Vârf de lance dacică, avers şi revers

Decebal

Sub un cer senin şi tandru, pe o fermecată culme,
spun că înflorea pe vremuri o cetate-ntr-o grădină
şi-n corolele albastre pui frumoşi de Daci anume
învăţau din leagăn doina ca şi dorul de lumină.

Între brazi crescut-a teafăr, într-un an cât alţii-n nouă,
Decebal, fala oştirii, şi-l aleseră ca rege -
pletele de aur, ochii de azur. Lăut în rouă,
fu ursit să-i fie ţării scut şi spadă după lege.

Şi-a venit în coifuri mândre mare oaste să-mpresoare
brazii noştri şi cetatea Sarmizegetusei sfinte,
şi-au căzut şi de o parte şi de alta, şi sub Soare
fulguia un dor de moarte înspre arcuri dinspre ţinte.

Spun că Decebal în luptă, din mândrie şi de jele,
L-a rugat cu foc în suflet pe Zalmoxis a-l preface
într-un zmeu, într-un balaur, dar Zalmoxis între stele
îl meni s-ajungă înger şi-n lumină să se-mbrace.

Noi ne închinăm şi astăzi, Decebal, măriei tale,
către Sarmizegetusa toţi urcăm treaptă cu treaptă.
Nu perit-au Dacii, încă n-am uitat regala cale,
şi zâmbim în faţa morţii, după datina cea dreaptă.


                                                      Adrian Bucurescu

Imagini sacre, pe coiful de la Coțofenești

Primul poet român atestat

          Mircea cel Mare, iniţiat în Misterele Zalmoxiene

     La pagina 242 a celebrei "Psaltiri Scheiene", apare o criptogramă, ce se dovedeşte a fi un catren scris de însuşi Mircea cel Mare, viteazul voievod al Ţării Româneşti. Iniţat în mare grad în Misterele Zalmoxiene, Mircea a ţinut să ascundă mesajul  de creştini, spre a-l feri de distrugere. Iată cum arată voievodala poezie:

 

     Versurile sunt într-o limbă română arhaică, mai veche cu mai bine de un veac decât vestita scrisoare a lui Neacşu din Câmpulung, de la 1521. O lectură a criptogramei este aceasta:

     SE AŞ  FI ŞTIOT TREE HELIŞ AŞ MEARGE
     INTRU ANGI O IROI ŞI IO MERCE
     ICI AŞ DZICE IZVINTA I PELIS
     ISTE  CELOI HE A SKRIS

     Tâlcul poeziei se desluşteşte astfel: Dacă aş fi ştiut trăi frumos (evlavios), aş merge între îngeri şi eroi şi eu, Mircea. Acum (aici) aş zice: Izbânda în luptă să fie a celui care a scris! 
     Arhaisme: SE "dacă"; cf. latin. si "dacă"; HELIŞ "frumos; cuviincios; cumsecade; evlavios"; cf. rom. hireş "frumos"; galeş; grec. kalos "frumos"; alban "i holle "fin; delicat"; engl. holy "sfânt"; PELIS "luptă; bătaie"; cf. rom. paloş; a păli "a izbi"; latin. bellum "război".
     În româna consemnată mai sus vorbeau Mircea cel Mare şi conaţionalii săi.
     Acrostihul poeziei, aşadar lectura de sus în jos a iniţialelor versurilor, se vădeşte a fi SIII, care, la iniţiaţii zalmoxieni, însemna "Trei de S; Trei de Şase", adică 666, numărul fast al Geto-Dacilor! Totodată, se citea și STAR ”Luminosul; Strălucitorul; Înțeleptul”, supranume al Măriei Sale, de unde i s-a tras și porecla de ”Cel Bătrân” din istoriografia românească; cf. rom. stareț; slav. starîi ”vechi; bătrân”; engl. star ”stea”.

                                                                                                           Adrian Bucurescu

Ruinele cetăţii Helis, reşedinţa regelui Dromichaites; astăzi, Piscu Crăsanilor, judeţul Ialomiţa. Foto: Florin Eşanu

Zalmoxis, Crainic al Cerului - statuetă de bronz aurit, descoperită pe malul lacului Sărăţuica, judeţul Ialomiţa

Serghei Esenin, "Dor de Rusia", Editura Singur, 2014. Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu