duminică, 30 mai 2021

Crinul din icoană



 

Toate privighetorile

s-au strâns în grădină și cântă,

dar Nădejdea

e bănuitoare și cruntă.

 

Multă, prea multă malinconie -

și pentru ea, niciun leac.

Pe pământul tot mai mic

trece într-o clipă un veac.

 

Am moștenit

roiuri de stele,

însă, ce folos, deocamdată

nu pot ajunge la ele.

 

Ca untdelemnul în candelă

dorul s-a istovit,

dar pe icoană, în locul Mariei,

un crin alb a înflorit

 

și-n cupa lui zboară

ca o cruciuliță patru albine.

Mâine vine și vara...

Numai mama mea nu mai vine...

 

                          Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu