Dor de Zalmoxis

În globul de cristal
m-am privit azi-noapte.
Aveam păr de aramă
şi pielea de lapte.

Parcă eram un principe get
cu ochi mari şi verzi-albăstrui,
cu mâna pe pumnalul nemilos,
Kogaionul să-l sui,

şi între zăpezi să-mi dau foc,
iar cenuşa să mi-o spulbere vântul
şi sufletul, în straie de paradă,
să părăsească în triumf Pământul.


                                                                         Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Гой ты, Русь, моя родная..." / "Măi, Rusie, ce-mi eşti ţară..."


Măi, Rusie, ce-mi eşti ţară,
Case-n odăjdii sclipind!
Nu vezi margini şi hotară,
Ochii doar albastru prind.

Pelerin, mereu pe drum,
Câmpurile îţi privesc,
Şi la garduri ascult cum
Plopii veştezi îţi foşnesc.

Ţi-e blajin Mântuitorul
În biserici mirosind
Precum mierea, precum mărul.
Dansuri vesele te-aprind.

Pe cărările sprinţare
Alerga-voi eu de zor.
Mi-or suna-n întâmpinare
Râsetele fetelor.

De-o striga vreun sfânt la mine:
"Lasă-ţi ţara! Vino-n Rai!",
"Nu-mi trebuie Rai - i-oi spune -
Mie Rusia să-mi dai!"

                                1914

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Pătru Opincă

                                          de Aron Cotruș

     Io,
Pătru Opincă,
ţăran fără ţarină,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viaţa năcăjită
fără strâmbătăţi şi vicleşug
şi bruştul de mucedă pită
mi-l plătesc cu sânge din belşug...

O vorbă a mea-i ca o mie...
Am slujit cu cinste şi-omenie
     satului
şi împăratului...

de sărac ce-s, toţi câinii mă latră
şi noaptea, când pe uliţi trec domol,
nu mă aşteaptă pe niciun podmol
fete mari cu ţâţe ca de piatră...

sapa mea muşcă, rupe adânc,
dar nu-mi aduce nici dară cât mânc...
     la secere
nime nu se ia cu mine la-ntrecere...
coasă ca a mea în toată ţara nu e...
sprintenă trece prin ierburi ca de cuie...
rânza mi-e goală, blidul la fel,
dar grâul creşte drept ca de-oţel,
să se-mbuibe din el
groful putred, ciocoiul mişel.

     Io,
Pătru Opincă,
ce-ntre-atâtea moşii n-am doar o şirincă,
înfrunt strâmbele legi şi năpasta
şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte,
sudui vârtos, mocăneşte,
şi scuip pe toată rânduiala asta!...

     Pamflet

          Neagu Djuvara şi alţi cumanoizi

     Pentru că a îndrăznit să avanseze ideea că dinastia Basarabilor era de origine dacică, unul dintre cei mai mari istorici şi lingvişti din Europa vremii sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu, este catalogat de maimuţele cu pretenţii intelectuale ca "protocronist", fiind considerat chiar ca întemeietorul acestui curent din cultura română. De altminteri, toţi cei care subliniază rolul decisiv al Dacilor în sângele şi tradiţiile poporului nostru sunt clasaţi automat în rândul "protocroniştilor", indiferent de argumentele pe care le aduc. În schimb, după Evenimentele din Decembrie 1989, s-a trezit o droaie de ipochimeni, care mai de care mai "original", ce s-au apucat să împroaşte cu noroi istoria şi firea Românilor: ba că ar fi hoţi, ba trădători, ba fatalişti, ba laşi etc. Bătăliile purtate de strămoşii noştri sunt bagatelizate, eroii sunt batjocoriţi, tot ce am avut mai glorios s-ar datora stăinilor, iar istoria Românilor nu se mai studiază în şcoli!
     Printre cei mai înverşunai detractori ai trecutului nostru se numără, după cum se ştie, şi odiosul ciocoi cu fumuri boiereşti, Neagu Djuvara. Cel mai mult i-a căşunat pe Basarabi, care, după mintea (?) lui, ar fi de origine cumană! Şi, tot ţinând-o langa, a găsit şi cretini care să-i susţină părerile, ajungându-se până la deshumarea primilor noştri voievozi, adică la blasfemia supremă, ca, prin ADN, să se dovedească aberaţia cumanofilă!
     Haideţi să lămurim odată această chestiune! În dicţionarele latine, apare şi cuvântul BASSAREUS, ca epitet al binecunoscutului zeu trac Dionysos. Aşadar, cuvântul este tracic, deci şi dacic. Pe de altă parte, în latină exista un singur semn, anume V, pentru sunetele U şi V. În acest sens, supranumele respectiv se putea rosti BASSAREVS sau BASSAREV(Ă)S, ultima pronunţie explicând şi varianta Basaraba pentru numele glorioase dinastii a Ţării Româneşti. Aşadar, Hasdeu a avut dreptate, iar cumanoizii şi alţi detractori ai poporului român ar fi bine să se ocupe de altceva, de pildă de cultivarea sticlelor de lampă sau de confecţionarea căpestrelor de purici.

                                                                                                     Adrian Bucurescu

A fuma ca un șarpe

          Povestea vorbei

     Una dintre cele mai enigmatice zicale româneşti este a fuma ca un şarpe, însemnând a fuma excesiv. Cum nimeni n-a văzut vreodată vreun şarpe fumând, expresia ar trebui să stârnească nedumerire. Dacă nu va fi fost cândva tradusă după ureche, zicala ar putea avea o explicaţie într-una sinonimă, care este a fuma ca un turc. Aceasta din urmă ar putea data de pe vremea când turcii au adus obiceiul în Ţările Române, preluat şi de fanarioţi. Cum şi unii şi alţii preferau narghileaua, zicala cu şarpele fumător ar proveni de la ţeava lungă şi flexibilă, "şerpuitoare", care leagă luleaua propriu-zisă de vasul cu apă parfumată, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat. Ţeava narghilelei ar fi putut duce imaginaţia către un şarpe.
     O altă explicaţie pleacă de la sinonimele învechite, pentru şarpe, balaur şi zmeu. Cum ultimele două personaje de basm scot fum pe gură şi pe nări, este posibilă o metaforă ca aceea cu şarpele fumând.

     În fine, ar mai fi o ipoteză cu privire la buclucaşa zicală, dar e puţin probabilă. Astfel, una dintre cele mai valoroase pipe a fost meşterită pe la anul 1790. Numită de colecţionari şi pipa srece din Staffordshire, aceasta este făcută din porţelan, pe care se află încolăcit un şarpe, astfel încât fumul, după ce străbate şarpele, ajunge la fumător complet rece. Cine ştie, poate cândva se va găsi vreun document limpede despre şarpele nărăvit.

                                                                                                           Adrian Bucurescu

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Я пастух, мои палаты..." / "Sunt păstor, şi am palate..."

Sunt păstor, şi am palate
Mişcătoarele răzoare,
Ce-s pe munţii verzi legate
Cu-al becaţei ţipăt tare.

O dantelă ţes pe leasă
Norii-n galben înspumând.
Picotind la umbra deasă,
Ascult pinii murmurând.

Verde-i umbra, proaspăt cerul,
Plopii luminează-n rouă.
Sunt păstor, şi am castelul
În pufoasa iarbă nouă.

Vacile-mi vorbesc şi mie,
Dând din cap, în graiul lor.
Miresmaţi stejari mă-mbie
Cu crengile spre izvor.

În hârtop, dormind pe coate,
Uit amarul omenesc.
Mă închin zării roşcate,
Din pârâu mă-mpărtăşesc.

                                1914

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

     Radu Gyr

          Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
Ci pentru văzduhul tău liber de mâine
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
Pentru cântecul tău, ţinut în piroane,
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
O claie de zări şi-o căciulă de stele,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa ca să bei libertatea din ciuturi
Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte
Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
Peste toate ce slobode-ţi ies înainte,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii,
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane,
Sus pe lumina din urmă-a furtunii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!