În curs de apariție

 

 

Vestea Învierii

 

                                                                                                     La Geți

Cavalerul Trac

 

 

În iazul plin de lintiță,

neîncercat de undiță,

s-a aciuit un dimon mare,

de-nspăimânta nouă hotare.

 

Balaur negru și-mbălat,

fura ades fete din sat,

în negrul hău târându-le

și iute înghițindu-le.

 

Zadarnic îl pândeau străjerii,

căci i-adormea în faptul serii,

și când cocoșii îi trezeau,

a pagubă că fluierau.

 

Și azi-așa, și mâine-așa,

iată pe cal, săltând în șa,

un sfânt cu lancea de olmaz

se-abate-n marginea de iaz.

 

Și, pe când, noaptea, pe furiș,

dihania din stufăriș

apucă drumul către sat,

dă de voinicul încruntat,

 

care-l țintește viforos

și mi-l răpune pe solzos.

 

De biruință purtător,

rămase sfântul în popor,

și spaimă pentru orice drac

e Cavalerul nostru Trac.

 

Și Sfântul Gheorghe, pe alt nume, 

e pomenit și azi în lume -

oștean înscris în Sfânta Cruce,

ce-n Miezul Raiului străluce.

 

                        Adrian Bucurescu

 

 

Cu părere de rău

 

 

Care ochi au scăpărat întâi,

de i-au aprins și pe alți doi?

Cine a mirosit întâi a gutui?

Cine-a găsit trifoiul cu patru foi?

 

Am trecut țări și mări,

ca să-ți sărut genele lungi,

dar ne-am pierdut prin neguroase zări.

Multă vreme a trecut de atunci.

 

Anii mei între timp s-au sărat,

ochilor li s-a pălit culoarea.

Lacrimile tale s-au evaporat

și a rămas pe obraji numai sarea.

 

Nu știu nici acum ce s-a-ntâmplat,

cum prin orgolii ne-am pribegit.

Chiar dacă eu mă simt vinovat,

ca pe tine alta n-am iubit.

 

Te-or fi mângâind mâini străine.

Pe poteca noastră a crescut dudău.

Nu mai știu nimic despre tine.

Pe poarta Dorului scrie ”Câine rău”.

 

                          Adrian Bucurescu

Ceasul astral

 

 

Mi-e dor de Soare, mi-e de Lună,

mi-e de steaua mea cea bună,

mi-e și de iubita mea,

care petreceam cu ea

și pe nor și pe senin,

și amirosea a crin.

 

Domniță de viță rară -

dorul ei tot mă-nfioară.

 

Pe ceasul inimii

mi s-a-ntipărit ora noastră astrală

de dor de ea, draga mea ideală.

De atunci bat secundele,

dar minutarele ceasului

nu se mai urnesc,

în semn că acesta

a fost singurul meu

noroc pământesc.

 

           Adrian Bucurescu

În așteptare

 

 

În freamătul proaspăt al zorilor

picură mir din sânii norilor.

 

Mirul stropește brazda și plugul,

miluind către vară belșugul.

Și tot când se revarsă zorii,

spre Miazănoapte zboară cocorii.

Murmură-n schit un imn ancestral,

clopote bat în ritm astral.

Pe acest meleag ferit de tristețe

îngeri și zâne își dau binețe.

Doar eu de zile întregi tot sper

să primesc o scrisoare din Cer.

                     Adrian Bucurescu

Acasă, la Mama

 

                                                                 

                                                                              Trecut-au ani...

      Foto: Florin Eșanu