dracul cu cărţi.
Au venit şi miliţieni
şi civili în haine de piele.
Unii ţărani, mai clonţoşi
au fost ridicaţi pe întuneric
şi duşi cu dubele
nu se ştia unde
şi nici ştiindu-se
de s-or mai întoarce vreodată.
În scurtă vreme
ţara a fost colectivizată.
Cai cu căruţe, pluguri şi rariţe,
semănători, boroane, vânturători
de-a valma au strămutat
la gospodăria agricolă colectivă.
Câţiva cai mai tretini
au scăpat cu viaţă
alţii mai fără noroc
au fost păliţi cu topoare în frunte
şi frânţi au îngenunchiat
în noroiul de la marginea satului.
Jupuiţi, hăcuiţi au fost azvârliţi
să-i hulpăvească porcii.
În câteva zile
porcii n-au mai lăsat decât oasele
pe care câinii le-au târât
pe toate tarlalele.
Uite-aşa
ani mulţi după aceea
seara boceau cucuvelele
la miezul nopţii plângeau caii în cer
şi abia spre zori ţipau cocoşii.
"Salut voios de pionier"
răsuna în patria noastră dragă
şi tot aşa
"Hei-rup, hei-rup, pe drum de fier"...
Cine vreodată va să înţeleagă?
Fără Dumnezeu, fără de cai
o coabe a muşcat adânc din ţărână
iar noi am crescut în liniştea vântului
şi în Republica Populară Română.


                             Adrian Bucurescu

Maramureş, ţară veche. Foto: Florin Eşanu

Colac peste pupăză

          Povestea vorbei

     Cu denumirea moştenită din substratul dacic, pupăza are o prezenţă străveche în cultura noastră, inclusiv în subtilităţile limbii române, participând la mai multe zicale. În graiurile populare, a pupăza, cu varianta a pupăzi, înseamnă a flecări, a pălăvrăgi, iar ca reflexiv - a se îmbăta, a sta ridicat, a sta în sus, a se cocoţa, a se împopoţona, a se înzorzona, a se strâmba, a se îngusta şi multe altele. Familiar, pupăză poate fi o persoană flecară, o femeie îmbrăcată sau fardată strident, ba chiar o curvă. Îi merge gura ca pupăza se spune despre cineva care vorbeşte mult, flecăreşte.
     La propriu. pupăza este doar o pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriţ, cu ciocul lung şi curbat  şi cu o creastă de pene portocalii în vârful capului. I se mai spune şi cuc armenesc. În cultura noastră, cea mai cunoscută pupăză este aceea care apare în "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă.
     Zicala colac peste pupăză este încă prezentă în vorbele Românilor şi se referă la un necaz deja existent, peste care vine altul, de obicei şi mai mare. De altfel, în română, despre cineva căruia îi merge rău se mai spune că îi cântă pupăza. Prin sudul Moldovei şi în Ardeal, pupăză i se mai spune şi unui colăcel în formă de pasăre sau de cuib de pasăre, ce se dă de pomană pentru morţi. Aşadar, colăceii aceştia, "pupezele", se împărţeau în urma unui necaz. Colacii, ce se dau şi ei de pomană, au fost consideraţi necazuri şi mai mari, de unde şi ciudata zicală.

                                                                                                      Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Отвори мне, страж заоблачный..." / "Deschide-mi, străjer de peste nori..."

Deschide-mi, străjer de peste nori,

Albastrele porţi ale zilei, la Răsărit!

Un înger alb, în acest miez de noapte

Calul meu l-a răpit.

Lui Dumnezeu Îi e de prisos,

Calul meu - mie forţă şi fală.

Ascult cum nechează tânguios

Muşcând auria zăbală.

Văd cum muşcă şi cum se zbate,

Trăgând de arcanul încordat,

Şi zboară cu el, ca Luna, deodată,

Părul şarg în văzduhu-nnorat.

                                          1918

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

O curte de la Sărăţeni

Moment zgubilitic

          Alea iacta est

Oaia ce-a mâncat-o lupu'
A făcut cu el un cuplu
Ce din ce în ce mai suplu
A lăsat în urmă grupu'.

De-aia, trecând Călmăţuiu,
A zis Cezar către Puiu:
- Alea au fost aruncate.
Oricum, erau prea uzate.

Poate-au picat pe vreo vulpe
Încercând să se disculpe.
Azi nimic nu e exclus -
Toate sunt cu fundu-n sus.

Iaca, un şoarece beat
Strigă ca un apucat:
- Unde-i mâţa să mă vadă,
Să-i dau pixul să mi-l roadă!

Dar mâţa, la ora aia,
E pe plajă la Mamaia,
Între doi motani isteţi,
Şi nu-i plac şoarecii beţi.

Mai bine sparge seminţe
Şi scapă şi de şedinţe.

                    Adrian Bucurescu