luni, 20 iunie 2016
Povestea vorbei
Lemn Tănase
Printre zicalele zgubilitice ale limbii române se numără şi lemn Tănase, ceea ce se tălmăceşte prin a fi insensibil. Toate ca toate, dar de ce şi Tănase? Hai că a fi de lemn sau ca lemnul ştim ce înseamnă: a nu simţi nimic, a fi insensibil. O oarecare legătură cu insensibilitatea o au şi expresiile a dormi buştean, adică a dormi adânc, precum şi a (se) lămuri buştean, adică a lăsa ori a rămâne nedumerit în urma unei explicaţii neclare. Oricum, uneori lemn este sinonim cu buştean. Cu Tănase e mai complicat. Explicaţia ar fi de la vechiul nume românesc Atanasie, care provine din limba greacă, unde Athanasios este în legătură cu athanatos "nemuritor" şi cu athanasia "nemurire".
În trecut, masculinul Atanasie şi femininul Atanasia erau nume destul de răspândite printre Români, astăzi însă sunt destul de rare. Numele Athanasios, cu varianta Athanasius, apare îndeosebi în onomastica ortodoxă, unde a devenit popular datorită faimei şi cultului unui patriarh din Alexandria. Preluat de către Slavi de la Bizantini, numele ajunge şi la Români, graţie şi calendarului nostru popular, unde se află şi sărbătoarea Atanasiile sau Antanasiile, ultima denumire fiind o combinaţie din numele Sfinţilor Antonie şi Atanasie, sărbătoriţi pe 17 şi respectiv 18 Ianuarie. Ziua de Antanasii este o sărbătoare dedicată copiilor, căci Sfântul Atanasie este patronul lor. Cine respectă sărbătoarea Antanasiilor, prin nelucrare, este ferit de ameţeli, de "boala copiilor" şi de pojar.
În româneşte, căzând negaţia a-, numele prescurtat în Tănase ar fi putut fi înţeles ca "muritor" sau "mort", mai ales de fanarioţi şi de alţii care ştiau elineşte. Astfel, s-a renunţat treptat la numele de botez Tănase, el rămânând doar ca să întărească zicala a fi de lemn, adică a fi insensibil.
Adrian Bucurescu
duminică, 19 iunie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Колокольчик среброзвонный..." / "Clopoţel cu sunete argintii..."
Clopoţel cu sunete argintii,
Tu cânţi? Sau inima visează?
Lumina din icoane trandafirii
Pe genele mele de aur se aşează.
Chiar de nu-s eu acel copil duios
Foşnind din aripi de porumbel,
Visul meu e blând şi bucuros
De îndepărtatul dediţel.
Oftat de mormânt nu aş vrea,
Taina în cuvânt nu se arată.
Învaţă-mă cum aş putea
Să nu mă trezesc niciodată!
1917
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
sâmbătă, 18 iunie 2016
Rusaliile
Mitologie românească
În Banat, se spune că Rusaliile au fost la început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pe care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de cinstite şi de plăcute, le-a prefăcut pe toate în zâne. Aceste zâne n-au murit şi nu vor muri cât îi lumea. Iar ca zâne, ele umblă ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, fiind prea stricată şi încărcată de păcate şi fărădelegi. Rusaliile sunt ca şi îngerii, dar se supără şi ele când trece cineva peste jocul lor sau nu le cinsteşte zilele de sărbătoare. Se mai spune că sunt aceleași cu Ielele.
De Rusalii nu se lucrează mai nimic, fiind primejdie de dureri de mâini şi de picioare, de înnebunit sau de alte nenorociri. Singurul lucru îngăduit este culegerea unor importante plante de leac, îndeosebi a dumbravnicului. Tot în aceste zile se sfredelesc urechile fetiţelor, pentru cercei, şi, de aceea, prin unele locuri sărbătoatea se mai numeşte şi Sfredelul Rusaliilor.
Sunt locuri pe unde se spune că Rusaliile ar fi nişte babe urâte, gârbovite de bătrâneţe. Ele umblă numai în Săptămâna Rusaliillor şi în ziua de Todorusale sau de Strat de Rusalii. Zboară şi ele prin văzduh, ca şi Ielele, cântă şi joacă pe la fântâni, cruci, răspântii, prin poieni etc. În aceste zile, nimeni nu trebuie să lucreze nimic, fiind primejdie de ologeală, schilodire, de scos ochii, de surzenie şi de alte belele. Se povestește că o fată care a lucrat în zilele Rusaliilor a căzut într-un somn adânc și nu se-a deșteptat decât când a adus tatăl ei călușarii de au jucat-o în Căluș. O femeie nu a ținut Rusaliile și, către seară, rațele din curte au început să joace ca după lăutari. A trebuit să le taie, căci nu mai încetau jocul! Alteori, aceste Iele îl ridică pe om în sus, îl saltă şi-i dau drumul să cadă. de-şi frânge oasele. Se spune că au în mâini nişte unelte tăioase şi frigări ascuţite, cu care schilodesc lumea.
În româneşte, denumirea Rusaliilor vine din nume dacice, atestate, cum ar fi URSOLUS sau URSULUS, ce aveau mai multe tâlcuri, unele provenite încă din Neolitic, când aceste femei năzdrăvane erau şi preotese ale Soarelui. Astfel, UR SOL US se tălmăceşte prin "Cele Consacrate Soarelui; Care sunt ale Soarelui"; cf. rom. ori; Soare; latin. Sol "Soare"; rom. îs; a răsări; răsură. Limba străveche, încă nefixată, ducea şi la alte înţelesuri, de pildă UR SOLUS sau UR SULUS "Care străpung (înţeapă); Cu Suliţe (Lănci); Cu Armură"; cf. rom. ori; sulă; suliţă; solz. Aceste sensuri se explică prin provenienţa lor din Ordinul Amazoanelor, adică al fecioarelor războinice despre care scriitorii antici afirmă că trăiau la Dunărea de Jos. În această ipostază, ele l-au străpuns pe profetul Orfeu cu suliţele, pentru că nu a vrut să oficieze Hierogamia, "Nunta Sfântă", cu noua lor conducătoare, după moartea frumoasei Eurydice. Scena apare nu doar în iconografia Tracilor, ci şi în a Grecilor şi Romanilor.
Desigur, de la tâlcul de "străpungere" vine denumirea de Sfredelul Rusaliilor şi tot de acolo a rămas obiceiul străpungerii urechilor fetiţelor.
Legat de "străpungere; împungere; impunere", româna a moştenit din URSOLUS şi rusală "bir plătit în Ţara Românească de curteni".
Goana Rusaliilor: Ceata fecioarelor, în vârstă de opt-paisprezece ani, întotdeauna în număr fără soț, se constituia sub jurământ solemn: ”Zău, am să împlinesc Goana Rusaliilor până voi ieși la horă și nimeni decât mine și ai mei să nu știe, altfel Rusaliile să mă pedepsească!” În dimineața zilei de Vineri dinaintea Rusaliilor se întâlneau și mergeau în taină în pădure sau pe câmp pentru a strânge flori, din care împleteau cununițe, cingători și buchete și țineau post negru până a doua zi. În noaptea de Sâmbătă, după cântatul cocoșilor de miezul nopții, fetele se sculau, se îmbrăcau în alb, mergeau, fără să vorbească, în câmp, unde împletiseră cu o zi înainte cununile. Primele cuvinte se pronunțau când sosea și ultima surată: ”Bună dimineața, surată!” ”Bună dimineața, fete curate! Să pornim Goana Rusaliilor!” Cea mai mare surată încheia dialogul cu cuvintele: ”Gonim lucrurile necurate, să ne rămână vetrele curate ca roadele de rouă din cer picate!” După împodobirea cu cununile și cingătorile de flori aduse de acasă, fetele deveneau foarte vesele, începeau să cânte, se prindeau într-o horă năvalnică și înconjurau vatra satului; apoi fetele se întorceau acasă, mâncau și beau apă, încheind postul negru.
În graiul getic, URS O LUS însemna şi "Ştiu a dansa; Menite Jocurilor; Consacrate Ceremoniilor"; cf. rom. a se hârşi; a ursi; latin. lusio "joacă"; lusus "joc". Sunt aceleaşi cu vestitele Menade, dansatoarele sacre ale Tracilor. De la aceleaşi tâlcuri se spune despre Rusalii că dansează pe la răspântii şi prin poieni. De aceea, efemeridelor, gâze care "dansează" în sumedenii de roiuri, deasupra apelor, în ultima lor zi de viaţă, li se mai spune în româneşte şi rusalii.
Tot aşa, de Rusalii, căluşarii încep jocurile lor tămăduitoare pe la casele celor care îi cheamă, căci UR SOLUS mai însemna și ”Cu (pentru) Sănătate; Cu Vigoare”; cf. rom. ori; silă (arh.) ”forță; putere”; a (se) sili”; latin. salus ”sănătate; deplinătate a forțelor fizice; stare fizică foarte bună; bine; salvare; scăpare de primejdie; păstrare a vieții; existență; mijloc de salvare; salutare; urare de bine”; Salus - divinitate a salvării și a binelui public”; Sol ”Soarele”.
Alte tradiții: Rusaliile sunt o sărbătoare pe care o țin femeile, punând pelin în brâu, stând pe iarbă verde, bând vin amestecat cu acel pelin, crezândiu-se că prin aceasta vor fi voinice în cursul anului și ferite de boli. De la Duminica Mare înainte este îngăduit oricui să doarmă pe prispa casei sau oriunde afară. Până în această zi însă nu e bine, căci pe cel care se culcă afară îl cuprind frigurile aduse de duhurile rele ale văzduhului. Vitelor li se pune tei între coarne, pentru ca fermecătoarele să nu le ia laptele. Dacă lucrează în această zi, fetele rămân nemăritate și împletesc cosițe albe la părinți. A doua zi de Rusalii fiecare gospodar se duce la holdele sale și le stropește cu apă, rostind o formulă ceremonială de invocare a belșugului: ”Doamne, norocu nost să vie tăt la noi!”. Fetele dau bete și basmale la călușari, ca să se mărite mai degrabă, și mai cu seamă fetele mature.
Absolut toate datinile româneşti legate de Rusalii provin din cultura Geto-Dacilor.
Adrian Bucurescu
vineri, 17 iunie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)