luni, 11 iulie 2016
Universul magic
Cu ce se descântă
În descântecele româneşti, se întrebuinţează sau sunt invocate lucruri dintre cele mai diferite. Astfel, pentru deochi se sting cărbuni în apă neîncepută. Cu paraua, un ban de altădată, se descânta de albeaţă:
Cu para te-am descântat,
Albeaţa din ochi ţi-am luat;
Cu para eu am tăiat-o,
În mare am aruncat-o,
Şi N. a rămas curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat,
Ca steaua în cer,
Ca roua în câmp.
De apucat se descântă cu pieptăni, ca în acest descântec din Păstrăveni, ţinutul Neamţ:
Nu descleşt pieptenii,
Ci descleşt strânsoarea
De 99 încheieturile.
Să rămâie N. sănătos,
Cu Dumnezeu, care l-a făcut
Şi cu maică-sa, care l-a născut.
Răsurile de pe căpistere se folosesc în descântecele de bubă:
M-am dus la vrăjitoarea N.
Şi m-a descântat cu răsuri de pe căpistere,
De vârf au luat,
De rădăcină au picat
Şi-au secat.
Buba poate fi alungată cu mai multe obiecte, ca în acest descântec din Lunca Cernii de Sus, ţinutul Hunedoarei:
Că io m-oi duşie în lume
Şi în ţară,
Şi-oi ridica nouă ficiori
Cu nouă furcerele,
Cu nouă toporele,
Cu nouă sfrederele,
Cu nouă dălţi,
Cu nouă bărzi,
Cu nouă săbii;
Cu furcerele vom înţepa,
Cu toporele vom ciocârţi,
Cu sfredelile vom sfredeli,
Cu dălţile vom dăltui,
Cu bărzile vom bărdui
Cu săbiile te vom săcui
Şi p-a voastă voie n-o fi!
Într-un descântec de şarpe, din Maramureş, se întrebuinţează turtă de cenuşă şi lapte de cenuşă:
Leac, leac,
Muşcătură de gândac.
Şeade o fată răsturnată
Sub un stan de piatră.
Lucrul ce-l lucra?
Făcea la şarpe de mâncare:
Turtă de cenuşă,
Lapte de cenuşă,
Lapte de cătuşă.
Cum mâncară,
În loc crăpară;
Cum băură,
În loc plesniră.
În graiul maramureşean, gândac înseamnă şarpe, iar cătuşă, pisică.
Piperul negru, pucioasa, vinul şi rachiul se folosesc în descântecele de vifor. În descântecele de izdat, se întrebuinţează crucea şi tămâia:
La cap, cap de ligan;
La piept, crucea mânăstirii;
La inimă, inimă de vidră;
La picioare, picioare de drac.
Dracul a crăpat,
Inima lui N. i-a alinat.
Cu tămâia l-am tămâiat,
Cu limba l-am descântat.
Peste 99 de încurături de cal
L-am aruncat,
Cu crucea l-am depărtat.
Adrian Bucurescu
duminică, 10 iulie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Песни, песни, о чем вы кричите?..." / "Cântece, cântece, de ce strigaţi?..."
Cântece, cântece, de ce strigaţi?
Sau n-are rost mai mult să primesc?
Firele albastrei linişti învăţ
În zulufii mei să le împletesc.
Eu vreau să fiu şi dulce şi aspru,
Tăcerea de la stele s-o însuşesc.
Sălciile la drum prea frumos
Somnoroasa Rusie o străjuiesc.
În toamna aceasta, sub Lună,
E bine să hoinăreşti prin dudău
Şi spice din drum să aduni
În săracul suflet al tău.
Dar albastrul câmpiei nu vindecă.
Sau voi, cântece, nu v-aţi scuturat?
Cu o mătură de aur seara
Pe drumul meu face curat.
Sunt şi mai bucuros când mă opreşte
Vântul şi îmi strigă: "Tu să fii
În viaţă tot atât de rece
Precum sunt toamna teii aurii!"
1917 - 1918
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
sâmbătă, 9 iulie 2016
Povestea vorbei
Anteriul lui Arvinte
În zilele noastre, anteriul este o haină lungă, purtată de preoţii ortodocşi, dar în trecut era tipică pentru domnitorii şi boierii români. Apoi ajunsese să fie purtată şi de ţărani şi lăutari.
Arvinte este un zgârcit din snoavele noastre populare. Este şi personaj al comediei "Arvinte şi Pepelea" de Vasile Alecsandri şi al fabulei "Anteriul lui Arvinte" de Alexandru Donici. E tipul zgârcitului caraghios, care, având coatele roase la anteriu, le-a peticit, tăind din mâneci. Cum însă, văzându-l, lumea se prăpădea de râs, el şi-a făcut mâneci tăind din coate. Astfel, peticit pe toate părţile, anteriul lui Arvinte nu mai semăna nici măcar cu un mintean. Celor care se poartă ca el, adică acelora care strică într-o parte pentru "a repara" într-alta, în loc să-şi cumpere sau să-şi confecţioneze un obiect nou, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul lui.
Un fel de Arvinte este şi cel descris de Stan Păţitul, eroul unui basm de Ion Creangă: "Am mai văzut deunăzi umblând pe aici prin sat un ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chipos şi altfel îmbrăcat:
Cu antereu de canavaţă
Ce se ţinea numa-n aţă
Şi cu nădragi de anglie,
Petrece pe ei o mie.
Şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul; cică umbla după strâns pielicele, şi cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din gura lui Zurzan: l-a pieptănat de i-au mers petecele. Vorba ceea: Aş veni deseară la voi, dar mi-e ruşine de câni. Şi-acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos".
Adrian Bucurescu
vineri, 8 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)