Tablou de Ion Țuculescu
Licurici din Lună
împestrițează norii.
E o noapte de cumpănă
pentru toți visătorii.
Rând pe rând, stelele
clipesc și se sting.
Cățeii pământului
setoși roua o ling.
Liniștea s-a înviorat.
Se aude toaca în Rai.
Desigur, îngerii merg la utrenie
călări pe cai.
Asta da dimineață: s-auzi
cum clopotele în ceruri bat
și în piept să-ți tremure o cădelniță
plină de jar parfumat.
Adrian Bucurescu
Toate privighetorile
s-au strâns în grădină și cântă,
dar Nădejdea
e bănuitoare și cruntă.
Multă, prea multă malinconie -
și pentru ea, niciun leac.
Pe pământul tot mai mic
trece într-o clipă un veac.
Am moștenit
roiuri de stele,
însă, ce folos, deocamdată
nu pot ajunge la ele.
Ca untdelemnul în candelă
dorul s-a istovit,
dar pe icoană, în locul Mariei,
un crin alb a înflorit
și-n cupa lui zboară
ca o cruciuliță patru albine.
Mâine vine și vara...
Numai mama mea nu mai vine...
Adrian Bucurescu